poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 10868 .



Inundațiile, printre cele mai dureroase catastrofe naturale din istoria Banatului
articol [ Regional ]
Nepăsarea oamenilor, birocrația, lipsa de fonduri, inconștiența, lipsa unor specialiști responsabili - elemente care „asigură“ pierderi incalculabile

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dusan Baiski ]

2005-06-02  |     | 



Recentele inundații care s-au abătut asupra județelor din vestul României vor rămâne în istoria ținutului. Din nefericire, vor fi un reper dureros în primul și în primul rând pentru cei afectați direct. Câți dintre aceștia vor avea puterea morală și materială de a o lua de la capăt este greu de spus. Cert este că trebuie să începem să ne reconsiderăm atitudinea față de ideea solidarității umane. Până nu va fi prea târziu.


„Cel mai trist loc de ședere“
Da, în aparență un titlu de articol, care duce la ideea unei catastrofe regionale. Dincolo de cuvinte, însă, recentele inundații ne pot ilustra cam cum era Banatul înainte de debutul desecărilor și îndiguirilor în vremea când guvernatorul provinciei era generalul imperial austro-ungar Florimund de Mercy. Când, la fiecare rupere de nori, apele învolburate și prea mari făceau neîncăpătoare albiile și se revărsau peste maluri, inundând tot ceea ce se putea inunda. Să nu mai vorbim de animalele surprinse de viituri și înecate, un fel de pagube colaterale care intrau apoi în putrefacție și deveneau adevărate bombe sanitare pentru toți exponenții regnului animal, deci și pentru oameni. Nici nu e de mirare, așadar, că boli dintre cele mai crunte decimau fără milă formele superioare de viață. Mărturiile eruditului venețian Francesco Griselini, devenit bănățean pentru o perioadă de vreme, cuprinse în a sa „Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei“ (Editura „Facla“, 1984), sunt, credem, convingătoare în acest sens: „E adevărat că și în vremuri mai vechi pământul din apropierea Mureșului și cel de-a lungul Tisei, de la Seghedin și până dincolo de Titel, era mlăștinos. Aceste mlaștini nu se întindeau însă atât de mult, precum fură găsite în anul 1717. Mlaștina de la Aranca ajunsese, peste Kiskanizsa, până la Mokrin. În afară de aceasta, apele râurilor Beghei, Timiș, Birda, Bârzava, împreună cu o mulțime de pâraie și scurgeri ale izvoarelor, fuseseră lăsate în voia soartei. Nimeni nu știu să se folosească de mijloacele puse la îndemână de hidrostatică (ramură a hidromecanicii care studiază legile echilibrului fluidelor și ale corpurilor scufundate în ele, n.n.)... Cred că este suficient dacă voi aminti numai patru din aceste mlaștini de odinioară. Două dintre ele se întindeau de la Beghei până la Kikinda, ajungând de acolo doar la mică depărtare de Becicherecul Mare. Celelalte două mlaștini, de la Ilanèa și de la Alibunar, se întindeau de la malul de miazăzi al Timișului, cale de mai multe mile, pierzându-se într-un strat nisipos din apropiere de Palanca Nouă... Mlaștinile pontice, atât de renumite în vechea și noua Romă, nu pot fi comparate deloc cu cele din Banat. Permanentele schimbări atmosferice cărora le este expusă țara, datorită poziției ei naturale, precum și emanațiile molipsitoare care se ridicau din atâtea ape împuțite și pline de putregaiuri au făcut din Banat cel mai trist loc de ședere“.
Așadar, la fiecare ploaie mai mare, apele din Munții Banatului se repezeau furioase peste șes. Pe vremea aceea nu existau diguri și canale colectoare și nici unguri, germani, austrieci și chiar finlandezi care să aducă motopompe, astfel că surplusul de apă se elimina numai și numai prin evaporarea naturală. Iar dacă avem în vedere că nu aduna nimeni animalele moarte de prin ape, cum nu exista aviație care să împrăștie insecticide, „...atătea ape stătătoare și pline de putregai adăposteau și dădeau în același timp naștere unei mulțimi de genuri și specii de insecte, deosebit de supărătoare pentru oameni și vite în cursul verii și toamnei“, mai spune același Griselini.

