poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3074 .



Repetiția anaforică și refrenul în scrierea biblică a Psalmilor
eseu [ ]
Alte figuri sintactico-estetice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2013-02-07  |     | 



Repetiția anaforică și alte tipuri de repetiție

Definită în literatura de specialitate drept procedeul stilistic constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze sau părți de frază pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii, repetiția anaforică este tratată în unele lucrări ca o subcategorie a paralelismului sintactic.
Alături de paralelismul sintactic propriu-zis, de anadiploză și de refren, repetiția anaforică poate fi considerată o figură sintactico-retorică având rol mnemotehnic.
În textul psalmic, repetiția anaforică se actualizează în mai multe (în general, două sau trei) versete consecutive, dar și în interiorul unuia și aceluiași verset, la începutul fiecăreia dintre enunțurile constitutive ale acestuia. Anafora vizează repetarea unui singur termen (cf. „Deșteaptă-te, slava mea! Deșteaptă-te, psaltire și alăută! Deștepta-mă-voi dimineața”, 107:2), a unei structuri comparative (cf. „Mai mult decât pe vrăjmașii mei m-ai înțelepțit cu porunca Ta, că în veac a mea este./ Mai mult decât învățătorii mei am priceput, că la mărturiile Tale gândirea mea este./ Mai mult decât bătrânii am înțeles, că poruncile Tale am căutat” (118:98-100) și, frecvent, a unei secvențe verbale mai ample: „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul și toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui./ Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita toate răsplătirile Lui” (102:1-2); „De n-ar fi fost Domnul cu noi, să spună Israel!/ De n-ar fi fost Domnul cu noi, când s-au ridicat oamenii împotriva noastră” (123:1-2); „Lăudați pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui./ Lăudați pe Domnul dumnezeilor, că în veac este mila Lui./ Lăudați pe Domnul domnilor, că în veac este mila Lui” (135:1-3); „Lăudați-L pe El întru tăria puterii Lui./ Lăudați-L pe El întru puterile Lui [...]/ Lăudați-L pe El în glas de trâmbiță.../ Lăudați-L pe El în timpane și în horă.../Lăudați-l pe El în chimvale bine răsunătoare [...]” (150:1-5) ș.a. În exemple de genul celor în care se repetă o secvență mai amplă, repetiția anaforică poate avea funcție evocativ-retorică: „De multe ori s-au luptat cu mine din tinerețile mele, să spună Israel!/ De multe ori s-au luptat cu mine, din tinerețile mele și nu m-au biruit” (128:1-2).
Sunt o serie de contexte în care funcția evocativă a repetiției se actualizează într-un cadru discursiv mai complex, de pildă, prin „reluarea” unei replici aparținând unui plan temporal trecut în prezentul rostirii, aspect relevant, printre altele, și pentru așa-numitul discurs repetat . Astfel, în psalmul 125, exclamația „neamurilor”, la „întoarcerea robiei Sionului” (verset 1), redată în dialog narat [cf. „atunci se zicea (s.n.) între neamuri: ‘Mari lucruri a făcut Domnul cu ei!’” [= poporul israelit, n.n.], este reiterată, din perspectiva prezentului și cea a pluralului inclusiv (poetul și neamul său), într-o structură evocatoare a trecutului: „Mari lucruri a făcut Domnul cu noi” (verset 3).
Psalmul oferă și alte exemple de tipare sintactice repetitive.
De pildă, o structură repetitivă anaforică, desfășurată în interiorul unui singur verset, este uneori reluată într-un verset consecutiv. Secvențele sintactice identice pot fi separate de structura-invocația către Dumnezeu: „Ridicat-au rîurile, Doamne, ridicat-au rîurile glasurile lor,/ Ridicat-au râurile valurile lor...” (92:4-5).
În alte situații, repetiția anaforică se asociază cu anadiploza: „cântați și vă bucurați și cântați ./ Cântați Domnului cu alăută, cu alăută și în sunet de psaltire” (97:6-7) ș.a.
Un tip aparte de repetiție este reprezentat de secvența verbală sumară (în general, o propoziție scurtă) care se repetă în partea finală a fiecărui verset psalmic; este vorba despre așa-numita epiforă sau repetiție epiforică. De exemplu, în psalmii 117 și 135, caracterul desăvârșit al milosteniei divine, care stă la baza întregii Creații, este exprimat prin secvența verbală (că este bun), că în veac este mila Lui: „Lăudați pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui./ Să zică, dar, casa lui Israel, că este bun, că în veac este mila Lui./ Să zică, dar, casa lui Aaron, că este bun, că în veac este mila Lui./ Să zică, dar, toți cei ce se tem de Domnul, că este bun, că în veac este mila Lui” (117:1-4); „Cel ce a făcut cerul cu pricepere, că în veac este mila Lui./ Cel ce a întărit pământul pe ape, că în veac este mila Lui./ Cel ce a făcut luminătorii cei mari, că în veac este mila Lui...” (135:5, 6,7,...).
