| = O demonstrație. Motivarea nearbitrarității totale a semnului lingvistic. | Dragoș Vișan [18.Sep.23 17:09] |
| Și pe mine m-a mirat arbitraritatea semnului lingvistic. O limbă este creată de oameni, iar caracterul său "motivat", nu exclusiv "nemotivat", "arbitrar", precum spunea gânditorul părinte al structuralismului, Ferdinand de Saussure, există. Și totuși nu provine dintr-o partitură lingvistică muzicală / armonie sonoră pitagoreică inventarea străveche a oricărui cuvânt. Similitudini există între limbi. Între cele indo-europene, îndeosebi. Pe Mihai Eminescu l-a uimit într-atât de mult prezența unor asonanțe și rime între părțile de vorbire diferite din limba română, dar simetrice înspre final încât a inventat un Dicționar de rime fascinant în manuscrisele sale. Ceva armonizare-motivare locuțională prin onomatopee și verbe provenite din onomatopee poate produce și vorbitorul cel mai primitiv dintr-o parte de Africă sau din America de Sud. Totuși limba este un vehicul care înaintează spre pierderea autenticității semnului lingvistic primar, iar împrumuturile robotizează idiomurile, limbile lumii, chiar dacă limba literară sau standard dintr-un stat le sufocă pe celelalte din el, prin mediatizare continuă, școală, procesare în diverse domenii. | |
| = Binevenită “motivarea”! | Dolcu Emilia [19.Sep.23 04:27] |
| Am citit cu interes acest comentariu care este o binevenită “motivare” a caracterului nearbitrar al semnului lingvistic. Nu vi se pare curios că limba standard e numită şi literară, având în vedere că literatura, împreună cu limbajul colocvial, ţin în viată limba ? Mulţumesc de trecere. | |
| + Eseul lansează discuții. "Motivare" la semne și semenii limbii există!!! | Dragoș Vișan [19.Sep.23 16:27] |
| "Motivarea" vs. "nemotivarea" sau arbitrarul semn lingvistic. Eu unul aș deschide și discuția despre semen (nu "semn"), semeni lingvistici, cu toții având responsabilitatea întreținerii cât mai autentice a limbii, o monedă etnică de schimb comunicativ neepuizată. Limba literară sau standard este și cea din cărțile, revistele, documentele scrise ale ultimelor două secole trecute, aceeași limbă flexibilă, neînchistată, pe care deja unii mai inovatori o consideră închiriată pentru modificări după capetele lor. | |