| = intru bucurie | Maria Gheorghe [13.Nov.08 19:38] |
| voi face si eu Voiajul gandului la intalnirea de pe Calea Victoriei. interesant ar fi ecoul de la aceasta marturie despre culorile istoriei lasate mostenire pentru a fi nuantate cum se cuvine de cei care cred in lumina ce-o poate aduce adevarul. iata cum mirarea se aduna cu bucuria si, de data aceasta, intr-o fericire, «imposibil» il pierde pe «imp», sa fie implinire de gand drept si bun. felicitari si succes celor care au nazuit cu credinta in vorba buna si fapta pe masura! maria | |
| = revin si | Maria Gheorghe [13.Nov.08 19:48] |
| ... sa-mi fie cu iertare, dar "imposibil" l-a pierdut pe "im", de unde se vede ca nu toate sunt imposibile... cu pretuire pentru toti artizanii acestui simpozion cu gandul bun acolo maria | |
| = rana vie | Ioan-Mircea Popovici [13.Nov.08 20:14] |
| sa-i fericim pe cei care au salvat vieti si-au semanat vitute... nici o risipa nu-i mai nevrednica decat nepasarea... pe langa valoarea istorica si memorialistica, cartea este o rana vie care se vindeca doar prin cunoasterea adevarului ei... | |
| = scrisori | Ioan-Mircea Popovici [18.Nov.08 22:10] |
| Iată că la aparițiile editoriale se folosesc tot mai multe steluțe de susținere, (pe găști), în vreme ce cărți rarisime sunt trecute cu vederea. Ca sa fie clar că n-a fost gratuită metafora "rană vie", vin cu scrisoarea care-mi adună multe motive de tristețe si care, probabil, va găsi perdeaua de ecou... Stimate Domnule Profesor, Iată că în timp ce noi eram încă ocupați cu dezbaterile publice, sosește la 16h44 pe adresa mea răspunsul tunător al armatei albe, redat mai jos. Stimate domnule Vuza, Am venit la simpozionul consacrat evocarii personalitatii tatalui dumneavoastra animat de sentimente reale de stima pentru o persoana cu totul deosebita pe care am avut privilegiul sa o cunosc si de care ma legau sentimente mult deasupra celor obisnuite care se stabilesc intre un medic si bolnavul pe care il ingrijeste. Personal sunt intrutotul de acord cu dumneavoastra in ce priveste dreptul oricarei persoane de a avea acces la documentele sale medicale, de a fi informat complet si coerent despre o boala de care sufera (nu prin internet, presa sau alte surse discutabile. Acest drept se extinde evident si asupra familiei apropiate. Avind aceasta conceptie si stiind ca este si a dumneavoastra am fost foarte neplacut surprins de unele din cele ce le afirmati. A acuza o profesie si o categorie sociala pentru o lege defecta alcatuita de un organism administrativ si votata de un parlament, a vorbi cu atita ura si dispret de "armata alba" care suporta in cea mai mare parte a ei rigorile unor legi si ale unui sistem pe care eufemistic il putem numi deficitar reprezinta o deviatie logica pe care nu o pot accepta. Desigur in rindul profesiei medicale exista si personaje care nu au ce cauta in ea, dar cred ca acelas lucru este valabil si in profesia inginereasca sau juridica sau in orice alta profesie. A diaboliza o categorie de oameni pentru defectele unora dintre ei este in conceptia mea una dintre cele mai periculoase greseli care se pot face. In acest fel au fost diabolizati germanii pentru ceea ce au facut conducatorii lor nazisti (desi printre primii persecutati si inchisi in lagare au fost advesarii germani ai lui Hitler). Acest mod de a gindi si vorbi are fara indoiala priza la mase, la "publicul larg" si serveste indobitocirii acestuia. Este ceea ce face deseori presa. In ceea ce priveste profesia medicala atit in timpul dinainte de 1989 cit si de dupa a fost in acelas lamentabil mod acuzata de toate defectele unui sistem pe care este obligata sa il suporte si pe care nu ea l-a creat sau il conduce. Nu cred ca domnul George Vuza ar fi acuzat pe cineva pentru