Comentariile membrilor:

=  aproape nu... (variant lui alooper21)	Paiu Constantin [01.Dec.03 00:57]
nu inteleg ce se intampla. vizuala, vizuala, dar fara nici un soi de explicatie (versificata sau nu) parca mai bine ii statea in galerie. poate ca "visual poetry" se incadreaza, totusi, in anumite reguli. imaginea asta nu-mi spune mai multe lucruri decat mi-ar fi spus in galerie, in categoria artistice>portretistica daca este facuta de tine, sau la diverse (va rugam, fara porn), daca este luata de pa net. as putea gasi pe net o gramada pe care le-as putea posta aici sub aripa protectoare a optiunii de poezie vizuala. intelegi?
=  Alooper21	Rada Marin [01.Dec.03 01:13]
Bineinteles ca fotografia e facuta de mine, altfel n-as fi pus-o sub numele meu. Dar credeam ca se intelege de la sine. Pana una alta, iti multumesc pentru parare.
=  alooper21 isi dezvolta varianta...	Paiu Constantin [01.Dec.03 01:22]
rada, nu contest acest lucru. totusi, poate ca o poezie, oricat de vizuala ar fi, are nevoie de cuvinte. scrise, cantate, pictate... ok, "textul" acesta este poezie. insa asemenea acte artistice isi au deja locul lor, pe care il gasesti unde ti-am spus mai sus: galerie, artistice-portretistica. eu astept si alte pareri, sunt primul abonat la acest "text". asta deoarece ar fi un aspect interesant de discutat. cine stie, poate ca nu am eu dreptate. poate sunt un ignorant. poate nu vad...
=  poezia ta vizuala	Romeo Rostas [01.Dec.03 03:55]
Ei, Rada, ia uite ce poezie am gasit eu aici! Pai, daca e poezia ta vizuala, nu cred ca titlul ei e potrivit ca titlu, ci mai degraba ca subtitlu. Poezia ta, in mod cert nu este muta, chiar daca e vizuala si pe noi, la citire ne lasa muti, ce-i drept. Asa ca eu sugerez sa-i pui doar la subtitlu "poezie muta" si in locul titlului, numele ei, sau in fine, ce vrei tu, numai nu "muta", ca sigur nu e :)
=  "ca sa zic asa" sau "tot completand"...	Paiu Constantin [01.Dec.03 04:04]
se vrea muta deoarece lipsesc versurile. pentru ca efectul artistic sa se pastreze trebuie sa fie evidenta inca din titlu mutenia. daca ar dezvalui-o in subtitlu n-ar mai da aceeasi impresie. nici daca ar fi mutata in galerie n-ar mai da aceeasi impresie. doar ar fi mai just, mai fair.
=  simt enorm	Stefana Daos [01.Dec.03 13:07]
Rada, vizuala e clar ca e , dar poezie stii si tu ca nu. E o fotografie cu o perspectiva interesanta, un unghi neobisnuit, poate cam "cautat", dupa gustul meu. Alooper are dreptate, tocmai titlul o pune in relatie cu poezia, dar in acest caz oricarei fotografii reusite si de atmosfera, daca i-am atasa titlul de "poezie muta" am transforma-o in poezie vizuala? Ori incerci sa introduci un nou concept: poezia muta? :) E o incercare limita, si o iau ca atare. Oricum, ma bucur sa vad o fotografie artistica de calitate, cum nu sunt multe in galerie. Cel mai mult dintre vizualele tale mi-a placut "Ore false".
=  nu se vede neam!	Mihai Leoveanu [01.Dec.03 22:56]
As vrea sa vad si eu unghiul ala ciudat, dar, din pacate, calculatorul meu nu "vede" decat un dreptunghi alb cu un X rosu in partea stanga de sus. La fel se intampla si jpg. meu de la profilul personal. E vreo chichita deosebita la deschis pe care n-o stiu? Ajutati-ma! Ajuta-ma si tu, Rada! Te astept pe ym.
