poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8027 .



Împovărată de propria culoare
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Serban_Codrin ]

2005-12-29  |     |  Înscris în bibliotecă de Maria Tirenescu





Un haiku este mai mult decât un poem cu totul special, cu o structură complexă, rafinată, labirintică. Lasă impresia unei aparente simple, lineare, limpezi. Nimic mai înșelător decât să te lansezi într-o astfel de aventură, unde arta de a modela expresia prin cuvânt contează mai puțin decât acuitatea si profunzimea privirii. Un haiku poate părea banal, dar înlăturând iluzia, nu este exclus să se întâmple miracolul: sub haina săracă dai peste o inimă de erou si o minte înaltă, profundă, de înțelept. Poetul de haiku este un fel de expert în arte marțiale: exersează, revine, repetă, reface mișcarea de mii de ori, se antrenează asemeni unui discipol în karate-do, în sumo, în judo.
Cu cele 17 silabe ale sale (sau mai puține, în anumite împrejurări, dar niciodată mai multe, pentru că îl pândește fatalul pericol al degradării), un haiku este neîncăpător pentru necunoscător, dar suficient pentru inițiat, care se desăvârșește rămânând în limitele modestiei. Neinițiatul își urmează calea (do), devine un maestru, dar nu acesta este scopul. Măiestria nu trebuie separată, ruptă, dezbinată, din contra, capătă un profund sens numai îmbinată cu efortul de a cunoaște. Poetul de haiku nu este un artizan mai mult sau mai puțin abil, ci un spirit în căutarea iluminării. El știe că nu există perfecțiune, ci numai o cale. A practica haiku-ul ca o prestidigitație reprezintă o rătăcire, o abandonare a telului suprem perfecțiunea spirituală a discipolului, a maestrului,a poetului.
De aceea, tehnica se învață, la măiestrie se ajunge prin lungul, modestul exercițiu al scrierii, al eșecului, al reluării mereu si mereu. Despre artă să nu vorbim, este rezervată numai celor aleși, care au îmbinat măiestria totală cu iluminarea. Nu înseamnă că poeții nu urmează, fiecare în felul său, aceeași cale, mai înainte, mai înapoi, după posibilități.
Să ne limităm la efortul de a căuta măiestria si vom analiza câteva texte din Greieri până la stele de Florică Dan, editura Haiku, București, 1999, ediție liliput trilingvă, română, franceză, engleză, cu o prefață semnată de Florin Vasiliu. Iată ce se afirmă: “I-a fost mai ușor ca altora să învețe si lecția haiku-ului, pentru că l-a ajutat talentul (n.n.). La început, capcana poetizării si a metaforei l-a prins, ca de altfel pe majoritatea membrilor cercului, fapt oglindit în placheta Micropoeme, unde si-a adunat exercițiile sale de haiku, de la poeme cu iz școlăresc, până la un pumn – dar nu mai mult – dintre cele mai veritabile haiku-uri”
Prefațatorul citează patru poeme “cu care s-ar mândri toți cei care (sic!) scriu haiku-uri. Cu ultimul s-ar câștiga sigur si un concurs internațional. Noi l-am pus la suflet spre neuitare. Haiku-ul românesc s-a îmbogățit cu un poet nou: Florică Dan”.
Să reamintim cele patru lăudabile haiku-uri, dar vom comenta ceva mai încolo. Așadar:
Vine furtuna:
tunetul clatină
flacăra candelei.
*
Ciulinii toamnei
călătoresc cu vântul
fără-o lețcaie.
*
Dincolo de gard
înghițind o pădure...
Întunericul.
*
Împovărată
de propria-i culoare –
o dalie.
Prefața se încheie astfel: “După acest al doilea volum, pauza va fi un sfetnic bun pentru poet, pentru că privind înapoi va înțelege că treptele din fată, cele ale urcușului, nu s-au terminat”.
Misiunea noastră își propune numai să judece, iar nu să comenteze treptele deja urcate. Semnatarul cârtii e prezentat ca un poet nou ajuns la măiestrie, prin urmare un maestru.
Ceea ce vom prezenta este un antrenament, pentru că vrem să fim un sfetnic bun pentru poet, ba poate un sfetnic bun pentru poeți. Iată un prim text propus analizei, deocamdată formulă, semnificațiile vor izvorî pe parcurs.
