poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4508 .



“Apărarea și ilustrarea poeziei” întreprinse în critică de către Vasile Spiridon
articol [ Recenzie ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2010-03-10  |     | 



După publicarea de către Vasile Spiridon, în 2008, a volumului Înscrierea pe orbită (O cronică a prozei contemporane) publicul cititor aștepta și pe cel despre poezia ultimelor patru decenii. Parafrazând, am spune că mișcarea de revoluție în jurul astrului solarei poezii – a promoțiilor literare șaizecistă și șaptezecistă – este completă abia prin apariția volumului Apărarea și ilustrarea poeziei, la editura Timpul, în 2009. Articolele foarte consistente despre Gellu Naum, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Florin Mugur, Dan Laurențiu, Gheorghe Pituț, Ioan Alexandru, Mihai Ursachi, Ioanid Romanescu, George Vulturescu, Gellu Dorian, Ioan Moldovan, Daniel Corbu și alții au intrat în sumarul acestei cărți, îndeplinind roluri de planete aparținând aceleiași galaxii (dacă nu s-a depreciat încă simbolistica “planetei” – ca rubrică literară lansată de Ion Caraion, pentru popularizarea literaturii universale și autohtone). Mai a rămas multă materie, pentru următorul volum pe care-l va publica Vasile Spiridon, în care sperăm că se ocupă stăruitor de fenomenul poetic optzecist-nouăzecist.
Dintre cele douăzeci și două de capitole – despre nouăsprezece poeți – eseul amplu despre “Petre Stoica - « trecătorul de demult »” constituie un minitratat de poetică, transparând imediat modul în care fiecare critic român ar fi dator să privească și foarte sintetic (după analizări directe pe texte separate) întreaga activitate a unui scriitor. Dacă Al. Piru, Nicolae Manolescu, Dumitru Micu, au excelat în “genul” simplist al cronicii ori cronichetei, într-o critică de întâmpinare, ratând din păcate ocazia de a-l concura pe G. Călinescu în realizarea unei panorame obiective și teoretice a literaturii române (până în acest deceniu 2001-2010 care se încheie), specialiști ori profesioniști ai condeiului – care au avut rubrici după 1990 la marile reviste literare – precum Vasile Spiridon, reușesc, iată, și reînnoadă tradiția meritorie a studiilor din perioada interbelică, de până în anul 1941, când începuse o campanie deprimant de ideologizantă, dusă mai întâi de critica literară, apoi și de arta cu tendință, îndeosebi după 1945-1947. Cea mai fructuoasă perioadă a criticii literare românești este cea dintre anii 1970-1995. Ea coincide și cu un drum ascendent pentru poezia românească, în special. La aceasta se referă în carte Vasile Spiridon. Petre Stoica, echinoxiștii și Cezar Baltag au scris versuri pornind de la un program estetic deseori ignorat de către colegii de generație, ba chiar și de criticii oficiali ai șaizeciștilor mult mai notorii (N. Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Gheorghe Pituț, Adrian Păunescu). Vasile Spiridon descrie aproape fenomenologic evoluția discursului poetic inconfundabil al lui Petre Stoica, urmărindu-l pe “trecătorul de demult” de la Arheologie blândă (1969) până la volumul Uitat printre lucruri uitate (1997), când identitatea “impersonală” a autorului aproape că dispare, ajungând să dobândească starea ultimă: “renunțarea la « lirism » prin obiectivizare”, cu ajutorul “notației voit șterse”, a “suflului narativ”. În cărțile sale de poeme, focalizate într-un centru de radiații discursive al prozaismului și neoavangardei, Petre Stoica a canalizat observația înspre zonele secrete ale cotidianului, renunțând de timpuriu, prin “efortul ordonator al conștiinței” la ispita să cadă în capcanele “jocului metaforic”, cum avea s-o facă Ioan Alexandru, Adrian Păunescu și Nichita Stănescu.
