poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5756 .



Scrisoare deschisă Domnului Adrian Iorgulescu, Ministrul Culturii și Cultelor
articol [ ]
Contestație Colecţia: Puls Cultural

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marius Marian Solea ]

2007-01-26  |     | 



Contestație* nr.27 din 05.01.2007

Domnule Ministru Adrian Iorgulescu,

Contest calificativul obținut prin evaluarea profesională făcută de către Victor Bădoiu, șeful biroului Cultură Scrisă, Lectură Publică. Și nu pentru că noua ipostază continuă să întrețină absurdul în activitatea instituției pe care o conduceți, pentru că, într-adevăr, culmea funcției publice este să te evalueze Victor Bădoiu de la Ministerul Culturii și Cultelor, și din cauză că evaluarea este ilegală și injustă, încălcând totul, de la realitate și până la metodologia de evaluare a performanțelor individuale ale funcționarilor publici, metodologie stabilită prin lege. Neajunsurile domniei sale au devenit o marcă a Ministerului Culturii și Cultelor, deși pentru acest an Victor Bădoiu a primit calificativul Foarte bine, care îl identifică unei maxime performanțe profesionale în această instituție! Eu înțeleg că structura de conducere pe care ați înălțat-o prin ordine de ministru în mandatul dumneavoastră trebuie să vă reprezinte, dar este totuși o exagerare. Banii publici care, în cazul biroului din care fac parte, au lipsit pentru cultura scrisă din România, sunt arhisuficienți pentru a întreține fără nici un fel de efect ilegalitatea, încălcarea legilor, normelor și regulamentelor interioare ale MCC. Ca aspect exterior, situația ca Victor Bădoiu să ajungă să mă evalueze a devenit legală doar printr-un concurs de împrejurări produs în mandatul dumneavoastră. Și pentru a înțelege ceea ce vă spun acum, în cazul favorizant în care nu știți, vă rog să ordonați o anchetă pentru a stabili corectitudinea concursului în care Victor Bădoiu a devenit șeful de birou al Culturii Scrise din Ministerul Culturii și Cultelor. Puteți extinde această minimă moralitate, în cazul în care nu socotiți că sunteți chiar obligat în calitate de conducător al Ministerului Culturii și Cultelor să vegheați la respectarea legii, și în ceea ce a însemnat ocuparea postului de director al Direcției Relații Internaționale, Reglementări Europene.
În timp ce dumneavoastră faceți apeluri, chemând la moralitate, îndemnând uniunile de creație să dea publicității listele cu creatorii care au întreținut și/sau proslăvit prin produsul muncii lor comunismul din România sau pe reprezentanții acestuia, în Ministerul Culturii și Cultelor se semnează contracte într-o maximă impertinență legislativă. Atunci când instituțiile statului, europene de acum, își vor face datoria în ceea ce înseamnă activitatea acestui minister, eu cred că mandatul dumneavoastră va ajunge să aibă o notorietate mai mare decât a Suzanei Gâdea. Și nu mă refer la faptul că angajații dumneavoastră au reușit să dezacordeze subvenționarea culturii scrise din România, efectele fiind mai grave decât atunci când România se afla sub ocupație, voi realiza în scurt timp, alături de doi istorici, un studiu comparativ al finanțării publicațiilor culturale. Curtea de Conturi a intrat în acest minister doar pentru a-și bifa o activitate. Deși aici s-au semnat contracte fabuloase, din punct de vedere al respectării legii, inspectorii acestei instituții au lăsat în urma lor aceeași vocație de cloacă.
Voi apăra cu toate posibilitățile de care dispun, inclusiv profesionale, această instituție fundamentală pentru administrarea banilor publici alocații culturii, indiferent de natura ei, numai că eu înțeleg prin instituție rolul pe care ar trebui aceasta să îl aibă în cultura română, ci nu zidurile, nici pe cei care le vopsesc vremelnic.
Cum este posibil ca toți locotenenții dumneavoastră, directori, șefi de birouri și servicii, exact aceia care semnează sau propun contractele din mandatul dumneavoastră, unele într-o încălcare flagrantă a legii, cei care vă întocmesc notele de fundamentare dictate de anumite situații și care nu fac obiectul acestei contestații, au calificative maxime profesionale, la grămadă?!
Domnule Ministru, ar trebui să fac eforturi pentru a crede că aceste situații se perpetuează aici doar din cauza lipsei dumneavoastră de interes sau de timp. Pe de altă parte, efortul de a fi naiv nu este în condiția umană, filosofic vorbind, și, într-o parțială redundanță, nici în datele naturale ale omului. Există o singură explicație, prin transfer de procedură tipic comunistă, ca o situație imorală să argumenteze o alta la fel: tocmai pentru a li se justifica acestor directori, șefi de birouri și de servicii ascensiunile, salariile de merit, orele suplimentare, a trebuit să li se dea calificative profesionale maxime! Altfel, ar fi fost vizibilă în acte discordanța, situație salvatoare când se poate acoperi, cu unele eforturi, însăși realitatea.
