| = Păcatul s-a comis | Luchi Tenenhaus [05.Oct.05 07:50] |
| Dacă s-ar inventa acea ecluză Minciunii travestite-n adevăr, Cum oare-am mai putea găsi o scuză? Dar e târziu, toți am mușcat din măr... | |
| = Decantarea | Magdalena Dale [05.Oct.05 12:11] |
| Punga este prea plină cu mâl, un mâl gros ce înăbușă lumina, dar eu am încredere în puterea apei de a decanta și a așeza lucrurile în firescul lor… Tare mult îmi place poezia ta, azi ea se așează ca o temă de meditație! | |
| = Minciuna | Adrian Erbiceanu [05.Oct.05 16:12] |
| Luchi, Din nefericire, ai dreptate. Minciuna se extinde tot mai mult. Canalizarea ei, subterfuga, catre mintile noastre, pare sa nu mai poata fi oprita. Apreciez adnotatia ta. | |
| = Mocirlele | Adrian Erbiceanu [05.Oct.05 16:18] |
| Magdalena, "Te-ai ratacit pe valul vietii in cautarea ta". Mi-am permis sa reiau, putin modificat, motto-ul tau. Are putere de simbol. E bine sa avem incredere in noi cat si in cei care ne sunt aproape. Ar fi si mai bine daca am putea avea incredere in toti. Pana atunci, insa, ne mai balacim prin mocirlele noastre. Multumesc mult pentru comentariu. | |
| = = incredere? | ioan forgaci [05.Oct.05 18:45] |
| Increderea e data nu pentru cei ca tine Ce vor sa schimbe lumea, din rau, in numai bine, Cind vezi ca tot noroiul loveste doar in mine Imi pun iar intrebarea, adevarul nu mai vine? | |
| = parere. | Dan Dediu [05.Oct.05 18:54] |
| E un poem frumos, desi nu prea ma pricep eu la astea cu rima. Nu sesisez insa disonante, un ritm incalcit, sau rime fortate, ca asta desi nu ma pricep, banuiesc ca se simte(sic!). | |
| = Adevarul | Adrian Erbiceanu [05.Oct.05 23:36] |
| Ioan, Costel Babos m-a initiat in tainele planetei Takla Makan. Asa am aflat ca, pe planeta aia indepartata, oamenii au incredere unii in altii si ca Adevarul nu are decat o singura fateta. Aici, pe planeta pe care suntem pasageri, lucrurile par a fi putin mai complicate. Interesant catren. | |
| = Secret | Adrian Erbiceanu [05.Oct.05 23:44] |
| Dan, Nu trebuie sa te pricepi la ceva, ca sa-ti placa. Eu, ca sa dezvalui un secret, nu ma pricep la muzica. Dar imi place. Asa si cu poeziile cu rima. Unii se pricep, unii nu; important este sa placa. Multumesc pentru o parere buna. | |
| = o bijuterie de meditatie | o [06.Oct.05 07:08] |
| Adrian, poezia de fata este o bijuterie de meditatie foarte profunda, asa cum scrierile tale au aratat-o intotdeauna. Descopar mereu in tine acelasi ganditor liber care nu-si precupeteste efortul pentru a aseza ADEVARURILE in lumia lor reala, de a le face sa-si rosteasca puterea cu integritate si curaj; esti maestrul care stie sa scotocesca beznele si sa gaseasca, iar apoi sa evalueze LUMINA vietii insesi precum un prometeu in deplinatatea misiunii lui. Poezia tie iti este menire, implinire si-i datorezi increderea in tine, credinta ta in harul ei! N-o parasi, ca tu vei suferi, Adrian, iar ea va pierde prin tine un ucenic drag care o slujeste cu cinste si succes!!! Nu vreau sa fiu superficiala si cred ca e bine sa-ti semnalez prieteneste si ce ar trebui corectat pe aici, asa incat textul de fata sa-si etaleze sensul si forma langa cea mai apropiata treapta de perfectiune posibila. Iata cum as vedea-o eu: -inlaturand semnele de punctuatie faci o gresala fiindca permiti o intelegere ingreuiata a textului si diminuezi sensul scontat -unele rime nu fac deloc casa buna si acest lucru deranjaza. Eu as propune-o sa sune cam astfel: e-atâta mâl ascuns în noi, că dacă aș scotoci în timpul-antipod, cu fiecare pas tot mai săracă s-ar face punga dată s-o deznod; tot mai puțină apă-ar da fântâna, tăcerea s-ar întinde sideral si-a toate știutor - strivind lumina descătușată-n spațiul ancestral; tot mai puternică ar fi arsura pe ochii-nchiși făr-ajutor si scut de frica iernii, ce închide gura pe șoapta clipei care a trecut și n-ar rămâne-n mintea, ce refuză băltite ape - scurgeri de ciubăr, decât Fântâna Veacului: ecluză Minciunii travestite-n Adevăr. Este in exclusivitate numai la latitudinea ta daca vei modifica sau nu poezia de fata. Ea e minunat intuita si realizata maiestrit atacand o tema pe cat de majora, tot pe atat de pretentioasa si cred ca merita sa o revezi! Iti doresc din suflet succes si ganduri bune! drag, dudi | |
