| + în timp ce te retagi, umil, în somnul pământului... | Teodor Dume [16.Sep.17 19:42] |
| Mi-a plăcut în mod deosebit tenta dată întregului. "De-aceea și suntem atât cât suntem. Nimic mai mult (...)Și iată: focu-i pregătit! Trebuie doar să-l mai treci prin suflet, până nu se stinge și el, ca și tine, " Mai mult ca în oricare alte texte observ aici unicitatea trecerii prin viață văzută printr-un ritual în care timpul, măsurat în distanțe, limitează "marginile propriei vieți" Filozofia care apropie, unește și îndepărtează limitele condiției umane vine ca o motivație a ceea ce am fost și suntem "Suntem atât cât suntem. Cine să ne ceară mai mult?(...)"nu mai știm cât suntem noi/ și cât lanțul ce ne poartă prin viață./Mai bine-i să fii liber ca frunza în bătaia ploii,/ să nu-ți pese de vreme, de vremuri,/ să lași altor muguri dreptul la existență,/ în timp ce te retragi, umil, în somnul pământului." Această schimbare de atitudine, semnificativă în acest sens, accentuează tot mai mult latura existenței definită de un limbaj meditativ, de împăcare cu viața. Da, atitudinea de redare a filozofiei vieții este autentică și nu o imitație care ar putea substituii starea sau percepția. Interesant, în acest text, îmi pare legătura pe care o face autorul între filozofie și viață, raportată la ceea ce suntem, de fapt. Mă bucur că am citit aici un text cu sensuri vii dependent de întrebările pe care ni le punem mereu: Cine suntem? " De-aceea și suntem atât cât suntem. Nimic mai mult." luminez "dintr-un capăt în altul al vieții," cu sinceritate, | |
| + înainte de toate | Ioan-Mircea Popovici [17.Sep.17 08:44] |
| Nu degeaba ai bătut atâta drum până aici. Adevărul și Dreptatea, înainte de toate. "Scânteia, pe care n-o mai poți duce cu vorba, vine când nu te-aștepți. Și iată: focu-i pregătit!" | |
| = O poezie reflexivă | razvan rachieriu [17.Sep.17 10:19] |
| ’’Suntem atât’’ cât ne permit limitele trasate de convingeri vetuste și stagnante, vrem să fim mai mult decât atât, însă obișnuința ne cramponează de tipare înguste, ’’circulăm atent, să nu ne tăiem în marginile propriei vieți’’, dincolo de care se cască genunea, ne-ar trebui un pod peste ea pentru a sparge tiparele coercitive și a ființa în libertatea nesfârșită. | |
| = Ieșirea din strânsoare | George Pașa [23.Sep.17 18:56] |
| De ce să nu recunoaștem: fiecare autor se bucură atunci când îi sunt percepute creațiile. Ceea ce reușește aici domnul Dume. N-aș zice însă că atitudinea aceasta ar fi ceva nou în creația mea. Poate că ar fi un accent mai mic pe expresivitate, fiindcă, de obicei, aceasta însoțește, în ceea ce scriu, reflexivitatea sau/și ambiguitatea. Suntem oameni, nimic mai mult, domnule Popovici. Erorile ne pândesc la orice pas. Important este să le depășim, pentru a rămâne oameni. Cam acesta ar fi unul dintre adevărurile despre om. Repet, domnule Rachieriu, suntem oameni. Avem și n-avem limite, în același timp. Acestea sunt un dat ontologic. Eu mă refeream la acelea impuse de ceilalți. Ne depășim, uneori, limitele, dar dăm peste alte și alte limite, până sfârșim... în nesfârșire. Vă mulțumesc pentru semnele dumneavoastră de lectură! | |