| = cuvintele puncte | Dana Stefan [11.Oct.08 21:10] |
| Sa parcurgi un spatiu ca sa regasesti in altul... Nu exista patrate libere intre spatii si pe mine m-ai surprins ca intotdeauna, suprapus, intr-un contrapunct.:) Multumesc asadar pentru calitatea cu care esti inzestrat in a nimeri intre spatii incalecate. daca imi permiti, o sugestie: pentru un asemenea text de bun gust, as inlocui linistit "c-ai vazut, c-ai asteptat". ca ai vazut. ca ai asteptat. nu stiu..imi suna mai bine, aseaza fraza cum trebuie, la locul ei.. cu placerea lecturii, Linea | |
| = erata | Dana Stefan [11.Oct.08 21:12] |
| ...ca sa te regasesti in altul. e important cum spun acum. iarta, am omis din clapacire. | |
| = "Spune-mi să vin, te știu prea bine" | Maria-Gabriela Dobrescu [11.Oct.08 22:17] |
| Uneori, un simplu bilet scris din inimă și lăsat într-un colț e suficient pentru a înțelege că cineva se gândește la noi. Mă bucur că semnatara biletului tău te veghează să scrii ca să-i poți bucura pe cei care te citesc. Dorul ei de a se întoarce spre tine ca spre acasă îmi spune totul. Ea nu te va părăsi niciodată. Tu doar să scrii... Te salut cu toamnă în suflet și priviri, Maria | |
| = Oboiul toamnei | Călin Sămărghițan [11.Oct.08 23:32] |
| Dana, cum spui e întotdeauna important. Nu știam că e o calitate să "nimeresc între spații încălecate"... Acolo am modificat, am încredere în gustul tău. Maria, ascult oboiul toamnei și mă scotocesc prin buzunare după bilețele. http://www.trilulilu.ro/Blanche/7fdb5a5c105564 | |
| = pimpongand o stare | Dana Stefan [12.Oct.08 00:44] |
| e un text mai vechi... poate e bine sa iti pun un fragment aici pentru ca tin sa ma intelegi si de data asta. tu intotdeauna ai stiut sa descifrezi sensuri.. e strict legat de ceea ce poate fi personajul din poemul tau. specific asta. compunerea mea vine aici ca o extensie, calin, de asta m-a si frapat cumva. textele imi par ingemanate, parti dintr-un intreg. apoi o sa vezi si ce e cu spatiul acela incalecat, am oprit citatul acolo. pun citatul din textul meu, pentru ca pare un raspuns notat pe dosul biletului celuilalt. sa ierti staruinta, insa ma simt impacata acum in ceea ce priveste textul meu. am si eu raspunsul.:) "Intotdeauna cand sunt prinsa suprapus intre, pe, in, dedesubt, peste, imi spun ca de data aceasta nu mai scap. Nu mai incap. Si in, peste, pe, intre, apuc sa mai gandesc asa, ca intotdeauna ma voi descalci si pentru o clipa macar, cat sa incap in noul spatiu incalcit. Fiecare asemenea calatorie ma apropie de un ceva pe care iar va trebui sa fiu in stare sa il descifrez. Atunci incerc sa ma opresc, ca sa nu gindesc la altceva atat de altfel de foarte complicat incat sa nu mai pot face fata. Daca aleg cea mai simpla varianta, sa nu gindesc adica la nimic, intru in spatiul labirintic al nisipurilor miscatoare care ma anuleaza. Bine bine, nu e periculos, va trebui sa intru si in labirintul acela odata sa vad pana unde duce. Si ce inseamna acolo miez?! Cata vreme eu ma incumet, eu o sa pot. Nu mi-ar fi frica de spatiul labirint, mi-e frica doar de calatoria spre reintoarcere...Stiu sigur ca n-o sa mai vreau sa ma regasesc la fel... Reintoarcerea spre ce am fost imi este, cel putin azi, la limita priceperii. La limita absurdului. La limita rabdarii. La limita imaginarului. La limita gandului. La limita limitei mele! Si vii tu, si ma obligi sa-mi treaca prin gand ca uite, habar nu am ce e cu hartia aceea si in ce culoare ar trebui sa se