Comentariile membrilor:

 =  având în vedere
florin bratu
[12.Jun.06 15:27]
că un autor cu rang de editor are dreptul, conform regulilor scrise sau nescrise ale siteului, să își pună la recomandate propriul text (ba chiar se și întâmplă acest lucru), am decis ca și eu să îmi fac mai vizibil acest text. cum nu sunt chiar capabil să ajung până acolo încât să îl recomand (poate pe următorul), mă voi mărgini în a-l înstela. cum, însă regulile spun că eu trebuie să argumentez steluța, iată ce am de spus cu privire la genialul text de mai jos.
dintru început subliniez faptul că textul mi se pare genial. combină cel puțin două registre, trecerea făcându-se cu instrumentele unui poet rasat, sigur pe ceea ce scrie, de o mare perspectivă în ciuda vârstei sale și a faptului că încă nu a debutat.
ca să subliniez o singură imagine meritorie, într-o perspectivă a auto-mutilării, specifică cumva acestei ultime generații, finalul, precedat de o atemporalitate sugerată de plutirea autorului (ca în spațiu, într-o absență totală a gravitației), așadar acest final devine o nouă cădere, de aceasta dată în infern, într-o gaură de vierme care, prelungește percepția atemporalului.
sunt încântat de ceea ce am citit la acest autor, voi fugi să îi citesc și celelalte texte, dar cred că am descoperit cea mai puternică voce poetică din ultimul timp.

p.s. florin bratu, dacă dorești să vorbești cu umilul editor care ți-a recomandat textul, mă găsești la [email protected]. aș fi încântat să îți fac cinste cu o bere.;)

+ scuze
florin bratu
[12.Jun.06 15:27]
cred că s-a rătăcit steluța domnului florin bratu.:D

 =  foarte
Eugenia Panico
[17.Aug.06 18:13]
jenant!

 =  fără supărare...
Vasile Munteanu
[17.Aug.06 18:13]
penibil.

 =  foarte
Sorin DespoT
[17.Aug.06 18:13]

ciudat!

:)))))))))))

pe cine te-ai supărat?

sd

 =  dap
florin bratu
[12.Jun.06 15:34]
și mie la fel mi se pare. o să îi mulțumesc lui florin că nu mi-a recomandat-o.

 =  sau?
Sorin DespoT
[12.Jun.06 15:35]
cine își recomandă singur(ă) textele? :)) hai zi-ne! știu că de aici pleacă buba! dă-te pe față!

sd

 =  nu are importanță cine
florin bratu
[12.Jun.06 15:38]
sorine, dacă la ceilalți se poate interpreta că sunt păreri pe text (deși cred că ei condamnă gestul, însă și atitudinea e poezie), întrebarea ta e off-topic.

 =  misto rau de tot
ioana barac grigore
[12.Jun.06 15:42]
foarte tare, florin. ai dreptate. poemul e bun, merita si instelat si recomandat. eu as pune si commul tau la text. am pledat mereu pentru dezintoxicare prin gargara. si nu glumesc neam. furiile sau frustrarile trebuie eliminate cumva, ca altfel otravesc.

ps: de ceva timp ca chinui sa-mi fac si eu o gasca sa ma comenteze (iar eu la ei, normal) si nu reusesc. trade corect, nu prietenie. daca esti de acord, sunt pe aici.

 =  e caterinca reusita ba,nu va mai inflamati,ca va sparg,sa moara mama
Dan Carlea
[12.Jun.06 15:49]
Eu apreciez caterinca domnului Bratu,stiu sigur ca asta este,nu mai putea domnia sa de o stea.Este un misto ,dar nu stiu exact la adresa cui,sau poate doar a unui fenomen.Domnule BRATU ,astept un raspuns de la domneavoastra,ca altfel razbunarea mea va fi groaznica(imi voi instela toate textele in acest mod ***** si le voi recomanda la finalul lor,asa : "TEXT RECOMANDAT DE DAN CARLEA-poet intre poeti,proclet intre procleti,cotleti intre cotleti"(ar fi cotlete corect,da'nu rima domne)
PS-argumentul pt.parerea mea ca e un misto chestia cu steluta, e urmatorul:"dintru început subliniez faptul că textul mi se pare genial. " .Stimate domnule FLORIN BRATU,va spun din mititica mea experienta(nu la "mititica",slava Domnului,ca putini inteleg mistourile de genul asta. dan

 =  folorin...
ioana barac grigore
[12.Jun.06 16:06]
acum vad ce scrii tu aici. chiar are importanta cine... daca nu poti sa-mi zici aici, lasa-mi vorba cumva (dar nu la didina barac, ca nu eu eram...)

