poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2337 .



Un tipar sintagmatic (greco-)latin productiv în limbile romanice actuale (I) (Clasificare și distribuție în context romanic. Aspecte grafice și ortografice)
eseu [ ]
Dinamica limbii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2012-12-07  |     | 



1. Observații preliminare


În contextul în care, în epoca actuală, limba engleză câștigă din ce în ce mai mult teren, tinzând spre statutul de lingua franca, asistăm și la manifestarea altor tipuri de influențe, bunăoară influența latină cultă, evidentă atât la nivelul împrumutului unor termeni/sintagme, cât și al unor modele structurale. Relevantă pentru acest ultim aspect este, printre altele, și deosebita productivitate în româna actuală, dar și în alte limbi romanice/neromanice, a structurii ‛homo + adjectiv’.
Studiul nostru, care își propune să fie unul comparativ (română – franceză – spaniolă), pornește de la analiza unui corpus lexical constituit pe baza informațiilor culese de pe Internet, dar și a unor date furnizate de dicționare reprezentative ale limbii latine, respectiv ale idiomurilor romanice luate în discuție . Investigația pe care o vom întreprinde va face posibilă o definire/redefinire a conceptului de „umanism” în epoca actuală: în multe contexte, accepția tradițională a umanismului este „deturnată” spre alte semnificații, în deplină concordanță cu mecanismele societății moderne, una a consumului, pragmatică și mercantilă, dar, în egală măsură, o celulă a dezvoltărilor remarcabile din domeniul informaticii și al geneticii, o civilizație, prin excelență, a imaginii.
Multe dintre exemplele pe care ne vom sprijini considerațiile teoretice au intrat în limba română (sau, în orice caz, au început să se utilizeze mai frecvent) îndeosebi după anii ’90 și se înscriu în cadrul unei tendințe mai largi, identificabile, cel puțin, în context romanic. Corpusul nostru, care include aproximativ 100 de unități frazeologice, a fost discutat în trei clase, delimitate în funcție de criteriul etimologic: I. structuri din latina antică (împrumutate ca atare pe cale livrescă; acestea sunt, de fapt, împrumuturile propriu-zise din latină); II. structuri care au luat naștere, prin analogie cu cele din prima categorie, în perioada ulterioară și în componența cărora intră homo + un adjectiv latin și III. structuri în care adjectivul reprezintă un pseudolatinism.
În contextul problemei pe care ne propunem să o discutăm, contactul dintre latină și limbile romanice este, evident, unul de tip cult, livresc, indirect, care a avut loc „pe verticală”, în diacronie . Limba latină a putut juca rolul de limbă-sursă, în virtutea statutului ei de limbă cu o bogată tradiție culturală . De fapt, numai în cazul termenilor incluși în prima categorie latina a îndeplinit rolul de limbă-sursă propriu-zisă, în celelalte două cazuri ea nefuncționând atât ca sursă, cât ca model: structurile subordonate acestor două categorii au fost create prin analogie cu cele înregistrate în texte ale unor autori reprezentativi ai Antichității.
În realitate, foarte multe dintre faptele de limbă pe care le vom prezenta sunt expresia lingvistică a unor fenomene culturale, ceea ce concordă cu adevărul de mult recunoscut de specialiști, conform căruia împrumutul lexical este expresia desăvârșită a unei difuziuni culturale . Răspândirea culturală a putut avea loc printr-un act monogenetic (expresia culturală a luat naștere într-o anumită limbă, fiind popularizată, mai apoi, și în altele), respectiv poligenetic (anumite expresii culturale/pseudoculturale au putut apărea în mod independent în mai multe idiomuri). O operație de delimitare tranșantă a celor două categorii este dificil de realizat și, într-o anumită măsură, hazardată. Însă, abordarea structurilor incluse în corpusul nostru nu în mod individual, ci ca elemente componente ale unei clase etimologice și/sau semantice ne poate ajuta să realizăm unele disocieri, în ultimă instanță, monogeneza, respectiv poligeneza reflectând un aspect etimologic, dar și istoric . O poziție aparte ocupă sintagmele incluse în prima categorie și care au fost împrumutate ca atare, pe cale livrescă, printr-un act cultural: studiul instituționalizat al limbii și literaturii latine sau/și traduceri într-o limbă neolatină ale operelor unor scriitori latini reprezentativi. Sunt situații