Praf peste tot...
Pe-acoperișul casei
creste o plantă.
Dacă acceptăm formula fixă, 5-7-5- silabe, primul vers este mai scurt. Modificând punctuația si rezumând-o la esențial, o primă variantă ar fi:
Praf pretutindeni
pe-acoperișul casei
creste o plantă
Textul este alterat de mai multe defecte: două complemente circumstanțiale de loc (pretutindeni/ pe-acoperișul). Apoi: o plantă, ceva prea ambiguu, nu este precizat cuvântul sezonal (kigo). Să mai facem o încercare:
Praf pretutindeni –
pe-acoperișul de lemn
creste volbură
Apare cuvântul sezonal, volbură, indicând vara. La fel de bine putem alege alt kigo: mac (primăvara) si așa mai departe. Elementul redundant din acoperișul casei, a fost înlăturat, devenind acoperișul de lemn cu o ușoară nuanță de sabi. Să analizăm primul si ultimul simbol din text: praf/ volbură. În poziții extreme, foarte importante în crearea unui astfel de poem, întâlnim de două ori referiri la conceptul estetic de efemer (ryuko). Sugerăm varianta
Soare coborând –
pe-acoperișul de lemn
creste-o volbură
A fost eliminat unul din cele două complemente identice, supărătoare în context. Apar în antiteză conceptele estetice etern (fueky), soare si efemer, volbură. Încă o antiteză: coborând/ creste. Versul apare coborând precizează timpul: amurgul. Să renunțăm la un verb si să propunem varianta:
Soare-n cădere –
pe-acoperișul de lemn
creste-o volbură
Se mai pot aduce unele schimbări (în cădere/ în scăzământ, creste/ urcă), dar totul depinde de preferințele poetului.
Ajuns în acest stadiu al alcătuirii, textul sugerează un joc al eternității si al efemerului, al coborârii si al înălțării. Centrul este acoperișul de lemn, în context un simbol al umanului, al universului familial, intim, supus eroziunii, între două extreme, soarele si volbura, la fel, în context, simboluri cu multiple subînțelesuri sugerate.
După o pauză, de reflecție si de tăcere, propun un antrenament cu alt exercițiu, după un text si formula 6-6-3 (17 silabe):
Florile de salcâm
străjuite de spini...
Aprind răzorul
La o primă analiză, este o propoziție dezvoltată, întreruptă de trei puncte, după care urmează predicatul verbal si complementul direct. Așadar, punctuația este arbitrară. Autorul a preferat subiectul la numărul plural, când, stilistic, este mai expresiv la singular. Adjectivul derivat dintr-un verb la modul supin sugerează o personificare, figură de stil de evitat într-un context obiectivizat. O primă variantă ar fi (5-7-5)S
Floare de salcâm
între spini si Carul Mic –
se-aprinde noaptea
A dispărut senzația de propoziție unică, apărând două fragmente întrerupte de cezură (kireji), dintre care al doilea este o propoziție simplă, si antiteza efemer/ etern (floare, spini/ Carul Mic). În context, noaptea este un element redundant. Si încă: un gest al înălțării, de la floare si spini spre spațiul absolut, al universului. Să alegem, așadar, între noaptea/ Carul Mic si să cântărim avantajele/ dezavantajele.
Floare de salcâm
între spini si Carul Mic –
sting felinarul
Avantaje: dincolo de efemer/ etern, gestul simplu al stingerii felinarului ne sugerează intensitatea emoțională a omului într-o noapte de primăvară, când lumina florilor de salcâm pare a umple universul. Dezavantaje: mai multe, dar este unul zdrobitor. Constelația sugerează, în primul rând lumina si mută centrul de atenție de la simbolul florii la simbolul cosmic. Soluția ar fi să redăm florii lumina si să estompăm strălucirea eternității. O variantă ar fi următoarea, dar vă îndrum să căutați alte rezolvări:
Floare de salcâm
între spini si univers –
sting felinarul
Mi se pare că simbolul eternității, însuși universul, este prea accentuat în context.
