poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3133 .



12. Postmodern...
eseu [ ]
12. Epistemologia fără subiect cunoscător Colecţia: Poveste Postmodernistă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sextus Empiricus ]

2006-12-07  |     | 



Text corectat - 8.12.06

1.

'Epistemologia fără subiect cunoscător'.

Există așa ceva? Karl Popper ('Epistemologia fără subiect cunoscător', în ' Logic, methodology and philosophy of science III', Proceedings of the Third Congres for Logic, Methodology and Philosophy of Science, North_Holland, Amsterdam, 1968) ne spune că da. Pentru că, zice el:

'Principala temă a acestei expuneri va fi ceea ce adesea am numit, în lipsa unui nume mai bun, "lumea a treia"…prima [ar fi] lumea obiectelor fizice; a doua, lumea stărilor de conștiință, sau a stărilor mentale, sau, poate, a dispozițiilor comportamentale pentru acțiune; și a treia, lumea conținuturilor obiective de gândire, în special ale gândurilor științifice…' și, mai departe: 'ceea ce eu numesc "lumea a treia" are, indiscutabil, mult în comun cu teoria lui Platon a formelor sau a ideilor…'; ca, apoi, să se distanțeze categoric de Platon: ' Lumea a treia a treia a lui Platon era divină; ea era neschimbătoare …Astfel, există o mare prăpastie între aceasta și lumea a treia a mea: lumea a treia a mea este o operă a omului și este schimbătoare. Ea conține nu doar teoriile adevărate, ci pe cele false și, în special, problemele deschise, conjecturile și respingerile'. Și, în fine: 'lumea a treia [a lui Popper] este în mare măsură autonomă, deși în mod constant noi acționăm asupra ei și suntem influențați de ea: ea este autonomă în ciuda faptului că este produsul nostru și că are un puternic efect de feed-back asupra noastră, adică asupra noastră qua locuitori ai lumii a doua [i.e. a stărilor de conștiință, etc] și chiar a primei lumi [i.e. a obiectelor fizice]'

Teoria lui Popper pare a avea asupra noastră efectul unei "evidențe" de necontestat dacă nu ținem seama de "condițiionările" la care am fost supuși, începând cu secolul al XIX, de "cuceririle" științei și tehnologiei. Și totuși…

2.

Această "lume a treia" popperiană redeschide, în subtext, celebra ceartă a "universaliilor". Care, începută în Evul Mediu, mocnea acutizându-se și făcându-și loc tot mai insistent ca să re-apară, insidios, mai întâi în modernismul târziu ca apoi să izbucnească în postmodernism. Este vorba de opoziția "subiectiv - obiectiv".

3.

Nominalismul, punând accentul pe "subiectiv", nega orice existență a ideilor generale, atât în lucruri cât și în afara lor. Și aceasta deriva, cum spuneau nominaliști, din analiza limbajului în mecanismul gândirii. Analiză care, în timpul nostru, generează discuții interminabile în cadrul filosofiei "analitice" axată, mai ales, pe "analitica" limbajului. Amorsată de Frege ('Scrieri logico-filosofice', ed. Științifică și Enciclopedică, 1977) și Russell ('Problemele filosofiei', ed. All, 2004) și exacerbată de Wittgenstein în 'Tractatus logico-filosofic' și, mai ales în scrierile sale târzii cunoscute sub numele de Wittgenstein II ('Cercetări filosofice', ed. Humanitas, 2003).

4.

