| + vieți paralele | Adela Setti [12.Feb.07 17:19] |
| între a fi real și a fi optativ, mirosul de clor care scoate personajele din vis. paralelele se întâlnesc la infinit, în punctul acela în care "toată noaptea ne lăsăm pradă unul altuia". text bine structurat, imagini verosimile, atât în spațiul asupra căruia planează umbra ospiciului, cât și în celălalt, antagonic, pradă transparențelor. e un dialog, aici. între eu și tu, eu cea care "am renunțat" Și tu cel ce "mimezi foarte bine normalitatea". un dialog închis oricărei posibilități de control exteriori, oricărei arbitrări. nu credeam să am astăzi o a treia ocazie de steluță, dar iată. felicitări. Adela | |
| = erata | Adela Setti [12.Feb.07 17:21] |
| "și" cu ș mic, "control exterior"... | |
| = trăire | Gelu Vlașin [12.Feb.07 23:43] |
| iată o reușită la nivel de transpunere în cuvinte a unei trăiri autentice. n-aș putea spune că nu sunt puțin subiectiv stiută fiind afinitatea mea pentru muzica jazz. într-adevăr. se putea și altfel. mai ales în paris. | |
| = Refugiu in doi | razvan rachieriu [13.Feb.07 13:41] |
| Ospiciul eu îl văd ca un refugiu în doi, ca o ieșire asumată din lumea încărcată de normalitate în exces și miasme fade de perfidie și invidie.Poate din această cauză eu percep clorul ca o substanță ce dezinfectează atmosfera îmbâcsită cu paraziții infecți ai nemerniciei. | |
| = i. | ioana cheregi crișan [13.Feb.07 17:21] |
| Adela, am găsit un ospiciu în care să nu înnebunesc cu nebunia de afară. cred că voi rămâne aici un timp. e primul textul acesta e diferit pentru că acolo nu mai sunt singură. de această dată e și persoana a doua. mulțumesc. Gelu, se putea și altfel într-adevăr. dar nu fără jazz :) Răzvan, ospiciul e un refugiu interior. când și cum voi ieși? nu știu. mulțumesc mult pentru citire. | |
| = er | ioana cheregi crișan [13.Feb.07 17:24] |
| fără "e primul" | |