În plus, este o metodă pentru a-i fideliza și pe viitor în vederea unor interese de management… Într-o strare mocirloasă, fenomenul se realizează chiar de la sine. Dovadă a faptului că o parte a situației pe care v-am rezumat-o mai sus este foarte bine cunoscută de către chiar conducerea ministerului este circulara nr. 4859 din 28 XII 2006, plecată de la Cabinetul Secretarului General, semn că domnul Virgil Nițulescu dorește să-și înceapă activitatea cu interzicerea practicilor oneroase din acest minister, cu înlocuirea corupției acoperită de acte cu ordinea. Tot ceea ce anunță domnia sa este atât de firesc, încât o eventuală apologie nu și-ar găsi rostul din nici un punct de vedere. Vă atașez această adresă pentru a înțelege ceea ce a generat-o.
Dar ce este amuzant pentru mine, și asta ține exact de structura umană a celor cu care ați făcut sau ați primit să lucrați, este că exact acești supuși sunt cei care vă ridiculizează activitatea și tot ei vă spun, ca un pont, că atitudinile mele fățișe, publice sau asumate în documente interne ale Ministerului Culturii și Cultelor sunt atacuri împotriva dumneavoastră. Aceasta este realitatea care vi se creează continuu, compusă și din evenimente care nu au în nici un fel vreo legătură cu mine. Știu foarte bine că atitudinea dumneavoastră față de acțiunile mele are o importantă sursă în demersurile unor foști și actuali angajați ai ministerului, informații pe care le voi utiliza la timp, pentru că altfel nu găsesc nici un rost al lipsei dumneavoastră de reacție la tot ce v-am semnalat până acum, indiferent de calea pe care am folosit-o, de fiecare dată legală, îmi face o deosebită plăcere să precizez. Nu înțeleg de ce acceptați să aflați o ”realitate” proiectată, de ce țineți să rămâneți un ecran imaculat, poate că de aici, ca necesitate psihologică, și toate apelurile la moralitate, pe care niște mărunți amatori își proiectează filmulețele prin care aspiră la favorurile dumneavoastră ca reprezentant al puterii.
Referitor la câteva dintre lucrurile semnalate, idei pe care, de altfel, mi le-am asumat sub semnătură, vă reamintesc faptul că încă din ianuarie 2006 am susținut ceea ce, ulterior, peste 700 de oameni de cultură din România au semnat sub conținutul unui Apel, lucruri despre care ați acceptat într-un târziu să vorbiți chiar dumneavoastră, cu pretextul unor dezbateri publice, interviuri și a unor conferințe de presă, asumându-vă, corect, eșecul culturii scrise în anul care a trecut. Cum bănuiesc că nu ați adoptat tehnica detensionării unui domeniu prin vorbirea unor probleme și prin redimensionarea unor noi speranțe, este foarte onorabil pentru mine să fiu precedat în această dezbatere de însuși ministrul culturii și cultelor, același care conducea în februarie 2006 Colegiul care hotăra trimiterea mea în Comisia de Disciplină pentru… prejudicierea imaginii ministerului. Cum acel grup era cel puțin un colegiu de partid, vă repet o snoavă, al cărei conținut nu este o speculație, toți la un loc din acel colegiu care a hotărât măsura respectivă, nu au anii de membru PNL ai mamei mele. Chiar și din acest punct de vedere mi-ar fi fost foarte greu să le prejudiciez imaginea la guvernare… Este posibil să se întâmple acest lucru abia acum prin publicarea unui jurnal de serviciu, intitulat Singur în mijlocul haitei, sau Cartea guvernării liberale de la Ministerul Culturii și Cultelor, în care am scris absurdul și ridicolul acestei instituții în relație cu mine, schițe de portrete și de caractere, dar acest foarte rar fenomen va avea numai o dimensiune literară. Din alt punct de vedere, eu nu doresc, în limitele posibilității, decât binele tuturor, fie ei administratori culturali, finanțatori sau beneficiari. Viața de profet, fie el și laic, încadrat semantic vizionarului, este una grea, nu mi-o doresc decât dacă sunt obligat de situație, lucru care s-a întâmplat anul trecut. Eu sunt dintre cei care nu fac totul pentru diversitate, dar mi-ar conveni să fiu mai puțin captat de măsurile cel puțin ezitante ale Ministerului Culturii și Cultelor.
