| = unde-i punctul? | Ioan-Mircea Popovici [17.Jul.08 14:56] |
| dicolo de cele mai bune aprecieri, vin cu jumatatile mele inegale... tu zici Geneza eu zic Facerea... si deja am intrat in amestecarea limbilor din Babel... Geneză 11.1: „Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte.” Facerea 11.1: “In vremea aceea era in tot pamantul o singura limba si un singur grai la toti”. Punand cele doua, fata-n fata, intre ele gasesc un perfect motiv de controversa... cum se face ca oglindirile scrierilor, in diferite eduturi, au atatea interpretari, atatea crevase, incat este o aventura sa mergi la origini sa vezi difirentele intre polul magnetic si polul geografic... dupa ce aflu unde-i punctul de inflexiune, trec mai departe... | |
| = Între rustic și cult | Camelia Tripon [17.Jul.08 15:38] |
| Îmi place mai mult geneză decât facere, iar existența mai multor variante se datorează traducătorilor și nivelului lor de erudiție. Într-o limbă arhaică vei găsi "fântâni istorice" în loc de "izvoare istorice" cum se exprimă azi istoricii. Însă eu cred că putem înțelege indiferent de limbaj. În altă ordine, am folosit fragmente din versete, cine dorește să aprofundeze poate citi în Biblie...mulțumesc pentru înțelegere... | |
| = Interesant | Camelia Tripon [05.Jun.09 01:45] |
| cum este posibil să ștergeți numărul de "vizionări" au fost de ordinul sutelor, iar la eseul "În așteptarea lui Moș Crăciun" de peste 1.000...ceva din modul de existență a site-ului este întunecat... | |
| + atingând partea stângă | Ioan-Mircea Popovici [31.Jan.19 15:19] |
tocmai mă pusesem pe vâslit în jurul zilei de azi cum o făceam în arhipelag când dimineaţa alergam să prind răsăritul mă întâlneam cu pescarii care ieşeau cu bărcile-n larg şi cu fotografii inima mea şi-a găsit ritmul muzica şi locul din care nu lipsesc frunza, piatra, uşa şi norocul cu jocul pus pe roluri cu goluri la fotbal şi noduri pescăreşti precum acelea-n care tu eşti ceea ce ştii şi nu ştii evident cu cât ştii mai mult cu atât afli ce multe nu ştii “o inimă ușoară este liberă, iar a fi liber înseamnă a putea dărui; și în acest caz inima se umple mereu de sângele oxigenat și de focul iubirii. Poate nu întâmplător în sanscrită angara înseamnă cărbune aprins și agni-foc. Când in-vidia, acest vid al inimii ne poate cuprinde și strânge ca un inel, la fel orice sentiment negativ afectează corzile inimii, strâmtează inelul (angurya) orificiului dintre atriul și ventriculul stâng, valva mitrală, atunci focul vieții, Agni, se diminuează. Când ne facem cruce, noi ortodocșii spunem: În numele Tatălui, în numele Fiului și în numele Sfântului Duh. Atingem pe rând fruntea, plexul solar (poarta soarelui, prin care intră energia, prana în sanscrită - „Pâinea lui Dumnezeu” în Ioan 6.33; anatomic plexul solar conține 5 ganglioni obișnuiți și doi în formă de pește - simbolic ei reprezintă cele cinci pâini și cei doi pești, masculin și feminin reuniți, precum în Ioan 6.9), apoi partea dreaptă a toracelui și a inimii și spunem: „al Sfântului Duh” (unde tradiția vedică consideră că este lăcașul, templul sufletului), iar în final spunem Amin, atingând partea stângă, inima - cea care la judecata zeilor la egipteni (și de apoi la creștini) va spune adevărul despre faptele din timpul vieții.” | |