| = Inapoi la teoria "valurita" | Adrian Erbiceanu [06.Oct.05 19:57] |
| Dudi, Ceea ce apreciez atat de mult, la tine, este deschiderea pe care o dai gandurilor. Iti exprimi parerile direct, fara nici un fel de ocolis. Si asa ar trebui sa fie: aici si pe oriunde! Felul tau de interpretare este personal. Daca ai observat, citind celelalte comentarii, fiecare are un punct propriu de vedere. Ca sa nu starnesc discutii (politice?), ma opresc aici. Sunt de acord cu prima ta semnalare. Ma refer la "semnele de punctuatie". Poezia le-a avut, dar le-am eliminat in ultimul moment, incercand sa vad daca nu cumva ea o sa devin mai fluida, mai "valurita", dupa cum vad ca ne sugereaza Ovidiu Bufnila.Se pare ca nu. M-am intors, deci, la forma "arhaica" (saracul de mine!) sugerata de gramatica limbii romane. Cea de a doua propunere a ta, cea referitoare la modificari de text, nu o pot, din pacate, aplica, pentru a nu atrage dupa sine modificari de sens. Oricum, iti multumesc pentru grija cu care te apleci asupra textelor mele. | |
| = unde e sugestia? | cristina dobreanu [13.Nov.05 11:19] |
| imi pare rau , parerea mea ramane aceeasi..poezia d-voasra e facuta din cuvinte prea mari, prea grele de sens,ele insele, ca sa mai lase loc un fluid de emotie in spatele lor:fantana, lumina, timp, ancestral, soapta clipei, minciuna, adevar..si unde e inefabilul care zguduie mai adanc decat ideea in sine?cati dintre noi nu avem idei?!poezia nu trebuie sa ne dea raspunsuri, ci sa lucreze pe nestiute in interiorul nostru, sa construiasca. | |
| = Sugestia o gasesti in versurile tale. | Adrian Erbiceanu [13.Nov.05 23:00] |
| Cristina, fiecare autor (nu spun poet, nu spun scriitor,) are felul sau de a scrie. Prin asta se deosebeste unul de altul. Pe Minulescu nu-l poti confunda cu Arghezi, pe Arghezi nu-l poti confunda cu Eminescu. Ceea ce incerci tu sa faci, prin scurtul tau comentariu, este sa aduci si sa aliniezi felul tau de a scrie si de a concepe viata, la al meu. Sorry, nu merge! Dupa cum imi sta in obicei, inainte de a da un raspuns, trag cu ochiul la carul vecinului sa vad cum isi poarta incarcatura. Am cautat pe magina ta o poezie care sa aiba, cat de cat, o incarcatura filozofica. M-am oprita la cea intitulata: "***". Sarac nume, dar, spre surprinderea mea, si mai saraca "poezia". N-are rost sa ma apuc s-o reproduc aici. Ceea ce m-a surprins, citind-o, este lipsa ei completa de coerenta si mai ales de fior literar. Daca ar fi sa consider numai cuvintele cu care se incheie fiecare "vers", uite ce am gasit: "padurea, cresteau, se facea, alb, ingalbenea, omatul, cresteau, nimc (sic!)". Ele, insele, puse impreuna si ar face o poezie abstracta "remarcabila". Si acum, cu voia dumitale, repet intrebarea: Unde e sugestia? Faptul ca folosesti cuvinte mici, extrem de mici, nu inseamna ca deti adevarul. In, cel mai rau caz, dovedeste o saracie a vocabularului. P.S.: Nici eu nu detin secretul "adevarului" dar, atat cat ma pricep, incerc sa contribui si eu cu ceva la elucidarea acestei ecuatii. Nu lua raspunsul meu ca ceva personal, este doar un punct de vedere. Poti sa vii oricand cu comentarii pe textele mele. Comentariul tau nu m-a suparat, m-a facut, numai, curios. | |