Sunt atașat acestui domeniu al culturii scrise. În plus, spre deosebire de cei cu raționamente mecanice, eu înțeleg prin instituția din care fac parte însuși rostul acesteia, mai ales atunci când toate sunt potrivnice menirii ei… În acest an, foarte multe reviste de cultură și-au încetat apariția, chiar și editurile care au primit finanțare la AFCN au fost nevoite să renunțe la ea, sistemul îmbâcsit și absurd a făcut demonstrația că ”experimental” a eșuat. Nu spun că e doar vina dumneavoastră, dar ea este cu siguranță a oamenilor care vă reprezintă și pe care îi cultivați public și profesional. Dar cui mai folosește această delimitare? Nici măcar dumneavoastră nu aveți timp pentru discuții sincere...
Domnule ministru, când realizarea acelui Program Național pentru Subvenționarea Culturii Scrise a depins de mine, în 2005, am făcut tot posibilul ca oamenii implicați să nu aibă nemulțumiri, să se desfășoare toate legal și corect, într-o conjuncție de atașament față de breaslă, responsabilitate și orgoliu. Sensibilă dovadă este faptul că nici măcar în mass-media nu a existat vreun ecou negativ, iar sumele au fost mai mari decât cele repartizate de către dumneavoastră în 2006. Deosebirea constă în faptul că eu eram singurul implicat din partea ministerului, și pentru reviste, și pentru titlurile de carte, nu aveam la dispoziție o întreagă instituție (AFCN) și nici măcar sprijinul altor direcții de aici, chiar și atunci existând interesul în MCC să se deconteze câți mai puțini bani din cei repartizați, pentru a rămâne cât mai mulți, inventându-se pentru acest lucru tot felul de piedici, inclusiv prin schimbarea în timpul desfășurării Programului a regulilor, formularelor de contract etc.
Domnule ministru, vă rog să înțelegeți că situația mea de acum este una profund delicată, fiind circumscrisă, o redimensionare a termenului, respectului de sine. Nu mai avertizez, ca în alte dăți, de răul care vi se va întâmpla ca ministru al culturii și cultelor, nici nu vă anunț că un program al ministerului se desfășoară prin nerespectarea legii, normelor metodologice și regulamentului de organizare și funcționare. Niciodată nu ați luat act de notele și informărilor mele, deși așa prevede legea, este posibil ca directorul dumneavoastră de cabinet să nu vă fi facilitat accesul și astfel să nu-și facă față de dumneavoastră datoria până la capăt. De data aceasta contest un calificativ atribuit de către Victor Bădoiu, reprezentantul și interfața dumneavoastră în problematica distinsă a culturii scrise din România. Acest domn, cu locul de muncă plimbat de pitici printr-o duzină de instituții, fără nici o legătură una cu alta, așa cum în regnul animal se plimbă numai cucul prin cuiburile altor păsări pentru a-și depune ouăle, a reușit să posede pentru existența dumnealui în ministerul pe care îl conduceți calificativul Foarte bine... Îmi este imposibil să accept că această evadare din Neandhertal îmi este superior profesional. Să nu am nici măcar calificativul lui Victor Bădoiu, pe care, și aici totul devine fantastic, tot dumnealui mi-l dă, este o înjosire căreia, din păcate pentru nivelul meu de trăire creștină, nu îi pot face față și căreia nu îi voi putea să mă supun.
Pe de altă parte, cum veți vedea mai jos, pentru că nu cred că veți avea timp să vă citiți propriul Ordin de ministru, Victor Bădoiu a coordonat în anul tocmai încheiat Programul Național pentru Achiziția de Cărți și Publicații Culturale pentru Bibliotecile Publice, într-o ilegalitate, din nou, demnă de tupeul din administrația centrală a unor dictaturi. Cum este posibil, măcar din acest punct de vedere, pentru a nu intra în evidența lucrurilor, ca eu să am un calificativ inferior domniei sale?! Vă rog să mă credeți, este mult mai greu să descoperi într-un minister ceea ce este ilegal, să poți proba inclusiv cu documente acest lucru, trebuind să dezvolt o întreagă rețea în acest sens, și să îți asumi aceste avertizări, decât să produci încălcarea legii. Atunci cum să fiu eu inferior lui Victor Bădoiu? Tot în această contestație, rămânându-vă îndatorat pentru răbdarea și pentru timpul alocate, am să vă dau și argumentele pentru a mă elibera dumnia voastră de această traumă, conform legii.
