| = Nu știm | mariana fulger [03.Jun.06 05:58] |
| și nu voi trage concluzii. Bună dimineața. Interesant. Atenție un pic la virgule, și undeva ai psihatrie - lipsește un i. Acestea nu sunt concluzii. O zui fericită. | |
| = psihiatrie | cornel marginean [03.Jun.06 14:47] |
| Apreciez ca ai citit acest text si ai adus si o corectie justa. Si tie o zi buna. Voi trece sa vad ce ai mai scris, ti-am cerut si un autograf...) | |
| = Suntem tot noi, deși nu se mai observă | mariana fulger [03.Jun.06 18:53] |
| N-am vrut să te supăr. Înțeleg frustrarea. E un sentiment firesc trecerii de la o stare socială la alta, de la o stare politică la alta, de la o stare materială la alta, de la o stare biologică la alta, tot timpul avem motive să ne simțim frustrați, dar trebuie să ne menținem deschiderea pentru nou și să ne străduim să fim atât de buni cât mai putem în ceea ce facem. O seară minunată și mulțumesc pentru comentariile frumoase pe care mi le lași mereu. | |
| = Cu frustrarea- nu treci marea... | Eugen Galateanu [03.Jun.06 20:26] |
| În primul rând, greu de citit. Fără diacritice textele plicticoase par și mai plicticoase. În al doilea rând, stupiditățile derivate din darwinismul social sunt enervante la orice oră din zi. "Cel slab, adica cel incompetent, se simte si el pagubit".Suficient să descalifice autorul pentru orice- inclusiv România Mare. Dragă domnule, cei slabi sunt slabi- nu neapărat incompetenți. Iar teoria pe care o dezvoltați dvs. pusă pe hârtie moale poate servi unor scopuri nobile după masă. Atât. | |
| = “Când albinele nu le mai hrănesc, mătcile mor de foame” | Monica Manolachi [03.Jun.06 20:23] |
| Întreb și eu retoric într-o doară: care mătci? Cred că nu poate fi vorba de “anti-modestie”, pentru că asta ar însemna că s-ar ști ce înseamnă modestia. Mai degrabă ar fi vorba de lipsă totală a noțiunii de modestie. Partea hazlie este că tot ținând la “jilțul” din palatul de pe feudă, se preferă renunțarea la “slujitori” când aceștia nu mai răspund la comenzi, decât ajustarea registrului discursiv. Este interesantă radiografia fenomenului, dar am o mică obiecție: cred că e vorba de frustRare!! Mă întreb cât de validă este împărțirea societății după criteriul gradului de afectare cu sindromul frustrării (am reformulat, pentru că așa am înțeles). Ar fi interesant de aflat câți dintre “cei care votează” sunt reprezentați de cei care sună la TV pe teme politice. Întreb pentru că mă număr printre cei care votează, dar nu am sunat niciodată pentru a intra în direct. Nu cred că e nevoie de revoluția care se petrece o dată la o sută de ani pentru a te exprima. În prezent, internetul oferă foarte bine posibilitatea de a comenta articole în ziarele de mare tiraj cu ediție online pe cele mai arzătoare teme, astfel încât persoanele cu acces la internet ar putea nu doar să aducă obiecții, ci și să ofere soluții. E unul din lucrurile pe care am putea să le învățăm. Nu dau decât exemplul ziarului New York Times unde poți comenta serios un articol și, dacă intervenția este pertinentă, ea poate fi chiar publicată separat. La noi dreptul acesta particular de a te exprima în public este de multe ori prost înțeles. Nu o dată am întâlnit înjurături delicioase și apelative năpraznice care nu aveau absolut nici o legătură cu articolul în subsolul cărora apăruseră. Nu exprimau decât frustrarea, sentiment semnalat aici. “Competentul […] joaca totul pe o singura carte si adesea pierde, dar se regaseste in alte domenii si activitati.” - !!! De remarcat și ideea celui slab care până la urmă s-ar putea întări în arena politică prin plata cu propria metamorfoză. Dacă lupta politică acționează benefic, cel slab s-ar putea