poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 933 .



Legenda fructului oprit...
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dafinul ]

2015-07-07  |     | 



datează, eheei, de multă vreme, din timpuri imemoriale. Ea e pricina pentru care și acum Tatăl, la cafeaua de dimineață, încă îl mai mustră în fiecare zi, cu un soi de autoreproș, pe Fiul: „Vezi de ce a trebuit să accept crucificarea ta? Câte ai mai fi putut, încă, să faci acolo pe pământ! Știai foarte bine mitul, nouă luni ți l-am povestit. De Magdalena n-am zis nimic… Am fost nevoit să te aduc grabnic, să fii aici sub supravegherea mea! Ce te-a apucat să ceri oamenilor să lase copiii să vină la tine? Privește pe pământ urmările slăbiciunii tale de atunci! Vezi la ce nenorociri se dedă șarpele acum?”
Demult, aproape de Începuturi, prin grădina raiului, Logosul se plimba gânditor, cu capul în jos și mâinile la spate, ca un țăran ce-și cercetează ogorul. Atâtea cuvinte zăceau neîncolțite în sine, ca niște copii ce nu se vor naște niciodată. Trecea printr-o cumplită criză de singurătate ori poate de maternitate; în dimineața aia se trezise așa cu o apăsare pe suflet, totul era încremenit, zilele treceau identic una după alta, nimic nu se schimba. Pe chip nu i se vedea, dar îmbătrânise așa închis în sine și ferecat cu lacătul tainei. Era atâta de plin, de bogat și nu avea cum și cui dărui din sine și pe sine. Nu își găsea niciun rost, existența sa era inutilă, sterilă și de-a dreptul absurdă… Până la întâmplarea cu mărul.
Atunci, când misterul a violat taina, a descoperit, în sfârșit, semințele și a înțeles rațiunea interdicției accesului la fructul oprit. Din acel moment s-a declanșat vârtejul cosmic și totul s-a pus în mișcare. Semințele s-au împrăștiat pe pământ, iar curiozitatea, dorind să afle ce se ascunde în ele, a eliberat viața. Scăpate din captivitate, după atâta abstinență, mii și mii de cuvinte au început, cuprinse de un ciudat delir erotic, să se împerecheze între ele și au născut poem după poem, care s-au pornit să se întrupeze și așa a apărut lumea.
Abia după ce au simțit pe buze, și poate nu numai acolo, gustul artistic oamenii au descoperit, absolut întâmplător, estetica acestei împerecheri pe care au numit-o iubire. Dacă se întâlneau cuvinte dulci și calde, șoptite mai ales sub clar de lună, împreunarea se producea aproape instantaneu. Luna elibera un soi de magie, care făcea ca fiecare cuvânt, chiar dacă uneori nu tocmai arătos, să înnebunească unul după celălalt. Până la urmă, tăria și frumusețea frazei depindea de cantitatea de magie absorbită. Când aceasta se consuma în relația de cuplu și era pe sfârșite, venea eros cu săgețile sale și mai injecta câte o doză de “amagie”, căreia cu timpul i s-a spus amăgire. Aceasta a provocat un soi de dependență atât de puternică încât, aproape, nimeni nu dorește să fie dezamăgit.
Copil zănatic, însă, eros mai scăpa aiurea săgețile. Și astfel s-a ajuns la împerecheri nepotrivite: zeus cu surorile sale, hera și demetra, precum și cu nimfele care-i erau fiice; la fel osiris cu isis; adam cu propria coastă, eva; nero cu împărăteasa-mamă, agrippina; einstein cu verișoara primară, lowenthal (hal de love) etc.
E tare amărât sărmanul logos de o vreme. Cuvintele astea au început să-și facă de cap. Unele au simțit gustul veninului de șarpe și nu mai pot trăi fără el. Din cauza lui au apărut niște malformații care îl dor și îi provoacă o greață permanentă. Nici nu mai poate să mănânce, „incest”, „homosexualitate”, „lesbianism”, „pedofilie” îi stau în gât și simte cum îl sufocă. Are numai nopți albe, se teme ca nu cumva în somn să nască cine știe ce alte monstruozități…
Nu prea mai e nimic de făcut. Șarpele a ajuns la mare preț, în fiecare moment pândește din altă gaură. Nu mai așteaptă fructul să se coacă, prefăcut în omidă, atacă însăși floarea vieții. A prins gustul și de adam, că bietele eve, neglijate, au ajuns să se ademenească unele pe altele. Cine să mai facă copii… și de ce?
E o libertate absolută… De atâta insecticid pomul cunoașterii s-a îmbătat, iar fructele-cuvinte, sărmanele drogate, și-au pierdut sensul și trăiesc acum desperecheate. Postmodernismul a ucis iubirea! E o libertate absolută… adio formă, adio creativitate! Ca într-o moarte lentă, ne dizolvăm în fondul fără identitate…


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!