„Onesta” dumneavoastră camarilă ministerială i-a acordat domnului Victor Bădoiu prime financiare pentru perioade în care dumnealui nu era nici măcar angajat al ministerului culturii și cultelor sau nu era prezent în instituție, mai precis în concediu medical, problemele acuzate oficial fiind la picior, pentru a bulversa cu totul o anumită logică elementară... Acesta este ministerul din care dumneavoastră republicați electronic sau scrieți eseuri despre moralitate, estetică și atitudini civice. Domnule ministru, când văd într-unul dintre birourile mandatului dumneavoastră cum domnul Demeter Andras Istvan, Victor Bădoiu și Marilena Guga Romanul lucrează pentru viitorul culturii scrise din România, mă apucă disperarea. Și nu este una de tip cioranian, ci este una luptătoare, deplin înțeleasă în toate efectele ei. Nici pe de parte cele trei nominalizări nu se supun acelorași parametri existențiali. Mai mult, fiecare este dominat de câte un argument diferit de cel al celorlalți doi. Situația este atât de gravă, încât am ajuns ca între cei trei funcționari numai în domnul director general să pot, printr-un obligatoriu absurd, avea încredere. V-aș fi îndatorat să nu vă limitați la receptarea unui înțeles asemănător fabulei lui Alecu Donici „Racul, broasca și cu știuca”.
Domnul Victor Bădoiu, evaluatorul funcționarilor publici din MCC, apreciat profesional la maxim, în jocul hidos care se desfășoară pe banii românilor, indiferent de naționalitatea lor, nu și-a îndeplinit în cadrul Biroului Cultură Scrisă, Lectură Publică o sarcină elementară de serviciu, care viza tocmai aceste evaluări – alcătuirea Fișelor de post pentru 2006 ale consilierilor din subordine. Nici până astăzi aceste fișe nu au fost semnate, deși Serviciul Managementul resurselor umane a solicitat în două rânduri, în termeni ultimativi, rezolvarea acestei probleme. Vă atașez și cele două documente, nr. 618 din 02.05.2006, prin care se cerea ca șeful ierarhic să ne alcătuiasă fișele de post până la data de 10 mai 2006, și nr. 1092 din 20.09.2006, prin care se revenea, solicitând același lucru până la data de 13 octombrie 2006. Victor Bădoiu nu le-a făcut nici până astăzi! Domnule ministru, tocmai în baza acestor Fișe de post se pot face evaluările funcționarilor publici! Chiar fără ele, consilierii biroului nostru au fost evaluați chiar de către Victor Bădoiu ca fiind inferiori lui însuși! Exact cel care nu a îndeplinit această minimă premisă legală împarte calificative inferioare calificativului primit de la sine. Nu doresc să vă spun ce înseamnă pentru un funcționar fișa postului, dar să fie apreciat la maxim tocmai cel care nu asigură cadrul legal pentru activitatea unui Birou din administrația centrală mi se pare o temă pentru editorialele dumneavoastră postate pe site-ul oficial al Ministerului Culturii și Cultelor, pornind de la întrebarea: în ce bază legală a făcut Victor Bădoiu aceste evaluări și, în acest sens, cum se întâmplă ca evaluații să fie inferiori profesional celui care face evaluarea? Domnule ministru, riscați să deveniți ministrul inculturii și cutrelor. Ar fi o aspirație și o miză greșite din simplul motiv că acești oameni nu au nici o sensibilitatea reală față de dumneavoastră, potențialul dumneavoastră artistic i-a inhibat complet.
Veți avea în această contestație suficiente motive pentru sesizarea Comisiei de Disciplină a Ministerului Culturii și Cultelor, dar nu împotriva mea, cum, firește, înțelegeți, cel puțin pentru că nu doresc să mai trec prin asemenea spaime, nici să fiu nevoit să probez ceea ce tot spun de un an.
Domnule ministru, vă reamintesc, anul trecut, printr-un demers similar, în care toți consilierii biroului fuseseră evaluați în cea mai fină egalitate, printr-un demers la fel de oneros, stabilindu-se aici un eveniment pentru Cartea Recordurilor – grupul de funcționari roboți de înaltă fidelitate de programare, cu aceiași parametri tehnici. În plus, pentru aceeași perioadă eu am avut trei calificative diferite, Excepțional, Bine și Foarte bine, ultimul fiind probabil o medie la care s-a ajuns până la urmă... Le păstrez ca amintire pe toate trei, cu semnăturile deminitarilor, cu tot ce înseamnă comicul în care „guvernăm” la Ministerul Culturii și Cultelor.
Dumneavoastră ați înaintat contestația mea de o banală evidență domnului Secretar de Stat Ioan Onisei, lucru din nou în afara legii, contestațiile trebuind să aibă rezoluția conducătorului instituției. Drept urmare, am primit un răspuns oficial din partea Serviciului Managementul resurselor umane cum că a fost respinsă acea contestație pe motiv că trebuia adresată, conform legii,... ministrului culturii și cultelor, deși eu tocmai asta făcusem, având dovada înregistrării la Cabinetul dumneavoastră. Vă știu un apropiat de opera lui Caragiale... Vă rog să mă credeți, sunt multe spații ale comediei pure care au rămas în afara circulației culturale. Cât voi putea, am să remediez acest neajuns.
