| = Accident ? | Virginia Popescu [01.Apr.09 13:07] |
| Crimă cu premeditare.... Ucigașul cu sau fără simbrie se ascunde oare printre noi? Ar trebui poate să cotrobăim mai bine pe sub patul lui Procust pentru a da de el... Acum toți, dar aproape toți zice-vor! "Ce perfectă Rochie de bal ar fi fost aceasta dacă ceșcuța Francescăi nu s-ar fi spart!..... | |
| = întrebări | Călin Sămărghițan [01.Apr.09 14:20] |
| Bună întrebare, Virginia: cine e ucigașul? Și mai adaug una: cine e adevărata victimă? Ceșcuța nu doar s-a spart, ci s-a făcut țăndări. Mulțumesc pentru însemnare. | |
| = ep. VIII | Petru Teodor [24.Apr.09 23:19] |
| Relatarea unei morți calculate (- corecturi și * notițe pe marginea paginii): - "rarul premiu pentru poezie" - "premiul special pentru poezie" (e mai simplu); - "o va duce acolo unde ea i-a cerut, cu glas stins și îndepărtat"; - "- Da, sunt pe mal. Atât putu să spună. Din străfundurile ei [...]" * despre Olivia (sublinieri pe text): 1. "dacă poezia ar fi prins vreodată trup, ar fi avut probabil perfecțiunea asortării părului ei blond cu culoarea elegantei rochii de seară. Ar fi avut armonia ființei ei întregi. Parcă luminile străzii se reflectau în rochia ei, aruncând reflexe stranii în interiorul mașinii. Puse observația pe seama oboselii, și a fascinației cu care nu-și putea lua ochii din oglindă. Chipul ei întors privea parcă în gol, nicio vitrină nu o făcea să tresară, dar buzele parcă ar fi vrut să spună ceva. Legănatul mașinii în viraje parcă declanșa în acel trup un dans de arcuri întinse, se lăsa în voia capriciilor inerției și doar o mișcare imperceptibilă te făcea să înțelegi că acel chip de manechin avea și viață."; 2. "Străina coborî [...] nu o aștepta nimeni, [...] sunetul de sticlă al tocurilor ei pe piatră. Rămase fermecat, de parcă trecuse prin fața ochilor lui o transparentă fantomă. O teamă îl cuprinse brusc. Se gândi pentru o clipă va avea să audă un pleoscăit în apă. Rămase, atunci, în așteptare, dar după mult timp după ce nu se mai auzi nimic, plecă." (presentiment al morții Oliviei); 3. (și moartea Oliviei) "Filip era o siluetă departe, iar privirea ei voia să se agațe de acel fir care îi părea, însă, imposibil de ajuns. ”Aș veni pe apă la tine”." (chiar dacă rochia ei apare mai încolo, acela este un rest, o carcasă, ce-l orbește pe Filip; Filip, în acel loc își întelege destinul, ratarea și întrevede "salvarea", "ieșirea"); 4. (reflectarea rochiei de bal - ce-i scapă lui Filip, topindu-se în imponderabil - a se observa că Olivia după scena reflectării dispare de tot din cadru, ca și cum n-ar fi fost) - "”Ãsta e premiul meu! Verdele Zeenlandei! El este!” Fusese îndeajuns această străfulgerare de gând, ca o revelație neașteptată. Conexiunile! ”Zeenlanda, cu verdele ei magic, despre care am scris!” Neașteptatul dar adevăratul lui premiu. Acesta era! Filip se opri și privi prin toți cei din jur. Dădu drumul brațului Francescăi, se întoarse în cel mai liniștit mod cu putință și urcă pe podium."; * Francesca, pasager: 1. "Totul suna fals și gol și rămăsese în urmă. Francesca era alături, dar îi părea atât de departe de parcă o absorbea un vârtej."; 2. " ”Cine mai e și Barlow ăsta?” se întrebă. [...] Ce-i spune lui poezia mea? Nimic! Ipocritul, vinde iluzii! Comerțul cu iluzii, cel mai rentabil comerț. Să vinzi iluzii, și nu oricui, ci poeților! Celor care mai cred cât de cât în ceva.” [...] Un circ veritabil. Acum ar fi trebuit să facă tumbe?"; 3. "Fețe necunoscute îl priveau. Măști. Zâmbete străine. Nu găsea ieșirea." (va urma) acelasi, pt. | |