Comentariile membrilor:

 =  Dragoste si dupa punct
razvan rachieriu
[01.Oct.15 09:58]
“După punctul” pus la sfârșitul frazei existențiale, care se scrie zi de zi, ca un fel de memorii cotidiene, urmează fraza neființării scrisă în alte coordonate, în alte tipare și în alte matrici, cu iubirea care supraviețuiește și după ce viața își închide pleoapa definitiv, așa interpretez eu ultimul vers : “ești dragostea mea și după punct”.
Mi-e greu să-mi imaginez “fericirea ca un brici”, fiindcă taie, fericirea alină, mângâie, iar la capătul ei pozitiv se află beatitudinea.

+ brici
Carmen Sorescu
[01.Oct.15 11:14]
Mă bucur să găsesc încă un text interesant, demn de citit, care a participat la concurs, se vede seriozitateape pe care unii utilizatori au acordat-o concursului, ceea ce, evident, e și cazul în speță. Poemul debutează destul de în forță, cuvântul brici, are ceva anume, atunci când îl auzi îți îngheață sângele, cel puțin așa l-am perceput, comparația cu pricina e destul de halucinantă, și regret că nu pot scrie așa, fericirea e un brici făcut din altă carne, e memorabil. Pupilele care umblă tăiate pe mâini e de-a dreptul psihedelic, ploaia picură din podul palmei, o imagine foarte bună. Nu am să mai scot din context, voi lăsa cititorii să se bucure de acest poem compus în vis. Stea.

 =  bun text... la capătul unei secunde
Elena Albu
[01.Oct.15 13:04]
Fragmentele care mi s-au părut mai reușite ca și imagini sunt :,,părul tău miroase a covrigi calzi până la capătul unei secunde.
te stingi de noi pe un pervaz din blocul de peste drum.
te sprijin între timp."
,,își picură propria ploaie de vară din podul palmei"
,,ești dragostea mea și după punct. ''
Mi-au atras atenția suficient de mult încât să mai citesc și alte texte, mai vechi, din pagina ta. Apreciez emoția cu care scrii și pe care o transmiți, sinceritatea - deși poezia e mult mai învăluită în figuri de stil decât proza ea trădează mult mai ușor un autor care scrie doar de dragul cuvintelor... și felul în care construiești textele tale. Vorbind despre concurs, textul tău e mai bun decât poziția sa în clasament. Te mai citesc...




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0