schimba, metamorfoza ar avea un sens, dar cred că sunt rare situațiile. Oricum, amintesc faptul că Machiaveli face distincție între politician și om politic, diferența dintre ei fiind capacitatea de a gândi actele întreprinse, calitate specifică numai celui de-al doilea. Ai punctat ideea valorii în final, dar ce este valoarea este deja o altă poveste. Eu am o idee despre tema asta. Frustrarea apare de obicei când obiectivele rămân neatinse indefinit și, în ciuda acestui fapt, se continuă urmărirea lor. Cred că depinde de voința fiecărui individ dacă reacția față de frustrare este pozitivă sau nu. După părerea mea, frustrarea provine în condiții ce țin de un tărâm plasat dincolo de forța individului și se rezolvă, ca orice emoție, printr-o mutație la nivelul obiectivelor. Ori le segmentezi pentru a le rezolva pas cu pas, ori le modifici, ori cauți să vezi ce-ți aduce fericirea și te face să uiți de frustrare, ori poate există și alte soluții care nu-mi vin acum în minte. Mie mi se pare nemaipomenit atunci când oameni marcați de un nivel considerabil de frustrare ajung să facă lucruri geniale. Până la urmă frustrarea înseamnă neîmplinire, întâlnirea cu ceea ce nu este plin, ci gol, lipsit de valoare. Cred că important este să vezi atât sursa propriilor frustrări, cât și frustrările celorlalți pentru a ști cu ce să umpli golul. | |
| = de la obiective propuse la frustare | cornel marginean [04.Jun.06 10:01] |
| Ai dreptate Monica, frustarea se leagã de obiective -neatinse indefinit- din diverse motive și acele motive sunt cele care controleazã intensitatea și nuanța acestui sentiment. De multe ori, mai ales în artã, în științã, frustarea a generat opere sau chiar vieți ale unor oameni de seamã.. Aici însã frustarea se reîntoarce din om pe calea unor mari calitãți ale lui. Textul meu se reduce la a privi strict un singur obiectiv, cel a autorecrutãrii indivizilor pentru politicã și a intrãrii lor în posturi de administrare a bunurilor publice, cu atingere la dezvoltarea economiei, la avansare în general și cu atingere mai ales la nivelul nostru de trai, ceea ce doare pe toatã lumea. Frustarea ca și fenomen larg, psihologis și social. este foarte amplu și este greu de definit într-un text-pãrere sau text-considerație, ca și acesta. Nu am scris în text cã din pãcate nu este vorba doar de politicã ci și de alte domenii, în intreprinderi de stat lupta pentru posturi este dublatã obligatoriu de una politicã foarte durã, în domeniul educației, sãnãtate și am observat cã chiar și în cel privat, unde nu ar trebui sã se petreacã așa ceva, patronii pun conducãtori cu spiritul descurcãrelii și al șmecheriei, mai puțin competenți pe termen lung, forțați de situația generalã în care nu au altfel sorții de izbândã. Multe cazuri de coruptie si de nerespecatare a legilor, falimente ale unor firme plecate serios și temeninic la drum, au fost generate de astfel de conducãtori puși, doar pentru cã aceștia nu cunosc un alt mod de abordare decãt cel al ocolirii, eludãrii, amanãrii, pacãlirii, mitei și a tot felul de asfel de tehnici. Gradul de inversare al valorii în fața legilor scrise, nescrise, al unor principii pozitive, simple panã la urmã, a ajuns de necrezut. Ai atins mai multe idei interesante în comentariul tãu. Eu mã opresc aici. Am restructurat ideile din textul pe care l-ai citi tu, pentru mine însã comentariul tãu este în întregime valabil și înțeles, chiar dacã acum unele afirmații ale tale nu se mai regãsesc. Cu stima deosebitã | |
| = lupii... | Nicoleta Iuhoș [04.Jun.06 20:16] |
| Ai dreptate în ceea ce privește frustrarea. E la modă, din nefericire. Eseul e foarte reușit, nu am completări, nici critici. | |