Plecând de la "limbaj", nominaliștii (în jurul anilor 1300) ajung la opinia că logica are ca obiect expresia gândirii și, în nici un caz gândirea ca atare. Adică natura logicii este verbală. Și tocmai datorită faptului că "limbajul" este un mijloc de comunicare, de "înțelegere" între oameni, el cuprinde cu necesitate anumiți "universali" pentru că, altfel, comunicarea nu ar putea fi posibilă. În schimb "gândirea", cu structurile sale profunde, care nu pot fi transpuse izomorf în "limbaj" (adică nu poate exista o identitate între aceste structuri profunde și cele exprimate prin "limbaj"), ea, "gândirea" este absolut "individuală" și, prin urmare, subiectivă. Iar o astfel de "subiectivitate" este consecința faptului că fiecare ființă umană "percepe" lumea într-un mod absolut unic. Și acest lucru (natura verbală a logicii) pare oarecum firesc, dacă ținem seama de faptul că, de la Aristotel citire, la baza "logicii" stau "categoriile" sale (în număr de 10) care au fost calchiate pe categoriile gramaticale ale limbii grecești: esența (devenită substanță) ar corespunde substantivului; calitatea, adjectivului; cantitatea, numelui numeralelor; relația, tuturor formelor comparative și relative; timpul și locul, adverbelor de timp și de loc; acțiunea și pasiunea, verbelor active și pasive; situația, verbelor intranzitive; posesia, perfectului grec, care exprimă acțiunea deja săvârșită (Anton Dumitriu, 'Istoria logicii', ed. Didactică și Pedagogică, 1969).

5.

Se vede ușor că un asemenea punct de vedere se opune categoric celui popperian, atunci când acesta vorbind despre obiectele artificiale create de om ("lumea (sa) a treia" fiind "plină" de astfel de "obiecte" chiar dacă ele prezintă un caracter abstract) arată că putem învăța mai mult asupra comportării producerii prin studierea produselor în sine decât putem învăța asupra produselor prin studierea comportării producerii. Și adaugă: 'această teză…poate fi descrisă ca o teză antibehavioristă și antipsihologistă …[pentru că] fiind cauzală, abordarea subiectivă [behavioristă / psihologistă] poate să pară mai științifică decât abordarea obiectivă care ar pleca mai degrabă de la efecte decât de la cauze. Deși admit că structurile obiective [printre altele și cele ale "lumii a treia" popperiene] sunt produse ale comportamentului, susțin că argumentul este greșit. În toate științele, abordarea obișnuită este de la efect la cauze. Efectul generează problema - problema de explicat, explicandum-ul - și omul de știință caută să o rezolve construind o ipoteză explicativă' (Popper, op. cit.). Însă dacă ne referim la "limbajul (natural)" care, nu-i așa, este și el un "obiect artificial" creat de om, este posibil să ne vină în minte aforismul lui Malagrida (care constituie motto-ul unuia dintre capitolele din 'Roșu și negru' al lui Stendhal): ' La parole a été donnée à l'homme pour cacher sa pensée'. Și acest lucru îl dovedește cu prisosință psihanaliza și psihologia abisală, pe linia Freud, Jung, Lacan etc. . Deși Popper ar putea să strâmbe din nas considerând o astfel de abordare drept "psihologistă" și nu "științifică".


6.

Cel mai "calificat" nominalist al vremii sale (Evul Mediu) este socotit Wilhem de Occam (1287 - 1347). După el 'nu există în afară de exprimarea prin limbaj a intelectului nici o realitate universală care să existe, fie prin ea însăși, fie printr-un element adăugat (real sau al rațiunii), în orice mod am înțelege acest universal sau l-am considera; existența universaliilor este tot atât de imposibilă, pe cât este de imposibil ca un om să fie măgar' ( Occam, ' Part I of the Summa Logicae'. University of Notre Dame Press. Complete Translation by Michael J.. 1974). Iar corolarul teoriei sale este că actul percepției sesizează numai individualul, iar generalul este dat de abstractizarea exprimată prin limbaj. Cu alte cuvinte, universalul nu există în afara producției intelectului (i.e. a "limbajului"), ca o substanță, căci atunci fiecare lucru concret ar fi un "universal" (Occam, op. cit.).

