poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1861 .



Despre Iubire și alte (ne)utopii
eseu [ ]
Vox animae

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2015-01-27  |     | 



.... și, Domnule, luați și bagajele dvs., a trecut destul de mult timp de când le gazduiesc în curtea mea mică, ce-i drept, destul de adesea incapabilă să refuze pe cineva (ce ți-e și cu generozitatea asta!)... Știți... chiria e din ce în ce mai scumpă, am rămas fără un sfanț..., mi-e din ce în ce mai greu, trebuie să mă împrumut, înțelegeți ce înseamnă asta..., trebuie musai să încalc niște principii și pentru o femeie ca mine e destul de dificil... Încă o dată, nu va supărați... Vine o vreme când ultimele resurse nu mai au forța de autoregenerare și atunci trebuie să adopți o atitudine tranșantă... Da, știu e foarte posibil să vă apar drept o persoană crudă, cu spirit irepresibil vindicativ..., puțin puerilă în apucăturile mele de idealistă justițiară, care, quijotește, a ajuns să se autoflageleze, sperând că astfel poate va prinde ceva din esența lucrurilor ăstora ce ne înconjoraă, că va urzi un alt drum, pe care vom merge doar cu ochii deschiși... Poate chiar pentru mine însămi este o situație ingrată aceea în care mă aflu, ipostaza pe care trebuie să mi-o asum, dar...
Nici azi primăvara nu și-a făcut curaj să intre pe uși... stă undeva dincolo de un prag de unde de-abia o mai intuim... Și ne resemnăm într-un fel sau altul, umplându-ne sertarele cu litere mari ce se unduiesc să atingă măcar un centimetru de cer... nepoluat încă...
E penurie în lumea în care trăim. Nu pot să-ți (mai) ofer nimic pentru că nu am sau am mult prea puțin și nu pot risca să rămân fără... De fapt, e optica pe care am învățat-o, am împrumutat-o de la cele/ cei din jurul meu... Într-un fel sau altul, am învățat să supraviețuiesc..., într-un mod precar, adesea inuman/ imund, dar... o fac în continuare..., deși mă miros și parcă am devenit un fel de specie hibridă, cu gradul ei de original hidos... Dar sunt chiar mândră uneori de mine. Doar am știut să mă adaptez, mă rog cu un... anume preț... nu am acum timp să mă gândesc la acesta.
Ne pierdem identitatea și nu facem nimic pentru a o recupera. Ne mai și întrebăm de ce uităm să răspundem când suntem strigați. Chiar de noi înșine. Toate din noi se întorc împotriva sau în favoarea noastră. Unde este acea hermeneutică-artă aptă să ne învețe să trăim frumos și să putem spera că – mai mult sau mai puțin copilărește – vom salva lumea, ne vom salva pe noi, pe Dumnezeul care cuminte (niciodată tiranic, ostentativ, impunător, verdictiv) așteaptă să fie scos la lumină?!
Dați-mi o mână mică de semințe și, într-unul din puținele mele momente de grație (mă bucur că încă mai există astfel de...), o să vă transform în cosmonauți (nu, nu contează dacă aveți rău de înălțime, ăsta nu-i decât un detaliu insignifiant pe lângă ce ar urma să descoperiți dinspre mine către voi)... Trebuie doar să aveți o doză minimă de încredere... cerul nu e deloc așa de departe, omul nu e atât de diferit de aripă și nici de soare... Oare nu ați aflat încă voi cum că poți crește grădini întregi cu lumina dintr-un gest, dintr-un cuvânt, dintr-o împărtășire?! Dintr-o secundă pe care o cedezi de la tine pentru celălalt știind că el are mai multă nevoie decât tine acum de ea?! Că poți ucide cu nepăsarea, cu amânarea, cu vanitatea, cu egoismul narcisist, cu masca duplicității insidioase?! E târziu, dar nici atât de târziu încât să nu o puteți face azi, totuși azi, nu mâine... Ați putea începe prin a vă spăla chipurile... prin moloz lumina intră mai greu, câteodată doar putrezește.
Deci, nu te supăra pe mine... Știi că-ți trimiteam deseori porumbei la geamul prin care, văzută din afară, ființa ta se preumbla neliniștită și părea năluca ce-și pierduse matca...??!! Printr-un gând bun te teleghidam, te așezam la masa ovală a tăcerii vii, unde niciun colț nu-ți mai leza intimitatea. Te regăseai. Eu eram fericită: adunam ploile și dormeam în ele ca-ntr-o altă casă... Atunci L-am prins de mână pe Dumnezeu și m-am gândit ștrengărește că nu o să-i mai dau drumul niciodată... Pe fețe din fildeș răsăritul își zidise tâmplele și nu voia să mai abdice... Atunci am crezut pentru câteva fragmente de clipă în Iubire. Acea iubire care “arde orice necesitate și dăruiește libertatea” (Berdiaev, Sensul creației). Tocmai pentru că Iubirea este “conținutul libertății”, ea este “libertatea noului Adam, libertatea celei de-a opta zile a creației” (Id., ibid.). Mi se părea absurdă non-iubirea, la fel de absurdă ca A FI dincolo de Autorul acestui „a fi”. Mă născusem din Iubire, existam în Ea, nu aveam decât să pier în Ea... Cred că am fost cu adevărat fericită... Atunci nu mai știam de cădere, ci doar de vindecarea constantă, prin ieșirea din sine, prin apropierea de celălalt
Vezi tu, iar îți spun, trebuie să-ți iei bagajele și cuvintele din ele... Azi pasărea a căzut din cer și nu știu dacă un priveghi o va reînălța...
Și totuși,…. cum spunea cândva Berdiaev,… “Lumea se află sub vraja răului și această vrajă poate fi destrămată numai prin Iubire”… Poate tocmai pentru că Iubirea (unificatoare) este creație… Cu alte cuvinte, omul, în Iubire, poate renaște cosmosuri… Și cred că e datoria lui aproape sacră să o facă. Chiar dacă azi a căzut din cer… Și să nu te gândești că ai putea fi (catalogat drept) libertin dacă vei ști să găsești puterea de a te dărui cu tot sufletul, de a renunța la tine (un act sacru de chenoză, în ultimă instanță) pentru celălalt… Nici să nu-ți pese prea mult că gesturile tale, Sentimentul Acela ar putea fi luate drept lucruri lipsite de bun-simț (pasibile de a încălca o morală aproape inchizitoare), asta pentru că, în trăirea ta genuină, ai ignorat, la un moment dat, sisteme tocite, tiranice, moarte de fapt,… Pe lângă toate astea, efectul Iubirii va fi infinit superior…


Și, totuși, Domnule, dacă mă gândesc bine, tot nu voi renunța la a găzdui bagaje, sertare, cuvinte, sentimente, deși o voi face puțin mai precaut… Dar – cum îți spuneam – nu voi renunța… Și știi de ce?! Pentru că sunt incurabil dependentă de Iubire…


*





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!