poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2979 .



Elegia Moldovei – basmul continuu al Cleopatrei Stratan (I)
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2011-05-12  |     | 



Muzica este o copilă care trăiește într-o țară apropiată de a noastră. Numai că despre țara aceasta știm că este atât cât țin două râuri lungi; mai mult nu se întinde acum. Nici marea de pe vremea Mușatinilor și a Cantemireștilor nu mai scaldă Moldova de peste Prut cu valurile albastre, ci doar Dunărea îi dă o binecuvântare, peste Galați.

„Te-am întâlnit” este un cântec în care valea și dealul din „Spațiul mioritic” al lui Lucian Blaga pot constitui cele două direcții ale întâlnirii unei fete cu un flăcău. În drum spre casă flăcăul merge atent, însă grăbit, iar fata agale, la vale. Strigătul ei „dar eu la vale, vale, vale, vale” ne surprinde prin sugestia protestatară, dobândită de pe vremea lui Igor Voronin. Acesta este cel mai trist cântec pe care l-a compus Pavel Stratan pentru a fi interpretat de fiica sa, Cleopatra.

„Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă.
Mergeai atent, iar eu agale,
Tu te duceai la deal, dar eu la vale,
...dar eu la vale, ...dar eu la vale.

Și soarelui, poate să-i steie
Alături luna, nu mai să vie
Pe același drum.
A câta oara
Mă urc la deal, dar nimeni nu coboară,
Dar nimeni, nimeni, nimeni nu coboară.

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă.
Mergeai atent, iar eu agale,
Tu te duceai la deal, dar eu la vale, vale, vale, vale,
...dar eu la vale..., dar eu la vale”.

Alegoria ar fi că flăcăul reprezintă statul românesc originar, pe când tânăra, Muzica întruchipată, ar fi Moldova, rămasă de una singură, după 23 august 1944, „Fata fără zestre”, după titlul unei piese ecranizate a lui A.N. Ostrovski din 1954.
Într-o zi, Muzica se va întâlni cu ascensiunea mult așteptată. Glasul copilei dovedește și-n conversațiile obișnuite, și-n discursuri în fața publicului de la spectacole, de la lansări de discuri, de la școală o sensibilitate, un gambit, o mângâietoare pronunțare a mesajelor care ajung la publicul ei atât de doritor s-o vadă, s-o asculte.

Cântecul „Șansa” este cel mai protestatar, pentru că începe cu versul „La o margine de lume” și amintește că „șansa e de la Dumnezeu”, că prilejul ei ne poate scăpa: „doar o dată bate”. Dinamicul acompaniament la percuție, ce se aude încă de la începutul piesei muzicale, este de fapt o tresăltare a „pământului”, pe care vrea să îl obțină basarabeanul de la Dumnezeu înapoi, un pământ neîmpărțit, un pământ reunit. Tot cântecul „Șansa” constituie o parabolă în versuri despre curaj și speranță, iubirea de semeni, de „pământ” fiind tema sa de bază, dialogul cu Divinitatea fiind foarte amical, inocent, de-o hotărâre a maturității redată prin ochii Muzicii.

„La o margine de lume,
Fără cineva ca să-l îndrume...
Ajunge omul la Dumnezeu.
« Doamne am venit la tine
Ca să cer doar ce mi se cuvine...
Aș vrea pământ
Pe pământul meu… »
« Bine…,
Așa va fi… Mâine,
În zori de zi,
Până unde o s-ajungi, mergând,
Cu piciorul tău,
Pân-acolo vei avea pământ! »
Zise Dumnezeu...

Iar a doua zi din vise,
Omul nici măcar nu se trezise...
Ieșind pe poartă, a dispărut
Și în loc s-o ia cu-ncetu'
A fugit cum nu fugise bietu'
În viața lui, până a căzut...
Tuc-tuc…,
Se-aude-n zori.
Tuc-tuc…,
De mii de ori.
Nu e șansa, cu păreri de rău,
Pentru că din toate,
Șansa, care-i de la Dumnezeu,
Doar o dată bate!
Doar o dată bate!...”