Dacă, în ceea ce mă privește, nu ați încălcat deliberat și conștient legea, înseamnă că fie ați avut un moment de maximă luciditate amicală, fie într-un exces de sinceritate ați recunoscut în persoana domnului Ioan Onisei adevăratul conducător al MCC, ambele situații fiindu-vă favorabile, pentru că exclud din start posibilitatea ca atât dumneavoastră cât și cei pe care i-ați chemat sibilinic să vă servească și să vă îndrume să nu cunoașteți legea. Pentru că vă știu inclusiv un apropiat al reprezentărilor creștine, pot să înțeleg în nerespectarea legii, prin excepție, o explicație, în sensul în care cel care nu știe binele nici nu îl va produce și cine nu știe adevărul nici nu va exista pentru adevăr. Pentru a nu complexa și tensiona o posibilă relație profesională de la ministru la consilier, evident, m-am ferit în iconomia ideii de mai sus să folosesc majuscule. Oricum, din câte am avut eu ocazia să vă observ, șansa umanității dumneavoastră stă în depășirea înverșunării.
Domnule ministru, deși am fost izolat profesional în anul care a trecut, am reprezentat, în adevăr, instituția la vreo opt festivaluri de literatură, ca sarcină de serviciu, dintre care cel puțin jumătate au avut participare internațională, lucru pe care nu ar fi reușit să îl facă nimeni dintre consilierii Biroului Cultură Scrisă, Lectură Publică, de la Victor Bădoiu, șef birou, și până la pensionabili, lucru ușor de înțeles. Motivele sunt obiective și nu îmi face, în general, plăcere să argumentez evidența, mai ales când aceasta îmi este favorabilă, exercițiu pe care vi-l recomand pentru respectul de sine.
Din Programul Național de Achiziție am salvat, în extremis, ajungând în ultima zi la ședința Comisiei pentru secțiunea reviste, împărțirea onestă a banilor, ședință unde aveam și dreptul să fiu și unde domnul Victor Bădoiu nu a mai îndrăznit astfel să își arate fizionomia profesională. Deși îi era interzis să participe la respectivele ședințe, atât el, dar și alte persoane din minister, așa cum veți vedea mai jos, domnia sa a fost în sală, prejudiciind finalitatea împărțirii sumelor, adică procesul derulării acelui Program al MCC.
Cât am putut am vegheat la respectarea legii, împotriva confortului meu, indiferent de natura lui, împotriva unui minim simț de conservare, împotriva unei bune relații cu conducerea ministerului, înfruntând aproape toate persoanele care au dorit și doresc eliminarea mea de aici, pentru a-și face, cât este posibil, de cap pe banii statului.
În particular, activitățile mele de organizator și promotor de acțiuni culturale, toate în regie proprie, indiferent dacă este vorba de festivaluri sau de editare a unor cărți de autor sau antologii, depășesc prin anvergura, numărul participanților și costuri întreaga activitate a Ministerului Culturii și Cultelor în domeniul culturii scrise din România. Adică cei care sunt plătiți de stat pentru a face câte ceva pentru acest domeniu și nu fac nimic, sau fac ilegalități, sunt evaluați mai avantajos pentru ei decât cei care nu folosesc nici un ban din vreo sursă bugetară pentru astfel de activități. Dacă, pentru acest domeniu, eu însumi sunt mai eficient decât tot ministerul culturii, situația este absolut dramatică!
În acest an, eu am fost la Bușteni pentru instruire, curs de achiziții publice, reușită maximă, absolvit cu diplomă. De aici nu mi-au rămas doar amintirile, mă confirmă, de altfel, chiar Victor Bădoiu, în Raport.
Pentru toate acestea, inclusiv pentru onestitatea cu care v-am semnalat unele neajunsuri, vă rog să-mi apreciați eleganța, chiar și când nu doreați acest lucru, vă rog să îmi reevalauți calificativul, în sens superior, cel pe care îl consider corect fiind Foarte bine.
Am să vă atașez în copie Raportul de evaluare și am să vă evidențiez și „rubricile” la care domnul Victor Bădoiu a făcut diferența pentru ca eu să nu ating punctajul necesar, de 3.50, exact unde vă solicit intervenția:
La Obiectivul Creșterea gradului de acces și de participare la cultura scrisă și lectură publică solicit notarea cu 5 din simplul motiv că am îndeplinit în totalitate, nu în proporție de 80%, tot ceea ce eram obligat să fac, prin Ordin de ministru. Victor Bădoiu este atât de bun profesional, încât în acest Raport de evaluare mă evaluează, la primul punct, ca responsabil al... subvențiilor, deși acestea nu mai sunt la Ministerul Culturii și Cultelor. Posibil să fi constatat într-un final de an 2006, în urma tuturor dezbaterilor, că nu m-am ocupat de subvenționarea culturii scrise... Vă rog să vă informați reprezentantul și, totodată, evaluator al meu că nu mi-am putut îndeplini această sarcină pentru că dumneavoastră ați transferat procedurile și banii necesari la AFCN, iar eu sunt consilier în MCC...