Apă mare, prin ochi de copil
În timpul marilor inundații din 1970, eram elev în clasa a VIII-a, la Cenad. Ploile de primăvară au umflat apele Mureșului, astfel că râul a inundat zona inundabilă și vestitele plantații de pomi fructiferi. De Paști, noi, copiii, fascinați de apele mari, ne am dus la dolmă și, fiind foarte cald, am făcut și o scurtă baie lângă livada de cireși în plină floare. A venit luna mai și Mureșul a devenit amenințător. În curtea școlii au apărut soldați, alții decât cei care păzeau granița cu Ungaria. De la școală am fost trimiși prin sat să anunțăm că vin ape mari și lumea trebuie să plece. Apoi am fost eu însumi refugiat la Timișoara. Când m-am reîntors în comună, au început căldurile. Am cules cireșe de pe plută. Apoi au început pescuitul și băile în marea de dincolo de dig. O lume fermecătoare pentru noi, copiii. Cui să-i fi păsat pe-atunci de hectarele de semănături aflate sub apele din zona inundabilă, de faptul că livezile de piersici au înce-put să moară? Copiii văd lumea cu totul altfel decât adulții.

De la Beghei la Bega
Cum bogăția Banatului trebuia exploatată, dar și pentru a mai fi domolită furia apelor inundate, se impunea regularizarea râului Bega. În 1759, Banatul va fi gazda inginerului olandez Maximilian Fremaut, care va începe construcția canalelor ajutătoare la sistemul hidrotehnic Bega-Timiș, precum și la ecluzele de la Coștei și Topolovăț, lucrări care s-au finalizat în 1760. Acum pare greu de crezut faptul că, până prin 1765, Bega curgea cam pe unde se află acum hotelul Continental, str. Telbisz, Piața Huniade, Modex și Bd. Republicii. În 1765, însă, râul va fi mutat pe actualul traseu. În plus, se va săpa în paralel cu Bega un șanț ce va duce spre canalul sanitar.
Lucrarea va fi considerată de Griselini drept „capodoperă vrednică de vechea Romă.“ Tot el va face referiri la sistemul de canale și ecluze de la Coștei și Topolovăț, „această operă frumoasă și folositoare fu începută în anul 1759 și terminată cu totul în 1760“. Uimit de marea lucrare numită Canalul Bega a fost și Johann Kaspar Steube, originar din Gotha (Saxonia), care și-a petrecut nouă ani în Banat. Și el va face referire la Bega și la importanța canalului în desecarea marilor mlaștini bănățene. „Lucrare vrednică de vechii romani, el începe la Făget (Fascet), nu departe de granița cu Transilvania, și ajunge până la târgul Becicherecul Mare (Gross Becskrek), aflat la câteva ore de drum de Ungaria. Astfel, canalul străbate aproape întreg Banatul, de la răsărit spre apus“. Johann N. Preyer (1805-1888), fost primar al Timișoarei, va scrie: „Canalul Bega, cel mai bun mijloc de transport după calea ferată, a fost și până acum pentru acest ținut, mai ales pentru Timișoara, o binefacere extraordinară“. Din nefericire, încetarea navigației comerciale pe Bega și lipsa unei întrețineri susținute a sistemului au transformat râul într-un soi de baltă lungă și cuminte, arareori mai depășind actualele maluri.

