Comentariile membrilor:

=  fisie lunga	emilian valeriu pal [27.Jul.06 22:23]
O singuratate care trosneste ca niste oase. Placut foarte mult. Voi reveni cu un comentariu pertinent. Finalul e, parerea mea, bun rau. Emil
=  înapoi în camera mea totul trosnește ca niște oase	constantin cornelia [27.Jul.06 22:37]
dincolo de ușa împietrită cîțiva păianjeni silabisesc nume întortocheate vor acasă dar seara le duc resturi de pâine și vin roșu când știu că sunt mai jos îi simt plini mai plini ca un sac de grâu dincolo de alte sensuri eu am văzut imaginea de o frumusețe aparte. am mai perceput că acolo unde pare pustiu, privind la detaliile mici descoperi viața unor ființe ce acolo unde e tumult sunt ignorate. când ceva ne dă un fior abia atunci observăm și integrăm percepției.
=  “sunt oameni care ne trăiesc”	Nuta Craciun [27.Jul.06 23:21]
ideea lumii ca o “fasie lunga si singura” e bobul de geniu care te locuieste! imi place mult de tot! la fel partea unde moartea injumatateste marunt, iar linistea rasuceste peretii… frumos frumos! iar oamenii care traiesc in noi pot fi mai vii decat insasi sangele nostru… felicitari! anana
=  camera intrupata	Nicolae Bogdan Groza [28.Jul.06 07:34]
foarte frumoase imagini plastice, o metafora bien inchegata si multa, multa simbolistica pe care, ca de obicei, incerc s-o descifrez. Inceputul e unul temporal. "Peste cateva zile/se va auzi un sunet pierdut" Sunetul primordial, care a disparut( s-a pierdut)va reveni, peste cateva zile, poate cosmice, poate pamantesti. Si cum la "dumnezeu o zi e ca o mie de ani si o o mie de ani e ca o zi" ne plasezi intr-un alt univers, al asteptarii, al certitudinii venirii unei zile pe care n-o stim inca dar de care suntem convinsi ca va veni si va aduce cu ea sunetul acesta. De aceea in camera ta auzi trosnituri ca niste oase, pentru ca acel sunet care se vauzi va fi unul al invierii totale, al prefacerii inertului in viata, deci camera se va incarna, in felul ei. Iar cand ridici din cand in cand ochii vezi moartea oarba, adica lipsita de simtul vazului, moartea fiind deci incapabila de a-si mai intinde puterea ei. doar usa sta impietrita.poate de spaima, poate datorita "racelii" ei, a inertiei paguboase pe care o are. Usa, simbol al trecerii la un alt nivel, poate sa te alunge sau sa te primeasca. aceasta usa e neprimitoare, nu asteapta pe niemni, de aceea paianjenii ( simbolizand superstitiile cum ca o sa vina niste musafiri) silabisesc nume intortocheate prin panza lor, in forma circulara. Si ei vor acasa, adica intr-un alt loc al existentei lor. Si numai dupa ce-i "impartasesti" cu paine si vin, ca si cum ar fi fost eliberati de un pacat, linistea isi face simtita prezenta. linistea revelatorie, linistea binefacatoare, in care camera nu mai trosneste ci, osificata, intrupata, vie, isi rasuceste peretii, adica corpul, adica pilonii pe care se sustine, in sensul ceasului, firesc ,deci si nu invers. De aici si oamenii care ne traiesc unul in altul. Iar lumea, se desface, se desira, se insingureaza, devenind o fasie lunga, o linie, o paralela, care undeva la infinit se intalneste cu cerul, unind prcatic cele de jos cu cele de sus. Un poem frumos ce merita toata aprecierea mea.
