| = Alungită, se strecură pe sub pleoape | stefan ciobanu [05.May.06 22:00] |
| imi place mult acest vers. numai bine. | |
| = stefan | florin caragiu [05.May.06 22:22] |
| multumesc de vizita si semn. cu bine, F. | |
| = locuiam in lacrima... | Grigoras Ruxandra Ileana [06.May.06 12:53] |
| ce frumos..."scoica unui vers"...viata ia nastere oriunde e ochi sa vada:) mai trec! | |
| = De dincolo... | Raluca Oprita [06.May.06 13:34] |
| O inspirație venită parcă dintr-o "altă lume"...plină de armonie. cu apreciere Raluca p.s. Te rog, dacă nu cer prea mult, ne poți ajuta cu un comentariu la "Afișe cu Dumnezeu" | |
| = Viata face ochi... | florin caragiu [06.May.06 13:50] |
| Ruxandra: Ma bucur ca ti-a placut. Viata face ochi oriunde e o inima sa nasca :) Cu drag, F. | |
| = un posibil raspuns -schita / despre arte | florin caragiu [06.May.06 16:36] |
| Multumesc mult pentru caldura sufleteasca. Cat despre comentariul pentru Afise, incerc, dar nu promit. Totusi, am scris mai jos in graba un fel de inceput de schita. Eu cred ca intelegerea relatiei nedespartite intre arta si religie cere o nuantare si o discernere speciale. Arta are pe de o parte valenta descriptiva a unei stari de fapt, care e personalizata, si poate reda in oglinda sublimarii poetice propriul iad, derizoriul, desacralizarea, negarea spirituala, iconoclasta a propriului chip la care asistam. Acestea tin de modul artei naturaliste, in sens larg. Valoarea iconica sau coeficientul de iconicitate al artei este dat de autenticitatea si unicitatea trairii mistice si relatiei personale cu Dumnezeu. Prin ultima se depaseste planul hermeneutic, fara a fi anulat totusi, insa asumat prin depasire in actul de adresare personala si intentionalitatea euharistica, act care se prelungeste si imprima si in text. Consistenta artei iconice sta in gest, nu in structura. Voi explica altadata mai pe larg ce vreau sa spun. Arta exprima atunci participarea la o taina ce nu isi mai trage contrastele din opozitia dialectica, structurala a contrariilor si unitatea din diseminarea sensurilor, centrul sau focarul ei e cumva in afara textului, iar arta "iese" din text spre cititor, dupa o perspectiva inversa (Florenski). Arta traieste atunci din contrastul nascut de diferenta personala si fiintiala intre om si Dumnezeu, iar unirea contrariilor naturale are loc nu printr-o invaluire a metaforelor in cheie dialectica, ci prin intruparea lor in dialogul iubirii. Fapt ce nu exclude toate mijloacele hermeneutice ale artei naturaliste, folosite insa pentru a reda transcensul "iconic". Eu cred ca Arta ca text deschis, singura noua in orice vreme, depaseste stadiul "larvar" al monologului structurat labirintic, stadiul labirintului hermeneutic ca si casa a fiintei, spre a se deschide dialogic si de ce nu, liturgic in relatia vie cu Dumnezeu si cu semenii. Arta autentica cuprinde riscul dialogului, iesirea la intalnire. Casa fiintei ce adaposteste asimptotic liniile de sens poetic, e atunci, gandesc eu, Cuvantul ca si comuniune, impartasire. Cei care Il resping pe Dumnezeu, nu simt contrastul dialogic atat de viu ca acela monologic, si marjeaza, evident, pe misterele labirintului hermeneutic. Cei religiosi nu vor gasi un contrast atat de viu in abordarea naturalista, (care totusi oglindeste indirect, si aici este maiestria artistica solicitata la maxiμ tainele "de dincolo"), ci contrastul poetic maxim este pentru ei cel intre creat si necreat, contrastul sacru-moral. Nu cred ca arta a depasit stadiul moral si estetic, pur si simplu pentru ca subiectul artei e omul si nici o elita nu poate confisca prin mentalitatea ei sensul atribuit artei. Arta, ca orice activitate implica intreg omul. Daca omul e religios, arta sa va avea amprenta religiozitatii. Daca e moral, a moralitatii. Oricat de manierist ar fi, pecetea ramane, fiindca arta e rodul unui act personal, chiar daca dupa niste tipare sau modele conventionale. Daca cercetezi infinitezimal vibratiile artistice ale unei opere descoperi amprenta, la fel cum nu exista doua icoane zugravite dupa acelasi model care sa fie identice. Pozitiile intre "religiosi" si "nereligiosi" par ireconciliabile. Si chiar sunt, dar nevoia de a fi in dialog nu poate fi anihilata. Si aici e frumusetea de abordare a alteritatii. In sensul crestin, Dumnezeu ne vrea liberi, viata e un raspuns la actul lui creator. Crestem in acest raspuns. Pana la urma optiunea personala in relatia cu Dumnezeu amprenteaza textul. Totusi, mi se pare important sa intelegi pe celalalt asa cum este el si sa pleci de acolo la intampinare, cu respect fata de om... Cred ca se proiecteaza prea mult raul, se vede prea mult raul in celalalt si in cei ce nu sunt ca noi. Una este sa critici anumite valori care ti se par discutabile, alta e sa lovesti direct in chipul omului, ceea ce nu aduce nimanui nici un castig real, poate doar derizorii satisfactii. E o simpla parere personala, si daca cineva gaseste ceva bun aici, bine, daca nu, iarasi bine. Cu drag, F. | |
| = Mulțumesc pentru "lumina blândă" a comentariului | Raluca Oprita [06.May.06 18:18] |
| Mulțumesc mult! sunt convinsă că nu sunt singura care a citit "răspuns despre arte" și cel puțin cei care au "urechi de auzit" se vor bucura de "lumina blândă" a răspunsului. cu bucurie Raluca | |