| = Cunoastere directa | Manolescu Gorun [17.Oct.06 09:27] |
| Pentru că m-ai provocat: 1. Mulțumesc pentru dedicație. Dar sunt extrem de încântat mai ales de faptul că ai prins esența "cunoașterii" în Budism. Esență reprezentată de "experiența" (interioară, nemijlocită). 2. Ai reușit să pui punctul unde trebuie atunci când faci diferența între "a ști" și "a cunoaște". Deoarece "a cunoaște" este, întotdeauna, cunoaștere absolut nouă și nu re-cunoaștere (bazată pe re-amintire) sau aflare a ceea ce au cunoscut alții și care ți se transmite prin diverse mijloace. Dar și aici cred ca trebuie făcut un amendament. Indiferent de modul de transmitere (oral, scris, vizual etc.), să-l numesc - cu un termen poate inadecvat, dar altul mai bun nu găsesc - "textual", însuși un astfel de "text" poate fi "perceput direct" (când merită) sau prin intermediul a ceea ce noi numim "rațiune" ("construcție" intelectuală). Dar aici este mult de discutat. 3. Având în vedere că prima ediție a lucrării subsemnatului ("Eseu asupra surselor adevăratei cunoașteri în Logica Budistă") tinde să se epuizeze rapid, mă gândesc ca, peste un timp (până la o eventuală nouă ediție când textul va fi practic re-scris), să îl public, în serial și pe Agonia. Până atunci, pentru că ai deschis discuția asupra "cunoașterii directe", redau mai jos un fragment din textul meu: "Din punct de vedere ontologic sursele cunoașterii sunt de trei feluri (Dharmakïrti, 1962): Sursa directã de cunoaștere a unui lucru, bazatã pe "percepția purã a acestuia + o senzația intuitivã + o conștientizare (awareness) fulgerãtoare" (referitã în continuare, de regulã și pe scurt, prin "percepție purã +…+…"), senzația intuitivă și conștientizarea (awareness) fulgerătoare apărând instantaneu cu percepția pură. De aici încolo, "intelectul" începe sã "construiascã" apãrând astfel, în prima etapã, o "imagine" a lucrului realizatã prin intermediul unuia sau mai multora dintre cele cinci simțuri comune; Sursa indirectã de cunoaștere a unui lucru, bazatã pe "percepția purã (a unui semn al lucrului) + … +….", dar care presupune și o anumitã inferențã; Afirmațiile Iluminaților (în primul rând ale lui Buda) dar care trebuie supuse unui test special, bazat pe necontradicție (i.e. evidența lipsei termenilor contrari), înainte de a le accepta, pentru cã, altfel, înseamnã a accepta ceva în mod dogmatic, un astfel de mod neprezentând nici un fel de garanție a adevãrului în legãturã cu cele asertate. Mai trebuie adăugat și subliniat că percepția pură de care vorbește Dharmakïrti se realizează prin intermediul unui simț interior, diferit de simțurile comune. * În acest loc considerăm util să se specifice că și în contextul nostru cultural (european) s-a discutat și se discută despre un astfel de "simț interior", în două moduri diferite: unul similar cu punctul de vedere budist și altul opus acestui punct de vedere. Cel opus este ilustrat de Culianu (Culianu, 2003) care, plecând de la Aristotel, arată: 'Sub numele de phantasia sau "simț intern" (i.e. "interior"), spiritul sideral transformă mesajele celor cinci simțuri în fantasme perceptibile sufletului. Căci acesta nu poate sesiza nimic care să nu fi fost convertit într-o secvență de fantasme; pe scurt, el nu poate înțelege nimic fără fantasme'. Un astfel de "simț interior" (Aristotel - Culianu) nu este decât o "percepție iluzorie" , o "imaginație" deviantă care poate conduce, in extremis, la un delir "sistematizat", patologic. Cel similar cu punctul de vedere budist, pleacă de la "dialectica" platoniană. Astfel trebuie arăt că dialectica amintită este metoda prin care se ajunge la cunoașterea Ideii, obiectul cunoașterii adevărate (episteme); este procedeul prin care ne ridicăm (prin "simț interior") din lumea sensibilă (empirică) în lumea suprasensibilă (inteligibilă). În acest mod se activează o imaginatio vera prin care se pot realiza "percepții" în alt nivel al realității, diferit de cel empiric, dar la fel de "real" ca și acesta. De asemenea, apropiat de zilele noastre, un astfel de "simț interior" se presupune a putea fi activat prin metoda "reducției fenomenologice" a lui Husserl (Husserl, 1917 )". | |