aplicare unei legi. Din pacate la adapostul unor legi proaste se pot face multe lucruri incorecte, dar de vina este cel ce face legea. Revin insa la ideea ca a acuza o categorie pentru folosirea abuziva a unei legi este o actiune pe care nu pot sa o accept. Este motivatia pentru care nu doresc continuarea acestei discutii. Ion Bruckner (si eu ca si multi altii membru al hulitei "armate albe) Domnul IB mă acuză de „deviație logică”. Dar constat că de fapt domnia sa deviază de la logică. A acuza o profesie si o categorie sociala Sistemul medical are două componente, profesia și organizarea socială. Domnul IB n-a remarcat că eu am criticat organizarea și nici nu m-am atins de profesie? Pentru simplul motiv că neavând acces la dosar, nu am deocamdată la dispoziție nici un argument pentru a critica profesia. Eu acuz organizarea sub forma de „armată albă”. Adică un sistem social care nu răspunde în fața nimănui, care se auto-evaluează (infamele „colegii”) și care în raporturile cu „societatea civilă” decretează. pentru o lege defecta alcatuita de un organism administrativ si votata de un parlament Domnul IB blamează parlamentul. Dar pentru membrii armatei albe care ne în publicațiile lor ne dau peste mână atenționându-ne „Nici măcar rudele cele mai apropiate nu au acces la dosar”, tot parlamentul e de vină? Eu am publicat articolul meu de protest nu într-un ziar de scandal oarecare, ci într-o revistă a sistemului medical. Tăcerea totală care a urmat, faptul că nimeni din sistemul medical nu și-a exprimat solidaritatea cu punctul meu de vedere, nu înseamnă că armata albă a dezavuat acest punct de vedere? sistem pe care este obligata sa il suporte si pe care nu ea l-a creat sau il conduce Dar cine? Eu știam, sau cel puțin așa mi se pare, că armata albă este condusă de membri ai armatei albe. Cine o „obligă” să suporte? Obligație exista în comunism. Dacă sunt rămas în urmă cu știrile și ne aflăm cumva în comunism, măcar să mi se spună. "armata alba" care suporta in cea mai mare parte a ei rigorile unor legi Nu ei suportă, ci noi. Pe cine să mai cred? Pe IB (săracii de ei, care „suportă”) sau pe autorul materialului de la http://stiri.rol.ro/content/view/142468/2/ unde ni se dă de înțeles că veniturile membrilor armatei albe cu grad de specialist sunt cuprinse în intervalul 2000E – 5000E? Eu, cu gradul maxim în cercetare echivalent prof. univ., am 1300E și nici o perspectivă de a trece peste, orice aș face, pentru că mafia tehnică din electronica în care am vrut să-mi urmez vocația de la cinci ani nu mă primește în combinațiile lor iar la matematică pură nu mai pot reveni (cu excepția situației în care aș fi de acord să ofer de bunăvoie psihiatrilor ocazia de a mai câștiga peste cei 5000E pe care-i menționează articolul). a acuza o categorie pentru folosirea abuziva a unei legi este o actiune pe care nu pot sa o accept Foarte interesant aici. În expunerea mea chiar asta am dovedit, că armata albă folosește abuziv o lege, pentru că legea nu garantează explicit accesul pacientului la propriul dosar, dar nici nu-l interzice explicit, în vreme ce în actul oficial de refuz pe care l-am primit, cei ce l-au redactat își permit să completeze legea cu acel „nicidecum copii ale tuturor documentelor medicale”. Nu e asta un exemplu evident de folosire abuzivă a legii? Și cine o folosește în mod abuziv, noi împotriva lor sau ei împotriva noastră? Insă domnul prof. IB nu acceptă ca armata albă să fie acuzată în vreun fel. Nici măcar pentru folosirea abuzivă a unei legi, care în mod normal se cheamă abuz de putere și este supus acuzării. Domnia voastră, ca și alții dintre participanți, ați văzut în demersul meu sensul lui exact, de încercare de reparare a nedreptăților ce se fac părintelui meu. Singur domnul