Deși mult mai puțin cunoscută decât teoria lui Loke, sintetizată în "esse est percipi, non percipi est non esse" (John Loke, 'Eseu asupra intelectului omenesc', ed. Științifică, 1968) sau decât teoriile lui Berkeley și Hume care stau la baza Empirismului în cadrul "Psihologismului logic" , teoria lui Thomas Hobbes, continuator al tradiției "nominaliste" care a culminat cu Occam (și continuă și azi irupând în "Empirismul pozitivist" și, de aici, în Postmodernism), poate fi rezumată astfel (Dumitriu, op. cit.):
(1) cunoașterea pornește de la percepții care produc senzații;
(2) senzațiile sunt schimbări care au loc în creier;
(3) senzației i se substituie în conștiința noastră o imagine;
(4) imaginii i se substituie cuvinte;
(5) logica studiază legăturile dintre cuvinte.

Iată ce scrie Hobbes (citat de Dumitriu, ibid.): 'Un nume este un sunet al vocii întrebuințat arbitrar ca un semn destinat să reamintească spiritului o reprezentare oarecare relativă la obiectul căruia i s-a dat acest nume…[astfel] există două feluri de științe: una este știința originală, care ne vine prin simțuri … iar cealaltă, conștiința adevărului propozițiilor și a numelor ce se dau lucrurilor…; prima este experiența efectelor produse asupra noastră de lucrurile exterioare; a doua este experiența pe care oamenii o au în legătură cu întrebuințarea proprie a numelor în limbaj'

Cum poate fi comentată teoria lui Hobbes?

În primul rând nu se specifică la cel fel de "percepții" se referă Hobbes. Prin tradiție, chipurile "intuitiv" (dar e vorba de aici, pur și simplu, de o
condiționare produsă de tradiția contextului nostru - n-o să intru aici în amănunte asupra formării acestei tradiții) noi subînțelegem automat că este vorba de percepțiile realizate prin simțurile comune (văz, auz, miros…etc.) pe care, astăzi le ia în considerare Empirismul (pozitivist). Dar, încă o dată, Hobbes nu specifică în nici un fel că ar fi vorba numai de acestea și că, eventual, nu ar putea fi luat în discuție și un "simț interior" despre care, în mod diferit, vorbesc, pentru prima dată în Antichitate, Platon și Aristotel. Și care, plecând din "interior", printr-un fel de "intro-deschidere", poate pătrunde într-o altă "realitate" exterioară, ascunsă, dar la fel de "reală" ca și cea percepută prin simțurile comune.

În al doilea rând, se face o demarcație netă între un "adevăr ontologic", dat de "percepții" (discutabil totuși pentru că tot tradiția, dar și propria experiență, ne învață că "simțurile pot înșela" , mai ales când este vorba de simțurile comune - nu voi intra aici în apriorismul kantian referitor la perceperea spațială și temporală și la întreaga teorie a apriorismului său) și cel "logic" care se referă la discursivitate prin intermediul limbajului. Astfel, dacă ne vom exprima acum "axiomatic", putem spune că "adevărul ontologic", sub formă de premise / postulate / axiome, stă la baza oricărui sistem, să-l numim generic de "gândire" și el (acest adevăr) nu este, în nici un fel, demonstrabil. În schimb "adevărul logic" este controlabil (și demonstrabil). În sensul că, dacă se aplică corect un set, numit tot generic, de "reguli de inferență", se vor obține, de regulă, propoziții care nu contrazic "adevărul ontologic" exprimat prin axiomele de la care se pleacă (pentru simplificare, voi face abstracție de propozițiile indecidabile - a se vedea teorema lui Gödel).

În fine și în al treilea rând - consecința cea mai importantă - rezultă că "universalii" nu pot apare decât în cadrul comunicării prin limbaj (natural) pentru că altfel oamenii nu s-ar mai putea înțelege între ei. Iar o astfel de comunicare prezintă un mare grad de relativitate deoarece chiar "adevărul ontologic" ce se dorește a fi transmis indirect prin limbaj este relativ datorită unor percepții înșelătoare sau, în anumite cazuri, chiar distorsionat prin adoptarea unor axiome care, uneori, caută să-l ascundă. Și, în acest fel, se ajunge, pur și simplu, la solipsism. Sau la ceea ce a fost numit "paradoxul incomunicabilității" (prin limbaj natural discursiv) pus în evidență, în secolul trecut, simultan și independent, de către Wittgenstein, Saussure și Croce (Tullio de Mauro, 'Intoduzione alla semantica', ed. Laterza, Bari, 1970).