 =  ioana, dan
florin bratu
[12.Jun.06 16:08]
ioana, cred că voi lua în calcul propunerea ta. dacă tot există bisericuțe, eu zic că ele ar trebui legalizate. doar că la proză îs mai reținut, deci aștept următorul tău text.

dan, din păcate ai dreptate (deși miștoul nu era tocmai finuț), căci văd că doi comentari nu au înțeles gestul. nu e bai. e vorba de un editor, numele lui contează prea puțin și nu intenționam taxarea persoanei, cât a gestului său.

 =  iaca na
Ioan Albu
[12.Jun.06 16:11]
ce mare lucru e să-ți dai o stea singur la text? presupunând că ești oleacă de narcisist, că chiar îți place foarte tare textul pe care l-a scris poetul care ești tu și, nu în ultimul rând, că știi tu mai bine decât agaricii de pe sait că poemul merită stea (și iar mai știi că dacă nu-i dai tu, nu-i dă nimeni), gestul este legitim. mie mi se pare ok în condițiile de mai sus. dacă e făcut numai că să se dea cu tifla, să se ofuscheze burghezii și să crape alți editori, atunci s-ar putea să fie și mai mișto. iar textul nu e rău deloc. nici nu știu ce să fac. să mă aștern pe vreun comentariu elaborat? :)

 =  lol lol lol !
Enache Ionut Laurentiu
[12.Jun.06 16:19]
florin,

orice labirint este format din raspantii, fiecare drum fiind penetrator de o serie de atribute ca si cauza/efect, aici transfigurezi procesul de reactie - anamneza , anamneza osciland intre penibilismul situatiei de a autorecomanda texte si principiul de baza care sta la luarea unei astfel de
decizii.
In alt sens, aceasta suferinta are alt sens [ repet ?], peiorativ, acela
de a decadea in fata publicului atunci cand [actiunea sensului] aceasta cortina de plexiglas este inlaturata. aceasta actiune este inceputul anomaliei haosului individual.

internetul rezolva problema exterioritatii, prin restabilrea puntilor spre lumea creierelor cu fluiere ratacitoare la gat si autocontemplatii narcisiste, bineinteles, sub masca absurdului. Gestul lui florin nu este de blamat, ci actiunea care are la baza aceasta reactie este penibila ... si alte aberatii cacacioase fara sens.

florin, mai aprinde una de la mine, ca nu m-am chinuit degeaba sa-ti sustin cauza.

 =  pt a elimina posibilele suspiciuni
Ela Victoria Luca
[12.Jun.06 16:19]
nu este Ela Victoria Luca cea care isi reco singura textele. :) iar pe Florin Bratu al apreciez in continuare pentru cum scrie si cum vede lucrurile. care ar putea fi spuse si pe nume. daca tot faci un lucru, fa-l pina la capat. asa ar fi cusher.

Ela

 =  precizări
Vasile Munteanu
[12.Jun.06 16:24]
Dan Cârlea, apreciez că, în afara de OTV, urmărești, până la a te substitui personajelor, Vacanța Mare, însă ai putea să faci un efort și să nu mai debitezi efuziuni cretinoide; asta, evident, în cazul în care nu ți-ai propus ajungi un epigon al “frankfurtismului”; cât despre “spargere”, deși nu am nimic cu mama ta, pemrite-mi să-l parafrazez pe Ion al lui Rebreanu: sparge pe cine-ai mai spart!

Florin: dacă gestul tău este unul de "atitudine", îți cer scuze ție (știam că există un precedent unde ți-ai găsit singur o "stea rătăcită"; nu o lua ca pe o ironie, ci drept o doavdă că te citesc); altminteri, "penibilul" anterior rămâne valabil, chiar dacă pentru un inculpat "anonim", caz în care "atitudinea" ta e lipsită de utilitate...

p.s. Dan Cârlea, te-aș ruga să ai cuviința de a nu-mi răspunde.