prefaca, eu stiu doar ca zbea lichidul si hartia e poroasa si ca paharul trebuie sa fie din sticla, sa se vada tot prin el si acestea ma obligi sa le gandesc pe toate in acorduri de Corazon Espinado, care ma dor obligatoriu albastru spre rosu si descifrarea cuvintelor-sensuri devine astfel subiectiva, deci zbeau din cuvinte culoarea si las lichidul sa se imbibe, as da cu sticla de pamant si suna sticla sparta ca o aiureala si ca sa fie mai absurd zambesc si se incaleca zambetul inghesuit cu plansul, minele meu imi spune mai bine plins decat zmiorcaiala! si atunci capitulez concluzionand dezmatat si zmucit ca e timpul sa ma vad si nebuna despletita, ce loc de parcare e SIMPLU!... Eu pot. Si tu habar n-ai de toate acestea, tu fredonezi un cantecel despre ierburi de leac si ma indemni sa fiu prinsa suprapus si sa birui si din atatea texte nescrise pe hartie, ci memorate din dragoste de memorare, ma silesti sa fiu din sfoara de matase dezlegata la glezne exact atat cat sa am timp sa-mi trag doar rasuflarea! Un patratel liber intre spatii... Tu parcurgi la randul tau, spre mine, spatii incalecate.." ma rog, mai sunt citeva fraze insa pana aici se leaga textele. sa ai o seara buna Linea | |
| = orgasm a la sec XVIII | Alberto M. Popesco [12.Oct.08 05:33] |
| păsări lungi? ciudate păsări, nu? izbăvirea în frunze? în frunze de marijuana? teama mea îți îmbracă privirea... mi-a plăcut, e o formulare poetică deosebită. asta cu să nu mori încă un anotimp e cam romanticoasă și plictisitoare, e de liceu, sau de filme de-ale plictisitoare cu_cavaleri care îngenunchează în fața domnițelor și se înroșesc din cap până-n picioare când le invită la balul de binefacere al tinerilor barzi per total e cam bălărios și cam cu multe pretenții pentru încadrarea la proză amical | |
| = Spații încălecate | Călin Sămărghițan [12.Oct.08 13:13] |
| Dana, ai avut dreptate, e extraordinar cum am simțit textul tău. Cât de complementar, atâta doar că ale mele nu sunt atât de pretențioase și de elaborate. Și personajele mele caută ieșirea din labirint, iar la nivelul facerii textului încă există niște căutări. Poate aceleași incertitudini. "Nu mi-ar fi frica de spatiul labirint, mi-e frica doar de calatoria spre reîntoarcere" este exact starea pe care o simt la mijlocul de cale la care mă aflu pentru ieșirea din spațiul unde m-au condus propriile-mi personaje. (Prefer să mă exprim în continuare ca gândind prin ele.) Ne-frica de labirint, ci frica de întoarcere pare a fi și starea lor, de preferare a labirintului, poate că soluția este să NU ieși din el. Ne-frica de labirint, și probabil de ceea ce pândește ascuns în el, ca stare de grație. Apoi, da, e lipsit de sens să ne reîntoarcem la ceea ce am fost. Cineva îmi sugera ca nu drumul de întoarcere ar fi soluția, ci desființarea labirintului în sine. Și mă gândeam, atunci, cum să-l desființez? Mi-ai răspuns: prin ne-frica de el. Mi-ai dat un răspuns mare. Ce simplu! Am înțeles mai bine, cum e cu "spațiile încălecate", da trebuie să fie o calitate să pășești peste ele. Cu "zâmbet înghesuit" "încălecat cu plânsul". Ce frumos! E un text de revenit. O să ți-l caut. Mă foarte bucur că ai revenit. | |
| = Amice! | Călin Sămărghițan [12.Oct.08 13:26] |