“Refuzul dogmei”, eseu despre poezia de început a lui Nichita Stănescu, este un capitol important din cartea lui Vasile Spiridon. Ca specialist în poezia acestuia (a semnat în 2003 Nichita Stănescu. Monografie), se interesează și de avatariile începuturilor lui Nichita Hristea Stănescu, autor de “argotice” – despre care aflăm că a fost și el “tentat de spiritul adâncurilor”, în efortul său creativ al distanțării de Lupta cu inerția lui Nicolae Labiș. Un sistem poetic ca acela al șaizecistului Nichita Stănescu trebuia întreținut fără compromisuri față de ideologia vremii. Despre eseistul și publicistul Nichita Stănescu – mult mai îndoctrinat decât poetul Nichita Stănescu – nu aflăm nimic din acest capitol cu titlu discutabil, “Refuzul dogmei”, pentru că Vasile Spiridon nu se poate îndepărta prea mult de subiectul cărții sale – genul liric, “ilustrat” exclusiv de exersările metafizice asupra poeticii și depoetizările programatice ale scriitorilor șaizeciști, șaptezeciști și optzeciști. În schimb, raportarea la metoda onirică a suprarealistului Gellu Naum și la romanul său Zenobia – atunci când este recenzată monografia lui Ion Pop, Gellu Naum. Poezia contra literaturii – vine într-o contiguitate de idei cu foarte complexul program estetic al mișcării mai largi postavangardiste de după 1944 (genul epic ori eseistic fiind abordat și de alți colegi de generație, ca Virgil Teodorescu sau puțin mai tineri – Constant Tonegaru, Ion Caraion, Ben Corlaciu, Ștefan Augustin Doinaș, Ion Negoițescu). În capitolul “Glose de aproximare” Vasile Spiridon observă faptul că direcția prozaismului din lirica postbelică a fost generată de-o libertate de exprimare, având legătură și cu abordarea simultană de către aceeași autori și a prozei ori dramaturgiei; Gellu Naum stă mărturie vie în acest sens: “Paradoxul poeziei ultimului nostru suprarealist stă tocmai în cenzurarea dicteului automatic de către conștiința critică a « stării de veghe », interesată de procesualitate, iar nu de finalitate. Acest lucru îl mai observă autorul (Ion Pop, n.n.) analizând insolitul meta-roman Zenobia, dar și producția dramatică, unde Gellu Naum ridiculizează parodic și intertextual caracterul convențional al lumii pe care o înfățișează. O piesă precum Insula, de pildă, parodiază specia romanului de aventuri și pune în evidență gradul de conștientizare a convenției literare din partea autorului ei.”
Eseul “Afinități specioase”, primul capitol al cărții lui Vasile Spiridon, este destul de polemic, în primul rând pentru că modelizarea eminesciană constituie piatra din capul unghiului, de care se izbește, inevitabil, orice închinător la templu – “Cititorul de Poezie”, după cum numește cu respect Adrian Alui Gheorghe publicul receptor/creator sau numai gustător de versuri în “Pre-cuvântarea (Avatarurile criticului de poezie)” la Apărarea și ilustrarea poeziei întreprinse de Vasile Spiridon. Preocupările folclorice ale lui Eminescu au stat la baza unor divergențe clare ale acestuia cu membrii ieșeni ai “Convorbirilor literare” – mai ales după plecarea lui Maiorescu la București. Informațiile conform cărora poetul protestase în repetate rânduri, nemulțumit că Iacob Negruzzi îi modifica poeziile trimise la redacție – din Viena sau Berlin – provin din monografia lui Pericle Martinescu despre întreaga “odisee” a edițiilor volumelor de “Poezie” antumă, apoi și postumă eminesciană – începând cu ediția princeps a lui Maiorescu din decembrie 1883 (care prezintă și ciuntiri ale “Luceafărului”).
Vasile Spiridon atrage atenția în acest recent volum de critică asupra lucidității și marilor idealuri de care sunt frământați poeții – acești neprețuiți mesageri ai zeilor, care își transpun întreaga viață sufletească în operă, transfuzând cu sânge litera scrisă. Nu avem de-a face nicidecum cu apologii ale unora sau altora dintre operele poeților, pentru că se prezintă argumentat și scăderile volorice, sau rabatul de la calitate estetică prin care trece, inevitabil, câteodată, și cel mai iscusit scriitor.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!