| + solitudinea creatorului de cursa lunga | Leonard Ancuta [06.Oct.08 08:35] |
| cu toate ca uneori trec prin tecstele tale fara sa las vreun semn, de data asta m-ai convins sa ma opresc sa iti spun doua lucruri. mai intai ca am citit tecstul si peste 10 minute am simtit nevoia sa il recitesc, apoi ca am inceput sa ma obisnuiesc asa ca o vecinatate cu placerea sa iti citesc versurile. imi place aerul de aici, nu mai pastreaza vehementa si malitiozitatea altor creatii ale tale, si imi pare ca aici esti chiar duios, asa ca o zicere din fluier. de altfel chematul acestui motiv, prezent de doua ori in poem imi spune despre lehamitea pe care o resimte personajul scriiturii tale, distanta la care s-a izolat de lume in aceasta siberie personala, acestea fac ca aceasta muzica sa fie un tovaras devotat, la fel ca si cainele. Faptul ca e un caine tragator, imi da speranta ca te va ajuta sa depasesti momentul si ca te va impulsiona prin tenacitate sa te vindeci la mana prinsa in capcana, de alfel o intorsatura buna a unei metafore cam tocite. ai conturat o atmosfera inghetata si o imagine memorabila cu fluieratul cetii, m-a patruns pana in oase gerul, pot spune ca imi place mult cum reusesti prin concizie, cu mijloace putine sa dai spatiului poetic autenticitatea potrivita. cat despre sarbautorile barbare, asa e in specia noastra, spirit de haita si chiar mai mult, hai noroc ca mi-a placut. ma retrag acum, se vad deja luminile nordului! | |
| = wow... | Andrea Sofronie [06.Oct.08 21:53] |
| Domnule Munteanu, ce de poezie este in poemul asta, in aparenta atat de simplu...! Iti tot recitesc textul pe muzica unei piese de-a lui Florin Chilian ("Chiar daca ") si nu contenesc sa ma minunez de ce poate scoate poporul asta din intunecimile sale de adancimi... Este un poem nu despre iubire ci unul al iubirii de neam, asa cum tmpul mai recent nu mai pare sa arate. Recitindu-te in vine in minte un episod din viata lui Eliade - dupa ce sta in Rishikesh ca un monah al unei alte religii timp de un an, fara sa consume macar o drahma pe zi, cersindu-si bolul de mancare in satul din apropiere, lasa totul la o parte si se intoarce in tara. Il anuntase tatal printr-o scrisoare ca trebuie sa mearga la oaste...Asta da patriotism. La noi capsunarii de care vorbesti, nu mai pot recunoaste din limba din scrisorile celor de acasa... Nu vreau sa spun mai multe . Ce e drept, ai nimerit (in sensul necesitatii), un poem adevarat. Iti multumim si te fericim. Doamne ajuta! Andrea. | |
| = steluță *aaa* | Liviu Nanu [06.Oct.08 22:55] |
| Un poem pe care l-am citit cu plăcere și care m-a emoționat (eu fiind cititor de poezie nicidecum critic). Totuși, cred că rima lăstarii-căpșunarii nu prea ajută poemul. Am reținut: "atunci împrejuru-i duhnește a pustietăți siberiene i se înfrigurează a scârbă cu strângerea din umeri a fecioarei înaintea pomenilor cu sangria" "pielea bătrânilor s-a lipit de fierul porții" doar versul acesta, și era suficient "numai câinele lui fără stăpân fluieră ceață pe gură" Mie mi-a transmis o senzație de singurătate. Acum un an, aveam o elevă în clasa a V-a. Venea la școală însoțită de fiecare dată de cîinele ei, de rasă maidaneză. Cîinele o aștepta pînă termina lecția (între timp se mai și împerechea cu vreo domnișoară canină), apoi plecau amîndoi acasă. Din toamna asta, fata a plecat la mama ei, în Spania. Cîinele însă vine de fiecare dată și o așteaptă. Poate că legătura întîmplării cu poemul de față este forțată, dar eu așa l-am simțit, ca pe o senzație de înstrăinare, de singurătate. Nu știu dacă acestea sunt ergumente pentru o stea, n-aș vrea să deranjez vreun editor (deja am fost acuzat (fără dovezi) că "în repetate rînduri" am abuzat de condiția mea de steluțar). Îți acord însă o steluță personală, semn că poemul mi-a plăcut. | |
| = . | Vasile Munteanu [07.Oct.08 07:01] |
| Leonard: da, spre nord aerul e mai tare, lumina se simte în piept, iar întunericul înseamnă jumătate din viață; mulțumesc pentru lectură și semn. Andrea: probabil că în orice text este tot atâta poezie ca și în cazul unei femei - cât și ce fel de poezie se găsește în ochii cititorului; mulțumesc pentru semnul de lectură. Liviu: cum spuneam altă dată, tipul acesta de astralitate are rolul de a ordona gravitația; mai ales prin mișcarea de rotație (între indivizi :) ); importantă rămâne interacțiunea; onorat de prezență și cu mulțumiri pentru cuvinte. | |