| = eu, spre aprofundare... | cornel marginean [17.Oct.06 22:17] |
Iti multumesc pentru interes si partile din carte pe care mi le-ai pus la dispozitie. Voi citi cu interes serialul continutului cartii. Felicitari pentru epuizarea asa rapida, e semn de cautare, de valoare. Nu ma asteptam sa aprofundez o astfel de idee, dar vorba ta, daca m-ai pornit ). Vreau sa precizez ca experienta difera de cunoastere, mai bine zis ca sunt foarte bine separate ca acte umane si nu se succed necesar-mente decat in analiticul filoziofic sau teologic. Termenul de cunoastere este folosit de mine si cred ca si in general, pentru ca in limba romana nu este alt cuvant valabil. Dar mie mi se pare un termen nesatisfacator. Nu este egala cunoasterea nemijlocita cu experienta nemijlocita. Iar cunoasterea directa este paradoxala ca termen pentru ca se blocheaza ca idee in vointa de contact intre subiect si obiectul cunoasterii. Fiind un act sistematic se intoarce la sine. Diferenta dintre experienta nemijlocita si cunoasterea nemijlocita este ca aceea dintre baia in mare si amintirea despre acea baie, care insa se estompeaza si se dilueaza in esenta ei. Baia poate fi evocata sau nu. De aici incepe drumul sa se desparta. Experienta nu are o urmare obligatorie in cunoastere cum nu este necesar aricarui act uman sa ii urmeze o teorie. Cunoasterea baii are cel mai bun efect in a o repeta, cu o noua experienta nemijlocita. Cunoasterea devine oboseala, adica dorinta, dorinta nu elibereaza interiorul ci il subjuga. De aceea este preferabila experienta nebunului ( exemplu extrem) decat cea a filozofului, Cea a nebunului este o fericire incheiata, anonima definitiv, nu se prelungeste in cunoastere. Religia crestina nu prefera acest fel de cunoastere. Adica prefera fericirea anonima, oprind intrebarile deschizatoare de cunoastere. Astfel ca pentru noi europenii intelepciunea este o culegere de reguli bine invatate. Spiritual asta de diferentiaza de Asia. Vreau sa spun ca intelegerea Asiei este pentru noi o piatra grea. E vorba de mii de ani aici. Poate ar fi mai bun alt cuvant al limbii romane pentru a spune ,,cunoastere,, asa cum este ea datata de Buddha, si din descrierea lui Dharmakïrti. Ma gandesc la termenul de ,,includere,,. Ideea de includere in mediu este potrivita pentru ca simturile asta au pierdut de la startul sacru si pana azi, capacitatea de includere in lume, in miezul omniprezent. Asta nu se mai vede si nu se mai simte, adica linia de camp a lui Dumnezeu. Cu stima. | |
| = Ceea ce spui | Manolescu Gorun [18.Oct.06 17:24] |
| Ceea ce spui m-a frământat și mă frământă și pe mine. Și în eseu am încercat să dau unele informații în acest sens. Dacă crezi că te interesează, ți-l pot pune la dispoziție în format electronic. Pentru aceasta este necesar să-mi dai adresa ta de email. Cu prețuire, G.M. | |
| = apreciez | cornel marginean [18.Oct.06 22:48] |
| Ma bucur ca ai trecut sa citesti raspunsul meu. Nu m-am referit la ultima parte a comentariului tau. Cred ca o sa citesc mai pe larg in eseu, sa cuprind intreaga idee. Astept eseul si il voi citi cu interes. Il consider ca pe un volum cu autograf si iti raman dator pentru asta. adresa : [email protected] Cu stima. | |