| = Cartea cu vise | Camelia Tripon [26.Jul.15 17:58] |
| Ce frumos, să-l lași să recite din cartea cu vise într-o noapte de vară, iar apoi inima să ți fie plină de lumina speranței si bucuriei. | |
| = Insula de maine | Mocanu Adrian [26.Jul.15 17:58] |
| Domn profesor, stiam ca toate zilele se duc intr-un "ieri". Tot asa vazusem odata cum femininul strâmbă din mâini și îi spune un sincer “nu știu”, parcă era in oul de ieri. Despre insule stiu de la un curs cand nea-ti spus ca sunt legate pe dedesupt. "insula de maine" exista pentru viata din scrisul "dincolo de ce se vede" unde poemul e inca la dospit. Cand sunt in mine ma reprezint orizontal. Cand sunt in afara mea ma reprezint vertical. Pe panza ar fi reprezentarea insulei de maine prin scrisul cu rosu. | |
| + Poem dospit | Florentina-Loredana Dalian [26.Jul.15 16:05] |
| Simplu și frumos acest poem lăsat la dospit cu luminile stinse. „Dincolo de ce se vede” poemul aprinde o lumină. La fel și eu. Pentru rezonanță cu vorbele dincolo de cuvinte :) | |
| = și dacă totuși (semnul mirării) | Ioan-Mircea Popovici [27.Jul.15 08:49] |
| arșiță mare la piramidă tocmai de aceea prietenilor cucilor (din Constanța) răcoarea de la umbra nucilor acolo unde s-a răsturnat gardul în curtea copilăriei și toate semnele au prins viață la picioarele mele o bilă albastră da-da-da o bilă albastră cu 7 ferestre lângă lumină roind fluturi albi și verzi mizează și crezi și uite așa las loc întâmplărilor culoarea zării dau întrebării sărbătorilor mele șansa mirării mirarea de azi prin lanul de secară clipa lui iară așa mi-e și acum cu rătăcire și umbre cărarea lunii și-n clipa albă albăstrind dunga zării semnul mirării știe și lumea de Sfântul Pantelimon să zboare-n balon și dacă totuși s-au tulburat unii ai grijă tu să faci prunii să se întindă până-n pădure adu-ți aminte vorba lui Andante din pădurea lui Dante "pe când e omu-n miezul vieții lui m-aflam într-o pădure-ntunecată căci dreata mea cărare mi-o pierdui" | |
| = prietenia cucilor | Dan Norea [27.Jul.15 09:23] |
| cucii din Constanța au lăsat la dospit un prieten a stat ce a stat cu luminile stinse până ce a sunat clopoțelul și atunci a lăsat pianul a lăsat Cartea cu vise a lăsat șevaletul și a venit la cuibul de cuci | |
| = poemul își aprinde singur o lumânare și arde | Bejliu Anne-Marie [27.Jul.15 11:15] |
| uneori poemele își aprind singure o lumânare privesc lumânarea pătrund sau sunt absorbite de lumina căldura și dansul ei devin ele însele lumânarea ard și ard neîncetat până când cel ce le va da viață devin una cu ele și începe să le creadă bucuria de a fi de a fi fost dăruite ochilor curați care le trăiesc le multiplică bucuria prin ei înșiși hrănindu-se cu esența lor vie | |
| = despre ferestre (cunoasterea clipita) | Mocanu Adrian [27.Jul.15 19:02] |
| Pun in relatie: "coboram scara prin ferestrele deschise" si "(Poemul) a venit la fereastră" cu urmatoarea exclamatie: Cand este, cand este, cunoasterea o clipesc, ma bucur si zambesc. | |
| = din Ohiteligenta (o carte a mea) | Mocanu Adrian [27.Jul.15 19:02] |
| M-am vazut si eu stand ca Poemul, ca o samanta in intuneric. Iar Adevarul e ca norul ce trece in noapte. Cartea de vise si dospirea eului in vis sunt in relatie. Poemul este ceea ce cauta: “ce vrei să scriu aici”? Scrie cu roșu "dincolo de ce se vede". Gestul scrierii il îmbracă pe Poem. Nu m-ar mira daca prin dialog Poemul se duce in autor, ca atunci cand am spus Doamne si m-am smuls din locul unde eram ducandu-ma in Domnul. A fost atunci zgomotul smulgerii eului inaintea neantului. “tu zici”, vorba autorului aduce subiectul(Poemul) în propoziție. In “tu zici” e viata. Poemul e subiect principal. Autorul subiect secundar. Si vine “că este”. Apare Logica: Poemul e autorul. Pânza de pe șevalet ar fi venirea Poemului in fata cuvantului (imagine alba dreptunghiulara). Autorul scoate (schimba) eul din gandul alb (suspendat) cu limba. Miscarea ca in un clopot a limbii. Exista un eu in gand si un altul in afara gandului (eul autorului? si al Poemului). | |
| = Gară pentru doi | Maria Gheorghe [29.Jul.15 03:38] |
| Numai poemul știe ce-i în inima omului, acolo unde a fost « lăsat la dospit »... Îmi și imaginez doua inimi care nu se cunosc și ale căror poeme se îndrăgostesc... își dau întâlnire pe lună plină și își povestesc visele « dincolo de ce se vede »... dar să le auzi cum șușotesc despre bătăile inimii sau… hai, vino în inima mea să vezi cât e de cald și bine!... bine, dar apoi vii și tu la mine... cine știe, într-o zi, când seara e mai dulce decât răsăritul, vor locui împreună... două poeme într-o inimă atât de mare, încat cele două nu se vor simți niciodată singure... Până la urmă, poemul acesta e o părticică din taina inimii unde a fost « lăsat la dospit ». | |
| + poemul ca o paine spirituala | Cristina Rusu [31.Jul.15 08:40] |
| asa am vazut eu acest poem care a crescut in inima ca o paine spirituala. de fapt, poemul este iubirea, casa copilariei, tineretea si batranetea. cuvintele dospesc spiritual sentimente ce vor fi daruite. las o lumina peste cuvintele dospite. frumos | |
| = la Frăsinei stau sfinții la aceeași masă cu pelerinii | Ioan-Mircea Popovici [31.Jul.15 13:09] |
| bat clopotele a sărbătoare la Frăsinei stau sfinții la aceeași masă cu pelerinii se-ntinde Starea în Acum și-Atunci cu rădăcini în cer în mare pe plajă acasă și în lunci gemenele Niciodată și Întotdeauna împart aceeași lumină una prin Nicăieri cealaltă Pretutindeni înmulțită și îmbunătățită povestea țărmului și-a plajei cu suflet vine cu vaporul de undeva cândva de unde și când se va vedea cât de curând din Umbra Copacului un semn de lumină cu glas tremurat ne privește-n suflet gestul binecuvântat | |