| = re cicluri | Silvia Goteanschii [09.Dec.08 07:05] |
| cine nu cunoaște acele șapte ceasuri de iad ? Știi Călin, poate o să ți se pară ciudat, dar eu văd acest poem ca pe-o femeie care se dezbracă încet, șarmant, lin rămânând o nuditate liniștită, fermecătoare, gratuită, mai ales că - Ar fi timpul să-i trimiți trandafiri, mi-au spus. cu prietenie, silvia | |
| = "Ar fi timpul să-i trimiți trandafiri" | Maria-Gabriela Dobrescu [09.Dec.08 11:32] |
| "mă doare bucuria în felul în care cresc trandafirii pe care nu ți i-am trimis niciodată." Vine o vreme în care trebuie să facem tot ce ne-a mai rămas de făcut. Doar așa vom pleca împăcați cu iluzia orei când se închid pleoapele cu un sărut. Maria | |
| = Surzenia inimii - neputinta de a mai iubi | razvan rachieriu [09.Dec.08 12:52] |
| Dacă din cele 24 de ore ale unei zile 7 sunt de iad, înseamnă că restul le-ai trăit în rai ? Iadul este pentru tine o stare a nefericirii în care măsori “surzenia inimii” – neputința de a mai iubi cu căldura sentimentelor redusă la 0 grade - , iar tu vizualizezi (halucinant sau real ?) foștii ei iubiți. | |
| = Despre farmec, trandafiri și surzenie | Călin Sămărghițan [10.Dec.18 14:27] |
| Silvia, poate fi și așa cum spui, desigur, și atunci privești cu încetinitorul, dar poate fi și momentul culminant al unei dezamăgiri cumplite, ce te cuprinde atunci când realizezi crudul adevăr. Ți-am mai zis că tu ești mereu optimistă, iar asta poate fi salvator. Maria, e măgulitor să-mi văd cititorii citând din propriile mele poezii. După cum spui și-n ultimul tău "Labirint", e foarte ușor să distrugi un poet. E cel mai simplu. Și continuu: tormentat, el va scrie, însă iubirea aia chinuită din el, moare puțin câte puțin. Acea moarte o plânge el, și nu nepăsarea. Până moare de tot. Apoi se apucă de altceva și o ia de la capăt. Răzvan, poate de purgatoriu. Rai nu există aici, și chiar habar n-am dacă poate exista, în fapt, un rai autentic al poetului. Iad e atunci când realizezi că celălalt e surd pentru tine. Și pentru că ne apropiem de ziua plecării lui Nichita, vă transmit acest gând al lui, descoperit ieri: "Un om frumos este un om urât care a rămas singur." Mai pot salva ceva trandafirii? | |
| = Călin, șapte este... | Emil Iliescu [09.Dec.08 17:53] |
| Călin, șapte este un număr magic! Sunt șapte pași, prin care te poți apropia de ființa iubită. În primul, înveți ce este așteptarea ei. În cel de al doilea, cum să îi învingi nepăsarea. Al treilea, cum să trezești cântecul greierilor ascunși prin iarba inimii ei. Al patrulea, să o înveți să uite iubiri trecute, pierdute sau aruncate de ea. Al cincilea, să-ți cureți de amintiri grele rana, ce ți-a încovoiat trupul sub uitarea iubirii. Al șaselea, să chemi ispita chipului ei și să o înveți să deschidă sertarul turnului de fildeș, în care ți-ai ascuns inima. Al șaptelea, gestul indicibil al unei nestinse iubiri: petale de trandafiri sub pașii ei, ce se apropie de tine, așternând noaptea. Fiindcă acum ea știe că o iubești! Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = 7 ceasuri | Liviu-Ioan Muresan [09.Dec.08 18:06] |
| Placut poemul. Poemele vechilor iubiti chiar au puterea de a scoate stiletul, dezgolind inima. Imi place gasirea solutiei. Trandafiri pentru inima ranita. Cu placerea citirii, LIM. | |
| = Pe mine mie însumi și sfatul unui hingher | Călin Sămărghițan [10.Dec.08 01:15] |
| D-le Emil, mă văd în fața unui dificil examen de câte ori vreau să vă răspund, și, credeți-mă, aș prefera să nu spun nimic. Acei trandafiri din final i-am trecut acolo, cred că mai curând dintr-un gest reflex de supraviețuire, doar ca să ironizez (înveselesc?) puțin atmosfera. Iar domnia voastră îmi salvați toată poezia prin ei. E un gest nobil. Întotdeauna ați stors lucrurile frumoase din mine și înțelegeți atunci de ce mă simt vlăguit. Liviu, la fel. Și mie nici măcar nu-mi plac cine știe cât trandafirii. Cu poemele acelea cred că e mai degrabă o obsesie. Mai apare pe undeva la mine. Vă mulțumesc tuturor pentru amabilitatea și gentilețea de a lăsa un semn, și mă bucur că vă spune ceva. Mm, contează. | |
| = Pe mine mie însumi și sfatul unui hingher | Călin Sămărghițan [10.Dec.08 00:08] |
| D-le Emil, mă văd în fața unui dificil examen de câte ori vreau să vă răspund, și, credeți-mă, aș prefera să nu spun nimic. Acei trandafiri din final i-am trecut acolo, cred că mai curând dintr-un gest reflex de supraviețuire, doar ca să ironizez (înveselesc?) puțin atmosfera. Iar domnia voastră îmi salvați toată poezia prin ei. Vă mulțumesc pentru gestul nobil. Întotdeauna ați stors lucrurile frumoase din mine (dar vă asigur că nu sunt chiar atâtea) și înțelegeți atunci de ce mă simt vlăguit. Liviu, la fel. Și mie nici măcar nu-mi plac cine știe cât trandafirii. Poemele acelea sunt mai curând o obsesie, mai apar pe undeva la mine, într-un context asemănător. Vă mulțumesc tuturor pentru amabilitatea și gentilețea de a lăsa un semn, și mă bucur că vă spune ceva. Mm, contează. | |
| = francofonia salvează poezia | Călin Sămărghițan [13.Jan.09 21:04] |
| Mulțumesc Virginiei pentru tot efortul traducerii și migala înțelegerii (vezi linkul din dreapta de la "traduceri ale acestui text"). Și îmi exprim (deși târziu) marea bucurie pe care editorul secțiunii franceze mi-a făcut-o, prin recomandarea lui. Îi sunt pe deplin recunoscător. | |