+ scuze
Vasile Munteanu
[12.Jun.06 16:27]
dacă "înstelările" și "recomandările" tot nu au nici o valoare...

 =  Ted
Ela Victoria Luca
[12.Jun.06 16:28]
Nu aș fi vrut să îți las comentariul acesta. Dar asta e.

Atitudinea lui Florin este, da, față de un anumit editor. Dacă va dori să spună la cine se referă, este alegerea lui.
Rog a nu mai da stele anapoda acum.
E de ajuns semnalarea aceasta a lui Florin Bratu.

Mulțumesc.

 =  Ela
Vasile Munteanu
[12.Jun.06 16:35]
"Nu aș fi vrut să îți las comentariul acesta. Dar asta e."; sunt convins că nu este nici prima și nici ultima "stea" dată anapoda... știi tu: la primărie, la prefectură, la școala de fete...

Mulțumesc, asemenea.

 =  Ted
Ela Victoria Luca
[12.Jun.06 16:37]
Știu, Ted, tocmai de aceea. Oricum, să fie drepți cei ce sunt drepți, mai departe. Asta contează, cred eu, mai mult decât orice avalanșă.

Ela

 =  wa
florin bratu
[12.Jun.06 16:38]
se pare că acesta chiar este un text bun (nu eu l-am recomandat, cum am spus, asta poate abia la următorul o voi face).
ioane, mersi - poate te prind la berea aia în deko la un moment dat.
ionuț, nu mai pot aprinde din păcate încă una (deși poate o să încerc și asta la un moment dat :))))
ela, nu la tine făceam referire, însă sfatul tău nu e drept ptr explicația pe care o dau și lui vasile. în plus, nu sunt de rit mozaic, deci nu țin cusher ;)
vasile, no problem. steluta aceea chiar se ratacise, ea insa exista, era a lui manolescu gorun (întâmplător eu am văzut că se rătăcise, iar când a fost pusă iar, am retras steluța mea).

in alta ordine de idei, nu cred că pot fi acuzat de lipsă de atitudine. cel care face asemenea gesturi va înțelege că mă adresez lui. utilitatea gestului există și acum sunt convins că va exista o discuție în acest sens între editori. dacă persoana vizată va considera că are ceva de spus în apărare poate să o facă.
oricum, e ușor de dat cu presupusul ptr știe să găsească textele slabe de la recomandate.

 =  Florin
Ela Victoria Luca
[12.Jun.06 16:40]
Mulțumesc pentru limpezire. Și lui Ted i-am spus fiindcă știu că înțelege cum și ce îi spun. Nu altfel.

Da, nu Florin l-a recomandat, și nici eu. :)

Da, este discuția între editori.

 -  - prima stea
Paul Bogdan
[12.Jun.06 16:41]
Gestul editorului care și-a recomandat singur textele este un gest reprobabil.
Gestul lui Florin... mă limitez a-l încadra undeva între revoltă și infantilitate.

 =  EXPLICATI-MI CE E CU STELELE ASTEA-CA VAD NUMAI STELE!!!
Dicu Victoria
[12.Jun.06 16:42]
SI "CINEVA" A SCRIS FLORI DE MUCIGAI, DAR ACOLO EXISTA UN MESAJ. CHIAR DE ORICE NATURA. IN TOTI EXISTA,CRED,"NARCISISMUL" PROPRIILOR SCRIERI DAR... POATE NU SUNT IN MASURA SA DAU SFATURI
AM CITIT TEXTUL DIN CURIOZITATEA CELOR 2STELUTE
AM RAMAS CU STELUTELE... SCUZE

 =  - a doua stea
Paul Bogdan
[12.Jun.06 16:44]
Stele ar trebui să fie o valență sau să susțină una în mod argumentat.