La Obiectivul Promovarea și dezvoltarea creației contemporane și susținerea creatorilor – solicit notarea cu 5, putând argumenta în fața dumneavoastră sau în fața unei Comisii de evaluare solicitarea, conform legii. Să mi se demonstreze ce nu am făcut în 2006 din ceea ce puteam să fac în acest minister și eu voi demonstra apoi cum am susținut, dezvoltat creația contemporană și cum am susținut creatorii mai mult decât a făcut-o însuși ministerul culturii și cultelor.
La Obiectivul Elaborarea actelor normative specifice culturii scrise și lecturii publice, a criteriilor și normelor de aplicare a legilor și hotărârilor de guvern solicit orice notare, vă sugerez însă 3, ca neutralitate, din simplul motiv că în acest an nu am avut, ca direcție sau birou de elaborat astfel de documente. Dacă nu mi-a cerut nimeni acele lucruri, nu pot fi eu notat dezavantajos pentru că nu le-am îndeplinit!... Nu vă mai argumentez comicul situației, sunt convins că îl înțelegeți. Aici, tot conform legii, Victor Bădoiu trebuia să revizuiască obiectivele individuale în funcție de modificările intervenite în prioritățile autorității sau instituției publice în acele fișe de post pe care nu le avem nici până astăzi.
La capitolul Stimularea vieții culturale în cadrul comunităților locale și apropierea acestora de valorile culturii solicit noatarea cu 5, minim 4. Am făcut tot ce aveam de făcut și mai mult decât atât. Diferența între mine și alți angajați ai MCC este că eu nu încalc legea și nici nu mă poate obliga nimeni să o fac. De aici vin toate aceste situații pe care dumneavoastră vi le reprezentați, cel mai probabil, eronat.
În ceea ce privește Criteriile de performanță, domnul Victor Bădoiu vrea să fie cinic, notându-mă cu 3.47, lipsindu-mă de exact trei sutimi pentru atingerea calificativului Foarte bine. În consecință, contest, ca un gest de maximă indulgență și, în același timp, de normalizare a relației mele cu instituția, doar capitolele unde notarea a fost o defavorizare flagrantă, neurmărind în nici un fel adevărata mea notare, ci numai pe aceea care mă face să fiu cel puțin egal profesional cu Victor Bădoiu...
Așadar contest notarea cu 2 de la Adaptabilitate, cerând minim 4, cu neputință sub 3...;
notarea cu 4 de la Asumarea responsabilităților, solicit 5 cel puțin pentru că, în principiu, îmi asum tot ceea ce fac și pentru că eu chiar mi-am asumat responsabilitățile de consilier al acestui birou; notarea cu 4 de la Analiză și sinteză..., solicitând un 5 de o maximă evidență; notarea cu 3 de la... Creativitate și spirit de inițiativă, unde, la fel, numai un nefericit nu acceptă notarea cu 5, fiind imposibilă o altă notare, mai ales în registrul funcționăresc al unei instituții cum este MCC, putând să fac o preamultă dovadă a creativității și a spiritului de inițiativă; la Capacitatea de planificare și de acțiune strategică solicit cel puțin nota 4, maximul (5) fiind la interpretarea dumneavoastră din simplul motiv că aceste însușiri ale mele nu s-au manifestat neapărat în favoarea dumneavoastră, în percepție primară, chiar dacă vina nu a fost a mea; la capitolul Respectul față de lege și loialitate față de interesele instituției, Victor Bădoiu mă notează, chiar el!, cu 2. Aici este un domeniu în care notarea cu 5 devine absolută. La Conduita în timpul serviciului, sunt notat mediocru, cu 3. Pot lăsa de la mine pentru că vreau să-i fac dovada în acest an ce înseamnă nota 3 în viziunea mea...
Domnule Ministru Adrian Iorgulescu, la un simplu calcul, diferit de cel la care a lucrat Victor Bădoiu, veți constata că notarea într-o corectitudine minimă este cu mult peste limita de 3.50, îndeajuns pentru Foarte bine, ceea ce este cel puțin onorabil pentru fiecare parte, evaluat și evaluator. Vă rog să reduceți din ce veți obține doar echivalentul aversiunii acumulate degeaba împotriva mea.
Vă semnalez ceea ce a mai încălcat Victor Bădoiu din Metodologia de evaluare a performanțelor individuale ale funcționarilor publici: Art. 1, Art. 5, în care se vorbește de cele 3 etape ale evaluării, etapa a doua constând într-un interviu, care nu s-a desfășurat niciodată, Victor Bădoiu fiind în general foarte tăcut, fiind scufundat definitiv în propria-i inteligență. De asemenea, Art.9, în care se vorbește despre cele trei etape ale dezbaterii profesionale, unde, la punctul b), există stipulată inclusiv posibilitatea ca evaluatorul să poată modifica raportul de evaluare dacă se ajunge la un punct de vedere comun...