Credința desăvârșită este proclamată prin punerea tuturor întreprinderilor (pozitive) specific umane sub semnul numelui Domnului. În exemplul care urmează, repetiția epiforică este dezvoltată în schema paralelismului sintactic sinonimic: „Toate neamurile m-au înconjurat și în numele Domnului i-am înfrânt pe ei./ Înconjurând m-au înconjurat și în numele Domnului i-am înfrânt pe ei./ Înconjuratu-m-au ca albinele fagurele, dar s-au stins ca focul de spini și în numele Domnului i-am înfrânt pe ei” (117:10-12).
Repetiția „de reluare”, cu caracter „digresiv-didactic/explicativ”, valorificată în scopul calificării mai pregnante, a lămuririi unui anumit conținut/referent (adesea, planul transcendent), este deosebit de bine reprezentată în creația psalmică: „Munții ca ceara s-au topit de fața Domnului, de fața Domnului a tot pământul” (96:5); „Ca să-l așeze cu cei mari, cu cei mari ai poporului Său” (112:8); „De fața Domnului s-a cutremurat pământul, de fața Dumnezeului lui Iacob” (113:7); „Că acolo s-au suit semințiile, semințiile Domnului,...” (121:4); „Că acolo s-au așezat scaunele la judecată, scaunele pentru casa lui David” (121:5); „Și a dat pământul lor moștenire, moștenire lui Israel, poporului Său” (134.12); „Aproape este Domnul de toți cei ce-L cheamă pe El, de toți cei ce-L cheamă pe El întru adevăr” (144:18) ș.a. Alte stucturi de acest gen evocă mai degrabă un tipar de paralelism sintactic (sinonimic) propriu-zis: „Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău” (120:7).
Am putea delimita și un alt tip de repetiție, anume repetiția de precizare și de asociere, a cărei funcție didactică este și mai pregnantă raportat la exemplele consemnate anterior. Dacă în contextele de mai sus, reluarea presupunea repetarea unei structuri și „amplificarea digresivă” a acesteia într-o construcție nominală (cel mai adesea, genitivală), în exemplele pe care le consemnăm în continuare, reluarea unui termen/sintagme exprimate anterior se coroborează cu relaționarea copulativă a acestei secvențe repetate cu o alta, circumscrisă aceluiași univers referențial (cf. infra, instrumentarul specific poemului psalmic, concepte relevante pentru ordinea divină, relația între generații ș.a.). Am putea spune că această formă de repetiție didactică este conotată inclusiv pragmatic, ea jucând rolul unei strategii discursive de captatio benevolentiae : „Cântați Domnului cu alăută, cu alăută și în sunet de psaltire” (97:7); „Aduceți-vă aminte de minunile Lui, pe care le-a făcut; de minunile Lui și de judecățile gurii Lui” (104:5); „Sporească-vă Domnul pe voi, pe voi și pe copiii voștri!” (113:22) ș.a.
În alte contexte, deși asocierea lipsește, cele două ocurențe ale unei secvențe verbale sunt separate printr-o structură la vocativ, menită să joace rolul de reglator conativ-fatic : „Aduceți Domnului, semințiile popoarelor, aduceți Domnului slavă și cinste” (95:7).
De menționat că funcția de precizare a structurii repetitive este valorificată și în contexte antonimice, în astfel de situații putând vorbi despre o repetiție de precizare și de... disociere (/ vs asociere): „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta și pentru adevărul Tău” (113:9).
Alte exemple, precum: „Dumnezeul răzbunărilor, Domnul, Dumnezeul răzbunărilor cu îndrăzneală a grăit” (93:1); „Râurile vor bate din palme, deodată, munții se vor bucura de fața Domnului, că vine, vine să judece pământul” (97:10); „Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea; cânta-voi și voi lăuda întru inima mea” (107:1); „De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi?” (129:3); „Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei , spre Tine am nădăjduit,...” (140:8) ș.a. sunt relevante pentru funcția emfatică, de intensificator de expresie pe care o are repetiția. Contextele în care apare vocativul Doamne, Doamne ilustrează o modalitate specifică de performare a rugăciunii.