Îmbunătățiri funciare în Timiș
Societatea Națională „Îm-bunătățiri Funciare” (S.N.I.F.), în calitate de concesionar al lucrărilor de îmbunătățiri funciare din domeniul public al statului, are, printre altele, și următoarele obiecte de activitate: administrarea, întreținerea, repararea și exploatarea lucrărilor de irigații, desecări-drenaje, combaterea eroziunii solului, îndiguiri, baraje și altele asemenea, inclusiv apărarea împotriva inundațiilor și ghețurilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice din amenajările proprii; realizarea programelor de investiții privind studiile, proiectarea și execuția lucrărilor de îmbunătățiri funciare. În 2004, Sucursala Timiș a raportat următoarele cifre (vezi www. snif.ro): la capitolul „Lucrări de apărare împotriva inundațiilor“: diguri la Dunăre și râuri interioare - 10 833 ha; baraje de atenuare a viiturilor - 193 ha. Drenaje s au realizat pe 11 225 ha, amenajări pentru combaterea eroziunii solului pe 40 913 ha, amenajări de desecare pe 438 788 ha, din care 332 042 ha prin pompare, iar 106 746 ha gravitațional.

Problemă de civilizație
Inconștiența este tot un aspect al lipsei de civilizație. Moliciunea unei administrații pune umărul la tot felul de catastrofe. Exprimări de genul „Să vină primarul să facă!“ sunt la ordinea zilei. E dureros să vezi (așa cum s a văzut la recentele inundații din Banat) cum soldații lucrează, iar localnicii, adică tocmai cei afectați, stau și privesc. A fost o vreme când săpatul șanțurilor și asigurarea casei erau obligatorii. După 1989, administratorii țării au renunțat la obligativitatea asigurării locuințelor. Toba nu mai bate în sate pentru a se anunța începutul sezonului văruitului caselor, vaccinatului găinilor și săpatului șanțului. Șanțurile s-au colmatat și nu de puține ori s-au transformat în depozite de gunoaie. Goana după profit a lăsat dealurile goale de păduri, iar zone întinse din România, îndeosebi în Oltenia, riscă să redevină deșertice. Solidaritatea umană este minunată, însă nu poate înlocui civilizația și nu se poate opune catastrofelor dacă omul și administrația rămân impasibili la ceea ce se petrece în jurul lor. Evenimentele din primăvara lui 2005 ar trebui să fie un examen de conștiință pentru noi toți.



