| = da | Ioana Geier [09.Nov.16 17:08] |
| Complexele genereaza uneori ridicolul. In cuvinte putine, ati valorificat apreciabil o idee aparte. LG, Joana | |
| = Dualități | Daniela Luminita Teleoaca [09.Nov.16 17:29] |
| ... da, pe de o parte, ridicolul (căci, în fața ineluctabilului, nu ai alternativă, devii ridicol), pe de altă parte, drama omului în nesfarșita lui putere de a para / vointa oarba de a fi / frica de... (locul public = pierderea in anonimat, pierderea identitatii, „pacălirea”... sfârșitului ?! Într-un cuvant: grotescul conditiei umane, dincolo de maretia pe care, cred, nimeni nu vrea sa o conteste (totusi!!). Mulțumiri! | |
| = prea putin | Ionut Caragea [11.Nov.16 06:33] |
| Sunteti mult prea valoroasa pentru a scrie astfel de texte pe care le poate scrie oricine. Va spun asta din perspectiva cuiva care a citit mii de carti. Asta una la mana. A doua la mana, de ce trebuie sa va explicati textele? Nu va zic acest lucru cu rautate, am patit-o si eu la debutul meu din 2007, cand mi-a atras atentia un mare poet din Iasi... Mai tarziu am inteles. | |
| = Mă simt onorată... | Daniela Luminita Teleoaca [11.Nov.16 13:30] |
| ... pentru părerea exprimată. Dacă aceasta este (și) o "invitație" la.. autodepășire, atunci cu atât mai mult accept "provocarea"!! Mai recunosc și faptul că acele 4 versuri s-au vrut inițial a reprezenta.. finalul unui text.. propriu-zis (adică, uneori, textul respectiv vine cu... sfârșitul!!), numai că, ingratul meu de timp m-a obligat din nou la concesii, așa că nu a rămas decât... catrenul. Cât privește "apucăturile" mele de a-mi explica... la sânge (!!) acele culise ale textului ca energeia, dar și ca ergon, nici aici nu mă gândesc deloc să vă contrazic. Doar că de data aceasta de vină nu a mai fost timpul, ci formația / deformația mea... profesională... O să fac eforturi să mi-o cenzurez, măcar și parțial... atunci când mă situez în aria ilimitatului simbolic!! În concluzie: Mulțumesc! | |
| = de obicei... | Ionut Caragea [14.Nov.16 06:38] |
| cand citesc textele dv. cele mai inspirate, simt ca nu mai trebuie sa intervin in vreun fel. Acolo se cuvine tacerea. E drept ca, de multe ori, creatorul nu e sigur de valoarea textelor sale, de impactul pe care acestea il au asupra cititorului. Nu e sigur daca mesajul sau, criptat sau nu, a ajuns acolo unde ar fi vrut sa ajunga. In acel moment, creatorul se simte singur si neinteles, iar daca cineva apare in aria textului sau, spunand ceva din amicitie, complezenta sau din alte motive, creatorul va incerca sa-i explice, intr-un comentariu mult mai lung decat creatia in sine, cam ce a vrut sa spuna prima oara, in mai putine cuvinte. Evident, marele merit al Agoniei este ca a fost si este o treapta pentru foarte multi creatori. Eu cred ca aveti forta, mentalul si viziunea de a ajunge in top. Tocmai de aceea, cred ca trebuie sa va concentrati intr-o directie precisa. Mult succes! | |
| = Sincere mulțumiri! | Daniela Luminita Teleoaca [15.Nov.16 16:59] |
| ... îmi spuneți lucruri deosebite, pe care, recunosc, le citesc cu multă atenție... fără îndoială că toate aceste „gânduri” îmi prind mai mult decât bine. Asta am simțit-o și eu, mai ales în ultima vreme: că este important să nu mă risipesc în prea multe direcții... estetice. Din păcate / fericire / din niciuna dintre cele 2 (sic!!), m-am „înhămat” puțin și la... proză. Sincer, mi-aș fi dorit să perseverez cu poezia, pt că discontinuitățile nu sunt bune (și, da, chiar există discontinuități între starea (de concepție) pe care o presupune poezia și cea implicată de proză (nu vreau, totuși, să mă gândesc la... prozaic!! mai degrabă la posibilitatea unei proze... poetice sau și poetice!). Pe de altă parte, nici pe Sonia nu o pot lăsa orfană. Voi încerca să le împac... într-un fel sau altul!! PS: dacă am și texte poetice inspirate, mă bucură!! Cam știu și eu care ar fi acelea..., dar încă prea puține... Sincere mulțumiri pentru timpul și încrederea acordate! | |