| = Melancolii tomnatice | razvan rachieriu [07.Oct.15 10:01] |
| Nu elegia toamnei ne “copleșește”, ci “doar o melancolie în care ne prăbușim”, constatăm că socialul s-a desfoliat de noi și suntem “singuri, rigizi și mâhniți”, pe unii “moartea îi străbate până la capăt” și totuși se simt vii, pe alții moartea nu îi atinge și se simt zombi. “Când îngerii se simt vinovați”, omul a fost părăsit de “visare”, de zbor, iar sufletul hibernează. | |
| = Răzvan, | marin badea [07.Oct.15 15:52] |
| E interesantă interpretarea ta. Mulțumesc. | |