în care avem a face cu un act de monogeneză: o sintagmă sau alta a fost impusă în latina Antichității prin opera reprezentativă a unui anumit autor (cu precizarea că, în unele cazuri, sintagmele latinești reprezintă traduceri ale unor structuri grecești, cf. infra, homo ridens). Aspectul semnalat nu exclude însă posibilitatea ca o structură de genul celei pe care o discutăm să fi pătruns, de exemplu în română, din latină, dar indirect, bunăoară prin mijlocirea unei alte limbi romanice (cel mai adesea, franceza). În cazul celorlalte două categorii, cunoașterea aspectelor extralingvistice particulare, care au putut acționa în cazul fiecărei structuri în parte, se dovedește a fi și mai utilă în lămurirea actului genetic: latina nemaifurnizând propriu-zis o structură (concretă) sau alta, ci exclusiv modelul structural, limba-sursă va fi limba operei în care a fost vehiculat pentru prima dată conceptul respectiv, în haină latină. De exemplu, homo sovieticus* cunoaște primele ocurențe în pagini de limbă rusă (cf. infra, 2.3.b.), dar conceptul în formă (pseudo)latină se folosește ca atare în foarte multe limbi (romanice sau nu). Faptul se datorește caracterului reprezentativ al operei care l-a creat și, evident, propagarea dincolo de spațiul geografico-cultural rusesc a fost realizată, de asemenea, printr-un act cultural: traducerea operei respective într-o serie de limbi. Și acest caz este ilustrativ pentru monogeneză.
Afirmațiile anterioare nu elimină din discuție posibilitatea admiterii existenței unor structuri care au luat naștere efectiv în mod independent, în limbi diferite, care sunt, mai exact, expresie a poligenezei . Homo electronicus*, homo interneticus*, homo digitalis, homo informaticus*, homo technologicus* ș.a. sunt sintagme care foarte probabil, dacă nu cert, au luat naștere separat, în fiecare limbă. Apartenența la domeniul semantico-onomasiologic [+ informatică] ar putea constitui un argument în acest sens: concepte de genul celor enumerate mai sus nu sunt „mărci” ale unui sistem conceptual particular, individual, nici măcar național, ci ale unui limbaj care tinde spre universalitate, anume limbajul informaticii, ceea ce nu înseamnă că excludem posibilitatea ca, cel puțin, unele dintre ele să fi fost vehiculate pentru prima dată în pagini de limbă engleză.
În general, trecerea unei structuri (conceptuale) de la o limbă la alta poate fi expresia unei 1. neologii de ajutor sau de traducere (Rondeau:1983, 124; Ploae-Hanganu:1995, 531), al cărei rezultat sunt neonimele de traducere sau neonimele de împrumut , sau 2. a unei neologii/neonimii de origine, procedeu prin care se creează un termen nou de către cel care concepe un obiect nou sau lansează o idee nouă în propria sa limbă sau într-o limbă de prestigiu.
În cazul problemei pe care o discutăm, identificăm două situații fundamentale de „trecere” a unei structuri de la o limbă la alta: 1. latină → limbi neolatine (și nelatine) și 2. limbă (ne)romanică1 → limbă (ne)romanică2, limbă (ne)romanică3, limbă (ne)romanică4…, în ambele fiind vorba de structuri (care conțin elemente) (pseudo)latinești. Situația este, în realitate, mai complexă, dat fiind că numai în cazul structurilor latinești (raportabile la latina Antichității) se poate susține primul tip de „trecere”, mai exact, se poate admite o „trecere” propriu-zisă. În celelalte situații este vorba de structuri analogice, care nu întotdeauna au luat naștere în pagini de limbă latină. „Trecerea” se poate efectua fie prin păstrarea ca atare a formei latinești (eventual, cu unele modificări la nivel grafic-fonetic), fie prin transpunerea acesteia în limba-receptoare, respectiv în limba (ne)romanică: cf. lat. homo novus ↔ fr. homme nouveau; lat. homo sacer ↔ rom. omul sacru etc., exemple care ar putea fi încadrate la ceea ce specialiștii au denumit neonime de traducere. Neologia de origine este ilustrată de foarte multe dintre structurile pe care le-am inclus în inventarul nostru, structuri care denumesc concepte riguros definite în sistemul filosofic/economic/politic etc. al unui anumit autor și care au fost difuzate mai apoi, printr-un act cultural (cel mai adesea, prin traduceri), și în alte spații cultural-geografice: cf. homo faber, homo humanus, homo ludens, homo sacer ș.a. Aspectul este deosebit de complex și ar necesita el singur un studiu aparte pentru a fi aprofundat.

