poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7389 .



\"Miorița\" - o temă falsă, o manipulare istorică
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Manega ]

2009-11-26  |     | 



“Scoateți Miorița de pe drapel!” – spunea, într-o emisiune tv, Florin Chilian. Avea și nu avea dreptate. Mai mult n-avea. De ce? Și el, și Nicu Covaci, ca și alții mai mărunți, sunt victimele unei colosale manipulări istorice, denumită - ba chiar “branduită” în acest sens - fatalism mioritic. O formidabilă demonstrație de iluzionism, făcută cu toate obiectele la vedere (fără “preparație”, cum ar spune Iosefini), dar în care privitorul vede ce-i arată iluzionistul.
Cică blestemul nației noastre este filosofia acestei minunate balade. Fals! Ar fi bine să fie așa - din motivele pe care am să le prezint - dar nu e așa! În Miorița nu se scrie sau nu se spune nimic din ceea ce i se atribuie. Ciobanul nu se lasă ucis de confrați decât în mințile noastre manipulate. În graba lecturii, uităm să citim un vers de o importanță fundamentală: “ȘI DE-A FI SÃ MOR”…
Să recitim povestea, care e foarte simplă și foarte explicită din punct de vedere epic…
Aflăm din primele șase versuri că trei ciobani se “deplasau” cu turmele “pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”. Ni se spune apoi cine sunt ciobanii: “Unu-i Moldovan,/ Unu-i Ungurean/ Și unu-i Vrâncean”. Urmează conflictul:
„Iar cel Ungurean,
Și cu cel Vrâncean,
Mări se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l'apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel Moldovan,
Că-i mai ortoman
Ș'are oi mai multe,
Mândre și cornute,
Și cai învățați
Și câni mai bărbați!”...
Să facem un stop cadru! Așadar, ciobanul Moldovan e mai „ortoman” și „are oi mai multe, mândre și cornute”. Se presupune așadar că era un om gospodar, deci activ, practic, concret, unul care făcea „zootehnie” performantă în aceleași condiții cu ceilalți doi. Subliniez: performațele lui „ciobănești” erau aici, pe pământ, nu în plan metafizic. Era, cu alte cuvinte, cel mai „șmecher”! Așa cum se întâmplă în viață (și în filmele cu personaje pozitive și negative), prosperitatea Moldovanului generează în ceilalți doi sentimentul omenesc numit invidie. Incapabili să fie la fel de „șmecheri”, aceștia nu pot rezista „concurenței” decât eliminându-l, ceea ce se și hotărăsc să facă:
„Mări se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l'apus de soare
Ca să mi-l omoare”...
Abia aici apare în ecuație mitologicul, intervenția divină. Prin vocea oii, care i se adresează direct, avertizându-l:
„Stăpâne, stăpâne,
Îți cheamă ș'un câne,
Cel mai bărbătesc
Și cel mai frățesc,
Că l'apus de soare”... etc.
Iar ciobanul care, cunoscând limba „fiarelor”, avea, se vede treaba, ceva abilități transcendentale, o aude, o înțelege și-i spune:
„Oiță bârsană,
De ești năzdrăvană
ȘI DE-A FI SÃ MOR
În câmp de mohor,
Să spui lui Vrâncean
Și lui Ungurean...”
Aici se află cheia întregii mistificări. Versul “ȘI DE-A FI SÃ MOR” a fost omis, fie din prostie, fie din neatenție, fie cu intenție, în toate exegezele despre fatalismul mioritic al nației. Fatalism care a fost virat, prin interpretare și inducție, spre obediență, spre lipsa de coloană vertebrală a ciobanului (și a noastră, prin extensie istorică). O fi adevărată lipsa de coloană vertebrală în ceea ce ne privește, dar asta n-are legătură cu Miorița. Modelul propus de baladă e cu totul altul, e invers!
Miorița este un testament. Într-un testament i se spune legatarului (oiței bârsane, în cazul de față) ce să facă în caz că el va muri. Dar nu e testamentul unuia care se va lăsa ucis, e testamentul unui bărbat care pleacă la luptă. Spun asta pentru că e puțin probabil ca un individ care și-a dovedit calitățile practice, luptându-se să fie cel mai bun pe domeniul lui de referință (cel mai “ortoman”), să fie dispus a ceda totul pentru o supoziție postconcepută în secolul XX. E ilogic. Dacă acest lucru ar fi fost exprimat în textul baladei, era altceva. Dar NU A FOST EXPRIMAT nimic în acest sens! Scrie doar atât: “și de-a fi să mor”. Unde scrie că n-a luptat? Nu scrie. Ba chiar există variante ale Mioriței - mai rudimentare ca expresie artistică - în care ciobanul chiar luptă și chiar îi învinge pe ceilalți doi. În forma de față, esențializată, Miorița este un testament. Într-un testament ți se spune ce să faci “după”, nu “înainte de”. Și dacă tot e să interpretăm, propun următoarea întrebare: ce motive ar fi avut ciobanul să nu lupte pentru a-și apăra averea, de vreme ce s-a luptat ca s-o facă? Motivul, dacă există, e în mentalitatea sau în lașitatea noastră. Preferăm să aruncăm pe seama unei fatalități istorice propria blazare sau neputință, ca să scăpăm de responsabilitatea morală a faptului. Și l-am transformat pe cioban într-un fel de “acarul Păun” al vinovăției noastre. În fapt, ciobanul din Miorița nu numai că nu se lasă doborât, dar nu acceptă nici moartea ca pe o înfrângere! O transformă în nuntă cosmică și ne-o livrează ca model. Iar noi – ce-am înțeles? Că s-a lăsat omorât. De unde, până unde? El este învingătorul absolut, nu învinsul absolut. Chiar dacă e bătut, nu e învins. Nici în viață, nici în moarte.
Miorița nu e un model fatalist. Nu e nici măcar un paradox. Paradoxali suntem noi, care înțelegem lucrurile cele mai elementare pe dos. Și astfel, prin înlocuirea Mioriței cu o clonă obținută în laborator și botezată cu numele originalului, s-a ajuns la confecționarea unei întregi paradigme a obedienței. Din cauza acestei mistificări (substituiri), am început să urâm Miorița, ale cărei sensuri și semnificații ne scapă. Am ajuns să ne fie rușine cu cea mai virilă, cea mai profundă și cea mai complexă baladă a noastră. Și una dintre cele mai frumoase din lume…
În consecință, aș relua mesajul lui Florin Chilian în următoarea formulă: “Dați jos de pe drapel clona Mioriței și puneți originalul!”

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!