| Alberto, fain că ai trecut, eu eram convins că nu mă citești din principiu. Dar dacă tot ai făcut-o, trebuia să lași un semn ca să te eliberezi de această povară. E mai bine așa. Nu știu de ce spui "orgasm", e depaaarte de așa ceva, dar fiecare cu percepțiile lui. Știi bancul cu psihologul și...?, ups!, mai bine tac, că vin de la Liturghie. Păsările mele sunt întotdeauna ciudate, să le vezi pe cele de pe pereți! Nu-ți fă idei, că n-ai nici o șansă. Fiecare cu frunzele lui; cert e că ale mele nu-s cum zici. Nu știu despre ce filme vorbești, dar ți-aș putea face o listă cu ce-mi place. Le poți vedea și printre comentariile mele, dar e mai greu. Sunt fericit că-l vezi "bălărios", mi-aș fi făcut probleme mari dacă ți-ar fi plăcut. La fel de amical. | |
| = Păsările lungi... | Emil Iliescu [12.Oct.08 18:42] |
| Păsările lungi...amintirile noastre care se dilată, la așteptarea revederii... Toamna...numai ea ne poate îmbrăca în culoarea cea mai potrivită: melancolia. Primăvara este prea zburdalnică, vara prea cochetă, iarna prea bătrână și serioasă. Toamna...toamna este haina sufletului nostru, singura care nu ne strânge și cu care nu ne este rușine să hoinărim liberi de prejudecăți prin lume... Timpul...această armonie fără glas, lunecând prin frunzele uitării, ca un strigăt de izbăvire: "numai pe aripile mele puteți ajunge în no man"s land, acolo, unde oricine poate visa..." Iubita... adierea unei șoapte de dor, glasul toamnei, singura potecă știută spre casă...fericirea... O proză ca o auroră boreală peste cuvinte... Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = in mod deosebit | Valeriu Sofronie [12.Oct.08 19:31] |
| in mod deosebit mi-a placut versul din partea finala "Voi împleti oboiul acesta al toamnei cu dorul de-a mă întoarce la tine ca înspre acasă" Versul asta este poezia din poezie. Placut deci. Valeriu | |
| = doamnă toamnă | Călin Sămărghițan [12.Oct.08 21:41] |
| Domnule Emil, întotdeauna vedeți dincolo de cuvinte. Toamna asta ne-a contaminat pe toți, ne-a "lovit" pe toți și o iubim deopotrivă. Da, e cea mai bună haină de îmbrăcat. Valeriu, privesc printre gene, da, e versul cheie. | |
| = Ai vrea ca timpul să fie mut, să-ți vorbească prin semne | natalia verona [24.Oct.08 05:33] |
| Mi-a placut. Pasarile, niste ceasuri ce ne acopera lungimea vietii si, mai ales, a trarilor. Apoi indeletnicirea timpului mut de-a impleti oboiul acesta al toamnei. Mai vin cu placere. | |
| = Oboiul Veronei | Călin Sămărghițan [25.Oct.08 21:02] |
| Mulțumesc Natalia, bucuros de oaspeți galanți și... clujeni. Da, oboiul toamnei, of, ce poveste! Mai hai, toamna e largă! Verona... de la Verona? | |
| = Rugă pentru sufletul meu... | Virginia Popescu [21.Nov.08 12:50] |
| Călin Movule, consideră gestul meu ca pe unul de la o "soră de caritate" care îl face din plăcere. Te întrebi probabil de ce te-am ales tocmai pe tine din atâția poeți plini de harurile poeziei de pe site. Ei bine, pur și simplu mi-a plăut poemul și am simțit nevoia să-i dau o formă franțuzească. Acum lucrez la traducerea "Ultimilor sonete imaginare ale lui Baudelaire", pe care le-am scris în urmă cu trei ani, în franceză. Doream să-l eclipsez pe marele V. Voiculescu, care scrisese ultimile sonete ale lui Shakespeare în română. Am trudit ceva la ele și m-am specializat în tehnica poeziei fixe. După un timp nu mai știam cum să scap de atâta fixitate. Acum m-am hotărât să le pun pe ro., dar trebuie să le dau o formă românească. Nu mi-am închipuit că-mi va fi atât de greu "să mă traduc". Toate astea îmi dau cumplite dureri de cap..... Ca să scap, m-am hotărât să fac ceva mai plăcut care sper să fie și util... Singurul lucru pe cre te rog să-l faci pentru mine, (ca față bisericească ce te afli) e să te rogi din când în când pentru sufletul meu...... | |
