| = rog | Ela Victoria Luca [03.Dec.06 19:13] |
| revezi: spărgi, maruntă (foarte asemenea scrierile noastre) | |
| = Ela, | Florina Daniela Bordieanu [03.Dec.06 19:13] |
| "sparg" deja corectasem, inainte de a citi atentionarea ta. multumesc pentru observatie. nu inteleg insa ce-ai vrut sa spui prin "foarte asemenea scrierile noastre" multumesc inca o data pentru atentionare. mi se mai intampla, mai ales cand e vorba de un text mai mare, sa scap vreo diacritica. cu tot binele, | |
| = . | Ela Victoria Luca [03.Dec.06 19:13] |
| am remarcat câteva motive ce se regăsesc. și m-a bucurat. semnul meu e de bine. Ela | |
| = Elei, cu multumiri | Florina Daniela Bordieanu [03.Dec.06 19:11] |
| nu e prima data cand avem motive ce se regasesc si, cand spun asta, ma refer la acea zi speciala de joi cu fluturi, daca-ti amintesti. schita acestei poezii am postat-o inca de ieri la pranz pe un site unde-mi pastrez diverse insemnari si, daca vrei, iti arat linkul, semn ca regasirea de motive e o coincidenta sau o comunicare dincolo de explicatii logice. cu acelasi bine, iti multumesc pentru semn. | |
| = sub semnul timpului | Vasile Munteanu [03.Dec.06 21:31] |
| trupul clepsidrei răstoarnă monoton nisipul inimii; prin vene aleargă imensitatea; pustiul este un presentiment, o evadare și, deopotrivă, o rătăcire; fiecare pas este amprenta săvârșitorului, fiecare umbră: conturul unei sinucideri neînfăptuite; singurele care înfrâng atracția gravitațională a realului: cuvintele; rostește-te și vei fi. cu drag, | |
| = sub semnul timpului | Florina Daniela Bordieanu [03.Dec.06 21:52] |
| din trupul clepsidrei nimicul e inafara nisipul ce pustiuri ma-nghit tot atatea ma varsa umbrele toate sunt sinucideri neimplinite nimicuri devenite urme: pe-aici am fost, pe-aici am iubit, pe-aici am trait, pe-aici am murit cuvintele sunt singurele care raman fara a le avea cu adevarat niciodata si tu stii asta, Vasile, dintotdeauna, | |
| = știi | Vasile Munteanu [03.Dec.06 22:07] |
| modul în care tu privești cuvintele mă face să le compar cu pisicile lui M. Preda: "când simt nevoia de afectivitate, se freacă de piciorul scaunului, sunt sincere, nu înșală pe nimeni" (Cel mai iubit dintre pământeni); în fond, ai dreptate, singurii capabili a înșela suntem noi; și, ironia vieții, de cele mai multe ori cei înșelați suntem noi înșine. | |
| = stiu | Florina Daniela Bordieanu [03.Dec.06 22:13] |
| cuvintele sunt aceleasi, rotunde, si in casa ta, si in casa mea, si in casa altuia da, pisicile, buna comparatia. pisicile nu trag la om ci la locul in care au crescut cuvintele unde cresc, Vasile? care e casa lor adevarata? uneori crezi in ele si e rau asa, pentru ca le vrei ale tale, te simti anapoda de dezamagit cand constati ca tu esti piatra iar ele zboara in continuare spre cine stie ce zari si-atunci, caderile mele de om devin aruncari in gol de pe marginea acoperisului pe care ma cocot ocazional, cand nu mai stiu bine sensurile ce ramane de pe urmele mele? cu certitudine: nimicul de pe urma. | |
| = . | Vasile Munteanu [03.Dec.06 22:24] |
| pui întrebări unui muritor care, ca și tine, în această seară se lasă amăgit de cuvinte pe internet; evident că nu internetul este scopul, însă nici realizarea; probabil că cine trăiește cu adevărat trăiește la timpul viitor, nici în prezent și nici atât la timpul trecut; înclin să cred că ceea ce ne dorim conferă măsura valorii noastre spirituale; un om fără aspirații e un mort uitat neîngropat. | |
| = intrebarile, Vasile, | Florina Daniela Bordieanu [03.Dec.06 22:42] |
| au fost retorice si legate de text, normal. multumesc pentru trecere, fie ea internautica. | |
| = ... | Elena Marcu [03.Dec.06 23:53] |
| Poezia ta mă duce întotdeauna în mine însămi, fie pe drumuri deja bătute, fie prin cotloane abia descoperite. Și asta se întâmplă pentru că mă pot lăsa pe mâna ei fără rezerve, cu totală încredere în forța, ca și în delicatețea ei, în pătrunderea pe care o întinde cu mânile înainte cititorului, în sinceritatea ei, în căldura, discreția și nespusa eleganță. Firește că nici aceasta nu se dezminte, dimpotrivă, parcă tu crești cu fiecare nou poem, iar eu cu fiecare lectură. | |
| + scurt pe la aripi, inalt | felix nicolau [04.Dec.06 00:08] |
| ai progresat f mult. mai sunt scapari de filosofie de sezon si unele simulari de gravitate sugestiva. dar, repet, are ceva personal si bine uns | |
| = Elena, felix | Florina Daniela Bordieanu [04.Dec.06 00:24] |
| admiratia este reciproca, Elena in ceea ce ma priveste, sunt teribil de stangace in a scrie proza, asta nu m-a impiedicat sa citesc cu placere de fiecare data ceea ce scrii. multumesc pentru semn, e unul deosebit. Felix, invat de fiecare data, atat cat imi permite vremea si vremurile am mai spus-o, nu mi-am facut din a scrie poezie un scop, un țel, insa e un hobby, o placere numai a mea, pe care vin si-o-mpart aici, pe agonia, cu altii asemenea mie. (am si eu orgoliul meu, desigur:) - incerc s-o fac bine. cat pot de bine) de gravitate incerc sa scap. ca si de gravitatie, de altfel:) multumesc pentru apreciere. p.s. stii ce n-am inteles? ce inseamna filozofie de sezon? partea aiurita a intrebarii mele e ca sunt total inafara "anotimpurilor". | |
| = Bezele pentru Florina | George Asztalos [04.Dec.06 20:36] |
| Da Florina, biletul e semnat descifrabil, doar noi, autorii lui ne pierdem in imparateasca bufonerie a indescifrabilului post mortem.Omul, ca si moartea, nu are nicio explicatie.El Este,conform phoetului national,"pe cand nu s-a zarit"...Si pe urma ne miram ca "azi il vedem si nu e"! Phoema ta se danseaza ametitor in jurul acestor versuri: "nimic nu-i intreg se vede coaja farame intre coaste un cuib fara pui de unde bunilor sa fiu eu cad goala si-atat"...Aici atinge apogeul ciuda ca NU te pot imbratisa, contempoRANA mea visatoare, vinul meu de trandafiri de pe Luna, sau cum minunea ma-si de treaba sa-ti mai spun, ca ma schizofrenetizezi de ma ai pe constiinta!Da-mi voie sa iti adresez cele mai tandre bezele!Sac-sac!Si fruntea sus, voinicule! | |
| = George, | Florina Daniela Bordieanu [05.Dec.06 11:37] |
| am zambit cu toata inima citindu-ti comentariul atata de multa incurajare e in el, incat bezelele nu mai sunt chestiile acelea pufoase si dulci ci exact atat cat trebuie sa tina (cel putin o vreme) de foame-de-zambet unui visator ca mine cu fruntea sus, multumesc:) | |