Refrenul

Este atestat încă din cele mai vechi timpuri, martor rămânând folclorul ancestral. Prezent în cântecele tuturor popoarelor, se pare că s-a născut din cântarea alternativă, responsorială între un solist și cor (care susținea o replică, un scurt comentariu etc.). Alte teorii susțin apariția refrenului dintr-un imbold poetic de bază în jurul căruia „se improvizează” și la care se revine în mod obligatoriu . Cultivarea refrenului relevă un procedeu de adâncire a expresivității, a unei anumite idei, stări sau efect artistic. Dar refrenul, pe lângă funcția ideatico-expresivă, constituie și un pretext în construcția formală. Restul textului poate fi văzut, de fapt, ca un ansamblu de variațiuni constituite în jurul refrenului, care rămâne cu funcție tematică de bază. În unele genuri are funcție de invocație, în altele – constructiv-estetică (de amplificare a perioadei muzicale, de contrast, de adâncire a conținutului muzical sau de cadențare) .
În ceea ce privește creația psalmică, refrenul – apărut, fără îndoială, în contextul în care, la început, la vechii evrei, aceste texte se performau în mod fundamental muzical (psalmii erau cântați responsorial/antifonic) – reprezintă o modalitate de organizare sintactico-formală a textului, cu incontestabile virtuți estetico-expresive. Este secvența care concentrează principalul sau unul dintre principalele nuclee tematice ale poemului respectiv, incluzând structural unul, cel mult, două versete, eventual cu unele „variații” („adaosuri” sau „omisiuni”). Este plasat aproximativ la jumătatea poemului, reluându-se în partea finală (ultimul și, mai rar, penultimul verset al unui psalm) . Se poate admite, din perspectiva celor remarcate, o poziție relativ fixă a refrenului în textul psalmic, o regularitate a acestuia , aspect ce pledează în favoarea unui anumit tipar formal suficient de bine definit al acestui tip de creație .
Din punct de vedere tematic, cele mai multe dintre refrene reprezintă un pretext formal pentru elogiul Divinității (în acest context, refrenul definește poemul psalmic drept creație encomiastică prin excelență), respectiv pentru un (auto)rechizitoriu la adresa umanului: „Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi?/ Nădăjduiește în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea feței mele este Dumnezeul meu” (41:6-7, 16-17, versete finale); „Și omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor” (48:12, 21, verset final ); „Făgăduințele mele le voi plini Domnului, înaintea a tot poporului Său” (115:5, 9, versetul penultim) ș.a.
De remarcat faptul că refrenul apare nu numai în poemele psalmice ample, ci și în creațiile sintetice. Un exemplu în acest sens este psalmul 66, alcătuit din numai șase versete, în economia textului refrenul ocupând poziția versetelor 3, respectiv 5, penultimul din text: „Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate!” (66:3, 5) .



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!