=  precizare lui leoveanu!!!	Paiu Constantin [01.Dec.03 23:19]
imaginea era "link-uita" de pe angelfire. cu un click dreapta poti gasi, in properties, adresa exacta. din pacate rada a violat niste legi pe acolo, asa ca i-au sters pagina. de unde rezulta ca link-ul a ramas in aer la unul din capete. chiar daca nu am vazut cu ochi buni acest act artistic, imi pare rau pentru imagine, era frumoasa, era sugestica, contemplativa... leo, daca mai treci pe aici trimite-mi un mail la [email protected], sau lasa-mi adresa ta de mail.
=  Romeo, Stefana, Alooper, Mihai	Rada Marin [02.Dec.03 12:21]
Alooper are dreptate, mi-a fost stearsa pagina de pe angelfire pe motiv ca "am violat niste legi pe acolo" (suna amuzant :)). Nu-i nimic, sunt o multime de alte site-uri pe care pot sa incarc imagini si pana nu violez toate legile se va gasi macar unul sa ma accepte. Romeo, e o surpriza sa te gasesc aici, placuta bineinteles :). Multumesc pentru sugestie. Sa nu te deranjeze daca n-am sa schimb nimic. Extrem de rar se intampla sa fac modificari, bune sau rele. Alooper, pozitia ta fata de acest "act artistic" am inteles-o inca din primul comentariu si nu ma surprinde. Si nici parerea Stefanei. Mihai, s-a rezolvat problema. Dupa cum vezi, nu calculatorul tau a fost de vina. Ne mai auzim in particular.
=  propunere...	Paiu Constantin [02.Dec.03 12:38]
rada, uite ca mi-a venit o idee: daca tot "accepta variante", ce-ar fi daca ai propune cititorilor tai fideli sa participe cu poezioare scurte pe care imaginea ta le inspira, pe care sa le atasezi ulterior imaginii? textele ar putea fi postate aici, la comentarii. un experiment de acest gen am vazut mai demult la amaradaminda. ea a scris o poezioara scurta, apoi au completat-o altii prin comentarii pe care ea le-a adaugat ca strofe. fiecare strofa avea tema ei, nici macar nu era obligatoriu sa fie legate una de alta. asta deoarece singura regula era sa scrii ceea ce-ti inspira situatia, lucru ce s-ar putea intampla si aici. sa scriem ce ne inspira imaginea ta. m-ar bucura un raspuns afirmativ la aceasta problema, desi, sincer sa fiu, nu prea sper. se vede treaba ca tii la forma actuala, asa ca propunerea mea vine oarecum timida. oricum, uite poezioara mea: ... sprijinit de zid, imbratisand cladirea care m-ascunde...
=  Alooper - propunere acceptata!	Rada Marin [02.Dec.03 12:57]
De fapt, Alooper, chiar ma gandeam la asta de ceva vreme. Adica la un concurs de poezii pornind de la o fotografie de-a mea. Am renuntat insa la idee, cel putin pentru o perioada, in urma "problemelor" care s-au ivit la concursul de parodii. N-am mai avut tragere de inima. Dar ma bucur ca ai adus vorba. Iti multumesc pentru poezioara si iti accept propunerea. Sa vedem cine se mai incumeta sa scrie cateva versuri. NU va fi un concurs, va fi cel mult un experiment.
=  mare concurs mare pentru cititorii fideli ai radei!!! click aici!!!	Paiu Constantin [02.Dec.03 13:03]
pai daca o accepti ataseaz-o sub imagine , in corpul textului:) pe urmatoarea o pui sub a mea, despartita de asterix-uri ***. cat despre curajosi, cre ca ar fi destui. trebuie doar sa-i anuntam. hai sa facem lobby!!!
=  experiment, nu concurs!	Rada Marin [02.Dec.03 13:16]
Alooper, tocmai am precizat ca NU este vorba de un concurs. Vreau doar sa vad daca fotografia mea inspira ceva. Si ce anume. Si cat inspira. Nu trebuie sa fie neaparat o poezie, poate fi orice, chiar si un simplu gand.