=  camera intrupata	Nicolae Bogdan Groza [30.Jul.06 05:37]
foarte frumoase imagini plastice, o metafora bien inchegata si multa, multa simbolistica pe care, ca de obicei, incerc s-o descifrez. Inceputul e unul temporal. "Peste cateva zile/se va auzi un sunet pierdut" Sunetul primordial, care a disparut( s-a pierdut)va reveni, peste cateva zile, poate cosmice, poate pamantesti. Si cum la "dumnezeu o zi e ca o mie de ani si o o mie de ani e ca o zi" ne plasezi intr-un alt univers, al asteptarii, al certitudinii venirii unei zile pe care n-o stim inca dar de care suntem convinsi ca va veni si va aduce cu ea sunetul acesta. De aceea in camera ta auzi trosnituri ca niste oase, pentru ca acel sunet care se vauzi va fi unul al invierii totale, al prefacerii inertului in viata, deci camera se va incarna, in felul ei. Iar cand ridici din cand in cand ochii vezi moartea oarba, adica lipsita de simtul vazului, moartea fiind deci incapabila de a-si mai intinde puterea ei. doar usa sta impietrita.poate de spaima, poate datorita "racelii" ei, a inertiei paguboase pe care o are. Usa, simbol al trecerii la un alt nivel, poate sa te alunge sau sa te primeasca. aceasta usa e neprimitoare, nu asteapta pe niemni, de aceea paianjenii ( simbolizand superstitiile cum ca o sa vina niste musafiri) silabisesc nume intortocheate prin panza lor, in forma circulara. Si ei vor acasa, adica intr-un alt loc al existentei lor. Si numai dupa ce-i "impartasesti" cu paine si vin, ca si cum ar fi fost eliberati de un pacat, linistea isi face simtita prezenta. linistea revelatorie, linistea binefacatoare, in care camera nu mai trosneste ci, osificata, intrupata, vie, isi rasuceste peretii, adica corpul, adica pilonii pe care se sustine, in sensul ceasului, firesc ,deci si nu invers. De aici si oamenii care ne traiesc unul in altul. Iar lumea, se desface, se desira, se insingureaza, devenind o fasie lunga, o linie, o paralela, care undeva la infinit se intalneste cu cerul, unind prcatic cele de jos cu cele de sus. Un poem frumos ce merita toata aprecierea mea.
+ am revenit	emilian valeriu pal [28.Jul.06 08:17]
La modul in care vad eu acest poem in dimineata asta, fiecare strofa are un stilp de sustinere, o coloana vertebrala care il verticalizeaza si il face credibil. In prima strofa, pentru mine, cheia e la sfirsit, acel "virfurile degetelor se incretesc /si incep sa refuze orice miscare" da forta intregii strofe, acoperita de altfel de trosnetul camerei, dar, in acelasi timp pregateste cititorul pentru disparitie. A doua strofa, paianjenii, simbolul singuratatii, parasirii, tes plase in care sa prinda locuri comune-"vor acasa". Insa pustiul devine mai lucid, paianjenii cresc hraniti cu resturi de piine si vin rosu. Cind s-au implinit, urmeaza linistea, oasele au trosnit s-au farimitat, iar camera a devenit alba. Urmatoarele versuri: "camera alba isi rasuceste peretii in sensul ceasului/picioarele cuiva se indeasa zidurilor in eocuri" fac trecerea spre o disparitie completa. O mica obiectie "se indeasa zidurilor in ecouri" imi suna putin greoi aceasta inversiune si arunca putina confuzie, dar, poate ca ar trebui interpretata prin filtrul ochilor tai, in starea de la momentul scrierii poemului. Finalul, care de fapt e disparitia completa in oameni, voluntara sau nu, nu mai are nevoie de nici un comentariu. Atmosfera poemului, parerea mea, nu e de disparitie ci de pregatire, ca un bilet lasat turor, pentru a sti unde poti fi gasit. Un poem inteligent, concentrat, care a redat, fara prea multa emotie, dar cu multa traire, starea care precede orice disparitie. In alta ordine de idei, "sint oameni care ne traiesc/fiecare se face al lui" poate sugera rezistenta in fata unei astfel de disparitii, sau, de ce nu, un furt de identitate, ca o persoana disparuta, gasita in cele din urma pe o fisie ingusta de lume. Cam asa vad eu lucrurile, un poem care merita aprecierea mea. Felicitari. Emil
=  bandaje	felix nicolau [28.Jul.06 10:38]
dur si steril ca o camera de gazare. e o puritate insuportabila aici, un protest al puritatii infricosator. dar nimic abstract.
=  :|	Mihai Drăghicioiu [28.Jul.06 19:01]
mie-mi lasa senzatia de singuratate si uscat si inchis. imi plac paianjenii care silabisesc nume. parca ar fi in cap parca ar fi din filme de groaza. sau flash-uri de david firth
=  :||||||	Mihai Drăghicioiu [28.Jul.06 19:05]
insa parca nu e destul de puternica. trebuie sa o urmaresti cu aceeasi finete cu care e scrisa.