2. Distribuția în context romanic
2.1. Structuri din latina antică (sec. IV î. Hr. – sec. V–VI d. Hr.)
Așa cum am remarcat deja, este vorba despre sintagme atestate la scriitori reprezentativi ai Antichității latine. Inventarul acestor construcții a fost alcătuit pornind de la dicționare ale limbii latine și ale limbilor romanice luate în discuție, dar în special de la Corpusul electronic al autorilor latini, precum și de la unele date furnizate de Net . Am inclus aici un număr de 21 de construcții, clasificate și discutate după cum urmează :

2.1.1. Sintagme care nu apar deloc în cele trei limbi romanice: homo adulescens, la Terentius.
2.1.2. Sintagme care nu apar decât în una dintre cele trei limbi: homo insulsus „omul mediocru”, la Cicero; hapax în pagini de limbă spaniolă.
2.1.3. Sintagme care apar în două limbi – franceză și spaniolă: homo eruditus, la Cicero, Aulus Gellius, Lactantius; homo perversus „omul vicios”, dar și „omul eretic”, la Cicero și în V.T., Proverbele lui Solomon; homo servus, la Terentius; homo sensualis, la Marcus Aurelius, iar în latina modernă (sec. XIX), la Emanuel Swedenborg.
2.1.4. Sintagme care apar în toate cele trei limbi
a. situație precară în toate: homo antiquus, la Cicero și la Aulus Gellius;
b. slab reprezentate în două dintre limbile considerate: franceză și română: homo artifex „omul artizan”, la Augustin; homo doctus „omul învățat”, la Cicero; română și spaniolă: homo fragilis, în V.T., Cartea lui Iov, iar în epoca modernă la scriitoarea franceză Annie-Stora-Lamarre;
c. slab reprezentate doar în una dintre cele trei limbi: română: homo amans, la Cicero; homo militaris, la Plautus, Quintilianus, Sallustius Crispus; homo rationalis, la Boetius și în pagini de latină medievală; homo unius libri, la Sf. Augustin și la Toma d’Aquino;
d. (foarte) frecvente în toate cele trei limbi romanice: homo demens, la Cicero și la Seneca; homo humanus, concept prezent încă din timpul Republicii romane; în epoca modernă apare la Carl Rogers, unul dintre fondatorii psihologiei umaniste; homo novus „om de care nu s-a auzit până la un moment dat și care capătă un post de mare răspundere”, „om ridicat din păturile de jos”, „nume nou apărut în publicistica literară”, la Cicero, Tacitus, Seneca ș.a.; homo religiosus, la Cicero; homo sacer „omul divin, religios”, dar și „(în regimurile totalitare) corp docil manevrat de suveran”, la Sextus Pompeius Festus, în epoca modernă – la filosoful italian Giorgio Agamben; homo sapiens „omul matur, inteligent, instruit”, „(în clasificarea făcută de Linné) om dotat cu gândire, prima specie a regnului animal”; cu prima semnificație, are multe atestări la Cicero; homo viator, sintagmă utilizată în Antichitate în special cu referire la cel care făcea pelerinaje la locurile sfinte.
2.2. Structuri formate din homo + un adjectiv de origine latină
Categoria include structuri neatestate, evident pe baza surselor de care am dispus, în latina antică. Este vorba de sintagme care au luat naștere într-o perioadă ulterioară latinei târzii, anume în Evul Mediu, respectiv în epoca modernă, mai exact într-o perioadă în care latina nu s-a mai putut bucura propriu-zis decât de statutul de limbă scrisă. Multe dintre sintagmele pe care le-am inclus în această categorie au apărut chiar în pagini de limbă latină, mai exact în opere redactate integral în limba latină, în timp ce altele au fost vehiculate în lucrări scrise într-o altă limbă (romanică sau nu) decât latina.
2.2.1. Sintagme care nu apar deloc în cele trei limbi romanice: homo honoratus „om deținător de mari posturi”, cu o serie de atestări în pagini de limbă latină (sec. XVI, XIX).
2.2.2. Sintagme care nu apar decât într-o singură limbă: română: homo aedificator „omul arhitect”; homo pseudooccidentalis (cu resemantizarea adj. occidentalis) – structură creată în opoziție cu homo occidentalis; franceză: homo civilis; spaniolă: homo delirans − apare la Ernest Mayr, biolog evoluționist american; homo passionalis; homo specularis „omul în oglindă; copie, clonă” (cu resemantizarea adjectivului latin).
2.2.3. Sintagme care apar în două limbi: franceză și română: homo classicus „specialist în limbile și în literaturile clasice”, „autor care respectă principiile clasicismului”, „personaj clasic”, „autor reprezentativ pentru un anume curent”, „spirit cartezian”; franceză și spaniolă: homo correctus (foate rar) „autor/personaj care respectă anumite norme specifice spațiului fictiv”; homo criminalis, concept care apare la Cesare Lambroso, fondatorul pozitivismului biologic; homo docens „omul dotat cu capacitatea de a învăța”, atestat în latina medievală la Toma d’Aquino; homo donator „cel care oferă, dă”, în limbaj economic, în opoziție cu homo oeconomicus; homo practicus și (rar) homo publicus.
2.2.4. Sintagme care apar în toate cele trei limbi: a. situație precară în toate: homo ironicus (rar) „scriitor care ridică ironia la rangul de principiu fundamental al creației”, „personaj a cărui trăsătură definitorie este ironia”; homo italicus (rar) „locuitor din Peninsula Italică”; b. slab reprezentate în două idiomuri: română și spaniolă: homo germanicus „omul nordic, tip uman recunoscut prin disciplina și rigurozitatea exemplare”; română și franceză: homo theoreticus „omul care problematizează”, apare în pagini de limbă latină (sec. XIX), conceptul fiind teoretizat de filosoful și psihologul german Eduard Spranger; c. slab reprezentate într-o singură limbă: română: homo alpinus – concept definit în opoziție cu homo europaeus, ca fiind „rasa inferioară, incompatibilă cu ideea de progres”; homo digitalis (cu resemantizarea adjectivului) „om al spațiului virtual al ciberneticii”; homo divinus „omul care trăiește într-o profundă comuniune cu Dumnezeu”; homo gallicus „locuitor al Franței sau al altor regiuni din Europa de Vest, care, în Antichitate, formau Galia”, apare în pagini de limbă latină, sec. XIX; homo hispanicus „tip uman definit de antropologi drept un temperament vulcanic, impetuos, pasional, cu o imaginație debordantă”, „(în special) spaniol din Peninsula Iberică”, (p. ext.) „vorbitor de limba spaniolă din Peninsulă sau din afara acesteia”; homo historicus „omul văzut în diacronie”, „istoric”; homo juridicus „individul definit prin raportare la o rețea complexă de contracte și legi”; homo legens „persoană care își face din lectură un stil de viață”, dar și „personaj cu existență livrescă, marcată de actul lecturii” (de exemplu, Don Quijote a fost definit drept homo legens); homo materialis, concept dezvoltat în contextul unor societăți prospere din punct de vedere economic; homo mediterraneus „tip uman care aparține unei rase inferioare; reprezentativi sunt napolitanul și andaluzianul”; apare într-o traducere latină din sec. al XIX-lea a unei opere aristotelice; homo moralis „om cu suflet frumos, cu principii etice solide”; homo urbanus „citadin, orășean”, „persoană educată, învățată”, concept teoretizat de Jeremy Rifkin, specialist în prospectarea economică și științifică; d. (foarte) frecvente în toate cele trei limbi: homo cogitans „omul care gândește”; homo cosmicus „explorator al spațiului cosmic”, (fig.) (despre creatori) „exploratori ai micro- și macrocosmosului prin intermediul creației artistice”, (cu resemantizare) „stadiu la care s-a ajuns, printr-o evoluție controlată, cu ajutorul ingineriei genetice”; homo duplex, concept vehiculat în filosofie la sfârșitul sec. al XVIII-lea (cf. Hegel, Fenomenologia spiritului) și, mai târziu, în sociologie (apare la Emile Durkheim și la Max Weber); homo europaeus „prototip uman reprezentativ pentru rasa superioară, definit de specialiști în opoziție cu homo americanus*, homo asiaticus și homo africanus; anglo-saxonul sau nordicul”; conceptul, pus în circulație de Linné în sec. XVIII, trebuie coroborat cu cel modern, preponderent în limbile romanice actuale, și anume „om care promovează interculturalitatea la nivel european”; cunoaște o frecvență remarcabilă în toate cele trei limbi, aspect lingvistic aflat în deplină concordanță cu sensul evoluției societății moderne, al cărei produs este așa-numita „eurogenerație”; homo faber „omul ca ființă producătoare de unelte”, sintagmă teroretizată de filosoful evoluționist francez Henri Bergson, L’Évolution créatrice; homo festivus „tip uman emblematic al epocii contemporane, pentru care sărbătoarea reprezintă un modus vivendi”; conceptul apare la Philippe Muray, scriitor contemporan; homo fictus „omul în ipostaza de artist”, „personaj al unei opere beletristice”; homo georgicus „fosilă descoperită în Georgia și considerată de specialiști ca descinzând din homo habilis”; homo habilis „omul îndemânatic, formă incertă, recunoscută numai de unii cercetători a fi trăit acum circa două milioane de ani în Tanzania”, (biol.) „perioada de sugar”; homo loquens „omul care se definește ca ființă distinctă în univers prin actul vorbirii”, „persoană care comunică estetic (oral și scris)”, concept vehiculat în lingvistică și, începând cu a doua jumătate a sec. al XX-lea, în sociolingvistică; homo ludens „om care pune la baza tuturor activităților sale conceptul de ‛joc’ ”, „nespecialist a cărui părere poate fi luată și în glumă”, „omul în momente de activitate liberă”, sintagmă pusă în circulație, în prima parte a secolului XX, de istoricul și filosoful olandez Johann Huizinga; homo modernus; homo mysticus; homo naturalis „omul în prima etapă a evoluției sale, văzut ca parte componentă a naturii”, apare în pagini de limbă latină, la scriitori medievali, de exemplu, la G. Boccaccio; în Secolul Luminilor, J.J.Rousseau a fost cel care a teoretizat acest concept; homo occidentalis (cu adăugarea unor note semantice, pe lângă cele deja existente în latină), identificat de multe ori cu homo americanus* și opus lui homo orientalis și, în particular, lui homo sovieticus*; homo oeconomicus (cu reinterpretarea semantică a adj. oeconomicus) „model uman abstract, individualist și egoist, construit de teoria clasică pe baza elementelor raționale și considerat ca unitate elementară a deciziei economice”, concept teoretizat de M. Flamand, economist contemporan; homo poeticus „poet”, „ipostaza poetică a unui creator”, dar și „om care percepe într-un mod poetic realitatea”; homo ridens „omul care transformă râsul în terapie”, plasat din punct de vedere cronologic după homo faber; este un concept vechi, care apare încă din Antichitatea greacă, la Aristotel, de exemplu; sintagma ca atare este bine reprezentată și în texte din latina medievală; homo socialis, concept pus în circulație de Elton Mayo, psiholog și sociolog; homo spiritualis este, din perspectivă creștină, „omul însuflețit de Duhul Sfânt; omul inspirat”; apare în texte (de la începutul sec. al XIX-lea) redactate în limba latină, de exemplu, la Martin Luther; homo symbolicus „omul ca utilizator al comunicării simbolico-ritualice, specifică mai ales societăților tradiționale”, formulă pusă în circulație de Paul Cassirer, personalitate care a jucat un rol important în promovarea operelor unor pictori francezi impresioniști; acest homo symbolicus îl definește în egală măsură și pe omul contemporan, exponent al unei realități virtuale, acea ființă cu capacitatea de a crea și de a interpreta limbaje matematice, programe informatice complexe etc., ipostază umană văzută ca produs al așa-numitei economii globale și a cărei expresie actuală este transcultura sau monocultura; homo universalis „personalitate proteică, ideal al epocii renascentiste”, p. ext., „om care știe și face de toate”; homo videns „omul care definește o civilizație a imaginii”, concept teoretizat de sociologul italian Giovanni Sartori.
