| = curaj | Mihaela Petre [10.Dec.05 16:29] |
| mi-as dori sa gasesc marea in care tarmul sa ma arunce..asa as cunoaste noul,puterea necunoscutului, omul...nu imi e teama de instrainarea de tarm..poate nici nu cunosc tarmul de care as fi ancorata. singurul tarm ce mi-l recunosc..sunt EU. iar eu imi dau puterea si dreptul de a cunoaste chiar si marea involburata..frumoasa mare,singura acum in ceas de iarna,asa cum multi dintre noi se simt. si totusi..suntem toti diguri aruncate in viata altora,ar trebui sa ne recunoastem ca oameni si sa nu sa ne fie teama. va doresc la toti,si mai ales tie radu..sa nu va fie frica. | |
| = frica | Radu Herjeu [09.Dec.05 16:36] |
| Problema nu e a aruncarii digurilor in marile altor oameni... ci a tarmului care nu-si mai recunoaste digul... Si aici nu e loc decat de frica... | |
| = speranta | Mihaela Petre [09.Dec.05 19:19] |
| nu-mi permit sa ma consider un tarm..ar fi poate o infatuare..de aceea am scris mai sus ca ma vad doar un dig ,curajos, ce vrea sa patrunda in lumea celor din jur..cine stie,poate la capatul celalalt al digului e tarmul...poate unirea celor doua tarmuri,unul nestiut de unde incepe digul si unul sperat unde as vrea sa ajunga acest dig=eu,poate tocmai asta este solutia problemelor noastre.e prea mult sa stiu de unde incepe,ce ne indeamna inainte,dar e simplu,imi permit sa cred asta,e simplu sa vezi inainte..deschidem ochii? si mai indraznesc sa spun ceva..cine stie daca nu un dig,indraznet ca mine,va pune in valoare tarmul insingurat din altii... | |
| = se poate | Mihaela Petre [09.Dec.05 19:28] |
| si ca sa las ambiguitatea deoparte..pana la urma nu e totul doar un mod personal de a privi lucruri? unde e problema? in altii sau in propria interpretare? ai putea crede ca azi sunt excesiv de optimista..dimpotriva,am luat o lovitura "buna" si pentru ca nu-mi permit sa plang..imi permit a sper..inca odata,curaj,se poate,simt eu ca se poate... | |
| = se paote | Radu Herjeu [09.Dec.05 19:33] |
| Curaj, iti spun si eu... Se poate... sunt convins... Nu neaparat pentru mine :) Iar problema nu e niciodata in ceilalti. | |
| = Suntem diguri pe care marea le spală,clipă de clipă | Bejliu Anne-Marie [09.Dec.05 20:16] |
| Suntem diguri pe care marea le spală,clipă de clipă.Imaginea digului scufundat îmi amintește de un coșmar mai vechi din ca m-am trezit complet dezorientată.Revenind la realitate m-am agățat de tot ceea ce putea să-mi re-ordoneze mintea.Mai întâi ca un robot apoi din ce in ce mai fluid am reintrat în circuitul normal al vieții. Multe țărmuri ne resping la un moment dat dar nu trebuie să uităm că vom găsi altele și altele mereu.Încearcă să-ți regăsești optimismul.Sigur mai există o fărâmă din el pe undeva rătăcită. | |
| = erată | Bejliu Anne-Marie [09.Dec.05 20:18] |
| Of, iar greșesc: fără virgula de după spală din ca m-am trezit -din care... | |
| = Oceanica instrainare | mardale stefan [10.Dec.05 00:05] |
| Foarte legat titlul de continut.Strofa a doua este mare cu adevarat.Prima doar ii pregateste maretia.Oceanica instrainare as zice.Ceva din interiorul tau sa-ti ajunga asa de departe e pentru mine realmente foarte sugestiv si foarte impresionant.Eu unul as fi instelat aceasta poezie.Mi se pare una din cele mai reusite pe care le-am citi in ultima vreme. | |
| = nu optimism, oceanica instrainare | Radu Herjeu [10.Dec.05 14:59] |
| Anne-Marie - nu e vorba de optimism sau de pesimism... Nu e vorba de o stare de moment. Nici macar de forta sau de abandon... Ci de viata si de oameni, pur si simplu... Stefan - multumesc de trecere si de cuvinte... Oceanica instrainare... Mi-a placut cum ai vazut-o tu. | |