Cele două parți sau strofe ale poemului „Șansa” au ceva antitetic, pentru că eul liric se raportează la două spații și timpuri diferite. Prima dată, Dumnezeu îi vorbea despre un ideal ușor de atins basarabeanului. Timpul este unul al feudalismului, ori perioada de înflorire a Moldovei unite sub pavilionul regalității române, 1918-1940, 1941-1944. Dumnezeu îi încredințează cetăți, porți solide, la care bat tunuri și nu se clintesc: Hotin, Suceava, Cetatea Albă, Chilia, Crăciuna etc. De aceea este folosită expresia „La o margine de lume” încă din început, pentru a arăta că de aici, de dincoace de Nistru începea lumea civilizată la sfârșitul antichității și până la mijlocul epocii feudale. Poezia este inspirată direct, nu în mod mediat, chiar de către Dumnezeu: „Fără cineva ca să-l îndrume / Ajunge omul la Dumnezeu”. Asceza și mistica poporului român, spiritualitatea ortodoxă, despre care ne-a arătat părintele Dumitru Stăniloae că are la sfârșit ca etapă iluminarea, poate fi presupusă și în testamentul dat de către Divinitate, încă de pe vremea lui Dragoș, Bogdan I Întemeietorul și a Mușatinilor, care au dus fruntrariile Moldovei și dincolo de Hotin, în Pocuția din partea sudică a regatului Polonia, și în stepa rusească, dincolo de Nistru. Adverbul „mâine” înseamnă de fapt, prin voia lui Dumnezeu, „până la urmă”. Și împlinirea voii moldovenilor s-a realizat până pe timpul împăratului Napoleon, care nu dădea voie lui Alexandru I, țarul Rusiei, să se atingă de pământul Basarabiei, vândut de turci. În 1812 s-a produs regretabilul rapt teritorial, pe care însuși Napoleon I voia să-l pedepsească, ajungând cu armata sa până la Moscova.
Strofa a doua reconstituie, metaforic, un vis urât, de „a doua zi”, realitatea transformării Basarabiei în gubernie rusească și în republică socialistă sovietică. Pavel Stratan, autorul versurilor, reușește să surprindă sentimentul frustrării conaționalilor noștri de peste Prut, mai ales din ultimii cincisprezece ani, când Partidul Comunist al Republicii Moldova, președintele Igor Voronin (2001-2009) au aservit total acest pământ românesc, Moldova dintre Prut și Nistru intereselor zonale neoimperialiste ale Rusiei lui Vladimir Putin, fost agent KGB. Ieșirea pe poartă a basarabeanului este o metaforă a situației actuale, de după declarația independenței ca stat a Republicii Moldova, când „Șansa” fraților podurilor de flori a bătut și poate nu va mai bate niciodată. „Fuga” românului din fața lui Dumnezeu ne amintește de fuga lui Ioná, cel îmbarcat pe mare ca să nu mai vestească ninivitenilor că trebuie să se pocăiască. Cel mai grav este faptul că românilor de dincoace de Prut nu le pasă de soarta fraților de până la Nistru, pentru că în prezent noi simțim Basarabia ca pe o Samarie, nu ca pe un meleag al țării sfinte de odinioară. „Șansa” totuși „bate” în final precum clopotul de la Putna, din poezia „Doina” de Mihai Eminescu.

Un alt cântec este un poem-interogație, pe care și-o rostește cu voce tare, nu doar în gând, copila Muzică a Moldovei, Cleopatra: „De ce?”. Este singurul poem al lui Pavel Stratan în care în afară de subtext, de aluzii străvezii, brusc apare două versuri protestatare 100 %, anticomuniste, chiar în ultima strofă: „De ce ne trebuie doi ani pentru a învăța de la părinți, / Iar cincizeci să ținem limba după dinți?”

„Mă interesează totul, ce se petrece-n jurul meu,
De ce îl văd plângând pe tata când cântă despre tatăl său.
De ce?? De ce?

De ce tot se vorbește-n lume precum că viața scurtă e,
Dar nimeni nu ne poate spune în comparație cu ce-i?
De ce?? De ce?

E-o simplă întrebare
Dar s-o înțeleg mai e un pic.
Mai e
Pân’ mă voi face mare.
Acum nu înțeleg nimic.
De ce?

De ce pe tata-l aud cântând precum că bea non-stop,
Dar niciodată nu l-am văzut să bea și el măcar un strop?
De ce?? De ce?

De ce ne trebuie doi ani pentru a învăța de la părinți,
Iar cincizeci să ținem limba după dinți?
De ce?? De ce?”

Se face aluzie la falsitatea existenței vreunei limbi moldovenești, pentru că până în vara anului 2009, a căderii lui Igor Voronin, procesul rusificării a făcut ca limbii române să i se interzică aproape de tot folosirea publică. Atâția elevi și studenți din Basarabia au mărturisit colegilor din România că pe străzi, în administrație, adică oficial s-a folosit, în ultimele decenii mai mult limba rusă decât româna în Republica Moldova.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!