7.

Revenind acum la Popper, nu putem să nu observăm cum își dă singur, în finalul lucrării sale (Popper, op. cit.), lovitura de grație. Căci recunoaște: 'Un studiu epistemologic…arată că foarte adesea oamenii de știință nu revendică adevărul conjecturilor lor sau că ei îl "cunosc" în sens subiectiv…sau că ei cred în ele. Deși ei nu revendică în general că ei "cunosc" [în sens subiectiv], ei acționează în cadrul programelor lor de cercetări pe baza ghicirii a ceea ce este și a ceea ce nu este fructuos…Cu alte cuvinte, oamenii de știință acționează pe baza ghicirii sau, dacă vreți a unei credințe subiective (întrucât putem numi astfel baza subiectivă a unei acțiuni) asupra a ceea ce promite să ducă la creșterea în lumea a treia a cunoașterii obiective'. Cu alte cuvinte, ei acționează pe baza a ceea ce numim, în sensul cel mai general "intuiție" (fără a reduce "intuiția" numai la cea care provine din experiențe percepceptive pe baza celor simțurilor comune). Sau, mai precis, ei acționează pe baza a ceea ce am putea numi percepții prin intermediul unui "simț interior" pentru a stabili noi axiome / premise / postulate pe baza cărora să poată exprima apoi prin limbaj discursiv, adică în mod "logic" și indirect, rezultatul unor noi adevăruri "ontologice". Și atunci nu te poți împiedica să nu recunoști că întreaga "lume a treia" popperiană este "plin - îmbibată" în toți "porii" (interstițiile) discursivității sale de cel mai pur subiectivism încă de la naștere și pe tot parcursul "dezvoltării" sale. Iar astfel "obiectivismul" unei asemenea lumi devine superfluu.

8.

Dar oare întreaga cunoaștere umană se reduce, poate fi redusă numai la cunoașterea "științfică" exprimabilă (transmisibilă / comunicată) până nu demult (începutul secolului trecut) doar printr-o logică "aristotelică" ? Răspunsul ("Nu") este de o evidență banal-trivială. Și este de o asemenea evidență în măsura în care există cunoaștere "mistică", "artistică", "filosofică"…Fiecare părând a putea fi exprimată prin tipuri specifice de "logică" deși astfel de "logici" nu au fost (încă?) formalizate. Căci este suficient, de exemplu să amintim, printre altele, logica "apofatic - catafatică" (Losky - Stăniloaie) și / sau logica "dogmatică" (Blaga) în teologia creștină, logica lui "Hermes" (Noica), logica "fenomenologicului" (Husserl, Heidegger, Merleau-Ponty etc.), logica "inconștientului" (individual și colectiv, deci a psihologiei abisale), logica "anarhetipală" (a se vedea Rorty, R., 'Objectivity, Relativism, and Truth. Philosophical Papers, vol. 1', Cambridge University Press, 1991 precum și Braga Corin, 'De la arhetip la anarhetip' ed. Polirom, 2006) care, în cadrul Postmodernismului pare a guverna exprimarea unei imaginații dezlănțuite frizând patologicul…Ca să nu mai vorbim de faptul că în chiar inima științei, începând încă din prima jumătate a secolului trecut, odată cu apariția fizicii atomice și apoi subatomice (cuantice), asistăm la o adevărată inflație de "logici" (pe care nu o să le mai enumăr) culminând, în zilele noastre cu așa numitele logici "paraconsistente" (Lucică, I., și alții, 'Ex falso quodlibet, studii de logică paraconsistentă', ed. Tehnică, 2004). Ce ne spun toate acestea? În primul rând că limbajul natural este extraordinar de flexibil pentru a suporta exprimări "logice" ale gândirii de o diversitate greu de închipuit. Și, în al doilea rând, că la baza oricărei "logici" și a unui "adevăr" de o asemenea natură stă, întodeauna, un "adevăr ontologic" relativ și subiectiv.

