| + Oglindire în sine a textului literar | Dragoș Vișan [16.Aug.23 19:06] |
| Figitivul dialog misterios din poemul "punctul zero" de Irina Lazăr ne face să surâdem, pentru că se tinde spre gradul zero al poeticității confesive, către oglindirea în sine a textului literar. Interesant: să te situezi la un punct zero a ceva ce nu poate fi spus. Un incipit liric mai nonconformist rareori e de găsit. Eul liric se învăluie într-un mister, în "lentoare, plutire", poate că se recunoaște melancolic, sau se vede omul neînțeles ("lume care nu te mai crede/ o lume de abur". Așa lume, așa răspuns către ea! Enumerație din centrul textului, prin care se conturează și mai exact o stare ușor apatică de necăutat dialog cu sinele propriu sau cu cineva, presupus a asculta: "o lume de abur mintea în vârtejuri lumini nelumini și neliniști". Această parte sau secvență lirică, de mijloc este un intermezzo foarte bine gândit, cu antiteza din urmă, cu două metafore la început, pentru partea din urmă a poemului: "o să vin la tine cu autobuzul dacă o să pot dacă/ o să mai trăiesc dacă până la tine drumul nu e închis dacă nu o să mă împiedic dacă nu o să cad, dacă o să mă sprijin într-o conversație telefonică". Ambiguitatea lui "tu", dacă este mort sau viu, dacă este un cunoscut ori chiar necunoscutul întruchipat, nimicul Nirvanei, interesează publicul cititor în direcția descifrării unei enigme, pe care eul liric feminin o păstrează întreagă până la capăt. "Conversația telefonică" poate fi însăși bogăția de sensuri ale acestui dialog cu nu-se-știe-cine, eul liric fiind singurul care recunoaște persoana căreia i se adresează înainte de toate alte sugestii, insinuări de captare a interesului și din partea altora, a ascultătorilor ce receptează mărturisirea. | |
| = Din câte știu | Ionuţ Caragea [16.Aug.23 23:19] |
| Punctul zero este punctul acela bioritmic de joasă intensitate, la care ajungi urmând un traiect descendent. Este un punct de low energy, de vlăguire, care te lasă și fară cuvinte, după cum spui. Tu folosești cuvântul plutire, care corespunde mai degrabă, cu o stare de euforie, inspirație, necaracteristică punctului zero. Oglindirea de care vorbește Dragoș ar trebuie să se producă într-un punct de maximă conștiință de sine, atunci când eul personal se unește cu eul divin. Ca și în poezie, momentul acela când de simți capabil de orice. Anacronismele de genul acesta scad valoarea poemului care, oricum, pe mine nu m-a impresionat. Folosește termeni, dedcrie un pic o stare, dar e fad. De obicei sunt pe aceeași lungime de undă cu Dragoș, dar, de data asta, exigentul din mine se declară nemulțumit. Tu poți mult mai mult decât atât, poți intra mai profund în procesele psihice și emoționale. | |
| = erate | Ionuţ Caragea [16.Aug.23 23:21] |
| Ar trebui, descrie... | |
| = erate | Ionuţ Caragea [16.Aug.23 23:22] |
| Ar trebui, descrie... | |
| = te simți | Ionuţ Caragea [16.Aug.23 23:25] |
| când te simți - era a doua erată, dar mi-a jucat feste androidul | |
| = Poate mai aflăm și alte păreri? | Ionuţ Caragea [16.Aug.23 23:32] |
| Ca să mai vedem și alte gusturi, alte percepții? | |
| = Re - Dragoș, Ionuț | Irina Lazar [17.Aug.23 09:18] |
| Dragoș Vișan, mulțumesc pentru comentariul tău elaborat și pentru stea. :) Ionuț Caragea, mă bucur că ești exigent și fii așa în continuare. :) | |
| = Există o carte a lui Joe Vitale „Punctul 0” care exemplifică | Maria Elena Chindea [19.Aug.23 22:55] |
| ceea ce spune Ionuț! Am citit-o după ce am trecut și eu prin acel punct 0 care e o stare de demolare totală a templului ce ești, o stare de tabula rasa în care nu mai plutește nimic - nici o liniște sau neliniște, lentoare în care oamenii îți dau un vot de încredere sau nu, nici o mișcare sub amprenta lui „dacă”, nici o conversație cu tine sau vidul. Punctul 0 este în afara dimensiunii, nu se sprijină pe nici o identitate, e hiatusul dintre două respirații ale vieții! Dar punctul 0 al poetului poate îmbrăca alt strai în geografia misterului, punctul 0 se poate traduce printr-o stare de rotunjire a înțelesurilor vieții, de oglindire detașată a ceea ce-a copt în tine dimensiunea aceasta și-a turnat în cuvinte!Poate însemna starea de grație a misterului ce ești în arhitectura desăvârșirii! | |
| = Nu am vrut să mai spun că | Ionuţ Caragea [20.Aug.23 09:47] |
| am scris un eseu despre punctul zero, într-un volum, că am învățat despre asta în facultate și că m-am lovit de el în cei 25 de ani de viață sportivă. Autoarea ar fi trebuit să țină cont de asta, în fond, este în interesul ei ce am scris. Plutirea nu are ce căuta acolo. Plutirea apare atunci când, plecând pe un traiect ascendent, de la punctul zero, ajungi în vârful optim de performanță fizică și mentală. Să simți că plutești când alergi, fără să simți efortul, să simți că plutești când scrii, fără să simți suferința. Plutirea este agală cu sublimarea și, mai apoi, transcendența. | |