 =  io nu-s tu?
luana zosmer
[12.Jun.06 17:47]
Florine,ultima data cind am vazut gindaci iesind din nasul cuiva ala era de-a dreptu' decedat da nu sarise de unul singur in cap si problema mea era sa stiu cine l-a aruncat.Acu, daca recunosti sincer ca te-ai aruncat singur n-am alta treaba decit sa spun ca poezia mi-a placut si comentariul autocomentariul al fel.De ce s-au suparat oamenii pe tine? si apropo, mie de ce nu mi-ai dat niciodata o steluta? ca eu nu-s tu:)))))))))))?

 =  Sa dam Cezarului ce e al Cezarului!
Erika Eugenia Keller
[12.Jun.06 20:38]
Este un text foarte bun care din punctul meu de vedere
merita recomandat si instelat.
Talentul trebuie recunoscut!
(in schimb nu sunt de acord cu niciun comentariu)


"mă las în voia propriilor mișcări până când
transpirația devine o crustă moale
în care îți înfigi adânc degetele ..."


 =  stiu pe cineva
felix nicolau
[12.Jun.06 21:56]
care acuza de imagini cautate, de inedit cu orice pret. as spune ca acest cosmar o fi frecvent la drogatii rafinati, dar ma indoiesc ca, hodoronc-tronc, tot drogatului in trei schimburi i se misca aerul ca o dansatoare. deci suspectez vointa incapatanata de inedit. dar vointa poate duce la lucruri mari, in combinatie cu eleganta, nu?

 =  dreptul poetului la autoironie
dumitru cioaca-genuneanu
[12.Jun.06 23:00]
Nu ma pricep la analiza poemului dar in textul de justificare a autoacordarii stelutei am gasit atatea elemente de autoironie si autopersiflare care m-au lasat cu gura cascata. Poetul Florin Bratu are simtul umorului si simtul masurii si acest lucru imi place foarte mult. Cand poetul spune ca textul lui e genial devine clar pana si pentru un nepriceput ca mine ca poetul nu e convins de fel de acest lucru, cand se autodefineste ca un poet rasat, eu cred ca el de fapt bate seaua ca sa pricepem cu totii ca adevaratii poeti nu se cred nici rasati nici geniali si nici posesori ai altor epitete bombastice ci pur si simplu robi ai scrisului si asta nu pentru bine si fericirea omenirii ci fiindca nu pot altfel. Am ramas surprins de cata lume buna a acestui site a cazut in cursa intinsa de Florin Bratu, luand in foarte serios ceva menit sa starneasca prin umor sentimentul de autocenzura in fiecare din noi.

 =  Et le Temps m'engloutit minute par minute, Comme la neige immense un corps pr
Alex Ion
[13.Jun.06 01:14]
nu e deloc rau, sigur ca da. Imi permit totusi sa imi pun o problema pe marginea textului tau, florin.
Reusesti sa te misti cu o anumita dexteritate intre cele doua registre. unul in prima si ultima strofa (al corporalului "pus in scena") si un alt registru in interiorul poemului (al imaginarului traumatico-metaforic aplicat la corpul "rama").
Se vede ca nu ai nici o ezitare fata de instrumentele pe care le folosesti. Nici un pic de crispare atunci cand ii zdrobesti bietului om capul numai pentru spectacol.
si acum problema... care de fapt are doua puncte:

1. ma intreb daca faptul ca nu este decat o poezie nu il afecteaza e cel care citeste... pentru ca despre o placere a simturilor nu oate sa fie vorba.... atunci, ma gandesc, nu cumva intentia este numai aceea de a depasi blocajul senzorial pe care de mai bine de o suta de ani il sesizau simbolistii? in conditiile astea de ce mas multumi cu un text care mi se ofera drept poezie... si se obliga sa ma surprinda... ca poezie?!

2. a doua problema, care mi se pare ca ar depasi limitele poeticului in sensul cel mai larg intalnit azi... si anume ca spatiu independent de tot restul (autonomia esteticului s.s.m.d.) unde ma opresc sau cu ce compensez cruzimea? Baudelaire a raspuns la asta (opozitia ascendentza-mundan burghez de doi bani) ... Rimbaud n-a mai stiut... deja se amestecasera lucrurile. deci... mai mult sau mai putin...