9.

Dați-mi voie acum să fac, să facem împreună, un salt pe alte meleaguri, în altă lume. Cea extrem-orientală. Și să încercăm să aruncăm o privire pentru a vedea cam ce se întâmplă pe acolo din punctul nostru de interes. Care a avut drept pretext (și numai un pretext) de plecare "lumea a treia" popperiană și care, trebuie abia acuma să o spun, a căzut demult în desuetutine odată cu apariția logicii "paradigmelor" în epistemologie a lui Thomas Kuhn (Thomas Kuhn, 'The Essential Tension', University of Chicago, 1977). Dar asta este cu totul altă poveste pe care nu o voi discuta aici.

10.

’Grecia, prin sistemul lui Aristotel, a început cu logica, fapt care a dominat întreaga evoluție a ideilor. Noi am descoperit deci succesiv și, implicit, dependent, întâi logica, apoi lingvistica și, în cele din urmă, semiologia. În contrast, gândirea indiană propune o altă perspectivă filogenetică: semiologie - lingvistică - logică, această interrelație fiind naturală deoarece cele trei discipline se ierarhizează pe trepte diferite de subordonare: semiologia, cea mai generală, dă seamă de lingvistică întrucât limbajul [discursiv, conceptualizat, putând fi astfel studiat de lingvistica formală n.n. G.M.] este doar unul dintre sistemele semiologice, iar logica [sau diversele tipuri de "logică" n.n. G.M.] este [sunt ] o disciplină [niște discipline] limitată [limitate] la anumite structuri lingvistice' (AlGeorge, Sergiu, 'Limbă și gândire în cultura indiană', ed. Științifică și Enciclopedică, 1976).

Cred că citatul anterior arată, într-o primă aproximație, diferența dintre cele două contexte culturale precum și complementaritatea lor. Voi mai adăuga că, istoric, într-adevăr, "logica" extrem orientală se constituie târziu, aproximativ la începutul primului mileniu după Cristos, în timp ce "logica" occidentală a luat naștere cu aproximativ o mie de ani înainte de Cristos. Ceea ce confirmă cele spuse de Sergiu AlGeorge. Astfel, contextul indian, pentru că la el mă voi referi în primul rând, a privit încă de la început lucrurile în mod holistic. Fără a ajunge la un "conflict fără sfârșit", datorită unei "analicități" tradiționale, începută chiar în domeniul "logicii", care a favorizat-o prin natura sa deductivă și relativ ușor de formalizat, analicitate care ulterior s-a excerbat în mod păgubitoar prin "specializări" din ce în ce mai adânci în cadrul contextului nostru cultural, așa cum arată Bohm (Bohm, D., 'Wholeness and the Implicate Order'. London: Routledge, 1980): '[Filosofia], arta, știința, tehnologia și munca umană în general au fost divizate în specialități, fiecare fiind considerată, în esență, separată de celelalte. Ajungând să nu mai fie satisfăcuți de această stare de lucruri, oamenii au construit domenii interdisciplinare, prin care se intenționa unificarea acestor specialități. Dar aceste noi domenii au servit, până la urmă, mai ales la adăugarea unor fragmente ulterioare separate….Ideea că toate aceste fragmente există în mod separat este, evident, o iluzie și această iluzie nu poate să facă altceva decât să conducă la o confuzie și la un conflict fără sfârșit.'

