| = Cireșul | tincuta horonceanu bernevic [05.Jun.08 20:28] |
| Distractivă povestea cu cireșele! Mi-a plăcut mult finalul. Pentru că are umor! Felicitări pentru Marele premiu de la Suceava! tincuța | |
| = Tincuța Bernevic | Florentina-Loredana Dănilă [05.Jun.08 20:44] |
| Mulțumesc, Tincuța, și mă bucur că am adus puțin vara pe monitorul tău. N-am intenționat să fie umoristică nici măcar la final, vroiam să filozofez puțin pe tema nimicului pe care și-l apără unii oameni, dar nu m-am putut abține:) A ieșit altceva. Și mi-am zis că pesemne așa trebuia să iasă. Cu prietenie, Loredana PS - Pentru că ești din Bacău: m-a bucurat, pe lângă marele premiu, și cel al revistei Ateneu. Și frumusețea locurilor și a oamenilor. Acest text mi-a fost inspirat de casa memorială Eusebiu Camilar. Și de baba de dincolo de gard:), cu cireșul ei cu tot. | |
| = Fantoma lui nea' Ghiță | Dan Norea [05.Jun.08 21:26] |
| Avariția absurdă nu mi-o pot explica decât printr-un fel de manie a colecției - să ai cât mai mult, totul dacă se poate (asimptotic, evident), să nu oferi-consumi-cheltui-"irosești" nimic din ce ai. Dar credeam că e specifică bărbaților. Iată că baba ta mă contrazice. Pe de altă parte, bag de seamă că atentând la bunurile unui Hagi Tudose, îi provoci o suferință enormă și, ca urmare, resimți un fel de vină. Numai asta poate explica apariția fantomei lui nea' Ghiță, când e somnul mai dulce. Dar trecând peste considerentele umanitare, cred că bine ai făcut! Ca om căruia îi plac cireșele nespus de mult, consider că nu trebuie să rămână neculese, doar pentru că așa vrea o babă nebună. Altfel, ca să zic ceva și despre formă, cred că ai ales una potrivită pentru text. Prezent și trecut ba îngemănate, ba paralele (și aluzia la paralelele Nadiei nu e întâmplătoare), totul te face să îți rememorezi propriile furturi de cireșe și să zâmbești nostalgic "Eu eram Ilie Năstase". Bun text, felicitări ! | |
| = Ilie Năstase:)) | Florentina-Loredana Dănilă [05.Jun.08 22:16] |
| Încântată de-așa prezență VIP-oasă:) Acum fă-te Norică și-ascultă ce vreau să-ți spun! Eu aș încerca să-mi explic această zgârcenie (inexplicabilă de altfel) și prin altă prismă: să zicem că cireșul acela e tot ce i-a mai rămas bătrânei, nu doar material, ci ca o prezență ”omenească”, un prieten căruia să-i vorbești, cine știe? Doar ceea ce iubim nu e de vânzare, la niciun preț. Cât despre vinovăție, e poate mai mult milă... Când provoci o astfel de suferință, singura alinare e zâmbetul de încântare al copiilor care privesc cireașa râvnită, aproape neîndrăznind s-o mănânce. Mulțumesc, bucuroasă că ți-a plăcut. | |
| = Bogdaproste! | Doru Emanuel Iconar [06.Jun.08 18:28] |
| Sunt copil de oraș dar cu o bucurie nebună să descopăr „orice fir de iarbă crescut din pământ, nu din glastră”. Nu numai. Nimic nu-mi scapă nici greierul ascuns în pământ, câinii din vecini, sau cucuveaua ce și-a făcut cuib în curtea stupinii noastre. E o lume mirifică for me. Și mă gândesc ce norocos sunt pentru că nicăieri nu am întâlnit vreodată un om atât de zgârcit, fie femeie sau bărbat. Ar trebui să spun câteva cuvinte despre text. Un discurs leger, care a reușit să mă impresioneze prin acuratețe și limpezime. Doruleț | |
| = să n-ai parte | Florentina-Loredana Dănilă [06.Jun.08 18:36] |