| = Movul | Călin Sămărghițan [22.Nov.08 13:39] |
| Nu mi-a spus nimeni ”movule”, dar am să-mi adopt numele că-mi place. Îți doresc succes în realizarea proiectului, sună cel puțin interesant. O rugă pentru o soră de caritate, bine. | |
| = Lumină de toamnă | Virginia Popescu [23.Nov.08 06:02] |
| Călin S.,îți trimit traducerea la acest frumos poem în proză. Dacă ai obiecții, scrie-mi și voi face transformările necesare. Eu am ținut cont și de sonoritatea poemului în franceză. Billet écrit pour te trouver L'aurore d'automne Je sais que tu as vu voler ces longues nuées d'oiseaux. Je sais que tu as attendu cet automne tel un habit neuf. Tu voudrais que le temps devienne muet, qu'il te parle par des signes. Tu voudrais voir dans les feuilles ton salut. Invite-moi, je te connais très bien ! Dis-moi que ma peur habille ton regard. Je veillerai sur ce que tu écris, mon poète! Je veillerai à ce que tu ne meures pas encore une saison. Je tresserai dans mes cheveux des lanières de vent. Je mêlerai le son de cet hautbois automnal à la nostalgie de mon retour chez toi, comme si c'était vers ma propre maison. | |
| = O, toamna asta nebună! | Călin Sămărghițan [23.Nov.08 12:14] |
| Ridic pălăria, Virginia! Toamna care a trecut își trimite retrospectiv ecourile. E o scriere la care țin foarte mult și, iată, mă văd învățând franceza citindu-mi propriile poezii. Mulțumiri. | |
| = Pentru o editie bilingva | Virginia Popescu [23.Nov.08 21:26] |
| Calin, te rog sa ma scuzi pentru o mica greseala, scapata din viteza! Cuvantul Hautbois incepe cu un *H aspirat. Corect este ce hautbois si nu cet hautbois. Nu trebuie sa te simti obligat sa-mi spui cuvinte frumoase despre poezia mea. Stiu ca sunt o incepatoare in limba romana, dar nu in franceza in care am compus majoritatea scrierilor mele. Trebuie sa perseverez, sa exersez, sa muncesc..... Nu ma sperie munca, mai ales ca e vorba de una nobila. Imi place ca esti o fire deschisa, cu simtul umorului si pe deasupra ai si harul poeziei. Sper sa iasa ceva frumos din aceste traduceri. Poate o sa scoti o editie bilingva. Urmatorul text e putin mai dificil, mai am de lucru la cizelarea lui, sunt niste repetitii la care trebuie sa renunt, dar e muzical si se traduce frumos. Fiind cam lung, nu voi mai putea sa-l postez aici, asa ca iti trimit adresa mea de e-mail, ca sa putem coresponda si schimba opinii despre eventualele variante. Mult succes la scris! Cu prietenie, Virginia [email protected] | |
| = Pentru | Călin Sămărghițan [25.Nov.08 11:11] |
| Surprizele mele știi care sunt acum? Să văd care va fi următoarea aleasă. | |
| = versuri de toamna | cordeanu iulia [25.Nov.08 13:09] |
| "Ai vrea ca timpul să fie mut, să-ți vorbească prin semne. Ai vrea să poți vedea în frunze izbăvirea." Izbavirea noastra... E atat de placut sa citesti despre o toamna ca o izbavire! Cuvinte simple ce amintesc de ireversibil, de trecere, de ...toamna din noi si totusi departe de a fi triste, lasa deschisa poarta iubirii, unicul remediu, unica speranta. "Spune-mi să vin, te știu prea bine. Spune-mi că teama mea îți îmbracă privirea." | |
| = În copilărie stăteam pe strada Iuliei albe. | Călin Sămărghițan [26.Nov.08 01:43] |
| Da, Iulia, sunt versuri de toamnă caldă. Un anotimp pe care-l vrei izbăvitor și aducător al lucrurilor simple. Dar nu, ele nu vin așa ușor. Mă bucur că ai lăsat un semn la o poezie deja vechiuță. | |