2.3. Structuri în componența cărora intră homo + un pseudolatinism
Am luat în discuție un număr de 24 de structuri, cu mențiunea că am utilizat termenul de ‛pseudolatinism’ pentru a defini un element lexical neatestat în limba latină (antică), ci creat prin analogie cu modelul oferit, în special, de substantive, adjective și forme verbale latinești. Pe baza exemplelor înregistrate, am delimitat mai multe situații responsabile de apariția unor pseudolatinisme: 1. trecerea unor adjective cu două terminații în categoria celor cu trei terminații (clasa cea mai cunoscută, cea mai accesibilă): digitalus* pentru digitalis, criminalus* pentru criminalis; 2. formarea unor false participii prezente de la „verbe-fantomă” în latină: troglodens*, televisiens* ; 3. crearea unor false participii trecute ale unor verbe latinești, probabil și sub influența exercitată de formele de participiu (trecut) din limbile romanice actuale: con(n)ectus*/connecticus* pentru con(n)exus; 4. derivarea unor adjective, pornind de la substantive existente în limba latină, dar și de la formațiile adjectivale corespunzătoare din idiomurile neolatine actuale: asfalticus*, utopicus*; 5. adjective pseudolatine, „reconstituite” pornind exclusiv de la forme (adjectivale) neolatine, majoritatea fiind încadrate la categoria adjectivelor cu trei terminații: informaticus*, mediaticus*, ideologicus*, sociologicus*; technologicus* ș.a.; 6. (pseudo)latinizarea unor adjective grecești: cf. aestheticus*, „după” gr. aisthetikos sau cynegeticus* – „după” gr. kynegetikos; 7. formații deonimice: adjective derivate de la toponime neolatine: cf. floresiensis* < Flores; 8. „latinizarea” (prin atașarea desinenței -us) unor baze nelatinești, de exemplu, slave sau englezești: roboticus*, sovieticus*, turisticus* ș.a.
2.3.1. Sintagme care nu apar decât în una dintre cele trei limbi (foarte rar/hapax) – română: homo criminalus*; homo folcloricus* „etnograf”; „om din popor”; homo posttotalitarus*; homo renascentistus* „autor reprezentativ pentru epoca renascentistă”, „autor care cultivă teme caracteristice Renașterii”; homo televisiens* „omul care privește mult la televizor, om care definește o civilizație a imaginii”; homo troglodens* „omul care trăiește în cavernă”, (fig.) „om care duce o viață primitivă”, „om grosolan, necivilizat”; franceză: homo cynegeticus* „etapă din evoluția umană caracterizată prin dobândirea deprinderii de a vâna”, „humanoid în mișcare”, „vânător profesionist”.
2.3.2. Sintagme care apar în toate cele trei limbi: a. situație precară în toate: homo egoist(i)us*; b. slab reprezentate în două dintre limbile considerate: franceză și română: homo utopicus* „prototip al idealistului incurabil”, „personaj care ilustrează acest tip uman (de exemplu, Don Quijote)”; română și spaniolă: homo digitalus*; c. slab reprezentate în una dintre cele trei limbi: spaniolă: homo balcanicus* „prototip uman care face parte dintr-un cadru mai larg, anume omul sud-est european, și care se caracterizează prin scepticism funciar, adaptabilitate, versatilitate, spirit tranzacțional, amoralitate”, echivalat uneori, în pagini de limbă română, cu omul bizantin; română: homo technologicus* „omul care manevrează cu dexteritate medii virtuale”; homo con(n)ectus* „omul care trăiește și muncește în rețea, conectat”; d. (foarte) frecvente în toate cele trei limbi romanice: homo aestheticus* „artist consecvent concepției ‛artă pentru artă’ ”, (p. ext.) „iubitor de frumos”, „hedonist”, „personaj livresc, care trăiește în și prin cărți”; homo americanus* (din perspectivă antropologică-etnologică) „prototip uman care reprezintă un cumul între tipul asiatic și cel polinezian, definit în opoziție cu homo europaeus, homo asiaticus, homo africanus”, (econ.) „prototip al omului foarte prosper din punct de vedere material, care suferă de ‛sindromul abundenței’ ”; homo electronicus* „etapă premergătoare erei lui homo informaticus*”; homo floresiensis* „om din Flores (Indonezia) care a evoluat spre nanism din cauza existenței sale insulare; hobbit”; homo ideologicus*, concept dezvoltat de Aleksandr Zinoviev, dar acesta fusese teoretizat încă din Secolul Luminilor; homo informaticus* „omul dependent de Internet, care se dezvoltă prin acumularea de unități informaționale”; homo mediaticus* „persoană care lucrează în mass-media”, „persoană care urmărește în mod constant informațiile difuzate de mass-media”, „om politic care apare frecvent în mass-media”; homo roboticus* „ultima evoluție a omului perfecționată sau îmbunătățită prin implanturi”; homo sentimentalis* „omul care a ridicat sentimentul la rangul de valoare supremă”, concept care apare la scriitorul ceh Milan Kúndera; homo sociologicus* „model uman abstract, considerat de sociologia modernă capabil de intenții, de strategie și de calcul”, concept teoretizat de Frederick Winslow Taylor, inginer și economist, promotor al organizării științifice a muncii; homo sovieticus* „omul ca rezultat al spălării totale a creierului, produs al regimului stalinist, opus, din această perspectivă, lui homo sapiens”, „omul nou comunist”, (p. ext.) „omul robotizat, învățat să proslăvească guvernul și să iasă în stradă cu stegulețe”, „persoană care suferă de o profundă suspiciune și de o paranoia antioccidentală”; concept teoretizat de foarte mulți scriitori ruși, de exemplu, Andrei Platonov, Aleksandr Zinoviev sau Aleksandr Asmolov; și homo turisticus*.