+ bravos interactiune, halal sa-ti fie!	Stefana Daos [02.Dec.03 13:20]
grozava ideea lui alooper care culmea! anticipa intentiile Radei. eu sunt entuziasmata, e exact in spiritul interactiv al sitului. asemenea expermiente s-au mai facut in lume, de fapt e depasit stadiul de experiment. la noi Liternetul are cateva astfel de propuneri, unele sunt chiar carti elecronice. poate si Rada ar putea edita la un moment dat un astfel de e-volum. mi-au placut versurile lui Alooper-poate ca e o oarecare redundanta- sprijinit si imbratisam intr-un poem atat de scurt e cam acelasi lucru mai ales ca e subliniat si de imagine. daca ai introduce o mai mare distanta intre momente?
=  variantă adăugită	LOG [02.Dec.03 13:22]
ascultă-mi ridurile spunea obrazul de piatră
=  Varianta compusă	LOG [02.Dec.03 13:34]
Fără ghilimele sau alte întreruperi ar rezulta o supra-variantă ne-mută, lejeră si interesantă. Semnăturile autorilor se află deja în subsol...:)
=  spui tu	Alexandru Despina [02.Dec.03 14:27]
e doar un val asculta-mi inima spui tu
=  si eu	liviu dascalu [02.Dec.03 17:46]
in somn ascultand marea talazuind dincolo de oceane
=  -reusita	mihai nolba [02.Dec.03 19:19]
Poza exceptionala&o mica incercare personala: If you questioned the wall what would it say ... Would it feel free to wander the sphere ... Feel chained to its position for eternity ?
=  incercare	Stefana Daos [02.Dec.03 18:04]
ma trezesc cu obrazul pe-asfalt incerc sa ma ridic alunec si incerc iar dar strada asta merge in sus astept sa adorm din nou si sa-mi vad mai departe de drum
=  chiar asa	ion amariutei [02.Dec.03 18:08]
cu urechea lipita de zid ascult vuietul amintirii
=  ~interesant~	mihai nolba [02.Dec.03 18:54]
- dupa cum am mai spus este exceptionala poza si experimentul generat de ea.Am adaugat si altceva dar cred ca trebuia sa le traduc ca vad ca nu au intrat. Cam asa erau:Daca intrebi zidul ce ti-ar raspunde? s-ar simti indreptatit sa se indoiasca de sfera sau s-ar simti inlantuit in aceeasi pozitie pentru eternitate?
=  poezia a prins glas	Rada Marin [02.Dec.03 20:21]
Nu pot sa renunt la numele autorilor dupa fiecare text, asa cum a sugerat LOG, fiindca persoanele care intra pe aceasta pagina din intamplare si nu citesc comentariile ar putea ramane cu impresia ca versurile sunt scrise de mine. Mihai, am vazut ca ai trimis doua variante ale aceluiasi text, am pastrat-o pe cea in romana. Sper ca nu te deranjeaza. Multumesc tuturor celor care si-au adus contributia la poezia mea "muta". Textul va ramane deocamdata sub aceasta forma.