=  paianjăni	Mihai Drăghicioiu [28.Jul.06 19:06]
na
=  parere	Ionut Caragea [09.Mar.07 16:55]
uite ca am ajuns si la domnisoara imparateasa. Ai probleme nasoale cu limbajul poetic as spune, incerci niste imagini, iti reusesc pe ansamblu, chiar daca nu foarte reusite unoeri, vezi acel banal trosnit de oase, imprumutat din filme horror sau din diablo 2. Insa trec peste imagini, nu aici este problema de fapt. problema o reprezinta lianturile. din cand in cand/cand se repeta inutil si in strofa a doua cat sa vad/ poezia sau proza? si incep, si-ul este in plus o reformulare ar fi...varfurile degetelor incretesc/refuza orice miscare/dar fara balastul de lianti, nu esti in stare sa-ti pastrezi ideea, totusi asta este secretul, limbaj concentrat/asta face poezia faina de abia atunci se face liniste de abia atunci nu poti sa-l inlocuiesti cu ceva puternic, metaforic, de abia atunci este ca si cand as merge la cumparaturi si stau la barfa la o bere cu vecinul picioarele cuiva se îndeasă zidurilor în ecouri asta este tare incalcita, parca as merge la pescuit si mi s-a incalcit mesina pe bat. Pe de alta parte, mai jos vii si sugerezi/fiindca.. Sa nu ma intelegi gresit, ai unele versuri foarte frumoase, de ex ultimele doua, si imaginea aceea de incretit a degetelor este f frumoasa, insa ai probleme la cursivitate, la exprimare, la liantii poetici
=  sfârșitul scapă turma	Costin Tănăsescu [29.Jul.06 09:06]
într-adevăr sfârșitul scapă turma... nu știu de ce până la ultima strofă totul mi se pare a fi o relatare cu valențe poetice. relatare... să fim mai atenți cu construcția. că o dăm în proză pe bune.
=  et4	Mihai Drăghicioiu [29.Jul.06 12:56]
n-ar fi o problema cu proza. nu scrie nicaieri ca e poezie. e la personale :) e text.
=  precizare	Ionut Caragea [09.Mar.07 16:55]
Mihai, du-te si te culca, textul este instelat de Emil drept fiind poezie. Eu am venit doar cu o analiza minutioasa. Asa putem sa spunem despre noi ca suntem maimute, nu suntem totusi pentru ca am evoluat gandind, si am stiut sa ne manifestam prin viu grai sau alte moduri aceasta gandire. La fel este si cu poezia, prin asta difera de miile de texte care se fac dupa reteta de ciorba a bunicii.
=  heh	Mihai Drăghicioiu [30.Jul.06 11:06]
unii oameni are probleme. nu precizez care. decat ca e din toti inafara de king. dar sa se culce si ei cu cineva din regat. enfin fim obiectivi!
=  MIhai Drăghiciou,	Costin Tănăsescu [30.Jul.06 14:23]
îți mulțumesc foarte mult pentru explicații... numai că nu ți le-am cerut. eu cred că s-a vrut a fi poezie. am dreptul ăsta. sper să nu mai îmi răspunzi că și-așa ai umplut subsolul cu erate și cu explicații.
=  voua	Adina Batîr [30.Jul.06 14:11]
Emilian, citindu-ti cuvintele, m-am gandit ca e aproape imposibil sa nu fi simtit si tu in felul acesta. Exista mereu un ceva dincolo si avem motive cand incepem sa-l cautam. Dar uneori e mai bine sa ne traim unii pe altii pana la cealalta disparitie. Cornelia, e minunat cum ai desprins din tacere tumultul. Cand eram mica spuneam ca linistea si pustiul sunt formate din sunete uriase. Poate de acolo incepe sufletul. Anana, esti una din persoanele pe care le-am simtit in timp ce se indreptau spre acest text. Stiu ca suna ciudat, insa asa te percep. Mai vino prin romburile mele de alb tacut. Bogdan, existenta totala pe care ai trecut-o prin celule este un semn ca ai adunat viul si ne-viul ca fiind la fel de firesti. Iti multumesc pentru asta. Felix, m-ai lasat cam fara cuvinte. E bine ca ai vazut asa... Mihai, stiam ca nu o sa intelegi imaginea aceea oricum. Multumesc pentru ecou. Ionut, daca mai treci prin pagina mea, te rog sa nu te mai adresezi celorlalti comentatori in genul: "du-te si te culca". Voi revedea temporalul din rosturi. Costin, nu are importanta ca e poezie, proza ori altceva, ideea e ca ceva tot am reusit sa(-ti) transmit.
=  Costin...	Adina Batîr [30.Jul.06 14:42]
Cred ca Mihai i se adresa lui Ionut. Oricum, si eu sper sa nu mai revina nimeni cu comentarii offtopic. Iar despre faptul ca "s-a vrut a fi poezie", nu cred ca poate sti nimeni. Si oricum nu conteaza. Daca va intriga acest lucru, va rog sa vorbiti intre voi, in privat. Dar asta, bineinteles, daca mai are rost.