| = pe drumul cel bun | Madalin Ciortea [16.May.07 11:10] |
| Un poem dintre cele care atenteaza la geometri perfecte, euclidiene, transcendente. Ai in aerul metaforei regretul eresurilor si patima de a reveni in lutul primordial. "cu orbitele rostogolite căscate a foame cerșind să fie umplute cu oameni" - ai atins o sublimare reusita catre fondul materialitatii/imaterialitatii. | |
| + Pe drum spre o antologice | Nicolae Popa [16.May.07 20:43] |
| Regret că vin cam tîrziu cu acest comentariu, poemul fiind deja apus/coborît întru desfătarea viitorimii virtuale de la subsoilul primei pagini, adică în fruntea paginii deja plecate. Dezavantajat de un titlu patetic-sentimental (dezavantaj ce sporește și datorită subtitlului puieril), poemul surprinde prin claritatea stridentă a unei imagini aflate în continuu proces de re-modelare, descrisă cu o putere imagistică demențială: "să-ți cobori capul la nivelul pământului urcându-l cu picioarele ca pe-o roată să-l mergi până i se vor toci urechile, nasul, buzele, părul excrescențele..." Nebunia remodelării continuă la limita unei asumări personale, ceea ce implică o doză suplimentară de expresivitate și trăire: "atunci să-l iei în mâini în brațe – sferă perfectă cu orbitele rostogolite căscate a foame" Și finalul - pe măsura foametei acestor orbite "cerșind să fie umplute cu oameni" Nu am altă posibilitate de-a atrage atenția asupra acestui text care uite-l că pleacă (sper, spre o antologie) decît prin a-l însemna cu o steluțăr. | |