Acest așa-zis Raport de evaluare, are o dată de 9 decembrie pusă de altcineva decât Victor Bădoiu. Nu cred că este nevoie de o expertiză grafologică pentru a vă demonstra că este un fals, o postdatare, se poate privi acest lucru și în copia xerox. În original se observă nu doar că scrisul aparține unei alte persoane decât Victor Bădoiu, acesta fiind nevinovat, ci și că pasta cu care s-a adăugat este diferită. Ce se vrea să se sugereze prin acest diletantism: că evaluarea este foarte veche, deși majoritatea consilierilor biroului au primit-o în 22 decembrie 2006, iar alții, cazul meu, fiind în concediu de odihnă până în 3 ianuarie 2007, au primit documentul abia ieri. 9 decembrie este încercarea fictivă de a îmbătrâni acest calificativ al meu, pentru a nu mai putea fi utilizată soluția contestării lui. Numai că, din nou, am toată realitatea de partea mea, cu argumente materiale. Acestea sunt găinăriile de aici, din mijlocul cărora dumneavoastră vă recomandați a fi model. Mai mult, despre primirea acestor calificative s-a vorbit ultima dată, cum că ar trebui să fie făcute, într-o ședință a direcției, în 15 decembrie, lucru care se mai poate proba numai cu martori...
Mai departe, pentru a justifica dumneavoastră inepția ca Victor Bădoiu să fie evaluat cu un calificativ asemenea celui la care eu abia aspir în logica acestei instituții, vă comunic de ce desfășurarea Programului Național de Achiziții din acest an este, în opinia mea, ilegală, imorală și incorectă, încălcând cel puțin trei din cele cinci principii stabilite ca temei al achiziției, prezente în Normele Metodologice, Articolul 2. Au mai fost încălcate Articolul 5 (3), implicit și Articolul 7, Articolul 8 (2), Articolul 9, Articolul 12 (1).
Declarația de imparțialitate nu este o compoziție literar-artistică a funcționarilor din minister, a celor care fac selecția sau a demnitarilor, ea este stipulată prin lege. Ultima mențiune din cuprinsul acesteia a fost eludată tocmai pentru ca anumite persoane din Comisia din acest an să nu riște să fie descoperite, sub sancțiunea penală, ca fiind incompatibile, în conflict de interese. Și această condiție a Achiziției publice a fost încălcată.
A fost încălcat și Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Achiziția de Cărți și Abonamente la Reviste Culturale pentru Bibliotecile Publice, aprobat, la fel, prin ordinul ministrului Adrian Iorgulescu, Articolul 3 (3), Articolul 4 (1). La fel s-a întâmplat și cu Ordinul ministrului, nr. 2248, din 9.06.2006. În realitate, nu s-a respectat nici un act normativ, nici o reglementare internă.
La ședințele de selecție nu este permisă prezența altor persoane, în afara celor menționate în actele legale. Pentru Victor Bădoiu nu a contat acest lucru și el fost cel care a înlocuit prezența secretarului numit ilegal prin ordin de ministru, nefiind angajat al Biroului Cultură Scrisă, Lectură Publică, persoana respectivă neavând în opinia mea nici o vină pentru o astfel de situație. Pe de altă parte, ședințele la care nu participă secretarul comisiei, reprezentant al Ministerului Culturii și Cultelor, sunt nule. Calitatea de coordonator a lui Victor Bădoiu, luată cu de la sine putere, introdusă pe șest în ordinul de ministru, inexistentă în Regulament sau în Normele metodologice, nu îi dădea calitatea de a fi prezent la lucrările Comisiei, așa cum s-a întâmplat la ședințele pentru selecția titlurilor de carte. Pentru ședințele de selecție a revistelor, adică acolo unde am fost eu implicat, nu a îndrăznit să își arate, cum am spus, fizionomia profesional-infracțională, după credința mea. Astfel încât, cu toate că regula generală a fost de a achiziționa 42 de exemplare dintr-un titlu, au fost titluri achiziționate și în 3000 de exemplare, diferența dintre 3000 și 42 reprezentând capacitatea de batjocurire a banului public. Și, pentru a ilustra cât mai exact bătaia de joc din acest an, vă spun că două edituri au jumătate din suma repartizată acestui Program național, iar jumătatea cealaltă o împart un rest de 48 de edituri. Mai mult, Editura Didactică și Pedagogică, regie autonomă aflată în subordinea Ministerului Educației și Cercetării nu venise niciodată la subvenție sau la achiziție la Ministerul Culturii și Cultelor, fiind interzisă prin lege procedura subvenției sau achiziției între două instituții publice, din câte am învățat eu la Teologie, cel puțin incorectă și imorală, fiind bugetată oricum prin bugetul propriu Ministerului Educației și Cercetării. Dar de ce a venit respectiva editură exact în acest an pentru a i se atribui cu puțin sub două miliarde lei din cele 8,7? Pentru că noul său director, domnul Dane Karoly Andras, consilier al Primăriei din Târgu-Mureș, este numit de UDMR, la fel, probabil, ca și noul nostru director de direcție generală, sub auspiciile căreia s-a desfășurat procedura, în coordonarea șefului de birou Victor Bădoiu, cel care se pregătește pentru dezbaterile publice pe care ați început să le aveți cu uniunile de creație, cu operatorii culturali și mass-media printr-un demers la fel de impozant cum a fost în anul care a trecut și Biroul pe care îl conduce: își cănăște părul, probabil așa înțelege dumnealui să fie consonant cu eforturile pentru imagine ale instituției, obsesie nemasculină de care eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi scăpa.
