poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8350 .



Revista sătmăreană \"Citadela\" și o trecere în revistă a lansării ei
articol [ Evenimente ]
Colecţia: Anunturi editoriale sau de evenimente.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adina Ungur ]

2007-03-31  |     | 



Pentru că așteptând-o, a ajuns în sfârșit și la mine, îmi exprim bucuria și plăcerea de a prezenta o nouă revistă de literatură, “Citadela”, publicație a Asociației Scriitorilor de Nord-Vest Satu Mare, respectiv primul număr al ei.



Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket



Motivația este cu atât mai mare, cu cât, răsfoind-o, am regăsit texte de critică literară sau creații semnate de câțiva dintre membri sau autori ai www.poezie.ro:

Valeria Manta Tăicuțu, Adina Ungur, Aurel Pop Daniela Luca, Laura Ceica, Iulia Olaru.

În format A4, cu o stampă medievală a citadelei sătmărene, acest prim număr al revistei își prezintă colectivul de redacție format din scriitori regionali:

redactor șef: Aurel Pop
redactor șef adjunct: Teodor Curpaș,
secretar de redacți: Cornelia Bălan Pop,
redactori: Ștefan Aurel Drăgan, Loredana Știrbu, Floretima Juncu Gheorghe Crețu,
foto: Gil Pitrar,
tehnoredactarea: Cristian Pomian.




Dintre titlurile Revistei “Citadela”, Satu Mare, nr. 1, 2007 :


« Editorial » de Felician Pop
« Poeți din Nord-Vest », de Gheorghe Glodeanu
« Mircea Eliade și miza inițierii în misterele Egiptului Antic », de Nicolae Iuga
Poezii de Ion Bala, Petru Scutelnicu, Octavian Doclin
« Teodor Curpaș, poezii de suflet și dor » de Aurel Pop
Proză de Liliana Lazăr
« Înfășat în limbaj ca-ntr-un scutec » Valeria Manta Tăicuțu
« Ipostaze suprarealiste în cronica trecerii prin ‘Calvarul cuvintelor’ lui Aurel Pop » de Adina Ungur
« Mărturisirile unui perforator de lumi interioare. ‘Perforatorii’. Augustin Cupșa » de Daniela Luca
Poezii de Daniela Luca
« Alexandru Pintescu, Stalin și ‘holocaustul roșu’ Livia Mărcan
Interviu cu Iulia Olaru realizat de Aurel Pop
Poezii de Cornelia Bălan Pop și Florina Juncu
« Construcțiile absolute și pseudoabsolute » de Ionuț-Adonis Pomian
Cornelia Bălan Pop: traduceri din poemul contemporan. Felician Pop și Ion Bala




Și pentru că revista a fost lansată într-un cadru festiv, voi atasa câteva cuvinte despre manifestarea culturală prilejuită de evenimentul apariției revistei, dar și al concursului de recitare, organizate de Asociația Scriitorilor de Nord-Vest din Satu Mare.




Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket




In prezența unui numeros public, elevi, studenți profesori, scriitori și alte categorii de participanți iubitori de cultură, Sala Teatrului de Nord din Satu Mare a găzduit două evenimente literare și anume, prima ediție a concursului de recitări din poeții sătmăreni, intitulat generic: “Recitațio”, respectiv lansarea primului număr al revistei literare “Citadela”.

Ambele evenimente încununate cu succes au dovedit încă o dată un bun spirit organizatoric al domnului Felician Pop, președintele Asociației Scriitorilor din Nord-Vest, Satu Mare.

Evenimentul în cauză a fost primul dintr-o suită de manifestări cuprinse în proiectele Asociației Scriitorilor din Nord-Vest, Satu Mare la care s-au alăturat și alte instituții de cultură: Biblioteca Județeană Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Teatrul de Nord Satu Mare, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului Satu Mare.

În prima parte a manifestării a avut loc un concurs de recitare, unde s-au întrecut peste 60 de participanți din școliile și liceele județului Satu Mare. Au recitat individual dar și în grup, din creațiile poeților sătmăreni prezenți în sală: Radu Ulmeanu, George Vulturescu, Aurel Pop, Ion Vădan, Felician Pop, Teodor Curpaș, Dumitru Þimerman, Ion Gavrilaș, Ioan Nistor, Corina Petrescu, Ștefan Haiduc, Ana Cicio, dar și din creațiile celor dispăruți: Ion Baias, Al. Pintescu, Gabriel Rațiu, ca semn de prețuire și de neuitare.

Prezența în sală a scriitorilor: Vereș Iștvan, Radu Ulmeanu, Ion Vădan, Felician Pop, Arpad Muzsnai, Ștefan Aurel Dragan, Aurel Pop, Vasile Tarța, Vasile Rus, Ovidiu Suciu, Ștefan Haiduc, Iosif Þiproc, Adrian Þineghe, Livia Mărcan, Cornelia Bălan Pop, Ioan Anițaș, Salah Mahdi, Gheorghe Crețu, Ion Bala, George Vulturescu, Liviu Homorozeanu, Liliana Lazăr a dat posibilitatea unei întâlniri a acestora cu publicul cititor. Președintele juriului, Voicu D. Rusu, secondat de actori ai Teatrului de Nord, Satu Mare au avut o misiune grea în stabilirea câștigătorilor primei ediții de recitări din creațiile poeților sătmăreni. De remarcat este faptul că participanții la concurs, dincolo de faptul că au memorat toate textele recitate, au creat adevărate momente artistice, unii dintre tineri având chiar reale aptitudini actoricești.

În partea a doua a aceleiași sărbători a avut loc lansarea primului număr al revistei literare “Citadela”, publicație ce apare sub patronajul Asociației Scriitorilor din Nord-Vest. Președintele Asociației Scriitorilor din Nord Vest – Felician Pop a prezentat scopul apariției acestei reviste. Din cuvântul lui Aurel Pop, am reținut orientarea și preocupările colectivului redacțional, după care s-a prezentat echipa redacțională a publicației.




Finalul manifestărilor s-a încheiat cu deliberarea juriului:


Grupuri de recitatori:

Premiul III - Liceul “Traian Vuia”
Premiul II - Liceul “I.C. Brătianu”
Premuli I - Liceul Teoretic din Negrești Oaș



Recitatori:

Premiul III Rareș Ceuca -Liceul Sportiv
Premiul II Iulia Benze – Liceul Teoretic Carei
Premiul I Alexandra Pușcaș - Colegiul “Mihai Eminescu”

Marele Premiu:

Bianca Durcovici – Colegiul “Ioan Slavici” Satu Mare.





_________________________
Personal, urez succes revistei, felicitări echipei redacționale și colaboratorilor, să auzim de bine și la cât mai multe citiri!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!