 =  citatul din titlu
Alex Ion
[13.Jun.06 02:47]
uite ca nu intrase tot citatul
"Et le Temps m'engloutit minute par minute,
Comme la neige immense un corps pris de roideur;
Je contemple d'en haut le globe en sa rondeur
Et je n'y cherche plus l'abri d'une cahute."

 =  :)
florin bratu
[13.Jun.06 09:52]
chiar dacă nu pare, cred că s-a rezolvat cu auto-recomandarile. în altă ordine de idei:

luana. desi imi place ce texte postezi, nu prea am fost pe fază când ai postat.

aici se face, o pauză, în care se explică că măscărici și porumbei sunt doar în anumite capete chelioase cu mintea creață, capete ce an-ar strica poate sa nu isi mai taraie zilele pe aici, poate incearca a patra oara sa intre in alta parte.

erika, mersi frumos. dar nu prea ai spus si de ce e bun textul.;)

felix, răspunsul e da. :) balerina era la a doua doză, mai știi.

dumitru, mersi frumos de cuvinte.ironia si autoironia sunt necesare uneori.

alex, ei alex alex. doar ptr ca este drog nu cred ca implica dereglarea simturilor in sens simbolist. nu cred ca se mai poate vb in termenii astia azi, cand blocajul este mai degraba la nivel comunicational (ciudat, tocmai in galaxia lui marconi), problematica fiind sensibil diferita.
2. mie rimbaud mi s-a parut mai tragic si mai genial (stii ca a devenit traficant de carne vie si a refacut toate iluminarile, care au fost gasite dupa moartea sa si erau mult mai proaste). referitor la cruzime nu exista nici limita, nici explicatii cred.

 =  steluta merita...
Maria-Mihaela Sarbu
[13.Jun.06 19:00]
... doar ultimul vers. Rezuma superb intregul poem, ii este rezultatul aparent neasteptat, dar cit se poate de... logic :)))

 =  Florin
Liviu Nanu
[13.Jun.06 19:37]
Florin, n-ar fi trebuit să spui că-mi recomand singur textele. Dar ce să fac, dacă merită? Chiar dacă n-ai dat nume, ai specificat că este vorba de un editor, (altfel nici nu se putea). Prin urmare i-ai băgat pe toți în aceeași oală și ai spus un adevăr pe jumătate.
Poezia e bună, merită stea.

 =  mda
Alex Ion
[14.Jun.06 00:14]
ai dreptate, florin, este paradoxal... cu blocajul comunicational... dar asta nu stiu daca poate sa treaca pe langa urechile poeziei... nu m-am prins de drog decat dupa ce ma gandisem la liniile de forta ale poemului.
la 2. contiunarea mea ar fi, pacat... ar fi timpul pentru un fel de responsabilitate fata de posibilitatile poemului. Sigur ca nu exista limite... dar ar putea exista... mi se pare ca la fel stau lucrurile si in realitate:
nu exista limite... putem oricand sa ii casapim pe vecini, dar parca e mai bine sa nu facem asta... un fel de limita acceptata.

 =  răspunsuri cu bonus alex ion
florin bratu
[14.Jun.06 17:06]
maria, e bine și așa nu?

liviu, trișezi 60%. și la recomandări, când nu se argumentează se poate considera că toți editori sunt de acord cu respectiva recomandare, ceea ce nu e așa, nu? baftă la deko. sper să ne vedem.

