| + cu cărțile pe față (între Dublin și Tomis) | Ioan-Mircea Popovici [23.Aug.17 18:32] |
| noi ne-am mai auzit și ne-am mai vorbit se aude-n ecou vorba ta spusă atunci la fântâna romană, dintre mare și lunci ecoul ei se lovește mereu de inima lor ale celor care, ca și tine, iubesc marea și mai vor măcar așa, din când în când, de undeva, cineva să vibreze-a visare și-a nostalgie și-a cândva ca și când atunci este deunăzi, precum un ieri și, de ce nu, acum un ceas rămas să-l ceri să-l așezi la vedere-n ușa de sus a dulapului cu 5 uși deschise spre pretutindeni gândului la care inima-n ecoul dintâi spune și ea ceva șoptit despre a fi și-a iubi sau poate spune așa într-o piesă de teatru precum dejunul pe iarbă repet începutul pentru că acesta-i adevărul noi ne-am mai auzit și ne-am mai vorbit iubirile Poetului, ca frunzele pomului unele țin mai mult altele mai putin vara-i pe sfârșite toamna-i aproape florile veri-s acum în căpița de fân frunzele dudului și ale nucului au rămas verzi castanul e de acum ruginiu teiul încărunțește-n galben văntul de august îi fură câte o frunză și-o duce la mare “se aude năprasnic vântul pe coastă pietrele lucesc de-atâtea valuri care vin zilnic să le lovească iar femeia albă umblă desculță în fiecare dimineață să adune alge și scoici pescarul o privește din barca veche uneori pescarul desface scrisori dintr-o desagă cusută de mână le citește senin…” între Ursa Mare și Ursa Mică o stea cât Soarele acoperit ieri de lună cu o cunună început de poem strâns într-un ghem în care... | |
| = Viața nu este vicleană | razvan rachieriu [24.Aug.17 08:19] |
| ’’Viața’’ nu este ’’vicleană’’, ea este construită de om și însoțește omul până când acesta părăsește fiindul, omul poate fi ’’viclean’’, perfid, duplicitar și corupt și își mânjește viața cu defectele sale, sau poate trăi în iubirea de semeni și atunci viața sa va dobândi consistență sacrosantă. Titlul nu este justificat de text. | |
| = în care | Dorina Șișu [24.Aug.17 12:41] |
| am ascuns nopțile și zilele bila rostogolea scrisorile roz am scris pescarului și marea a dus gândul în mâna lui dreaptă fântâna știa că secretul nu se va opri ne-am auzit fără să spunem cuvinte ne-am rânduit plimbările iar depărtarea a accentuat și mai tare urma lăsată una peste vest alta înspre est că doar un singur val aduce ce altul trimite mulțumesc, Ioan-Mircea Popovici! *** dragă domnule Răzvan Racheriu în primul rând vreau să vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii și comentariului lăsat. în ceea ce privește titlul: da, recunosc, stau prost la acest capitol, dar dacă aș fi pus titlu 3 puncte, 2 semne de ? sau un număr, nu cred că ar umbri contextul dacă ar avea ceva de spus. dacă puneam ca titlu: „bila”, de exemplu, era și mai firesc, nu-i așa I.M.Popovici? titlul unei poezii face toți banii, ar spune unii. titlul unei poezii reflectă nucleul, extrasul, esența, ar spune teoreticienii, dar trebuie să avem grijă și cum e asumată de către cititor, de aceea eu sunt reținută în a oferi o poartă de intrare prea galantă sau sofisticată. că viața e cum e, că omul e cum e...sunt iarăși percepții pe care le-aș atribui muzei poetice. așa cum am mai spus prin alte articole ale mele, poezia nu-i ca proza așa cum nici iarna nu-i ca vara. poetul e poet, a se înțelege că are lumea lui ideatică, proprie, de înțeles ori nu, o lume a secretelor, paradoxurilor, dar niciodată reală. sigur că aveți dreptate. nici nu am vrut să spun că „viața e vicleană” decât doar la pragul unei comparații literare. | |