IB n-a văzut altceva decât un afront adus armatei albe. Dacă judecata sa ar fi fost democratică, ar fi rămas la dezbateri și ar fi adus argumente. În loc de asta, a părăsit în grabă ședința și s-a dus direct la email ca să-și facă auzit tunetul. Este motivatia pentru care nu doresc continuarea acestei discutii. Mesajul domniei sale interzice orice drept la replică. Armata albă nu argumentează, ci ordonă. Căci de aceea este armată. Cât de suspect de similare sunt pozițiile domnului IB și ale autorului G. C. Curcă citat în articolul din Revista de Bioetică. În afara unității medicale, pacienții externați sau aparținătorii lor sunt liberi să acționeze după cum cred de cuviință, dar fără a aduce atingere reputației spitalului sau medicului... Societatea civilă, sau ce a mai rămas din ea, nu are voie să se atingă în nici un fel de „reputația armatei albe”. Este trist, neînchipuit de trist, că scrisoarea-tunet a lui IB nu transmite decât acest mesaj, vizibil clar printre rânduri și deviațiile de la logică: că de armata albă nu ai voie să te atingi. Indiferent de cât rău au făcut. Faptul că mie personal mi-au făcut atâta rău prin presiunea psihilogică creată de secretomanie, nu cântărește nici cât un fulg față de „impertinența” de a critica armata albă în loc de a o elogia. A o elogia pentru ce? Vă aduceți aminte că IB mi-a cerut să-i retrimit articolul din Rev. de Bioetică. În scrisoarea de răspuns îi adresam lui IB rugămintea, în spirit umanitar, că acum, dacă va reciti articolul, poate mă va ajuta să umplu golurile din filmul evoluției către sfârșit a domnului Vuza redat în articol. Aveam în vedere în special acel medicament misterios, sursă a unor efecte bizare care întâi ne-au dat speranțe apoi ni le-au luat, medicament ținut și azi sub secret. Dar le poți invoca lor spiritul umanitar? Cu o răutate demnă de armata albă, IB nu a făcut decât să trimită confirmarea automată de primire, fără nici un alt răspuns. De fapt răspunsul se deducea din lipsa lui. Școlarul care, lăudabil, a intrat cu inițiativă în dezbaterea ce a avut loc, a adus în discuție un mare și trist adevăr: că dacă nu ai la bază platforma de susținere, te prăbușești de la înălțime. Cine sunt eu și ce susținere am ca să pot ține piept lui IB, membru de frunte al armatei albe, decorat cu înalte distincții de președintele TB, etc.? Mă susține vreo organizație, vreun partid? Mă susține „societatea civilă” care doarme, amețită de drogul societății de consum? Sunt singur și blamat de toți, mai rău ca un școlar leneș. Interzis reporterilor. Eliminat de pe posturile TV. Foarte probabil, eliminat în curând și din funcție. Domnul dr. Videnie îmi spunea că am avut o misiune. Pe care am dus-o la îndeplinire atât cât am fost lăsat să o îndeplinesc. Ilie din Tesba a avut și el o misiune. După ce a îndeplinit-o, îl urmăreau să-i ia viața. Iar el se ruga „Mi-ajunge acum, nu sunt mai bun ca părinții mei”. Îngerul l-a întărit arătându-i că drumul lui încă nu a ajuns la capăt. Eu nu știu în acest moment dacă drumul meu a ajuns sau nu la capăt. Ceea ce însă știu este că sunt din ce în ce mai obosit. Sunt obosit de lupta de a scăpa de ocupația care nu mi se potrivește și a mă încadra în ocupația unde știam că trebuie să fiu, așa cum spunea domnul dr. Videnie, încă de la cinci ani. O luptă nereușită pentru că mafia tehnică îmi interzice să intru în rândul lor. Sunt obosit de lupta cu armata albă, într-o societate adormită a cărei nepăsare față de o problemă vitală este strigătoare la cer. Sunt obosit de lupta cu rudele mele oameni de afaceri, împreună cu care am sperat în zadar că vom putea întreprinde ceva, atât cât ni se mai dă voie să întreprindem, dar pe care nu i-am putut urni din starea lor de burghezie-în-papuci-cu-berea-în-fața-meciului-la-TV (cu ecran panoramic cu plasmă adus din Austria, altfel nu se poate). Sunt obosit de lupta cu istoria nerecunoscătoare față de G. P. Vuza, ceea ce s-a întâmplat de curând fiind o capodoperă în materie de monstruozitate, de la presa care (pesemne din ordin) a refuzat în bloc să vină până la ofensa pe care mi-a împărtășit-o domnul Uță, că era planificat ca după o oră să fim dați afară din sală. Și cel mai cumplit este că mă aflu în întuneric și nu pot să-mi dau seama, toate acestea se întâmplă pentru că cineva este deranjat de ceea ce spun, sau pentru că sunt o entitate minusculă, un școlar leneș, un parazit social care nu merită nici o atenție? La care mai adăugați, peste toate, oboseala strânsă din anii când am fost alungați din casa natală și din cei 18 ani de neliniște după infarctul domnului Vuza. Se pune întrebarea, cum mai rezist? Într-un moment de sinceritate, prof. Svasta mi-a declarat că, pus în situația mea, probabil și-ar fi pierdut mințile. Unii dintre locuitorii cartierului Uranus s-au aruncat pe fereastră când au venit buldozerele. În cazul meu, cred că răspunsul este acesta. Am avut șansa că am fost ferit de program fix și de răspundere. Dacă peste toate cele de mai sus ar fi fost și astea, probabil că făceam infarct ca domnul Vuza sau îmi pierdeam mințile și luam calea ferestrei. Oricum treaba cu pierderea minților se pare că nu e departe, în condițiile în care doamna Vuza îmi oferă clipă de clipă prilejul de a vedea cum e când le-ai pierdut, iar eu nu am voie s-o las pe mâna armatei albe, care oricum n-ar face altceva decât să economisească o pensie. Dar urmările au început să apară. Văd cum redactarea unui document sau a unei scrisori îmi ia tot mai mult timp. Numărul paginilor de fizică sau electronică citite zilnic scade vizibil. Probabil la aceasta contribuie și alimentația nu tocmai echilibrată, a cărei grijă îmi revine în întregime. Dar motivația care să mă susțină în această activitate domestică scade tot mai mult, fiindcă forțele nevăzute oricum mă vor afară din activități, drept care „refacerea forțelor” apare tot mai lipsită de obiect. Dușmanii se pot bucura. Drumul se apropie de sfârșit. Vedeți dar, contrar celor ce ați afirmat în expunere, nu sunt de loc matematician, cu atât mai puțin unul „faimos”. Un matematician adevărat ar trebui să poată găsi, numai cu hârtia și creionul, o cale de a ieși din acest blocaj. Eu am nevoie de suportul experimental care să-mi dea sugestii. Dar numai „personalul autorizat” are acces la suportul experimental, iar eu nu sunt autorizat pentru nimic. Cu deosebită stimă și mulțumiri pentru participare, D. Vuza | |
| = candva, | Maria Gheorghe [19.Nov.08 00:16] |
| ne intrebam, in cor, cum de trec oamenii cu atata absenta pe langa "agonia" unei cauze, cum de nu au puterea lipsei de ignoranta?! intrebari dupa intrebari, cu timpul, lipsite complet de mirare... intrebari care aduna in ele atata revolta si dezamagire... cei care lupta cu credinta pentru o cauza dreapta si indreptatita... nu asteapta recompense, nici laude, nici marire... asteapta doar un ecou de solidaritate... si daca aceasta solidaritate, lucida si sincera, nu vine de la semenii lui, de la cel caruia oricand "i s-ar putea intampla"... ce sa mai astepte de la "cei cu musca pe caciula"!? cum si cu ce sa-i mai incurajezi pe acesti oameni?! strigatul lor in pustiu nu mai poate fi decat un exemplu, o invatatura... pentru cei care l-au abandonat, la o adica, de la inceput e mai sanatos sa lasi balta orice revendicare legitima, de bun simt. multe legi sunt facute de oameni strambi (ce sa iasa de aici? tot o strambatura de lege) pentru cei care isi dau sanatatea, confortul, viata, sa ramana drepti... mare pacat cu aceasta "rana vie"! mare pacat cu toate ranile! | |