3. Marcarea în text a structurii ‘homo + adjectiv’ și alte aspecte (orto)grafice

3.1. Sunt situații (ce-i drept, puțin numeroase) în care structura pe care o prezentăm (asemenea altor termeni străini sau sintagme străine) apare pur și simplu în text, nebeneficiind de niciun element de marcare grafică: „Un hombre irónico, que pone ironía en todo lo que hace”. (www.expatclic.com/eofi/article.php3?id_article=1944 - 31k -) ș.a.
3.2. Cel mai adesea însă, se procedează la delimitarea acestor structuri prin diverse procedee grafice.
3.2.1. Încadrarea între ghilimele: „Un “homo sapiens agressans” est le propre de l’homme qui juge… (www.e-torpedo.net/article.php3?id_article=1022 - 54k); „În continuare apare “homo sapiens” ”. (www.ereferate.ro/referate/Evolutia_omului2005-03-18.html - 17k); „... y el mismo timbre de voz, pareciera como si fueran producto de algun experimento genético que ha dado como resultado al «homo militaris» ideal”. (www.amigospais-guaracabuya.org/oagje001.php - 18k).

Când în același context coexistă cele două structuri (latină, respectiv neolatină), numai prima este dată, de regulă, între ghilimele, nu și cealaltă (chiar dacă ambele exprimă un concept): „Los romanos llamaban «homo novus», hombre nuevo, a la persona que, careciendo de antepasados aristocráticos y sin tradición familiar en las magistraturas y el Senado, por sus propios y personales méritos alcanzaba un cargo político importante” (www.nuevacordoba.org/archives/2006/07/hombres_nuevos.html - 24k -).
Uneori între ghilimele figurează exclusiv adjectivul... pseudolatin, posibil, un procedeu grafic de marcare a utilizării conștiente (cu intenție stilistică) a unei structuri „barbare”: „Stop - cadru; Economia - între Alfa și Omega; La pas cu homo „Turisticus”....” (www.librarie.net/carti/40468/Gutenburg-la-computer-Viorel-Salagean - 24k -).

3.2.2. Ortografierea cu majusculă:
- exclusiv la inițiala primului termen (homo): „El Homo sapiens deviene así un Homo demens…” (es.geocities.com/sucellus24/3022.htm - 14k -); „Dans le passé, la classification séparait l’espèce Homo sapiens en 2 sous espèces… (www.hominides.com/html/ancetres/ancetres-homo-sapiens.html - 41k -) ș.a.;
- exclusiv la inițiala adjectivului : „Ahora bien, Odiseo, prototipo del homo Europaeus, es concretamente un símbolo del intelecto…” (www.claudiomutti.com/index.php?url=6&imag=1&id_news=81 - 34k -) ș.a.;
- la inițiala fiecărui termen component: „Entonces el hombre Homo Sapiens Sapiens se convierte en un Homo Amans”. (www.isabelsalama.com/Amor%20e%20identidad.htm - 29k); „... aceasta este susținută de una din ipostazele identității umane ce țin de sfera spirituală, Homo Symbolicus....” (www.uab.ro/reviste_recunoscute/philologica/philologica_2004_tom2/57.doc) ș.a.;
- sintagma respectivă este ortografiată integral cu litere mari: „... tous les peuples de la terre relatant des ‘interventions de dieu’ ou de ses représentants jusqu'à nos jours avec l’ HOMO COSMICUS - homme du cosmos” (nousnesommespasseuls.xooit.com/t1097-Mutilations-sur-des hommes%3F.htm?start=20 - 64k); „… que también somos HOMO DOCENS” (www.quadernsdigitals.net/datos_web/hemeroteca/r_38/nr_394/a_5363/5363.htm 55k -)” ș.a.

3.2.3. Ortografierea cu majusculă (a primului termen sau a amândurora) și ghilimele: „“Homo Fictus” es el término con que denomina Forster a aquella especie que habita en novelas...” (html.rincondelvago.com/la-institucion-literaria.html - 43k) ș.a.

Una și aceeași sintagmă poate apărea: I. între ghilimele, cu ambii termeni ortografiați cu majusculă; II. între ghilimele; III. nemarcată grafic în niciun fel. Este vorba, de fapt, de trei aspecte grafice relevante pentru gradul de conceptualizare pe care îl implică utilizarea într-un context sau altul a unei sintagme. Astfel, de exemplu, homo ironicus apare în pagini de limbă spaniolă în toate cele trei ipostaze (orto)grafice: I. „Ante este concepto de “Homo Ironicus”, quedan establecidas las leyes del método…” (es.wikipedia.org/wiki/Caverzaschi - 18k -); II. „El alazon era puesto en fuga [sic!] después de una competencia sea con el joven rey o con un personaje llamado eiron, el “homo ironicus” (lilielphick.blogspot.com/-); III. „Un homo ironicus, que pone ironía en todo lo que hace”.
(www.expatclic.com/eofi/article.php3?id_article=1944 - 31k -).

3.2.4. Unirea prin cratimă a celor doi termeni componenți ai sintagmei (ca și când ar fi vorba de un termen compus) : „El „trabajar la tierra” recuerda la esencia del hombre, homo-artifex (www.lamujerconstruye.org/actividades/es/otrosarticulos/ciudadymar.htm - 39k -); „La vocation de l’homme est d’être perpétuellement un apprenant, un homo-docens”. (www.xena.ad/lcf/stt/gérer_classe/philippides_article%20fini.doc -).

3.2.5. Cratima și ghilimelele: „... c’est une totale „tolérance mièvre et sensitive” afin de respecter une pseudo liberté absolue revendiquée par „l’homo-divinus” de l’idéologie humaniste” (www.geocities.com/Athens/Olympus/9518/Jesus.htm - 40k -).

3.2.6. Aglutinarea celor două elemente componente ale sintagmei respective (foarte rar): „Homodigitalis habla del hombre electrónico, su tránsito a una nueva etapa de la evolución que será el ‘homodigitalis’ ” (www.babab.com/no19/homodigitalis.php - 26k -).

3.2.7. Utilizarea cratimei la atașarea articolului enclitic (în cazul limbii române), inclusiv atunci când este vorba de sintagme care desemnează titlul unor lucrări : „Să susținem atunci, urmând o analogie cu topologia spațiului puterii la Agamben - suveranul și homo sacer-ul fiind, fiecare, de ambele părți ale legii,…” (www.revista22.ro/html/index.php?art=2017&nr=2005-09-07 - 29k); „... pâna la Homo americanus-ul lui P. Comarnescu,…” (www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=7409&categorie= - 30k).

