| = lenauheim | tudor gorun [22.Sep.07 12:14] |
| Muzeul poate fi vizitat in actualul Lenauheim din judetul Timis, aflat la cca. 50 km de Timisoara si aproximativ 8 km de Jimbolia. | |
| = anton | mircea lacatus [23.Sep.07 23:40] |
| iti multumim ca ni l-ai adus pe LENAU in micul nostru con de lumina motiv pentru un moment de istorie un moment de aducere aminte un moment de europä am citit cu placere textul tau si am gasit in el multe locuri care ma leaga si daca ar fi sa le amintesc doar pe cele eografici timisoara arad viena stockerau (ma bate gandul sa trec pe acolo sa caut urme ale familiei lui... ai scris cu masura asa incat sa starnesti amintiri curiozitate si interes emir | |
| = erata | mircea lacatus [23.Sep.07 23:41] |
| printre altele: "cele geografice" | |
| = Rudenie spirituală | Anton Potche [10.Dec.18 14:27] |
| Servus Tudor! Țin să-ți mulțumesc pentru această informație. Eu însumi fac parte din categoria turiștilor cărora le place să facă un popas la muzee de scriitori sau case memoriale din zonele vizitate. Am fost la începutul lunii septembrie în muzeul Hebbel în orășelul Wesselburen, din nordul Germaniei. Christian Friedrich Hebbel (1813-1863) face parte din pleiada clasicilor germani. Cu toate că nu am găsit indicii pentru o întâlnire Lenau – Hebbel, se poate afirma că există o oarecare rudenie spirituală în operele celor doi, mai ales prin singurătatea sufletească, care a jucat un rol important în viața celor doi, ca și în operele lor lirice și dramatice. De asemenea a fost și Viena pentru amândoi un reper cultural important. Ingolstadt, 24.09.2007 | |
| = Cu căruța din inima | Anton Potche [25.Sep.07 20:18] |
| Servus Mircea! Simt printre rândurile tale un neastâmpărat și probabil de nestăvilit dor de casă. Ca membru al comunității germane din Banat care a părăsit România de aproape 25 de ani, înțeleg astfel de sentimente. Cred totuși că există o mare deosebire între dorul de casă a germanilor emigrați și a celui a românilor exilați sau autoexilați. În timp ce primii sunt în căutarea nostalgică a anilor tinereții și a vieții trăită într-o comunitate etnică în regim de diasporă – ambele bineînțeles iremediabil pierdute -, oamenii din grupa a doua suferă, în cele mai diverse moduri, de sentimentul dezrădăcinării. Dacă acceptăm o scalare a dorului de casă, putem constata că lozul mai ușor l-au tras iubitorii de cultură care s-au stabilit în marile centre culturale ale Europei Occidentale: Viena, Berlin, Paris, Madrid, Roma, Londra. Șansa lor de a participa la viața civilă prin intermediul literaturii, artei sau a muzicii este mult mai mare, deschizându-le posibilitatea de ameliorare a dorului de casă într-un anturaj multicultural din punct de vedere etnic. Așa „cu căruța din inima” existența devine cel puțin suportabilă (pur sufletește) într-o lume cu un nivel de trai (pur material) mult mai ridicat decât cel de acasă. Salutări din Ingolstadt, 25.09.2007 | |