alex, cred că îmi place să discut cu tine. dacă punctul 1 te-a mulțumit să discutăm punctul doi.
tu ai cumva dreptate, dar sugestia ta pusă în alți termeni ar fi reabilitarea unui principiu etic (ca implicit al responsabilității de care amintești).desigur, evoluțuia asta a lui hegel, în spirală, poate fi o premisă ptr reabilitarea acestui principiu, fără a părea nici măcar retrograd, iar contextul pierderii unui principiu (cel estetic) ar permite reabilitarea asta chiar elegant. dar eu nu sunt un adept al redării realității și, mai mult, mi-a plăcut prea mult demonstrația lui wittgenstein din tractus privind relația dintre unu și multiplu, prin urmare înclin mai degrabă să refuz orice principiu, deși recunosc că nu am încă idee de implicațiile ultime ale gestului.
dar chiar dacă aș accepta limita pe care tu o trasezi, discuțiile sunt mult mai ample. teoretic, există studii care demonstrează că invazia de violență (nimic nou, se întâmpla prin anii 70 în combinație cu o explozie a sexualității), atât în texte, cât mai ales pe micile ecrane nu numai că nu dăunează, așa cum se credea inițial, ci, via unele teorii ale lui lacan (sau freud chiar), privitorul, lectorul se identifică cu personajele, violența și alte acte refuzate găsindu-și împlinirea astfel și cenzurându-se în realitate.
pe o aceeași idee nu văd de ce violența din texte, poetice sau nu, ar face excepție. dacă teoria stă în picioare violența devine în contextul ăsta dezirabilă.asta ca să nu mă rezum la explicația cam fumată a lui adrian șchiop de artă ca evadare, care argumentează și ea mai grosier :D același lucru.
în plus, la nivel pur cauzal, definind violența ca lipsită de explicație și de limită, explicam deja anumite aspecte.lipsa unei explicații mie mi se pare că, sine qua non, excede raționalului, prin urmare mă refuzam eticului dintru început cumva. iar ca să pui o limită violenței ai nevoie să o explici. ca irațională, în definiția mea, ea nu va avea limite și nu trebuie să aibe nici efecte în planul realității, cum am argumentat mai sus. sper să nu mă pierd iar în detalii cum fac de obicei și să mă fi explicat cât de cât corent.
dar sunt curios dacă găsești ceva ca să îmi dai mat.:D aici sau la o bere.:D

luana, asta înseamnă că nu îți vei putea da niciodată steluța singură, nu?:D

costin, spider off topic.

 =  Mulțumesc.
Liviu Nanu
[14.Jun.06 17:31]
Deci sînt un trișor în opinia ta. Sau personajul negativ, cum ar veni. Mulțumesc Florin, asta am vrut să aflu. Chiar ți-ai propus să faci curățenie aici și începi cu mine? Nu aștept răspuns.

 =  wittggenstein
florin bratu
[14.Jun.06 17:31]
Ludwig Wittggenstein, că iar o să mi se sară în cap. știu eu cine :D

 =  stelute-n jurul capului
luana zosmer
[15.Jun.06 21:38]
Florine, steluta nu pot, da ma pot da cu capul de usa si-o sa vad stele.ceea ce-i mult mai mult si inspira :) ca eu nu mai expir.

+ unde este...
ioana barac grigore
[22.Jul.06 17:20]
...noul tau text? il astept. sper ca aerul de munte nu ti-a spalat toate fumurile din creier. eram datoare acestui text si imi fac datoria acum. pentru sevraj:

 =  cam mult
ioan peia
[22.Jul.06 17:50]
un "g" în plus e cam mult. asta dacă nu au greșit cei ce au scris pe coperți. cred că va trebui să-l întrebăm pe funcționarul de la primărie, care l-a trecut în catastife, ce fel de nume are.

 =  hai la noi!
ioan peia
[22.Jul.06 18:10]
și nu-nțeleg rostul bisericuțelor nici să mă-mpuști! ce adică, dacă nu reușești să convingi, ca brigand, vei reuși să faci mare scofală în calitate de component al unui cor de psalmiști?
aș! asta-mi aduce aminte de o vorbă din copilărie, pe care o auzeam la tata, de câte ori îi vedea pe cei ce se împrieteneau și se desprieteneau, cam de vreo trei ori pe săptămână. când se adunau iar în gașcă, ducându-se colo-colo, se distra, zicând: "hai la noi ca să mâncăm nimic!"...

 =  vei urca așa într-o carte pe un raft...
Gheorghe Florescu
[30.Jul.06 21:41]
Vezi? Pe aici au fost o mie de oameni dar nu te invidiez. Aș fi scris poezia asta ca poem în proză. Nu dau cu bâta, știu că ai sensibilitate dar nu vei urca așa decât într-o carte pe un raft. Eu am o tipografie și poate voi avea și o editură dar refuz să-mi tipăresc singur o carte.
Îți zic că pot să scriu și eu astfel de poeme dar le refuz. Citește moto-ul meu și vei vedea de ce. dar voi mai citi din ce ai scris, sa nu ma grabesc, nu sunt ranchiunos...




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !