| = Dialect șvăbesc-bănățean | Anton Potche [30.Dec.04 14:40] |
| Și comunitatea șvăbească din Banat își cultivă dialectul prin intermediul literaturii și a jurnalismului. Într-o antologie aranjată de Dr. Anton Peter Petri și publicată în anul 1984 la München sunt consemnați nu mai puțin de 80 de autori de grai șvăbesc-bănățean, dialect care se deosebește substanțial de dialectul șvabilor din Germania. Chiar în acest an mica comunitate germană care mai trăiește în Banat s-a bucurat de aniversarea a 35 de ani de la prima apariție a suplimentului în dialect șvăbesc cu numele „Pipatsch“ (Mac), editat de ziarul timișorean Neue Banater Zeitung (până 1990), acum Banater Zeitung. Inițiatorul principal a acestei pagini șvăbești fusese jurnalistul, scriitorul și omul politic Nikolaus Berwanger (1935 - 1989). | |
| = Graba strică treaba | Anton Potche [30.Dec.04 14:49] |
| Așa vroiam să închei intervenția de mai sus: La mulți ani!! | |
| + Un fenomen despre care se merită a se discuta | Dușan Baiski [21.Jan.05 13:29] |
| De fapt, nu atât graiul, cât literatura în grai bănățean este un fenomen despre care se merită a se discuta. Un asemenea lucru nu se putea naște decât în anumite condiții istorice. Banatul a fost, până la alipirea sa la Ungaria, un veritabil teren de experimente, îndeosebi economice, al Austriei imperiale. Dovadă și faptul că tocmai în Banat a fost consemnat un lung șir de premiere chiar europene. Banatul a fost singura provincie europeană fără nobilime. Cu toate vitregiile vremurilor, românii, și nu doar ei, au putut gândi și au putut visa dintr-o cu totul altă perspectivă (oricum nu cea de iobag într-o societate dominată de latifundiari, cum s-a întâmplat în alte zone ale României de astăzi). La asta s-a adăugat și conștiința de sine ca națiune, care trebuia să fie cumva exprimată. Așa s-a ajuns la primii scriitori în grai bănățean. Așadar, graiuri există în toate provinciile istorice ale României. Doar că au lipsit oamenii care să scrie în acele graiuri. Interesant este însă și faptul semnalat de Anton Potche (căruia îi mulțumesc pentru surpriza pe care mi-a făcut-o traducându-mi una dintre povestiri în limba germană). Și sârbii din Banat (inclusiv cei din actualul Banat sârbesc) vorbesc un grai aparte. De fapt, este vorba de faptul că etniile bănățene au preluat unele de la altele o seamă de cuvinte. În Banatul de până la cel de-al doilea război mondial și destulă vreme după aceea, era absolut normal să vorbești cel puțin patru limbi. Astfel că nu era greu deloc să vorbești un grai și să-i înțelegi împrumuturile. Un alt curs al istoriei ne-ar fi putut duce la o limbă bănățeană. Este o idee utopică, desigur, dar nimic nu este imposibil pe această lume. Chiar mă gândeam să scriu un articol dedicat graiului bănățean, respectiv seniorului Marius Munteanu. Mi-a luat-o însă înainte prietenul meu lugojean Cristi Ghinea, prin articolul de mai sus. Îl felicit și-i dedic o stea meritată pe drept. | |
| = Macul roșu vs. steagul roșu | Ghinea Nouras Cristian [10.Dec.18 14:27] |
| Mulțumesc pentru comentarii, mulțumesc pentru stea. Înainte de a posta acest interviu pe site-ul care este, de aproape un an, sinonim pentru mine cu deschiderea computerului, mă întrebam: domnule, dar chiar intereasează pe cineva așa un subiect? Pentru mulți, graiul bănățean este o ciudățenie... numai că fiind o "ciudățenie" vie, extrem de dinamică și folosită de creatori valoroși, m-am gândit să propun acest text distinșilor membri ai Agoniei. Mulțumesc celor doi bănățeni, unul din Giarmata (chiar dacă stabilit între timp în Germania) și unul din Timișoara, pentru contribuțiile lor care întregesc sfera textului. Oricum, acum, la început de februarie, văd că deja s-au adunat 118 cititori. Jos pălăria! PS Domnule Potche, ce-mi mai plăcea, când eram mic, să merg la terenul din Cartierul Ștrand, unde avea loc Cupa Pipatsch la handbal! Venea Lovrinul, Tomnatecul sau alte echipe din comunele germane, veneau și echipe din Lugoj sau Tiimișoara! Țin minte și acum bannerul cu macul roșu - oricum, era altceva decât... steagul roșu! | |
| = Propunere de discuții | Ionel Craciun [04.Dec.05 17:31] |
| Un subiect care merită îndelung discutat, în multiplele sale aspecte… M-aș opri astăzi la unul singur: ortografia. Urăsc ortografia uzual uzitată pentru a scrie texte în grai bănățean. Căci se notează fonemul œ prin ș, care este cu totul altceva, iar Ÿ prin j. Un vorbitor de limbă română literară care citește un text scris în grai bănățean, fără să fie familiarizat cu acesta, va pronunța așa cum este el obișnuit, adică cum se pronunță, după toate regulile, în limba română. Va rezulta ceva de toată jena. Și nu văd de ce notăm în continuare cu "ce" atât ceacă=teacă cât și cetârnă=jgheab. Sau cu "j" atât jâr=jir, ghindă cât și june=flăcău. Ar trebui găsit altceva, de exemplu dj pentru Ÿ și sh pentru œ. Asta pentru a nu apela mereu la "insert symbol" dacă am utiliza notația fonetică internațională, sau cine știe ce alte diacritice. Personal, nu sunt mulțumit nici de dj, respectiv sh, pentru că există riscul să le pronunțăm ca în engleză, dar mai că le-aș accepta în locul actualelor notații sau în locul unor notații utilizînd diacritice străine alfabetului limbii române. În orice caz, o discuție ar fi binevenită. Și poate cineva va sări cu soluția salvatoare. În altă ordine de idei, aș comenta puțin comentariul lui Dușan Baiski. Până la alipirea de Ungaria, adică vreo șase decenii în cel de-al 18-lea secol, singurul domn de pământ al Banatului a fost monarhul momentului, dar o mulțime de nobili au activat, militar sau administrativ, în Banatul imperial. Iar iobagi au fost cam toți țăranii, atât băștinașii români și sârbi, cât și coloniștii germani sau, mă rog, catolici, pentru că au fost, între ei și francezi, spanioli, etc…Condiția era să fie catolici. Toți își primeau în folosință, nu în proprietate, sesia de pământ, sau o fracțiune de sesie, care se putea moșteni, dar care nu se putea vinde. Și toți aveau obligații duble față de împărat, în calitatea sa dublă de monarh și de domn de pământ = stăpân feudal. Sărbători fericite tuturor! | |