Antiteza între expansiunea luminoasă a florii efemere până umple imensitatea de necuprins si gestul de a stinge felinarul, alt simbol al efemerului, cred că sugerează sensul poemului.
Să continuăm cu următorul citat (5-7-5):
Coboară berze
de culoare polară.
Bietele broaște!
Principalul defect, de unde decurg celelalte este orice în afară de haiku. Un text oarecare, fără alte pretenții, asta da. Observăm prezenta a două cuvinte sezonale: la plural berze si broaște. E cam mult într-un text deocamdată în durerile facerii. Găsim un epitet rar, în versul al doilea la care nu trebuie să renunțăm, dar să nu ne grăbim. O variantă, cu eliminări si adăugiri, ar fi:
Coborând barza
de culoare polară –
liniștea băltii
A fost introdus un element de nesiguranță, metafizic: liniștea băltii sugerează atât prezenta broaștelor cât si teama. Să propunem altceva:
Coborând barza
de culoare polară –
liniștea apei
În acest caz, referirea la celebra meditație zen cu broasca plonjând în neant si stârnind zgomotul apei devine evidentă prin procedeul honkadori, variațiune aluzivă. Culoarea polară, de ce? După toate aparentele este un haiku de primăvară. Însuși poetul îl consideră ca atare. Dar dacă surprinde cu totul altceva, un moment al revenirii berzei din regiunile de la nord în migrația spre sud? Prea familiarizați cu barza simbol al primăverii nu observăm că barza de culoare polară este în context, simbol al toamnei.
Așadar, acest haiku de toamnă își poate întrerupe durerile facerii nu înainte de a medita la posibilitatea de a-l fi construit cu totul altfel, dar oprim aici exercițiul
Propun încă un citat (5-8-5):
Noapte de-o vreme...
Luna un pic cuibărește
în hornul casei
În primul rând, hornul casei este, stilistic, redundant. Ajunge hornul, se subînțelege al casei. A doua redundantă, de altfel foarte întâlnită de la începători până la mari maeștri: noapte, bună.
O variantă de lucru ar fi:
Noapte de-o vreme –
luna un pic ciobită
cuibărind pe horn
A dispărut o primă redundantă si s-a introdus o nuanță a conceptului estetic de sabi, savoarea dispariției lente a lucrurilor. Încă o variantă de lucru:
Un pic ciobită
aceeași lună din veac
cuibărind pe horn
În orice caz, a dispărut a doua redundantă. Cu putină inspirație ajungem la:
Un ou de barză –
luna un pic ciobită
coboară spre horn
Si, în sfârșit, această propunere:
Un ou de barză –
spre cuib coboară luna
un pic ciobită.
Un ou de barză sugerează primăvara. Jocul nuanțelor efemer/ etern dă lărgime viziunii. Categoria estetică sabi imprimă întregului poem o nuanță oarecum existențialistă.
Următorul text, dincolo de câteva naivități involuntare, are resurse de nuanțare (4-8-5).
Păr desfrunzit...
Ochii copiilor înspre
ultima pară
Cu inspirație, iată-l metamorfozat într-un haiku:
Păr fără frunze –
copii rupând cu ochii
ultima pară
Primul text conține un complement circumstanțial de loc, dar prepoziția înspre e folosită într-un mod nefericit. În propunerea finală, o aluzie temporală si un sentiment mult mai acut al golului nuanțează textul inițial, care face apel la un epitet, desfrunzit.
Scopul acestui antrenament nu este de a rescrie, pentru că un croitor sau altul au propriile opțiuni. Reluând lectura de câteva ori, nu mi-am reținut tentația de a reface text după text. Bineînțeles, dincolo de jocul pe o pagină se află întrebările alături de responsabilitatea fiecărui autor în parte.
Să revenim asupra celor cinci propuneri de haiku inspirate din texte de Florică Dan si să recapitulăm câteva concepte:
UNDE? pe-acoperiș
CÎND? soare-n cădere (amurg)
CE? creste Soare-n cădere –
KIGO: volbură (vara) pe-acoperișul de lemn
VESNIC/ EFEMER: soare/ volbură creste-o volbură
SABI: de lemn
KIREJI: sugerează momentul haiku după versul întâi (–)
RITM: trei accente pe trei picioare metrice de 5-7-5 silabe

