| = nu știe nimic de morțile mele | Maria Prochipiuc [16.Jul.08 14:09] |
| Dacă aș reuși să privesc poemul acesta prin prisma inimii tale poate aș înțelege și cele mai simple lucruri, dar e posibil și să nu înțeleg nimic, fiindcă așa mi se citeștie mie acum acest poem, este ceva ce iese din realitate și duce spre acele picturi enigmatice care ațâță curiozitatea și lasă loc de interpretări. Prima strofă pare a nu avea nici o legătură cu următoarele, dar de fapt e un fel de sfârșit, totul pare o ușoară incertitudine, care te face să meditezi și de ce nu , să visezi. Insist mai mult asupra primei strofe, fiindcă mi se pare un fel de coșmar, după care trezirea la realitate. Următoarele două strofe parcă ar încerca să descifreze ceva, dar cum spunea cineva ,, fațada rămâne intactă’’ Un fel de obsesie, i-aș spune – pledoarie într-o lume necunoscută! Abia azi am reusit să mă loghezi, cu toate că am scris comentariu din ziua apariției textului, probabil au fost ceva probleme pe site, nu știu de ce nu mă puteam loga, dar asta este... | |
| = . | Marinescu Victor [21.Jul.08 12:47] |
| Maria, este o lume pe care nu am intalnit-o pana acum, o lume in care as vrea sa raman, o lume in care spun in fiecare zi ce sunt, din ea se vad oameni care traiesc doar pentru a cumpara paine si ma gandesc ca poate ei nu vor mai mult. ai dreptate, lasa loc de interpretari si uite eu, am indraznit sa fac una, poate cea adevarata, cine stie! multumesc victor | |