| + ala de-i zice marin | emilian valeriu pal [10.Aug.06 07:35] |
| Un poem deosebit de cald, din punctul meu de vedere, aproape sfatos. O povestioara ce mi-a placut prin ritmul molcom si firescul degajat. Un aer rusitc, o intimplare de povestit seara, cind te intorci de la cimp. Strofa a doua, remarcabila, la fel si urmatoarele doua. O mica obiectie: a cumpara locul in rai mi se pare un cliseu prea des intilnit, insa, in acest context nu ma deranjeaza, pentru ca orice cliseu intr-un anume context poate sa dea o nota fireasca poeziei. Buna minunea cu firul de painajen, insa nu prea am intels constructia "aia de-i pune la rana/copacii cind cad in genunchi". Ori mi se pare mie, ori sint eu confuz in dimineata asta. Am sa recitesc. De asemenea, unii ar putea avea obiectii si in ceea ce-l priveste pe Marin, nume care expliciteaza prea direct sursa poemului. Un nume des intilnit intr-o vesnicie care s-a nascut la sat prea des uzitata, insa apreciez modul in care ai reusit sa nu cazi in capcana lucrurilor spuse deja. Formulari inventive de genul "nu erau decit el si El plus taranii", "de atunci a mai facut o minune si a trimis un fir de paianjen", dar si altele, salveaza textul de la o poveste banala. Revin la strofa a doua de un firesc pe care ai stiut sa-l redai excelent, cu toate ca e previzibila in contextul de care am mai spus, si anume cel al vesniciei. Poemul m-a atins si prin tonul familiar cu care te adresezi, de parca ar fi un fapt banal povestit intr-o ferarie unde se ascut coasele finalului. Mi-a placut si constructia prin structuri aproape repetitive care presupuns si o intoarcere de la ultima la prima strofa. Cel putin asa imi place mie sa vad. Cu apreciere Emil. | |
| = emilian | Cristian Munteanu [10.Aug.06 09:14] |
| Am vrut să scriu un poem care să se poată povesti și în poiana lui iocan (că tot era vorba de marin). Și exact cum intuiși, natural, fără farafastâcuri, dar care să aiba un mesaj puternic dincolo de banalele clișee. "Locul cumpărat în rai" l-am folosit numai pentru a sugera modul în care a ajuns dumnezeu acolo. Și cât de singur este... Am vrut să fie familiar tonul, că doar așa scria și marin sorescu, de la un moment dat ajungeai să crezi că și tu poți scrie la fel. Modul ăsta de a te introduce prin căldură în lumea lui e unul dintre lucrurile care m-au fascinat întotdeauna la el. Asta, plus inteligența poemelor... Aprecierea e reciprocă. | |
| = eroarea | Cristian Munteanu [10.Aug.06 12:15] |
| Am rezolvat si eroarea :). Ramasesem suspendat undeva, intre "aia de-i puneAU" si "aia de-i pune...copacul". | |
| = sublimare | Anghel Pop [10.Aug.06 17:55] |
| Ai reusit, Persee, in ce ti-ai propus prin tonul simplu si cald, mi-a sunat in cap din prima a Sorescu, un oltean pe care il admir mult, numai ca nu stiu daca ar putea fi citita chiar in Poiana lui Iocan, textul pare facil la prima abordare, dar cred ca trebuie un receptor liric mult mai rafinat pentru a sesiza subtilitatile lui decat sensibilitatea gregara a marmorosblancilor. Ca eu am incercat sa citesc o poezie (simpluta de tot) unor tarani, si au ras de mine si cu curu`. Ca asa sunt ei, morometii astia, ironici nevoie mare, destepti desi nu au facut nici patru clase, le stiu pe toate, ca ei simt poezia universului frust si nemediat, cand merg la coasa pe racoare si apune Ursa Mare. Acuma, ce sa zic, apreciez faptul ca poemele tale se depun peste un mesaj, si nu esti omul care sa scrie doar de dragul de a se auzi. Ai filonul acela metafizic numit lirism. Hai, inspiratia! | |
| = Anghel | Cristian Munteanu [11.Aug.06 00:55] |
| Nu știu, Anghele, de ce am senzația că acolo, în poiana lui Iocan, se pot spune cele mai frumoase povești. Și nu de către personajele lui Preda. Cum spui și tu, ei le știau pe toate :) Mulțumesc de apreciere. Și ție îți doresc inspirație! | |
| + Marin | Radu Herjeu [11.Aug.06 10:02] |
| S-o bucura si el, Marin, pe unde-o fi, sa stie ca se mai scrie poezie si despre altceva decat despre framanatarile viscerale ale unora si altora. O poezie despre Marin nu putea fi decat ca Marin. Simpla, calda si neprevazuta. Simpla? Hm... | |
| = . | dorin cozan [11.Aug.06 13:26] |
| am citit si eu azi-noapte poemul si am vrut sa las semn. recunosc ca sorescu e o slabiciune si ptr mine. e o demonstratie aici ca poezia e un "marin doamne" care e mereu la "munca inimii", cum spunea cineva. | |
| = raspunsuri | Cristian Munteanu [11.Aug.06 13:34] |
| Radu - Multumesc. Eu cred ca e simpla, totusi. Dorin - "Munca inimii", dar si inima creierului. | |
| = marin, doamne | Dan Tristian [11.Aug.06 20:54] |
| Doamnelor și, mai ales, domnilor... Te-ai cam întins cu înșiruirea cuvintelor nerăpind, însă, bucuria unei reușite poetice. M-a bucurat să identific starea ce a determinat această scriere. | |
| = Dan | Cristian Munteanu [11.Aug.06 21:14] |
| Știi cum sunt eu, mai împrăștiat. Sper să nu te fi deranjat prea tare. | |