UNDE? între spini si univers
CÎND? (sugerat) noaptea
CE? sting felinarul Floare de salcâm
KIGO: floare de salcâm (primăvara) între spini si univers –
VESNIC/ EFEMER: univers/ floare sting felinarul
KIREJI:după versul al doilea )–)
RITM: 5-7-5, trei accente

UNDE? (sugerat)
CÎND? (sugerat prin verb la gerunziu)
CE? liniștea apei Coborând barza
KIGO: barza de culoare polară (toamna) de culoare polară –
KIREJI: după versul al doilea liniștea apei
RITM: 5-7-5, trei accente

UNDE? spre cuib
CÎND? (sugerat noaptea)
CE? coboară noaptea Un ou de barză –
KIGO: un ou de barză (primăvara) spre cuib coboară luna
VESNICIE/ EFEMER: luna/ ou un pic ciobită
SABI: un pic ciobită
KIREJI: după primul vers
RITM: 5-7-5, trei accente

UNDE? păr fără frunze
CÎND? (sugerat prin gerunziu)
CE? (rupând) cu ochii ultima pară Păr fără frunze
KIGO: fără frunze (toamna) copii rupând cu ochii
SABI, GOLUL: păr fără frunze ultima pară
KIREJI: după primul vers
RITM: 5-7-5, trei accente

Din mai multe considerente, aceste compuneri nu sânt niște haiku autentice. Este mai aproape de adevărata intenție punctul de plecare consemnat de poet. Eu, autor al antrenamentului, nu am văzut în acea clipă pe un acoperiș o plantă crescând. Așa ceva este numai meritul altuia. Reluând un text, am continuat un traseu inițiatic si am purificat o anumită viziune. Gestul primar este viu, însă incomplet literar; gestul meu este secundar, oarecum mai complet literar, însă livresc. Poetul si-a încercat creativitatea atât cât a putut, eu am predat numai o lecție, un exercițiu după metodă, fără de care creativitatea este incompletă.
Cine nu înțelege acest fapt își prinde zadarnic degetele în ușă. Un haiku este o poezie sugerată, după reguli de compoziție ale artelor poetice orientale, nicidecum rezultanta unui joc ingenios realizat din cuvinte potrivite, după reguli de compoziție ale artelor poetice occidentale.
Din perspectivele deja amintite si ale altora, lăsate, deocamdată în suspensie, cele patru texte alese în prefață au multe imperfecțiuni, unele supărătoare, care țin de regulile gramaticii si ale limbii literare. Orice mic detaliu în plus sau în minus poate fi fatal într-o astfel de poezie minimală. Ultimul dintre poeme ar trebui să se rezume la forma purificată de adaosuri si răsplătită cu Premiul întâi la Concursul de haiku organizat de Școala de tanga si renku de la Slobozia cu prilejul celei de-a treia întâlniri a poeților, în toamna anului 1998.
Împovărată
de propria culoare –
o dalie
În meditația sa – buddhistă, realitatea/ lumea/ universul alcătuiesc paradoxul total. Magia poetului este aceea de a urma o cale si de a pătrunde clipă cu clipă într-o nirvana preexistentă, dar nevăzută, ignorată, învăluită în iluzie (maya), mereu si mereu, din nuanță deja atinsă în altă nuanță, de la mic si trecător (conceptul estetic de efemer) la infinit si veșnic (conceptul estetic de eternitate).
Triumf al simplității (conceptul de karumi) în arta de a folosi cuvântul un haiku este la fel de imposibil de scris pe cât este de creat un peisaj în tuș, unde albul imaculat si neatins al hârtiei sugerează ceata, pentru nimic altceva decât faptul că aceasta a fost voința artistului. Restul e poezie.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!