Comentariile membrilor:

=  pe ipotenuza	Ioana Geier [23.Feb.09 00:26]
Desi ma satisface totul,iau cu mine imaginile si pe 4., sa vad cum "pe ipotenuza visul luneca-n pi"... Cu simpatie, Jo
=  "rostogolind zarul sorții"	Elia David [23.Feb.09 00:42]
8 secvente alcatuiesc un intreg - sunt convinsa ca nimic nu este intamplator in structurarea textului astfel - 8 fiind infinitul... pe verticala Textul pare a se incheia cu o mana intinsa, din care cineva isi ia darul, apoi cu o chemare la impartasirea impreuna, intru alungarea noptii si re-colorarea zorilor in albastru... Sigur ca poate fi doar o interpretare personala, dar important este ca textul s-a putut constitui intr-un prilej de placuta meditatie...
=  timpul "trait"	Elia David [23.Feb.09 07:56]
Despre timpul desavarsit de "maine", fata de care timpul trait de azi a devenit deja ieri (de unde si culoarea aleasa pentru a reprezenta ceea "a fost", pentru clipa traita cu durerea si cu bucuria de a sti toate acestea) fetitele mele au urmatoare "viziune" copilareasca: Cea mare: eu vreau sa fiu in brate la Dumnezeu si sa fiu inconjurata de caluti si catelusi, iar cea mica, ce o imita in toate, dar are personalitatea ei: eu vreau sa fiu tot in brate la Dumnezeu, dar sa fiu inconjurata de mame si tati, de oameni si de fulgi. Atunci eu, mirata putin, o intreb: ce fel de fulgi? Iar raspunsul este in ton cu renasterea: "Verzi!"
=  interpretări	Ioan-Mircea Popovici [23.Feb.09 07:59]
IOana, (așa-mi iese mie când scriu numele acesta, pe care-l poarta si fiica mea), cu ajutorul unui cerc dai de ipotenuză, mai pui trei la patru și dai de 7 unde-i alunecarea-n transcendentul pi. Elia-Delia, pentru că undeva-cândva este o meditație cu proprietatea de permanență, pe lângă parantezele de stuf, cu roluri complementare digului, umbrela albastră zicea că s-ar potrivi să se vadă și cei doi pescăruși care se țin după noi. Restul se vede de la sine, dar nu dintr-odată. Eu am scris partitura mării în furtună, cu sentimentul unei fericiri nostalgice. Interpretările se lasă-n sferele scării. Cândva o bilă se rostogolea pe scară. Când m-am întrebat: de unde vine? scara se umpluse de lume. Unii veneau din poveste, alții, actori-necunoscuți grăbiți, ca-n cântecul lui Sergiu Cioiu... Tabla de șah, cu cele 8 linii și opt coloane, ca-n desenele fractalice ale lui Escher, nu are limite și nici nu se închide.
=  printre "garduri"...	Maria Gheorghe [23.Feb.09 12:51]
Infinitul e scapat din mana, sa cuprinda, cu totul, visul... matematic doar, cantecul urca si coboara pe un portativ 8x8... altfel, e in "gardul" valurilor ce separa dimineata de orizont... si noaptea de tacere... pomul parca vorbeste, gesticuland cuvintele, cu crengile... iar plaja, il asculta... si multe sunt aici care nu se vad, dar se aud doar din fosnet… si latratul ponnei...
=  paradoxul celui cautat	Ioan-Mircea Popovici [24.Feb.09 04:18]
miezul povesti-i aici: zilele trec ca vrăjite ceva fără mine aleargă și-mi iese în întâmpinare doar lătratul ponnei îmi zice că-s acasă amanunte, din loc in loc: sub sălcii scoica pierdută și jumătate de Infinit pe cărări de necuprinderi pe fiecare rand, o alta imagine vie... chiar si cea cu piatra care prinsese radacini... rostogolind zarul sorții în memoria nopții nu-i greu sa dai acolo de paradoxul celui cautat si intalnit, in schimb, de cel neasteptat...
=  semn către semn...	Petru Teodor [11.Mar.09 15:31]
gard sprijinit de infinit nisipul se farmă din scoici mii și mii și-apoi umple pliurile de palmă din șipcile roase de lemn se lovesc printre nori și valuri de ceață un semn crengile golite de viață stau precum amintirile prinse de trunchi ca o boală fără speranță și lângă visul tău o bancă pe care stătea cândva dumnezeu goală, părăsită, uitată te-așteaptă lângă malul de ceață cu liniștea ei pătrunzând liniștea ta te-așteaptă în fiecare dimineață în care din vâltoarea mărilor regele celor atei prinde viață astfel încât lumea-de-jos devine lumea-de-sus într-o tulbură răsturnare în care adâncul din tine este prins într-un timp oarecare ca-ntr-un insectar palpabil bine conturat pe o pânză cu unelte de ceară visele trec îmi ziceai plin de tine cu fruntea brăzdată de riduri prea fine să rețină nisipul din mine da, trec, zâmbeam, lunecând suprafață prin lumina ce se lovea de tine lăsând urme fără contur dar odată cu ele mor nesfârșirile mele iar dunga ce te separă de mine curge sfărmată în inima ta încât orice sărut orice evadare vei vrea din camera asta umbroasă și grea nu va mai atinge crengile mele de ceață nici malul meu de speranță iar tu te vei rupe în două și te vei privi fără semințe gol, searbăd la trup trunchi bătut de vânt Cu respect, PT.
=  adagio	Petru Teodor [12.Mar.09 12:19]
Comentariul / poezia de mai sus mi-au inspirat-o pozele făcute și versurile. Cu respect, același PT.
=  deschideri marine	Ioan-Mircea Popovici [12.Mar.09 14:40]
Sigur ca-n cele ale sensibilitatilor exista noduri de rezonanta. Interpretarile tin atat de semnalul exterior cat si de oglinzile interioare. Ma bucur sa gasesc continuari cu tonuri noi in portativele deschise ale tarmului.