| = ultima oară am sângerat până la ultimul cuvânt rostit de tine | Maria Prochipiuc [08.Feb.06 11:20] |
| Da, azi e ziua când stelele se adună sub cupola unui suflet însingurat, e amintirea care ți se prelinge precum zăpada strânsă în țurțuri, a zborului frânt la vârsta infinitului: azi mai puține fără tine / și am optsprezece. Copilul din noi e veșnicia, e veșnicia gândului curat, e bine să fim copii. A doua strofă e ceea ce înseamnă: vârsta întrebărilor, e starea zilei de azi, e starea care ne trage uneori mai jos decât simțim că am putea, îți înțeleg plângerea versului, mereu, mereu vom fi un Noi, și tot greu va fi mult mai ușor. Sunt versuri pe sufletul meu, dar știi tu bine, că nu trebuie să rămânem aici, hai să facem șotron, începi tu? nu mai bine mă lași pe mine, eu l-am învățat în mai multe feluri… și pentru că versurile tale generează alte cuvinte ți le voi dărui aici: durerile și-au uitat destinul nu mai sufli nici o vorbă ți-au murit cuvintele pe buze culorile te pictează azi doar în infinituri de aripi zdrobite azi cel mai mult cu tine dar mai puțin eu nu mă întreba de ce nu mai scriu poate culoarea ochilor îți va spune cum inimile înviază rebele pe negândite ucigând copilul din mine mă nasc doar femeie la ceas de noapte sub pleoape pustietate nu mă mai joc nici cu stelele doar iubirea străbate abotimpurile păstrez amintirea când mă ascundeai în spatele altei iubiri tăcere în noaptea asta mi-au sângerat cuvintele n-a mai rămas nimic decât o rană | |
| = parere | Camelia Petre [08.Feb.06 21:21] |
| m-a atras titlul, dar sa stii ca nici textul nu e mai prejos...:). un poem sensibil in imagini. mi-a placut | |
| = sa jucam sotron | Marinescu Victor [09.Feb.06 08:33] |
| sa luam un vers sa-l aruncam in cercul sapte poate acolo vom intelege de ce s-a nascut intr-un picior imi las bratele timpului spre ce? vantul stie spre tine sau spre tine privesc versul sapte imi sopteste spre voi :) | |
| = erata | Marinescu Victor [09.Feb.06 08:35] |
| imi las bratele timpului spre cine? | |