| = nu mai am nici tată nici mamă doar eu | Doru Dorian David [27.Nov.08 01:13] |
| draga, Maria, chiar daca mi se spune ca gresesc, rostesc sigur; acesta/asta este poemul pe care l-am trait deplin, mi-a umplut goliciunea, l-am trait deplin... nu astept comentarii pentru ca sunt inutile. aripile ratacite sunt in tine! esti minunata! un gand bun dinspre inima! "geamurile se lasă grele ghirlande brodând vederea gândesc adânc ce departe ești iar primăvara și mai departe adevărurile plesnesc pe la cusături mândria își caută adepții iar eu eu doar astăzi mă văd o femeie frumoasă cu pielea tulburător de albă" | |
| = semn | George Daryoung [27.Nov.08 06:05] |
| maria, impresionant cum curge poemul, as cita ce m-a atins mai aproape dar asta ar insemna sa citez tot poemul:). te-as intreba totusi, crezi ca "ne vom salva în valuri cum noaptea se așterne peste zi"? cu prietenie, george | |
| = eu doar astăzi mă văd o femeie frumoasă | Maria Prochipiuc [27.Nov.08 12:55] |
| Dorian - nu știu în ce sens spui tu că greșești, trăirile sunt pentru cei ce simt cuvântul, simt vibrațiile cuvântului, simt tremurul versului sub privire, când inima se regăsește în goliciunea ei acolo, ce comentarii să aștepți, nu este oare suficient ceea ce ai găsit aici? Aripile rătăcite sau nu știi foarte bine că au fost luate dintr-un loc anume. Gândurile bune se adună într-un alt poem. Să ne reauzim întru cuvânt. Mulțumesc! George – Să fii oare pentru prima dată la un poem ce-mi aparține? E posibil că da sau poate nu! Tot ceea ce scriu trec prin mai multe filtre: a inimii, a minții și apoi a rațiunii, totul e posibil , versul cu valurile e desigur o metaforă, esența se află în cum noaptea se așterne peste zi"? Mulțumesc de popas! | |
| = eu doar astăzi mă văd o femeie frumoasă | Maria Prochipiuc [27.Nov.08 10:30] |
Dorian - nu știu în ce sens spui tu că greșești, trăirile sunt pentru cei ce simt cuvântul, simt vibrațiile cuvântului, simt tremurul versului sub privire, când inima se regăsește în goliciunea ei acolo, ce comentarii să aștepți, nu este oare suficient ceea ce ai găsit aici? Aripile rătăcite sau nu - știi foarte bine că au fost luate dintr-un loc anume. Gândurile bune se adună într-un alt poem. Să ne reauzim întru cuvânt. Mulțumesc! George – Să fii oare pentru prima dată la un poem ce-mi aparține? E posibil că da sau poate nu! Tot ceea ce scriu trec prin mai multe filtre: a inimii, a minții și apoi a rațiunii, totul e posibil, versul cu valurile e desigur o metaforă, esența se află în cum noaptea se așterne peste zi Mulțumesc de popas! | |
| = Cuvinte simtite de polenul unei flori fecunde. | Vali Nițu [27.Nov.08 11:35] |
| Maria, Fluturi umblam peste flori, candva mame, tati...aici, nu acolo! Val | |
| = ... | Silvia Bitere [27.Nov.08 11:52] |
| Un poem puternic, sensibil, greu ca un plumb. "adevărurile plesnesc pe la cusături mândria își caută adepții iar eu eu doar astăzi mă văd o femeie frumoasă cu pielea tulburător de albă" Imagini pe care le vezi cu ochii deschiși. Ia uite cum mă ninge Maria! E bine să avem o fereastră în care să putem să ne lăsăm gândurile așa cum sunt el, nemachiate. E bine să avem o fereastră, un geam prin care să privim spre afară și din afară în noi înșine. Când îți vine să plângi, este bine să plângi. Mi se întâmplă și mie acest lucru dar este din cauza fluturilor. Bat prea des din aripi și rămân uimită agățată de lacrimi ca de un poem al Mariei Prochipiuc. | |
| = rătăcesc bicisnică prin timp | Maria Prochipiuc [28.Nov.08 10:17] |
| Vali – fluturii umblă precum gândurile noastre, mesajul este atât de incifrat încât îmi este greu să descifrez și să răspund pe măsură. Silvia – Mulțumesc pentru faptul că ți-ai făcut sau ai avut starea necesară să intri în poemul meu. Și ninge, ninge în noiembrie, dar ninge decembrie! Deschiderea spre lumea interioară și exterioară găsește diverse modalități, azi a fost fereastra, mâine poate o gaură prin gard, sau ieri a fost un petic de cer. Plânsul de cele mai multe ori e o relaxare, dar oare de câte ori nu ai vrut să plângi și nu ai putut? Atunci te refugiezi în cuvinte și le lași pe ele să-ți spună starea. Te duc nu agățată, ci undeva în adâncul poemului meu să prinzi aripi spre un nou zbor! | |