Și toate cele de mai sus pot fi rezumate, printr-o sugestivitate și concizie proprie extrem orientalilor, în 'Avatamsaka Sutra', (cunoscuta si sub numele de 'Flower Garland Sutra') care conține 'The Jeweled Net of Indra'. Și în care universul este reprezentat ca o rețea complexă, o plasă , ale cărei noduri sunt perle ce se reflectă nu numai pe sine sau unele în altele dar oglindesc în ele întregul Cosmos ad infinitum. Iar "logica" Extremului Orient, ca parte a "întregului", îl oglindește, la rândul său, și pe acesta. Pentru că, printr-o abordare "top down", plecând de la semiologie, este firesc să se întâmple așa ceva. În contrast cu modul occidental de a privi lucrurile care procedează "bottom-up", începând cu "logica" (aristotelică).

11.

În continuarea discuției noastre, o afirmație de genul 'ceea ce există prin natura sa reprezintă un aspect ontologic iar faptul ca existența este cunoscuta reprezintă un altul epistemologic' făcută, adesea, de "specialiștii" noștri în filosofie este inacceptabilă pentru contextul cultural indian și, mai general, pentru cel extrem oriental. Și aceasta deoarece într-un astfel de context se consideră că orice ontologie este stabilită prin cunoaștere și, la rândul său, cunoașterea este de natură ontologică, între acestea existând o inter-relație greu de a i se stabili un sens preponderent ontologie - cunoaștere sau invers.

12.


Nu voi intra aici în expunerea modului în care extrem orientalii "văd" opoziția "subiectiv - obiectiv", "universalii" și în general, "cunoașterea" (umană) . Și aceasta deoarece aceste subiecte am încercat să le tratez în seria de texte destinate 'Cunoașterii în Budism' postate pe Agonia (mai ales în:
3. Nivelurile Existentei in Budism
http://www.agonia.ro/index.php/essay/212011/index.html și
4. Primele două surse ale cunoașterii adevărate. Balansul cunoașterii umane între Realul Energetic și Realul Empiric
http://www.agonia.ro/index.php/essay/212308/index.html)

13.

Acest text nu a avut drept scop de a scoate în evidență, comparativ, avantajele și dezavantajele modului în care este privită "cunoașterea umană" în Occident, respectiv, în Extremul Orient.

Singurele sale obiective au fost:

1. Încercarea de a ieși, cât de cât, dintr-un fel de "provincialism" în care se complace epistemologia occidentală, negând alte puncte de vedere. "Provincialism" păgubos mai ales în contextul globalizării. Și am ales să pun poroblema "aruncării unei priviri", în primul rând, spre Extremul Orient din două motive: (a) deoarece în ciuda faptului că atât contextul nostru cât și cel extrem oriental au o rădăcină comună (indo-europeană) ele par a fi complet diferite. Dar, după părerea mea, sunt numai complementare. Ajungând, după mai bine de 2000 de ani să se reintersecteze; și (b) pentru că există, la ora actuală, suficiente posibilități de acces la surse bibliografice de primă mărime în ceea ce privește contextul extrem oriental și nu mai trebuie să apelăm la tot soiul de literatură de "popularizare" deformantă și deformatoare care exploatează, mai ales, un esoterism de proastă calitate.
2. Speranța secretă că Daniel Sur ('A treia cale', Noema, vol. IV, 2005) are dreptate când spune: 'Putem deci să ne jucăm cu limitele culturale, și, mai ales, să le punem în comun deteritorializându-le …Astfel, se creează un fel de spațiu gri, un spațiu de întâlnire, un spațiu de împletire, un spațiu încă fără un stil dominant. Dar un spațiu unde libertatea stilistică este nemaiîntâlnită până acum. Două valuri care se sparg unul în celălalt, lăsând în urmă o spumă fascinantă. De un astfel de spațiu beneficiază România. Chiar dacă în acest moment putem vorbi doar de un spațiu geografic, în viitor se poate vorbi de un spațiu cultural….Poate că ar trebui să învățăm să ne valorificăm propria noastră poziționare în lume, pentru a crea cu adevărat o identitate culturală românească. Occident sau Orient? Nici Occident și nici Orient. Sau amândouă odată'



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!