| Doruleț, și tu mă impresionezi prin maturitatea comentariilor și texteleor tale. E bine că ești atent la tot ce mișcă sau nu din natură. Și să te bucuri de ea cât mai mult. Și inspirația literară tot de acolo vine, nu dintre pereți (eventual vopsiți cu grafitti). Eu consider că am fost deosebit de norocoasă că am crescut la țară, deși la vremea aceea mi-aș fi dorit la oraș. Cât despre zgârciți, să n-ai parte de ei vreodată! Mulțumesc, cu drag, Loredana | |
| = Un text mlădios, ca și copilăria ruptă din Rai... | Emil Iliescu [06.Jun.08 22:29] |
| Simplitatea unor gesturi pe care copiii de la oraș, odată sosiți la țară, le consideră sacre( câteva cireși rupte dintr-un pom, care nu le aparține, dar îi îmbie la aventură și risc sau încercarea de a prinde din gârla șireată o fâță ce va deveni de pomină la vremea povestitului în fața prietenilor) toate acestea ne dau sensul copilăriei din care am plecat pe vârfuri, dar în care, dacă ar fi posibil, ne-am întoarce fără tăgadă, părăsind lucrurile mari ale lumii. Un text mlădios, ca și copilăria ruptă din Rai, sub un penel care a convins prin maturitate și acolo, în Agora literară, unde fiecare dintre truditorii de cuvânt speră să aprindă măcar o dată o stea de suflet pentru cei din jur... | |
| = stea de suflet | Florentina-Loredana Dănilă [07.Jun.08 10:30] |
| Asta încercăm, cu adevărat, să facem cu textele noastre - să aprindem stele. Când reușim, lumina lumii crește și în noi. Mulțumesc și vă mai aștept, cu admirație | |
| = punct de vedere in favoarea proprietatii private | Mihai-Athanasie Petrescu [27.Jun.08 23:03] |
| 1. Eu sunt copil (inca? parca o aud pe sotia mea...) crescut la Brasov, cu scurte incursiuni prin mediul rural bunicesc, in timpul carora nici prin gand nu-mi trecea sa ma uit dupa fructle din pom. De fapt, chiar mi-a trebuir un timp ca sa pricep ca fructe se pot gasi si in pomi, nu numai in piata, sau in sacosa de cumparaturi a mamei. Asadar, din punctul meu de vedere, nu-i inteleg pe copiii aia. Eu cred ca doar voiau sa strice ciresul, nu sa manance fructe. 2. Doar marul e crescut pentru straini. Eu asa am invatat la scoala, asa am spus la bac si am luat nota de trecere, inseamna ca asa e. Asadar, din punctul meu de vedere, nu-i inteleg pe copiii aia. Eu cred ca doar voiau sa strice ciresul, nu sa manance fructe. 3. Ce s-or baga unii sa strice tot ce incearca parintii in privinta educatiei copiilor personali? Asadar, din punctul meu de vedere, nu-i inteleg pe copiii aia. Eu cred ca doar voiau sa strice ciresul, nu sa manance fructe. 4. Imi place textul, dar nu-i inteleg pe copiii aia. Eu cred ca doar voiau sa strice ciresul, nu sa manance fructe. | |
| = fir-ar ea de proprietate privata! | Florentina-Loredana Dănilă [28.Jun.08 10:37] |
| :) Mihai, până la un punct, de acord cu proprietate privată. Dar ce crește din pământ din voia lui Dumnezeu, udat tot de ploaia lui, pe care oamenii l-au inclus în proprietatea privată prin trasarea unor granițe (gardul), aia nu mai e proprietate privată. Și-apoi să nu uităm, poate copiii vroiau să strice cireșul, nimic de zis, dar ei au o lume a lor, în orice caz mai frumoasă decât cea a adulților. Care, pe lângă faptul că îi educă în spiritul creștin (să nu râvnească la bunul altuia) le dau, iată, și un altfel de educație, care nu mai e deloc creștinească - ce-i al meu e doar al meu. Nici vorbă să-l împart cu aproapele. Ei, unde-i adevărul? Important e că ți-a plăcut textul. Asta mă bucură. Deși probabil va mai suferi mici modificări, ca urmare a citirii lui de către un critic literar, care mi-a spus că urmează să-mi propună câteva, înainte de a-l da spre publicare într-o revistă bucovineană. Mulțumesc, Loredana | |