| = ela, | Elis Ioan [29.Jan.07 22:41] |
| purtăm oglinda tuturor pierderilor. ne reflectăm unul în celălalt ca o iubire ce trăiește doar primind reflexia celuilalt, fără este un gol, o pierdere. o rugă și o cheie pentru a rămâne. "nu uita că orice mă face să mă pierd, se întipărește. în cele mai sumbre riduri, pe suflet. și nu mă mai poate aduce nimic înapoi./să nu atingi decât spectrul." ..doar o oglindă..."să nu mă pierzi, darius." ...să nu te îndepărtezi, darius. | |
| = Bonsoir Ela... | Romulus Campan [29.Jan.07 23:06] |
| Am sperat să găsesc ceva spectral înainte de bon nuit, și nu m-am înșelat. Mă încântă modul în care-ți definești sensibilitatea, de exemplu ca proză, acum. Îmi place darius, sună puțin ca un cadou persan cu iz ușor de latinitate. Începi să rămâi printre puținii/le care mai știu să folosească sugestivitatea cuvântului scris în contextualizarea sa vizuală. Îți mulțumesc pentru seara de poezie, chiar dacă tu îi spui ce soir, proză. Punctaj subiectiv din partea unui etern condamnat tânjind după cutremurare: 10 Revin. Cu respect sideral, | |
| = "ca dupa o migrena solara" | George Pașa [29.Jan.07 23:09] |
| iubirea ca oglindire in celalalt chiar si (sau mai ales) a pierderilor, iubirea ca intiparire in celalalt a frumusetii, a palorii si tacerii, "pandantive ale singuratatii", iar, in final, enigma fiintei ramasa nedezlegate. si tac, pentru a pastra o distanta politicoasa de sufletul pe care se intiparesc "sumbre riduri". | |
| = erata | George Pașa [29.Jan.07 23:31] |
| "ramase" | |
| = ego in nemarginire | Ioana Petcu [30.Jan.07 08:57] |
| frapant in compozitia aceasta imi pare pozitia ego-ului in raport cu realitatea si cu, mai bine spus, infinitul. multe constructii sau cuvinte luate de sine statatoare marcheaza o continua deschidere: marginea neîntâmplării, în urma desprinderii, rătăcesc prin parcuri fără granițe - sunt chiteva exemple. iar negatia nu-mi mai pare (poate nici nu a fost) o dezicere a sinelui, a centrului, a "spectrului" cum numesti tu. mai mult imi pare ca "neîntâmplarea" e chiar o recunoasterea termenului si o deschidere a acestuia. o recunoasterea a infinitului, care nu e unul haotic, ci-mi seamana cu unul structurat, ca inmtr-o imensa constructie, ale carei schele sunt pricipiile frumusetii, puritatii si luminii. si-n aceasta lume, ego incerca sa-si gaseasca drumul, fara a se pierde. i | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [30.Jan.07 12:11] |
| Elis, pentru reflectarea în toate oglinzile, ca și cum trecerile prin labirinturi ar fi și pentru tine un fel de spectru; Romulus, este un jurnal compus din fragmente, acest mosaique din lhasa, început deja de nouă luni; mulțumesc fiindcă poți vizualiza ce este figurat prin cuvinte; Pașa, enigma ființei rămâne mereu nereflectată, cred, câtă vreme nu ne înălțăm spre esențele pure, mulțam pentru buna deslușire; Ioana, ai perceput arhitectura de lumină-puritate-frumusețe a Neîntâmplării din lăuntrul acestei ființări fără limită, când am scris acest pasaj, am descoperit în mine locusurile pe care tu le-ai văzut. Mulțumesc. Ela | |
| = sincer | Iakab Cornelia Claudia [30.Jan.07 17:40] |
| și atunci ascult dialogul dintre furtuni, rătăcesc prin parcuri fără granițe, caut noaptea în care să mă ridic până la transparența iubirii randurile acestea rezoneaza linistitor in mine, de traduc in cuvinte suna asa: nimic nu poate lua libertatea constiintei de sine, implicit a eu-lui, libertatea de a strabate natura, parcul fara hotare, in cautarea iubirii reale... | |
| = Cornelia | Ela Victoria Luca [31.Jan.07 10:47] |
| Mulțumesc, da, e o libertate interioară pe care nimic nu o perturbă, cel puțin din clipa în care a devenit reală. Ela | |