| = zi de luni frumoasa! | cornel marginean [05.Jun.06 05:19] |
| Ar trebui sa se invete in scoala despre frustare si moduri de prevenire. | |
| = din pacate | Camelia Tripon [05.Jun.06 07:07] |
| este tristul adevar, la care as adauga si un complex de inferioritate, insa se spune ca intr-un mediu "slab", este drept genetic, apar geniile sau personalitatile, dupa razboi se nasc mai multi baieti, poate ca dupa o "degradare" majora a societatii va rasari, floarea integritatii morale, data de instinctul de supravietuire, groapa de pontential... | |
| = camelia | cornel marginean [05.Jun.06 12:47] |
| am fost pe dacia org si am citit articolul tau, si mai multe.. ce sa mai spun despre scest subiect, al frustarii, va trebui sa scriu o poezie , ceva, sa ma scoata din zona asta sociala, urata:) cu stima | |
| = sper | Camelia Tripon [05.Jun.06 13:58] |
| ca poti trece, eu am facut-o de multe ori...pe dacia org am ajuns din intamplare, o prietena a listat pe un forum si a fost preluat, in Cuvantul liber sint toate, aici si vor apare si in Observatorul pentru a ne uni... | |
| = despre frustrări | Adina Ungur [11.Jul.06 23:14] |
| Este corect ceea ce spui, doar că de la un eseu intitulat în acest fel, în genere, se așteaptă mai mult, adică, cel puțin o aplicație a ceea ce susține termenul în sine, o extindere la un caz sau chiar la mai multe. Poți vorbi și la modul general, însă, subiectul trebuie luat puțin mai îndeaproape. Atacat, frust. Așa obții și efectul scontat. Eu așteptam ceva mai mult, adică o extindere la un anume caz sau la cazuri, chiar daca ai da doar exemple generale, puțin mai mult curaj în abordare, dacă ți-ai propus să vorbești despre ceva, textul voindu-se a avea o abordare oarecum de jurnal. Apoi, o reducere ca dimensiune a explicitării termenului, cu o micuță completare: frustrarea se naște în primul rând din neputință, nimicnicie, sentimentul lipsei forței de luptă, a puterii - frustrarea în sine, ca fenomen și duce la blazare, delăsare sau refulare. De unde și atitudinea generată a supunerii noastre. Drăguț, cum închei, spui un adevăr, însă, parcă pentru a fi o concluzie în forță, ar trebui puțin să modifici câteva cuvinte, "șmecher", de exemplu. Știi cum văd eu treaba asta? Mă refer la atitudinea în sine despre care vorbești tu în text. Brânză bună în burduf de câine, cum se zice! Suntem conduși, frustrați în sine, obișnuiți cu supunerea, cu obida, obosiți de a ne lupta cu sistemul birocrat, hoț, mincinos, asupritor. Noi trecem și va trebui să ne uităm la ce vine din urmă. Și ce vine? Asta-i întrebarea. O să ne salveze tineretul care-l confundă pe intelectualul prozei interbelice cu țăranul lui operei lui Preda sau Ion al lui Rebreanu (vezi Bac 2006)? Am avut grijă să formăm acest tineret, într-un anume sens? Cred că, mai puțin. I-am dat acces la informație și l-am lăsat să aleagă ce crede el a fi mai bun. Vorbesc la modul general. Să mă ierte tinerii cuminți! Adevărul este că nu știm pe ce mâini vom ajunge. Și că noi, deprinși cu obida, umilința și obișnuiți a ne supune - căci se pare că acest obicei ne stă în fire, de secole - nu ne ridicăm din rândurile sărăciei noastre decât atunci când cuțitul ajunge la oasele noastre cocârjate. Sau prin metode neconvenționale, de unii-singuri. Păcat de valorile noastre! Și de modul tâmpit de a le descuraja. De plecările fiecărui român capabil, dincolo de granițele țării noastre. O să ajungem să ne rușinăm cu nația noastră? O să ajungem să plecăm capetele noastre de români frustrați? Nu văd în mod prea optimist viitorul. Dar să dea Dumnezeu să nu fie așa! Poate, pe tema asta ar fi trebuit să extinzi puțin textul. Uai, ce m-am bulversat! | |