=  orbul...	Silvia CALOIANU [02.Dec.03 21:18]
zidul de piatră verigheta de aur orbul visează
=  o tristețe a nimănui	Elia David [02.Dec.03 23:47]
singurătatea apasă peste oraș cuvântul sfărâmă ziduri o tristețe a nimănui devine a ta
=  La P(r)oza mută	Călin Cătălin Răpciune [02.Dec.03 23:15]
Îl cunosc de foarte multă vreme, dar n-am știut de secretul lui. Poate ar fi trebuit să-mi spună atunci demult, când petreceam zile în șir născocind și executând cele mai trăsnite jocuri pe care le văzuseră bătrânele străzi înguste ale Orașului de culoarea grâului. Erau cele mai înguste străzi pe care le-am văzut vreodată, mai înguste decât orice șaretă care te putea urmări după ce i-ai sărit în față (în joacă, bineînțeles), unele mai înguste chiar decât calul vecinului (îl vedeai întotdeauna călare, și când aruncai cu scaieți după el, să se sperie calul, nu te putea urmări). Orașul de culoarea grâului era paradisul copiilor. Nu știu de ce i se spunea că are culoarea grâului, oamenii de acolo nu văzuseră grâu în viața lor – nici n-aveau de unde în mijlocul deșertului. Eu pe vremea aceea nici nu stiam ce e aia ”grâu”, credeam că e un fel de nisip. „Culoarea nisipului”, aș fi zis eu, dar nu m-au întrebat. Probabil eram prea mic. Așa mi-l aduc aminte: fugeam printre străzile cele mai înguste (el știa străzile cele mai înguste din oraș); din când în când se orea și făcea semn: „șșșt”... tăceam și ascultam... „ce e, om sau fiară?”, îl întrebam încordați. El doar zâmbea încet, murmura ceva în sinea lui (n-am înțeles niciodată ce spunea) și apoi se repezea deodată: „pe acolo!” și o rupeam cu toții la fugă de parcă ne-ar fi alergat zece vecini pe cai. Era de departe cel mai bun dintre noi la kit-pan. Am auzit o dată un om care se mai uita din când în când pe geam la noi cum îi spunea cuiva că „poate ajunge mare, e cel mai bun flanker pe care l-am văzut la vârsta lui.” Într-adevăr, nimeni nu-l întrecea la urmărirea mingii pe lângă ziduri. Kit-pan era cel mai popular joc din oraș, probabil pentru că se potrivea atât de bine în peisaj. Se juca în echipe, care se împrăștiau în anumite zone distincte ale orașului. „Bakul” era cel care dădea drumul mingii din piele de oaie din vârful dealului, la vale. „Flankerii” trebuiau să urmărească mingea pe străzile înguste, fără a atinge zidurile (ceea ce nu era deloc ușor). Aveau să atingă mingea o singură dată înainte de a ajunge la celălalt flanker, și tot așa. Câștiga echipa care ducea mingea cel mai departe de punctul de pornire, niciodată pe același traseu. Un bun flanker trebuia să fie rapid, mereu atent, și mai ales să cunoască la perfecție orașul pentru a intui exact momentul optim în care să dea avântul mingii, pentru a prelungi cât mai mult traseul citadin. Trebuia să „asculte zidurile”, cum se spunea între „cunoscători”. ... Nu l-am mai timp de șaisprezece ani. Niciodată nu mi-am închipuit că voi lipsi atât de mult, niciodată nu mi-am închipuit că așa mă voi întoarce în orașul de culoarea grâului... Sau ce-a mai rămas din el. Bombardamentele au distrus tot, nu a mai rămas nici o construcție în picioare, nici o casă, nici măcar un zid, nimic. Dealul însuși a fost ciuntit, aproape retezat de bombe. Supraviețuitorii, câți mai sunt, s-au adunat de prin ruinele fumegânde și au construit niște barăci rudimentare, unde i-am găsit abia ieșiți din starea de șoc. Cine-ar fi crezut? M-am întors cu inima tremurândă ca membru al unei echipe de televiziune, pentru un reportaj despre acel colț de lume sfărâmat de maxilarele nemiloase ale destinului. O vreme n-am îndrăznit să întreb, dar dorința de a afla dacă mai trăiește a fost prea mare, astfel că am întrebat un localnic despre tovarășul meu de joacă din copilărie. Mi-au răspuns priviri plecate. Am înghețat. „Trăiește”. Un strigăt de bucurie interior adunat într-o șoaptă a speranței: „Unde e? pot să-l văd?” „Poți, dar nu știu dacă vrei”... ... „Ce s-a întâmplat?” „Nu știai de „darul” lui? ...cred că boala l-a lovit mai demult... La început nu-l lua nimeni în serios, toți credeau că glumește. Zicea că poate să vorbească cu zidurile, că le înțelege. Spunea că îl ajută până și la kit-pan, să găsească traseul cel mai bun. Bineînțeles, la început toată lumea a râs, dar el o tot ținea pe-a lui. I s-a spus „Băiatul Care Vorbește Cu Zidurile”. Toată lumea zicea că o să-i treacă cu vârsta – da’ de unde. A devenit tot mai serios, chiar ciudat de furios văzând că nimeni nu-l crede. După un timp, nu l-au mai primit în echipă, lucru care l-a înstzrăinat și mai mult. Spunea că tot orașul îi vorbește, că e fratele lui mai mare, și că zidurile îl iubesc și îl înțeleg, spre deosebire de oameni.” Omul se opri din povestit și se uită în jur. M-a lovit din nou grozăvia peisajului: ruine peste ruine, mormane de pietre și pământ... NICI UN ZID. „Unde e acum?”, am întrebat încet. „Cred că a înnebunit de tot... I-a fost foarte rău în timpul bombardamentului, cu fiecare zid care cădea, parcă se rupea ceva în el. Voia mereu să iasă din adăpost, să-și apere fratele... ... ...Vezi mormanul acela mare din față? Dincolo de el, la vreo sută de pași, e singurul zid care a mai rămas în picioare, din tot orașul. Nici nu știu cum de n-a căzut. El e acolo. Nu l-am putut dezlipi... dar nici că te mai poți înțelege cu el... păcat... crescuse voinic... ce flanker ieșea din el...” Am alergat într-un suflu. L-am văzut, de departe. Nemișcat, parcă îmbrățișa zidul. M-am apropiat încetișor. Nu știu dacă m-a văzut. Avea în privire o tăcere care m-a lovit. Îmbrățișa zidul cu o hotărâre de neclintit; nici bomba bombelor nu l-ar fi putut dezlipi de acolo. M-am așezat lângă zid. Se auzea doar fumul ieșind din ruine. Și Băiatul Care Vorbește Cu Zidurile, care murmura ceva în sinea lui.
=  imbratisare de piatra	Andreea Mir [03.Dec.03 01:42]
sprijinind zidul, imi gasesc echilibrul. il aud respirand batraneste prin plamanii mei. vertebrele mi se arcuiesc tematoare: voi ramane sau voi pleca cu valul?
=  Fără cuvinte	Jupp B. Itter [03.Dec.03 13:19]
Eu cred că nu este nevoie de cuvinte, poza aceasta spune totul: este suficient să remarcați lumina fară umbre a zorilor de zi, verigheta de pe inelarul mîinii stîngi și privirea somnoros-nedumerită a personajului nostru ca să realizați întregul dramatism al situației. Pentru cei care însă simt nevoia unui translator, atașez următorul catren: Uitată, verigheta m-a tradat, În bar papucii mi i-a dat păpușa, La soață-n zori mă-ntorc spășit și beat... Da’ unde drac’ pitiră ăștia ușa?
=  Silvia, Elia, Calin, Andreea, Jupp	Rada Marin [03.Dec.03 19:34]
Am reactualizat textul. Va multumesc tuturor pentru contributii. Pagina ramane deschisa, sunt binevenite in continuare comentariile voastre.
+ Felicitări pentru idee	Andrei Horia Gheorghiu [03.Dec.03 20:52]
"demult, demult, precum povestea spune, într-un colț uitat de lume creștea un măr cu mere aurii și-n jurul lui se adunau copii povara i-o lu- au cât ai clipi dar într-o zi... bătrânii-au hotărât că nu se poate nu-i bună-atâta libertate s-au adunat și-au aprobat prin vot să se ridice-un zid înalt de tot urmând să-l ia când merele s-au copt și-au așteptat... dar cine să le spun-acum sorocul zidu-nalt ascunde locul de prea mult rod și-n lipsă de copii bătrânul măr cu mere aurii s-a frânt și a murit..." [versuri de Doru Stănculescu]
=  ecou	Corina Gavrilă [03.Dec.03 21:34]
Între mine și tine am construit un zid pe care am ajuns să îl iubesc în fiecare zi care ne desparte. Acum a venit timpul să mă întreb dacă o să-l dărâm ca să mă-ntorc la tine. Și când nu voi mai fi înconjurat de tăcerea care mă apără ce ai mai putea tu să-mi spui? Toate cuvintele tale le știe deja zidul meu, iar eu le-am auzit deja ecoul.
+ patratul alb pe fond alb in cuvinte	Neisa Conta [03.Dec.03 21:41]
Vin si eu aici tarziu (sper doar ca nu "prea"), ca sa depun un pios omagiu pe altarul poeziei mute... :)) Dar ce moarte frumoasa a avut!!! Serios vorbind, ma bucura tare evolutia ta. Iar ideea pe care ai avut-o aici de interactivitate, e de nota 20. La mai mare!
=  >>> neisa conta	Paiu Constantin [04.Dec.03 00:14]
nu-i prea tarziu niciodata pentru pagina asta. sigur ne inspira ceva orice text sau non-text, asa ca aici se "refuleaza" liber. ori cel putin sper. de la asta a plecat ideea: daca tot accepta variante, de ce sa nu le creem noi? ar fi ceva inedit. iar la succesul pe care l-a avut textul acesta ma intreb oare cum ar fi daca si-ar primi o categorie proprie la editare. hmm... sune delocios, nu-i asa? :)
=  Andrei, Corina, Neisa, Alooper - pe foarte scurt	Rada Marin [04.Dec.03 19:32]
Andrei, versurile lui Doru Stanculescu nu le-am introdus in text. Nu mi s-a parut corect. Mi-ar fi placut sa vii cu o poezie proprie. Multumesc, Corina. Neisa, ideea nu a fost a mea. A fost a lui Alooper. Si stelutele tot pentru el sunt. Fotografii mai am. Deci, pregatiti-va. Ca o paranteza, mie poza de fata imi aminteste de poezia Andiei "Zidurile acestea".
=  Poezie vizuală	adina popescu [05.Dec.03 03:41]
Răcoare prelinsă printre degete De partea celalta a zidului Pot să-ți aud pulsul
=  err-ată de eroare	Călin Cătălin Răpciune [05.Dec.03 09:39]
Erată: s-au strecurat 2 greșeli în comentariul meu. Nu știu cum să intru înapoi să le corectez (nici nu știu dacă se poate, am văzut și alte asemenea erate – dacă se poate rog să mă lumineze cineva, mulțumesc), așa că până una alta le postez aici. Paragraful 4 – după punctepuncte, este „Nu l-am văzut timp de șaisprezece ani” etc. Paragraful 6 – „înstzrăinat” devine… înstrăinat :)
=  adaos la	Mihai Leoveanu [05.Dec.03 20:04]
alb circumscris de silabe - monotonia pulsului poate sparge si piatra
+ re-zidire	Mihai Leoveanu [05.Dec.03 20:10]
Uitasem de ce am pornit la drum...
=  nu e un zid	ioana cheregi [05.Dec.03 23:24]
nu e un zid dincolo de bataile inimii tale e doar orizontul de piatra al infrangerii.
=  Adina, Mihai, Ioana - text reactualizat	Rada Marin [06.Dec.03 18:42]
Textul a fost reactualizat. Multumesc Adinei, lui Mihai si Ioanei. Catalin, am facut corecturile.
=  Indoielnic!!!!	Virgiliu B. Marin [04.Apr.09 08:46]
Rada, in afara de faptul ca posibil esti o fata foarte frumoasa, itzi pot spune doar ca expeimentarile in literatura ma lasa perplex, daca nu indiferent. E ca si cum as remarca baba de 93 de ami de pe trotuar, baba in minijupa si buze vopsite, baba cu o cioara vopsita pe umar, si asta m-ar face foarte trist pe un timp. Arunc manusa in buna cunostintza de cauza. R.