3.2.8. Oscilații în scrierea adjectivului component al structurii discutate : aestheticus/esteticus („Dandy-ul relevat de corespondența din tinerețe devine cu vârsta un homo aestheticus…” (ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru Odobescu + 52k –); „… activității omului în orice domeniu, ca homo loquens și homo esteticus – definitorii ființei umane [182,. 185] (www.cnaa.acad.md/files/theses/2005/2167/maria_fekete_thesis.pdf)); antiquus/anticus („Dar până la urmă, fură acești homo antiquus și homo modernus niște făpturi fericite, echilibrate și omogene?” (www.observatorcultural.ro/Postmodernitatea-unui-conservator*articleID_67-articles_details.html - 43k); „De fapt, aș vrea să spun că homo modernus este o entitate total diferită de homo anticus* sau homo medievalus”. (spranceana.blogspot.com/2007_12_01_archive.html - 209k –); economicus/oeconomicus/aeconomicus* („Homo economicus (sau Homo oeconomicus, în traducere omul economic) este conceptul teoriei economice conform căreia individul acționează rațional...” (ro.wikipedia.org/wiki/Homo_oeconomicus - 40k -); „Osul găsit de acel homo-sapiens a scurtcircuitat istoria lui… sus de tot… sunt tot cei copiați în serie după eșantionul “homo-aeconomicus-americanus”. (www.egophobia.ro/6/filosofie.htm - 138k)); europaeus/europeus („Ahora bien, Odiseo, prototipo del homo Europaeus, es concretamente un símbolo del intelecto,…” (
www.claudiomutti.com/index.php?url=6&imag=1&id_news=81 - 34k -); „... diferencias existentes entre el homo europeus y el homo americanus…”. (www.rieoei.org/rie43a08.htm - 106k -); symbolicus/simbolicus („Descoperim prin aceasta o altă caracteristică a ființei umane, Homo Symbolicus, care își construiește existența raportându-se la sensul lumii,...” (www.poezie.ro/index.php/essay/229394/De_la_Mitul_Peșterii_la_Homo_Symbolicus - 63k); „Omul nu e numai un zoon politikon, ci un și homo simbolicus…” (www.cultura-traditionala.ro/?act=memoria_ethnologica/nr_2/vasile_avram-cateva_consideratii_privind... - 97k)) șa.

3.2.9. Este interesant că în spaniolă tendința de încadrare în sistem s-a manifestat și prin apariția, în unele cazuri, a accentului grafic, sub influența exercitată de adjectivele corespunzătoare celor latinești și care sunt accentuate pe antepenultima silabă (așa-numitele palabras esdrújulas): „El ser humano no es un homo económicus, sino un “homo moralis económicus”. (ilevolucionista.blogspot.com/2008/01/revisando-el-individualismo-metodolgico.html - 101k -).
Mai mult, uneori, accentul grafic este utilizat și în cazul unor… pseudolatinisme: „Para que el homo urbanus asfálticus* pueda acudir los fines de semana…” (adybegonia.multiply.com/journal/item/49 - 20k -).

3.2.10. Frecvența deosebită a unora dintre structurile pe care le discutăm le-a impus și cu o formă abreviată, folosită ca atare în textul respectiv (uneori, cu explicitarea siglei între paranteze) sau urmând imediat (între paranteze rotunde) după structura latină: HO = homo oeconomicus („Le concept d’Homo œconomicus (HO) s’est imposé dans les sciences sociales…” (www.puf.com/wiki/Dictionnaire:Dictionnaire_des_sciences_humaines/HOMO_ŒCONOMICUS - 24k -); HDC = homo digitalus* conectus*/connecticus* („À son réveil, notre ami HDC, qui utilise uniquement des informations numériques et dispose d’accès haut débit en...” (...nauges.typepad.com/my_weblog/2006/09/page/2/ - 38k -); „Autant cette dématérialisation peut sembler intéressante autant quelque part je la trouve effrayante ce concept d’HDC (Homo Digitalus Connecticus)...” (www.lordphoenix.info/tag/donnees-personnelles - 48k -) ș.a.


4. Concluzii

Deosebita productivitate a structurii analizate, în limbile romanice actuale, este un aspect cât se poate de evident: felul în care se distribuie corpusul celor aproximativ o sută de frazeologisme demonstrează cu prisosință acest fapt. Întrebarea care se pune însă în acest context este în ce măsură astfel de creații reprezintă un fapt de limbă „pozitiv”, „firesc”, care trebuie acceptat ca atare sau unul condamnabil (în speță, din perspectiva cultivării unei limbi)? În ce situații putem vorbi de o „inflație terminologică”, de creații nejustificate, „barbare”, „de lux”? Ce pledează pro și ce pledează contra structurilor ‘latine’ cu acest tipar?
Prezența unei structuri în latina Antichității „absolvă” sintagma respectivă de „vina” de a se utiliza într-o limbă (romanică) sau alta, cu alte cuvinte, o motivează, cu atât mai mult cu cât conceptul respectiv a continuat să fie vehiculat și în pagini de latină medievală/modernă. Cât privește structurile create mai târziu, anume după perioada „latină antică” (categoriile 2.2. și 2.3.), o serie de aspecte specifice vor fi evidențiate în cele ce urmează.
Din punct de vedere statistic, mai mult de jumătate, mai exact 71 de structuri din corpusul delimitat apar în toate cele trei limbi romanice. Din acest număr, 42 cunosc o frecvență deosebită în română, franceză și spaniolă. Se desprinde, deci, pe de o parte, ideea unei distribuții (relativ) omogene a acestor structuri în context romanic, pe de altă parte, buna reprezentare a lor, un grad relevant de frecvență, aspect important în stabilirea vitalității unei creații lexicale. Frecvența semnificativă a multora dintre unitățile frazeologice incluse în inventarul nostru explică o serie de variante grafice (la rândul lor, expresie a tendinței de adaptare la sistemul fonologico-ortografic al limbii în care se utilizează, în ultimă instanță, argument al caracterului funcțional al tiparului analizat), respectiv o serie de abrevieri (cf. HO, HDC).
Din lista celor 98 de sintagme, mai mult de jumătate sunt definite teoretic în studii de specialitate (de antropologie propriu-zisă, de filosofie, sociologie, economie, informatică, genetică etc.), aspect care reprezintă dovada infailibilă a faptului că structurile respective desemnează concepte aferente unui domeniu onomasiologic sau altul: homo delirans, homo docens, homo donator, homo duplex, homo europaeus, homo faber, homo fragilis, homo humanus, homo georgicus, homo fictus, homo habilis, homo loquens, homo ludens, homo naturalis, homo sacer, homo sapiens, homo sensualis, homo viator ș.a. Conceptualizarea multora dintre construcțiile incluse în discuția noastră este susținută, în mod „facultativ”, și de felul în care acestea sânt marcate grafic în tedtul în care apar.
Observațiile formulate ne îndreptățesc să conchidem că numărul termenilor susceptibili de „a rămâne pe dinafară”, în sensul de a nu putea beneficia nici măcar de un grad minim de justificare a prezenței lor într-o limbă, este destul de mic (cel puțin, în interiorul corpusului supus investigației de noi). Includem în această categorie în special sintagme de la 2.3. ca: homo criminalus*, homo digitalus*, homo egoist(i)us*, homo folcloricus*, homo parlamentaricus*, homo posttotalitarus*, homo renascentistus*, homo troglodens* sau homo utopicus*, creații „de lux” ale vorbitorului de rând, care, necunoscând latina decât „după ureche”, „latinizează” într-un mod barbar, în concordanță cu legile minimului efort formal și logico-semantic. În anumite cazuri, utilizarea unora dintre aceste sintagme nu se justifică, dată fiind, printre altele, prezența unei structuri cu adjectiv latinesc: cf. homo criminalus* // homo criminalis sau homo digitalus* / homo digitalis. Restul structurilor menționate apar foarte rar în limbile romanice actuale (multe, chiar cu statut de hapax), sunt expresia unor creații individuale, ele nu au reușit să găsească o cale de acces în sistem: acestea exprimă, de fapt, pseudoconcepte și trebuie puse pe seama pedanteriei lingvistice a vorbitorului comun cu veleități de intelectual. Ele sunt sortite, deci, să fie simple „efemeride”. La fel ar putea fi catalogate și unele structuri de la categoria 2.2. (create analogic după modelul oferit de cele împrumutate din latină); sunt sintagme care nu apar decât într-o singură limbă romanică sau, cel mult, în două dintre cele luate în discuție, însă cu o frecvență foarte slabă, chiar hapaxuri : homo aedificator, homo correctus, homo ironicus, homo passionalis, homo practicus, homo publicus, homo specularis, sintagme care nici nu au fost teoretizate propriu-zis, unele dintre ele putând fi grupate alături de altele care desemnează pseudoconcepte. Este vorba de ceea ce Lebreton:1993, 39 numea „găselnițe terminologice”, adică acele elemente apte să acopere doar pentru un moment golurile terminologice, creații terminologice originale „inventate” fie pentru a numi ceva ce nu mai fusese numit înainte, fie pentru a nuanța un termen deja existent. În astfel de situații specialiștii vorbesc despre un „mimetism terminologic”, puțin funcțional, care constă în importul anarhic (în cazul nostru, în formarea anarhică după un model străin, respectiv latin) de termeni într-o limbă, având drept rezultat, în plan lingvistic, negarea capacității de creare a structurilor tradiționale ale fiecărei limbi (v. Ploae-Hanganu:1995, 531; cf. și Stoichițoiu Ichim:2006a, 35, 55).
O serie de structuri în componența cărora intră un fals latinism se găsesc însă într-o altă situație decât cea prezentată anterior: homo americanus*, homo electronicus*, homo ideologicus*, homo sentimentalis*, homo sovieticus* și poate chiar... homo roboticus*, respectiv homo turisticus*. Paradoxal, însă doar la prima vedere, acești termen (și alții ca ei) au reușit să dețină o poziție solidă în limbile romanice actuale din două motive principale:
1. Exprimă noțiuni importante, cele mai multe dintre ele definitorii pentru coordonatele ontologice ale omului contemporan. Este semnificativă, din perspectiva acestei afirmații, catalogarea explicită a structurilor respective drept expresie a „omului nou”, a „speciei noi”, a „omului viitorului” etc.: „El Homo Turisticus es una nueva realidad universal, [....], una conquista del progreso y un paso adelante en la evolución de las sociedades humanas”. (www.deia.com/es/impresa/2005/08/09/bizkaia/iritzia/155742.php -). Sânt ilustrative în același sens și sintagme ca homo electronicus* sau homo roboticus*, aceasta din urmă impusă în pofida faptului că reprezintă o creație „barbară” sub dublu aspect: nu numai că acest adjectiv nu există în latină, dar și baza sa de derivare este nelatinească.
2. Conceptele au fost teoretizate în foarte multe lucrări reprezentative, prin urmare, au reușit să fie popularizate dincolo de un spațiu național și chiar de o epocă bine delimitate. Foarte buna lor reprezentare în toate cele trei limbi romanice este un argument că nu este voba de fenomene lingvistice accidentale și efemere. În consecință, aspectele înregistrate susțin indubitabil valoarea de adevăr a aserțiunii conform căreia uzul rămâne, totuși, în multe situații, suveran în limbă.

Considerațiile asupra motivării și vitalității tiparului analizat în articolul de față vor putea fi aprofundate și nuanțate prin luarea în discuție a unor probleme de morfologie și de semantică, aspect ce va constitui obiectul de cercetare al celei de-a doua părți a studiului nostru consacrat tiparului sintagmatic ‘homo + adjectiv’.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!