| = râs cu rigips pe buze | Mara Mina [07.Sep.08 13:49] |
| Un Șcarpeșchi aș vrea și eu ca sâmțesc cum mă gâdilă la lingurică. Tot virusu lu Stamate o fi dă vină. Fain bunicul cu popedul, mai că-mi vine să-i fac o vizită. Mă bucur că ni/mi l-ai prezentat. Sănătate ! | |
| = „limba noastră-i o comoară” | Florentina-Loredana Dănilă [07.Sep.08 17:58] |
| Daniel, eu tocmai îmi propusesem să devin cucoană serioasă, că doar ce m-am întors de la un Colocviu de oameni serioși, și vii tu cu popedu tău să mă faci de râs. Adică să râd. Mi-a plăcut. Se vede că stăpânești limbajul de pe la noi de la țară (vorbesc de zona noastră, unde am crescut, atât tu cât și eu, nu de Iași). Și totuși, Daniel, nu mă ucide! Ce-i ăla poped? Pune-l pe Andrei să-l întrebe pe tataie și dă răspunsul mai departe. Să mai comiți! Vreau să spun astfel de scenarii. | |
| = Ești un pericol mondial, cu “popedu`” matale… | Maria Prochipiuc [07.Sep.08 22:38] |
| Scena cu spitalul parcă îmi este cunoscută, dar nu-l mai știu pe Andrei, unde se așezase el, pe care pat, cel de lângă geam sau era lângă ăla cu capul îmbandajat? Scenariu bine ,, regizat,, dialogul te duce spre realitatea imediată, parcă îi și văd dicutând pe cei doi, doar infermiera îmi lipsește, iar de miros nu mai este nevoie nici de regie, dar nici de scenariu... ce pot spune e că a fost ca un fel de aducere aminte a unor vremuri petrecute pe undeva, printre rigipsuri... | |
| = eu și bunicul, on line | Daniel Bratu [08.Sep.08 15:30] |
| Mara, bunicul te salutant, da` den Șcarpeschi nu dă o picătură - 'ce că are efecte secundare mult trebuincioase la circuit - în altă ordine de idei sau în aceeași, te așteaptă, da' fără lingurică sănătate maximă!, mulțam Loredana, bunicul ți-a lăsat (Andrei e plecat cu generația 003 a lui Piți, în nord, să se lupte cu Feroe), of line, pe mess, următoarele: - fata moșului, d'apoi dupe așe colocviu haibun, o scienetă di tăt râsu'/plânsu' ca aiasta, numa' bună di cuconiți nu iaște, șeea șe mă fași să rog iertășiuni și din partea autorelui de parascovienie, cu tăt limbaju' dumisali di nestăpânit, cari fași poped din moped și adușeri aminti di obșina satului, cu plecășiuni și sărutări di mânușiți, conițî, Bunicu' Maria, da, atmosfera e cea de acolo - era vremea sonetelor de spital, când oameni dragi mi-au fost aproape și m-au ajutat să trec mai ușor, chiar și fără un călcâi întreg, puntea spre lume, de unde acum, mai târziu, îmi e simplu să râd, mulțumesc La mulți ani! | |