| = Nu-i înfrângere... | Gheorghe Pașa [01.Jul.07 08:20] |
| Într-o altă poveste, o mutare neprevăzută pe tabla încinsă de asaltul umbrelor... Nu, ordinea lucrurilor nu va fi răsturnată, maestre, era numai o idee, poate o simplă scădere de potențial. Tu "ai desenat pe nisip o floare..." eu văd pește... Ucenicii tăi văd cu întârziere semnele, se topesc în mirări întrebătoare. Aluatul dospește lent. | |
| = Remiza | Teodorescu Cristina Oana Daciana [01.Jul.07 09:06] |
| Am aflat cum Ponna a latrat doar la descoperirea remizei din scoica, o partida jucata in nisipul incarcat de suflete de flori. V-am spus... eu am privit doar regina noptii cand de fapt dvs. imi aratati floarea de cicoare. Cristina | |
| = foarte aproape | Ioan-Mircea Popovici [01.Jul.07 09:08] |
| Esti foarte aproape de intamplare. Si asta pentru ca ai luat totul de la inceput, cu bucuria intalnirii, cu credinta si cu dragoste, cum ar spune Parintele Isihie. Vindecarea de noi insine se face-n pasul Tympului dintre clipe. Suntem inca samanta de... Multumiri, Pasadia. Tu stii pentru ca-n cel care stie-l gasesti pe cel care face si-n cel care face-l gasesti pe cel care uceniceste inca si-n scarile acestea de azi, cu radacinile-n ieri si-n alaltaieri si tot asa, pana ne recunoastem toti intr-un Adam ratacit de mainile celui care si de indemnurile celei care... Pe aici, pe cararea asta coboratoare spre mare se gandeste cu valul si se simte cu malul... masura plecand din mai mult, tot scazand si din mai putin tot adaugand se ajunge-n indelung rabdatoarea intersectie armonica de nenumiri... O lume frumoasa, din cand in cand bantuita de neguri, se lasa descoperita dincolo de desisul vegetalului, dincolo de fragilitatea si echilibrul turnului de scoici... un fel de turn de abanos supus unui spatiu de inversabili si usor prelungibili... | |
| = Ponna | Maria Gheorghe [01.Jul.07 15:24] |
| aceasta floare de cicoare, semn de carte cu albastru intre file calatoare,...cu intalniri nemuritoare...Ponna e martora cea mai fidela cantecului,...ce-si inalta din rasarit Tarmul...sa linisteasca de furtuna marea...sa-i auzi chemarea... maria | |
| + Înțelegere, îngăduință | Vasile Mihalache [01.Jul.07 20:29] |
| Autorul pune la momentul zero cele trei variante ale luptei, evidente pe o tablă de șah: punctul, marele gol și remiza semnul toleranței, respectului, îngăduinței,valorii mersului înainte "umăr la umăr".Și toate acestea în perspectiva tri-nominală a timpului.Lupta și înțelegerea din priviri se percepe. Asemenea lucruri apar între maestru și ucenic, între frate și soră, între tată și fiu, între mamă și fiică, între prietenii buni de demult.Aerul înțelegerii se respiră acum, și al compasiunii, numai porțile să rămână deschise, calea e liberă, drumul e scurt.Acolo unde numai o floare dacă apare, se mută întreg paradisul.Mult mai puține a scris autorul și mult mai multe a spus. Eu pe acestea aici le-am găsit.Stilul inconfundabil al lui Ioan-Mircea Popovici îmi permite să-l regăsesc prieten oriunde, oricând, în timpul contemporanelor vieți ale noastre. | |
| = erată | Vasile Mihalache [01.Jul.07 20:32] |
| se percep, nu, se percepe | |
| = opreste-te pe | Ioan-Mircea Popovici [02.Jul.07 02:15] |
| Da. Aici se intampla ceva. Acel ceva pe care buna mea creditoare, Ioana Petcu, nu-l gasea. Dar se intampla ca o miscare lenta a camerei de filmare, cu opriri lungi si muzicale pe cate o secventa. Ceva-n genul intalnirii din Gara pentru doi, cand ea, chelnerita din gara-l gaseste pe el, (...), intr-o iurta din Siberia. Si camera de filmare vorbeste prin imagini, muzica si taceri. Plimba-te pe secventa asta si opreste-te pe "...cu pana de pescăruș, ai desenat, pe nisip, o floare..." ai tras o linie oblica si m-ai intrebat zambind daca stiu. am inchis ochii, in semn ca da. ai crezut ca te pacalesc... intelegi tu ce mult a durat numai desenul asta? totul este un pretext de-a prelungi bucuria. de fapt ele nu se explica. ele exista si se povestesc singure intr-o altfel de curgere-a masurii trecerii. exista un izvor al povestii pe care-l intretin doar cei care stiu ca eu am fost pictorul orb pe care l-a vindecat latratul Ponnei. cum? asta nu tine doar de povestea mea. Nu stiu cum se face sa va multumesc. Va las scoicile mele pe scara. Pentru Vasile am scoica Tympului, pentru Cristina si Maria am bila care se rostogoleste pe scara si care la inceputuri a fost un zar... cu bila asta-i o mare poveste... vara asta, cand va este cald, va astept in casa de pe plaja... si nu doar atunci... pentru Pasadia am scara si vara... | |
| = tirziu | Anni- Lorei Mainka [25.Jul.07 16:22] |
| din intimplare m-am intors la acest poem - nu, de fapt cautam poemul cu "cicoare"....pentru mine o floare deosebita si un cuvint rar....acum vad, commul a fost si el dat disparut semn nou: rindurile tale sunt ca un jurnal intim, atragi departe si sigur cititorul cu tine, in final ne vom intoarce si vom intreba mai degraba de ponna decit de tine ma bucur ....poate vin la constanta in toamna sper sa ne fie bine pina atunci | |
| = asteptarea | Ioan-Mircea Popovici [26.Jul.07 06:52] |
| Semnele tale, Anna, le tin in autobuzul lasat la movilita ciobanului, intre lacurile de la Histria. Cu biletele de autobuz am intrare libera la concertele marii si la celelalte spectacole... bine. daca marturisesc pas cu pas s-ar putea sa nu bagi de seama ce deja am mai spus: exista un izvor al povestii pe care-l intretin doar cei care stiu ca eu am fost pictorul orb pe care l-a vindecat latratul Ponnei, la vindecat piramida de nisip si nu-n ultimul rand ceasca de cafea in care semnele diminetii se amesteca cu nodurile Tympului. Apoi mai e vorba despre (T)-ul unui (Y) sugerat in secventa: Sigur ca-i vorba de Tarm, de Mare si de fiica lor, Plaja cu suflet. O plaja peninsulara care seamana si cu El si cu Ea... si-i vorba despre atelierul pictorului si de casa cu iedera... Ponna si Papagalul lui Alexis sunt punctele prin care trec integralele Tarmului... aici asteptarea are intotdeauna un sens... | |
| = la fleur bleue | Maria Gheorghe [02.Aug.07 01:19] |
| J’ai dit : partie d’échec terminée à égalité, en saisissant le pas gagnant. Tu as tenté renverser la table d’échec. Quand Ponna a commencé aboyer, tu t’es arrêtée. Nos regards se sont croisés comme par hasard. Une ambulance passait par Tomis vers mon passé. Ponna laisse sa gueule chaude et humide sur mon chapeau. Elle me regarde en me demandant la permission de hurler, elle aussi. Je t’en prie, qu’elle ne hurle pas, as-tu dis en chuchotant. Pas maintenant. Après, avec une plume de mouette, tu as dessiné sur le sable une fleur… | |