| = Oricare | nicolae tomescu [23.May.15 13:07] |
| ar fi distanța în timp și spațiu de copilărie, amintirea ei ne fascinează. Bunica și mama își au acolo, în memorie, un loc al lor iar când ne este dor îl cercetăm. Datul cu bobii și vrăjile bunicii au urcat-o pe un piedestal de unde o admirăm și acum când nu mai este Ultima strofă îmi răscolește, fără să vreau, amintiri dragi mie | |
| = nu știu alții sum sunt | Mariana Pancu [23.May.15 16:10] |
| dar eu sunt un copil crescut de bunică și nu pentru ca părinții erau plecați din țară, ci pentru că lucrau pe șantierele țării. Bunica mea, a fost ceea ce unii ar numi "o femeie strașnică" și aș fi putut umple multe pagini despre ea, despre merele ei coapte și dovleacul cu zahăr din rola sobei... Nu știu alți cum sunt, dar mie, când îmi amintesc de bunica, îmi cresc aripi din nou. Pur și simplu pentru că ștu că exact, dar exact asta ar vrea ea pentru mine, iar un copil fără astfel de amintiri este unul foarte, dar foarte sărac. Multumesc, Nic, de popas și de semn. | |
| = E păcat | nicolae tomescu [23.May.15 16:59] |
| să nu scrieți despre părinți și bunici. Cred că și ei, chiar dacă nu mai sunt, s-ar bucura. Sigur, numai dacă aveți timp. Eu am făcut-o după ce am ieșit la pensie și nu-mi pare rău. S-au bucurat și o parte din rudele mele care au primit-o ca pe pâinea caldă. Vezi: http://www.poezie.ro/index.php/personals/14014982/Spre_necunoscut | |