Vă amintesc faptul, cu siguranță știați, că dacă numai o singură procedură a achiziției publice este încălcată sau eludată, întregul proces devine ilegal.
În consecință, ca funcționar public, conform legii, cer:
- sesizarea secretariatului Comisiei de Disciplină a Ministerului Culturii și Cultelor, în conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare al Ministerului Culturii și Cultelor, art. 83, punctele d, h și o. și art. 84, pe baza Legii nr. 188/1999, respectiv Legii nr. 7/ 2004.
- analizarea celor menționate și verificarea veridicității celor spuse în această solicitare, spre sancționarea celor vinovați și recuperarea banului public, cheltuit prin încălcarea procedurilor legale ale achiziției;
- clarificarea legalității de către o Curte de Conturi a României, care să fie și funcțională. Până acum, într-un teribil parteneriat cu Ministerul Culturii și Cultelor, a fost coparticipativă, prin maniera de control, la derularea unor proceduri ilegale, de zeci de miliarde lei.
- sancționarea celor implicați, retragerea primelor și a salariilor de merit aprobate de către actuala conducere a ministerului, acestea nefiind numai aspecte care țin de neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, a vegherii asupra legalității programelor din subordine, sau de conduita ca funcționari publici a celor care se vor găsi vinovați.
- Legile pe care le-a încălcat Victor Bădoiu în opinia mea: Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, Art. 41; Legea 7/2004, privind Codul de conduită a funcționarilor publici, Art. 7 (1), Regulamentul de organizare și funcționare al Ministerului Culturii și Cultelor, Art. 7 (1), Art. 27 (2) și (3).

Domnule ministru, în cazul în care nici măcar aspectul comparativ nu vă este de ajuns pentru a-mi repara această nedreptate, voi fi nevoit să îmi apăr drepturile pe linie legală și publică, argumentând în conferințe de presă susținute la Uniunea Scriitorilor, Muzeul Literaturii sau Academia Română tot ceea ce am susținut în această contestație, nu înainte de a mă adresa instanței de contencios administrative, contestația adresată dumneavoastră constând ea însăși, potrivit legii, ca primă etapă a acestui demers.
În termenul prevăzut de lege, aștept răspunsul, 15 zile de la data înregistrării pentru soluționare și încă 5 pentru a-mi comunica răspunsul.

Cu aceleași sentimente, de bine,
consilier Marius Marian Șolea 05.01.2007


*Conține 8 pagini, două documente interne, Raportul de evaluare și o Anexă detașabilă




Anexă



Impropriu pentru o Contestație, dar acum mă adresez artistului Adrian Iorgulescu, nu este elegant și nici corect, ca în 22 decembrie 2006, la 17 ani de la Revoluția din 1989, în timp ce la Sala Multimedia a Ministerului Culturii și Cultelor, se lansau un manifest literar, Boierismul (pe care vi-l atașez, împreună cu cele două cărți), un roman, Crimă și pace bună, și antologia de proză a 22 de autori de pe un portal literar de 20.000 de membri, ambele cărți apărute la Editura Paralela 45, dumneavoastră să chemați exact de la aceeași oră, într-o altă sală, toți angajații ministerului pentru a-i servi cu cârnați, caltaboși, șampanie, țuică și vin, plus alte bunătățuri copioase. Dacă nu cumva, angajând o firmă de protocol, ajutat de o suplimentare a fondului specific, pe care să vi-o fi semnat singur, ați dat de pomană pentru eroii Revoluției Române, nu a fost drept să mă lipsiți de colegii din instituție, concurența celor două evenimente, pe care ați decis-o nu știu din ce raționamente, nefiind tocmai loială în Ministerul Culturii și Cultelor…

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!