O altfel de istorie...
Potrivit site-ului oficial al Societății Naționale „Îmbunătățiri Funciare“ S.A., primele lucrări de hidroameliorații s-au executat în țara noastră în sec. al XIII-lea de către cavalerii teutoni, scopul fiind asanarea unor terenuri din depresiunea „Þara Bârsei“, în scopul amplasării centrelor populate Prejmer, Hărman și altele. Primele lucrări de înmagazinare a apelor de scurgeri în iazuri sunt semnalate în nordul Moldovei, începând de pe la 1500, având drept scop producerea de pește. Lucrările de ameliorare în scop agricol a terenurilor inundate și mlăștinoase s-au executat pentru prima oară în Câmpia Banatului în perioada 1717-1756.
Dacă am face o scurtă istorie a inundațiilor din zona Banatului, aceasta ar arăta după cum urmează. În 25 iulie 1564, o grindină apocaliptică va face ravagii în Þările Române. Ianuarie 1566 va fi unul negru pentru locuitorii din Peciu Nou, care vor fi siliți să fugă din pricina inundațiilor. De asta va afla însuși sultanul, înștiințat de beilerbeiul de Timișoara. Tot acesta îi va scrie și despre faptul că Pavel cnezul lucrează la îndiguirea Begheiului și speră să repopuleze Peciu Nou. Istoria va consemna inundații provocate de Mureș în mai 1693. Începutul anului 1722 va însemna și debutul regularizării Begăi de către inginerul locotenent Kayser. În martie același an, administrația va ordona districtelor Timișoara și Cenad să trimită de urgență oameni care să îndiguiască Mureșul revărsat. În martie 1726, zăpada foarte mare și inundațiile vor face imposibilă orice călătorie de la Cenad la Timișoara. Câteva luni mai târziu, spinoasa problemă a apelor îl va aduce la Timișoara pe Karl Schindler, inginer și maistru de mașini de apă. Marile lucrări hidrotehnice începute în Banat pun administrația în încurcătură datorită lipsei de mai mulți specialiști. Astfel că i se cere superiorului iezuit din oraș să-l aducă aici pe călugărul Kersteiner din Erlau, bun cunoscător al hidraulicii. Regularizarea și canalizarea râului Bega pe tronsonul dintre Făget și Zrenjanin vor începe în 1728. La Timișoara, cursul râului va fi mutat lateral sud față de vechea albie. Mlaștinile din jur sunt desecate. Mare supărare va provoca Mureșul în 1731, când va inunda complet localitățile Periam, Igriș, Sânpetru Mare, Saravale, Sânnicolau Mare și Cenad. În 1740, districtul Timișoara trebuia să asigure zilnic 150 de oameni și 40 de căruțe, o parte servind la canalizarea Begheiului. Patru ani mai târziu, administrația obligă localitățile situate lângă Bega să ajute la canalizare și la o bună circulație pe canal, dar în schimbul unei retribuții. După cum scriu autorii volumului „Din cronologia județului Timiș“ (Editura „Marineasa“, 2004), în martie 1745, o serie de comune din districtul timișorean vor fi izolate din pricina inundațiilor. Pe 2 aprilie 1753, un anume inginer Stockhausen primește autorizație de construire a unui nou canal navigabil între Timișoara și Žitište, începerea lucrărilor petrecându-se la Ghiroda. În același an se lucrează intens la îndiguirea Mureșului, la aceasta participând 600 de oameni.
Pârâul ce străbate Chevereșul Mare a dat și el multă bătaie de cap localnicilor, obligându-i mereu să mute satul. Pentru a fi rezolvată o asemenea situație, în 1784 administrația va obliga 70 de familii de români să presteze
4 000 de zile de muncă. Tot în 1784, se va propune umplerea cu pământ a vechiului curs al Begăi. Lugojul va fi sub apele Timișului în 1799. Istoricii consemnează pentru 1 martie 1813 nașterea, la Timișoara, a lui Franz Reiter, viitor „inginer hidraulic, participant la regularizările Mureșului, Tisei, Dunării la Budapesta.“ Acesta va deceda în 1873. Pe 16 ianuarie 1816, se produce o puternică vijelie, apele inundând și dărâmând multe case și omorând oameni la Vălcani, Nerău și Sânnicolau Mare. În 1825, timișorenii vor începe săparea, în paralel cu canalul navigabil Bega, a unui canal colector cunoscut sub numele de Bega Moartă. Trei ani mai târziu, Mureșul se umflă peste măsură și inundă actuala comună Saravale. Apele din vechea albie a Begăi vor inunda, în 1853, localitățile Sânmartin, Ivanda, Ciavoș, Foeni și actualul Jaša Tomiæ (pe atunci Modoș). Mai multe localități din comitatul Timiș vor fi inundate în 1859. Problemele provocate de apele dezlănțuite vor determina înființarea, în 1871, a Societății pentru regularizarea apelor Timiș-Bega. Furtuni puternice care vor produce imense pagube materiale în mai multe localități bănățene se consemnează pe 17 mai și 23 iulie 1910 (Deta, Ciacova, Vinga etc.) Noi inundații se vor produce la Lugoj în 27 mai 1912, pagubele ridicându-se la 1 000 000 de coroane. A fost un adevărat potop, scriau ziarele din acel timp. Pe 4 mai 1938, din cauza precipitațiilor bogate, mai multe localități din județul Timiș-Torontal se vor confrunta cu furia apelor revărsate. Timișoara și Valcaniul vor fi afectate în 28 martie 1940 de o puternică vijelie, însoțită de piatră. Mari inundații s-au consemnat și în primăvara lui 1942. Vor fi afectate 240 883 de iugăre, 572 km de drumuri și 4 785 de gospodării în localitățile Buziaș, Giulvăz, Jimbolia, Periam și Sânnicolau Mare.

AGENDA nr. 23/4 iunie 2005

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!