| = oglinda pentru suflet... | Teodor Dume [02.Feb.09 12:01] |
| tema ta e frumoasă, are nerv numai că ar trebui puțin aerisită, umblat pe alocuri fără să repeți cuvintele care provoacă starea. mi-am permis să mă joc puțin folosind cuvintele tale. desigur tu intervii și modifici, adăugând sau eliminând după cum simți "vreau să pun o oglindă în care să-mi pot vedea sufletul să reflecte real toate culorile numai așa aș putea încălzi întreaga planetă și aș putea alunga toată ura cuibărită în oameni știu că doar iubirea mai poate fi antidotul pentru sufletele aflate în suferință respir simt viața cum curge prin vene mă topesc și prind formă din nou. și iată-mă iubesc" vezi că sunt și câteva greșeli de postare: în textul preluat de la tine le-am corectat cu sinceritate, teodor dume, | |
| = și SI va fi un bun cititor al nostru,al tuturor agoniștilor | cretu-rosca draguta [03.Feb.09 05:59] |
| aranjamentul făcut e de nota 10 imi place mult,am văzut și greșelile facute, voi corecta textul.Textul tău e mai concis, mai clar, în timp ce al meu e mai "buruionos" și exprienta in scris îsi are rolul ei,se vede.Mulțumesc pentru tot.Specific ca această poezie e scrisă pentru SI care semnifică Silviu,fiul meu."iubire pură"=iubirea maternă | |
| = . | Petru Teodor [03.Feb.09 22:53] |
| Oglindă pentru suflet există: ești tu în fiecare gest, faptă, gând. În acestea se vede mai bine decât în orice oglindă (exceptând ezitările, nehotărârile, amânările, căile nealese etc. - acelea nu se văd; poate-i mai bine așa, nu?). Și totuși imaginea captează atenția, iar dansul tribalic te duce dincolo de opreliști, hotare, te eliberează de sine, de acel cenzor lăuntric, redând libertatea păsării (psyche), purificând metehnele și nedeslușirile și orice alt reziduu dinlăuntru. "aș putea încălzi întreaga planetă aș putea alunga toată ura ce-i cuibărită în umanitate" Până aici este superb. Apoi urmează ceva ce nu-și are locul în contextul de mai sus - "căci doar iubirea / [...]/ spre dulcea căință." Antidotul cui - al frigului, al urii din lume? De ce cuplul suferință-căință? Întradevăr doar prin sacrificiu de sine ne putem apropia de divinitate, dar acest lucru nu implică numai căință, ci și dăruire. Iubirea nu a fost făcută doar pentru atâta, ci pentru mult mai mult. Altfel, oprindu-ne asupra căinței, ne-am opri în infernul suferinței și numai altceva/altcineva ne-ar mai putea scăpa de acolo. Lepădarea de sine, dar îmbrăcând haine noi, nu dezmembrând totul până nu mai rămâne nimic. În fine, partea aceasta o resimt ca pe-o explicație a primei părți, o continuare un pic prea explicită și... îngrăditoare. Mi-a plăcut forma lui TD. Aș adăuga la urma ei încă un vers - "dezlănțuită." Cu respect, PT. P.S.: Poezia este frumoasa si merita un pic mai multa atentie (recte corecturi). | |
| = dansul iubirii materne | Vali Nițu [04.Feb.09 19:27] |
| Dragostea pentru copii este insasi poezia existentei noastre. Placut. Cu pretuire, Val | |